Povestea celor doua frunze
Cand mama Maria se duce in gradinita cu flori, vorbeste incet cu ele si-si face grijulie de lucru, de parc-ar ingriji un bebelus aflat in patutul lui. Celor ce-o privesc le vine sa zambeasca, pentru ca bunicuta cea draga inventeaza povesti. Dar, ce-i drept, salata ei e intotdeauna cea mai gustoasa, iar florile cele mai frumoase.
Astfel de oameni care inteleg si iubesc plantele, ne fac adeseori sa zambim, dar ne si pun pe ganduri. Ei au o capacitate deosebita de comunicare, o cunoastere instinctiva, profunda, care le spune: plantele au suflet.
Filosoful grec Aristotel a afirmat, inca de acum 2400 de ani, iar stiinta ofera astazi dovezile: plantele "simt", "vad", "aud", ba pot citi chiar gandurile.
Chimistul Marcel Vogel, cercetator la Ibm Los Gatos (California), relateaza despre o experienta facuta cu ajutorul unui medium (femeie) foarte dotat. A rupt doua frunze de fag, pe care le-a pus una in dormitor pe noptiera, iar pe cealalta in sufragerie. Iata ce povesteste femeia:
"In fiecare dimineata ma uitam cu drag la frunza de langa pat si-mi doream intens sa ramana in viata. Celeilalte nu i-am acordat nici o atentie. Dupa 4 saptamani, frunza nebagata-n seama era vesteda, maronie si incepuse sa intre in putrefactie. Frunza de pe noptiera, in schimb, stralucea de verde ce era, ca si cand ar fi fost rupta in acea clipa. O forta oarecare parea sa se opuna mortii naturale, tinand-o in viata".
Dupa un experiment similar, ziarul rusesc "Pravda" a ajuns la urmatoarea concluzie: "Plantele vorbesc - ba chiar tipa. Doar aparent indura in tacere toate chinurile". Cum s-a ajuns la aceasta concluzie: la Academia pentru Stiinte Agricole "Timiriasev" din Moscova, au fost cuplate la niste aparate de masurat ultrasensibile radacinile unui fir de orz. Apoi radacinile au fost bagate in apa fierbinte. Reporterul "Pravdei", prezent la fata locului, povesteste:"In fata mea, firul de orz a scos pur si simplu un tipat. "Vocea" a fost inregistrata de un aparat electronic, care a marcat vizibil, pe o foaie de hartie, un "ocean de lacrimi", penita mazgalind nebuneste foaia alba: lupta firului de orz cu moartea. Iar ceea ce facea planta in acest timp parea de necrezut: in vreme ce frunzulitele verzi stateau drepte, ca intotdeauna, "organismul" ei incepuse sa moara. Un fel de "celule nervoase" dinlauntrul ei ne transmiteau ce se petrece".
Fratii nostri
O planta este viata in forme sensibile, asemanatoare vietii noastre. Tot mai multi oameni banuiesc acest lucru, simtind forta care ne inrudeste. Sute de mii de oameni pornesc sambata in pelerinaj, in parcurile uriase de la marginea oraselor, si-si duc acasa in ghivece, plante de toate soiurile si dimensiunile. Nu numai ca obiecte decorative, ci ca tovarasi de viata. Un smochin intr-un colt de camera, o nuca de cocos din care incolteste un palmier, ne ajuta sa suportam mai usor stresul si grijile - pentru ca sunt fiinte care traiesc alaturi de noi. Niciodata oamenii - in special femeile - n-au simtit asa de intens viata plantelor ca acum. Ele "vorbesc" cu florile, imbratiseaza copacii, se sprijina ca indienii de trunchiurile lor pentru a le prelua energia tamaduitoare. Si toate afirma: "contactul acesta intens ma face mai fericita. Imi da forte noi".
Plantele nu mai sunt "obiecte", ci fiinte. Si, intr-adevar: fiecare din cele 350.000 de specii existente pe pamant reprezinta un organism extrem de fin si complicat. Un singur fir de secara are peste 13 milioane de radacini mici, cu o lungime totala de 600 de km. Pe aceste radacini cresc firisoare - circa 14 miliarde. Puse cap la cap, ele ar atinge o lungime de 10.000 de km.
