H.I.M.

Anuntarea iminentei aparitii a formatiei finlandeze H.I.M. pe scena Festivalului Artmania, la Sibiu, a reusit sa starneasca un entuziasm clocotitor printre tinerii iubitori de rock.

Inca din noaptea de joi, 13 iulie, Sibiul a inceput sa gazduiasca grupuri de fani ai rockului, sosite din toata tara. Biletele de tren se vandusera fara loc, in timp ce pensiunile erau de mult timp rezervate. Piata Mare, cu aura ei magica de oras medieval, s-a transformat incet, incet, intr-un teritoriu al vacantei si-al bucuriei. Timp de trei zile, festivalul si-a rasfatat publicul cu diverse evenimente ce au avut in atentie cultura finlandeza: expozitii foto, proiectii video, filme si lansari de carte si, in special, concerte rock, caci de ani buni de zile, produsul cel mai bun de export al Finlandei este rockul (Lordi, trupa castigatoare de anul acesta la Eurovision, nefacand altceva decat sa confirme acest adevar). Pe scena Pietei Mari au urcat, pe rand, formatiile Carmen Gray, Amorphis, Silentium, pentru ca seara sa le fie rezervata compatriotilor lor de la H.I.M., care au oferit un spectacol exceptional si au plecat in valuri de aplauze.

***

Sositi la Sibiu, in cadrul turneului de promovare a noului lor album, "Dark Light", membrii formatiei au fost atat de impresionati de arhitectura orasului si de aerul de sarbatoare, incat au hotarat sa filmeze si un Dvd, in care sa impleteasca scene ale concertului din Romania cu imagini inregistrate de pe stradutele intortocheate si romantice ale viitoarei capitale europene. Cu peste patru milioane de albume vandute pana acum, H.I.M. este cea mai cunoscuta trupa finlandeza. Discul recent, antrenant, dar si tulburator totodata, este compus aproape in intregime de Ville Valo, solistul formatiei.

Viata de turneu

Fiindca am avut privilegiul de a fi singurul ziarist acceptat in culise, ca foto-reporter oficial al turneului H.I.M. in Romania, am reusit sa-i cunosc ceva mai bine pe membrii trupei. Nu s-a organizat nici o conferinta de presa, locul acesteia fiind luat de foarte scurte interviuri, acordate catorva publicatii si televiziuni, timp in care multimea de fani, adunata in afara localului, fierbea de curiozitate.
De la ora 18.30, cand si-au facut aparitia in Piata, impartiti in doua masini, si pana seara, la 22.30, cand s-au urcat pe scena, cei cinci membri ai formatiei n-au parasit culisele. Au mancat, putin si echilibrat, s-au odihnit pe canapele, au repetat la chitara si au stabilit piesele care vor fi cantate, au glumit in finlandeza, s-au lasat fotografiati si, timp de douazeci de minute, au acceptat sa se intalneasca cu cei mai devotati fani, castigatorii unor concursuri despre formatia si muzica lor, care le-au adus in dar trandafiri. Ce a ramas dupa toate aceste ore petrecute impreuna este impresia de calm si prietenie dintr-o formatie care numara unsprezece ani de existenta. Tobosarul, Gas Lipstick, grasun si taciturn, a preferat sa stea retras, in timp ce claparul, Emerson Burton, cu alura lui de viking blond, cu par lung si inaltime de 1.85, a asteptat rabdator momentul urcarii pe scena, palavragind sporadic cu managerul lor cel sever, Seppo Vesterinen, care la cei 70 de ani ai sai ii managerizeaza cu mult succes. Mige Amour (basistul), cu infatisare bonoma, prietenul de suflet al lui Ville Valo, s-a dovedit un mare iubitor al bauturii racoritoare "Dr. Pepper". Linde (chitaristul) a facut sa treaca timpul exersand la chitara, iar Ville, vedeta principala a grupului, cu felul lui de a fi exploziv si putin nevrotic, a fumat tigara de la tigara, pe care le-a stins cu multa bere romaneasca si multe poante cu care si-a inveselit colegii. Fara mofturi de vip, cu multa rabdare, cum vedetele au mai rar, si fara macar o tinuta de scena. Cu cinci minute inainte de a incepesa cante, si-au schimbat tricourile, claparul si-a desfacut parul pentru mai mult efect, iar Ville si-a mai apasat o data dermatograful negru pe la ochi. "Nu avem nevoie de celebritati. Asta-i o porcarie. Bla bla-ul asta cu celebritatea e doar in capul unora. Asta e partea noastra buna, ca nu incercam sa purtam masti. Si noi ne spalam vasele si hainele, ca tot omul. Ma simt ciudat cand intru intr-un magazin sa cumpar hartie igienica si oamenii fotografiaza ce pun in cos. Dar asta nu inseamna ca ma supar daca cei care ne recunosc pe strada vor sa faca poze cu noi. Lasa sa faca, nu conteaza. Dar vreau sa stie ca ne straduim mai degraba sa compunem bine, decat sa devenim celebri", a declarat pentru revista noastra Ville Valo.