Un astfel de organism exista nu doar pentru a produce "masa biologica". El traieste altfel decat noi, dar la fel de intens. Revista americana "National Wildlife" descria cu precizie stiintifica strigatul pe care-l scoate un stejar cand se-apropie taietorul de lemne sau felul cum tremura o sfecla, atunci cand "vede" iepurele.
Baza tuturor cunostintelor obtinute recent o reprezinta experientele lui Cleve Backster, renumitul expert american al detectorului de minciuni. La sfarsitul anilor 60, in biroul sau din New York, el a conectat un filodendron la aparatele sale electronice ultrasensibile. Backster a vrut sa arda o frunza, dar inca inainte de a pune mana pe chibrit, detectorul a inregistrat o curba dramatica. Exact ca si cand planta i-ar fi putut citi gandurile.
A testat peste 25 de specii de plante diferite, iar toate au produs impulsuri in momentul in care au fost amenintate, cand a intrat in camera un caine, sau cand au simtit miros de ars. Cel mai senzational experiment al lui Backster a fost acela cand a incercat sa descopere, cu ajutorul unei plante, un "ucigas de plante". In cartea lor, "Viata secreta a plantelor", P. Tompkins si C. Bird descriu experimentul in felul urmator:
"Sase dintre studentii lui Backster au scos, legati la ochi, cate un biletel impaturit dintr-o palarie. Unul din biletele continea ordinul ca una din cele doua plante aflate intr-o incapere sa fie smulsa din radacina, calcata-n picioare si distrusa complet. Autorul faptei nu trebuia sa fie cunoscut de ceilalti, singurul martor al "crimei" urmand sa fie cea de-a doua planta prezenta in camera.
Planta ramasa-n viata a fost conectata la un detector de minciuni si prin fata ei s-au perindat, rand pe rand, cei sase studenti. La cinci dintre ei n-a reactionat deloc, dar de fiecare data cand se apropia cel de-al saselea (cel vinovat), galvanometrul intra intr-o miscare nebuna. Planta stia ca el va fi criminalul."
Memoria padurii
Biologul rus V.G. Karamanov spune: "Daca plantele n-ar avea posibilitatea sa preia, sa inmagazineze si sa transmita mai departe informatiile, ele ar pieri, fara nici o indoiala".
Astazi, stim ca in paduri copacii se "avertizeaza" intre ei, atunci cand apare un pericol.
Inginerul japonez Ken Hasimoto a facut chiar audibila vocea plantelor. El a conectat, cu ajutorul unor ace de acupunctura, un cactus la un detector de minciuni. Atunci cand sotia lui i-a spus cu tandrete cactusului cat de mult il iubeste, acesta a produs un zumzet subtire, cu ritm si tonalitati variate, asemanator unei melodii vesele. Ba mai mult: plantele au reactionat la sentimentele persoanei de care erau legate, chiar de la distante foarte mari, de exemplu, starea de spaima a unui barbat in timpul aterizarii cu avionul la o distanta de 1000 de km. Sau felul cum au reactionat la gandurile pline de dragoste ale unei femei aflate la 4000 de km, la bordul unui avion ce se-ndrepta spre Tokio. Si aceasta, cu o viteza care, conform legilor fizicii, nici n-ar putea exista: mai repede ca lumina.
Aici trebuie sa existe deci un camp de comunicatie, despre care noi nu stim inca nimic.
Psihologul rus V.N. Puskin afirma: "Limba celulelor plantei ar putea fi inrudita cu cea a celulei nervoase. Cele doua celule, cu o viata total diferita, par capabile sa se inteleaga una pe cealalta. Psihicul uman, perceptiile, gandirea si memoria sunt doar specializari ale unor procese existente deja la nivelul celulei plantelor".
Experientele au dovedit: plantele reactioneaza deosebit de violent la atingerea substantei lor organice. Ele simt "moartea", chiar si numai atunci cand spargem un ou. Pe de alta parte, sunt teribil de "incantate" cand oamenii se iubesc fizic. Intr-o camera in care se face dragoste, ele cresc mai bogat si mai repede.
Plantele sunt, ca si noi, o parte de viata. Iar unele ne depasesc cu mult - ca de pilda arborele mamut din California, care atinge o inaltime de 100 m si poate trai 4000 de ani. Si dupa toate cele spuse, mai putem calca indiferenti pe ochiul-boului, mai putem smulge un fir de iarba sau mai putem rupe o ramura de maces? Si ne mai vine sa zambim, gandindu-ne la bunica Maria?
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