Rock si iubire

Dar succesul formatiei H.I.M. se datoreaza, in primul rand, stilului lor inconfundabil, un gen de rock melodios, cu versuri bine scrise, inspirate toate din urcusurile si coborasurile iubirii, pe care tot ei l-au catalogat ca fiind "love metal". "In muzica noastra", a afirmat solistul formatiei, "exista mai multa emotie si sentimentalism decat in muzica majoritatii formatiilor de rock, deoarece cantecele noastre nu sunt bazate pe ura, ci pe dragoste." O dragoste puternica, dusa mereu pana la cea mai mare altitudine si coborata in cele mai negre abisuri, unde se invecineaza cu moartea. "Muzica noastra traditionala cu care am crescut acasa este foarte melancolica, precum muzica ruseasca, de altfel: dramatica, intunecata, aproape diabolica. Ne-a influentat fara sa vrem." Farmecul si personalitatea extraordinara a trupei se datoreaza, fara indoiala, charismaticului Ville Valo, care compune muzica si versurile. Pentru sensibilitatea extrema pe care o tradeaza, el a fost numit de criticii muzicali din Occident drept "un nou Jim Morisson, cu veleitati de Poe sau Baudelaire". Iar in 2003, editia britanica a revistei "Metal Hammer Magazine" a nominalizatformatia H.I.M. ca "Trupa tuturor timpurilor" si a clasat-o pe locul intai, deasupra formatiilor Iron Maiden si Metallica. De unde acest succes urias? H.I.M. este una din putinele formatii de heavy metal, gen muzical al personalitatilor dure, care nu s-a sfiit sa-si exprime emotiile si sentimentele in muzica ei. "Noi vrem sa aducem in prim-plan dragostea, pentru ca este cel mai puternic lucru din lume. Este vorba despre dragostea care este mai mare decat viata insasi si, totusi, foarte aproape de moarte. Dragostea este un lucru de care esti posedat, ceva pe care trebuie sa il ai neaparat, dar care te distruge la final. Este ceva dulce, dar cu un gust amar la sfarsit, exact ca berea belgiana." Idee care este perfect ilustrata de piesa Join Me, "o adaptare moderna dupa Romeo si Julieta", care a obtinut doua discuri de platina si doua de aur, devenind un adevarat imn al indragostitilor din intreaga lume.
Asadar, pe scena festivalului de la Sibiu a fost cantata dragostea in toate formele ei. Fiindca atmosfera generala a festivalului era de dragoste si de vacanta, in cele cateva minute de interviu in exclusivitate, am povestit cu Ville Valo tot despre stralucirile si umbrele iubirii.

Ville Valo
"N-am fost un tip prea norocos in dragoste"

- De ce dragostea pe care o cantati in piesele voastre este atat de dusa la extrem, atat de aproape de moarte?
- Trebuie sa recunosc ca n-am fost foarte norocos in dragoste. Cand iubesti cu adevarat pe cineva si simti ca lucrurile merg prost, ca pierzi ceea ce ai, o iei razna, simti ca te topesti, ca mori pur si simplu. Poti muri de foame, de durere, dar poti muri si de dragoste.
- Mai e posibila azi o iubire la fel de puternica ca in Romeo si Julieta?
- Nu e chiar tinta noastra o iubire ca in Romeo si Julieta, dar e cert ca iubirea te poate distruge. Acum, pentru mine, dragostea e ca o friptura grozava, cand eu de fapt sunt vegetarian. Ceva ce poate sa-mi faca rau!
- Exista destula dragoste in viata ta acum?
- Exista, si sunt bucuros sa ma stiu in situatia in care ii am pe cei dragi alaturi: ii iubesc pe colegii mei de trupa, imi iubesc prietenii, mama. Sunt indragostit de multe lucruri si de multi oameni si imi place starea de indragostit. Ma exalta!
- Totusi, mi-ai raspuns cam vag. Te simti cu adevarat iubit?
- Din cand in cand... Ei bine, nu prea. Nu am parte de destula iubire. Nu destula, pentru ca eu vreau intotdeauna mai multa si mai multa si nu ma pot satura.
- Ce-ti lipseste ca sa te simti implinit?
- Viata are suisurile si coborasurile ei, e ca un carusel care ne poarta cand sus, cand jos, dar asta e...
- Si cand caruselul e jos? Ce faci atunci?
- Cand sunt la pamant, tot ce vreau este sa pot vorbi cu cineva despre ceea ce ma doare. Fie ca e vorba de respect, de prietenie, de dragoste... Asa ca pun mana pe telefon, sun pe cineva si il intreb daca nu vrea sa iasa sa bem vreo doua beri impreuna, sa vorbim si, poate, sa si radem la urma.

Foto: Dia Radu si Dana Ene