Febra Flamenco, intr-un aprilie friguros

Pasiune si ritm iberic, pe scena Salii Palatului din Bucuresti


Ani de zile, pentru publicul romanesc, muzica si dansurile flamenco au existat doar pe posturile de televiziune straine si in relatarile din revistele ilustrate. Si iata ca de la o vreme, dansatorii spanioli par indragostiti, pur si simplu, de Romania, rasfatandu-ne cu spectacole fierbinti si pasionale, ovationate indelung. Asa s-a intamplat si la Sala Palatului din Bucuresti, la inceputul acestui aprilie friguros si ploios, pe care stravechile dansuri si cantece iberice au izbutit sa-l insenineze. Si poate ca "fratia latina" s-a simtit, si ea, in entuziasmul frenetic al salii, transformata ea insasi intr-un spectacol de entuziasm.

Focul pasiunii

"La inceput, cand eram mic, ma lua mama de mana si ma ducea la lectia de dans. Cateodata trebuia sa ma ia pe sus, insa acum flamenco este viata mea, n-as putea lasa ziua de azi sa treaca fara sa dansez." Vorbele dansatorului spaniol Carlos Gomes, care imi acorda un interviu in culise inaintea spectacolului, reprezinta intocmai spiritul flamenco, care este mai mult decat un simplu dans: pasiune si un mod de viata.
Carlos Gomes a inceput sa ia lectii acum 22 de ani, pe cand avea doar 5 ani, la scoala celebrei Maria Miranda. Incet-incet, nu i-a mai pasat de copiii care bateau mingea, facandu-i parca in ciuda, si nici de tentatiile adolescentine ce au urmat, si s-a concentrat pe dans. A activat in cateva din numeroasele cluburi si grupuri madrilene, iar in urma cu un an, a dat probe la Balet Flamenco Madrid, un ansamblu cu o activitate indelungata, care odata la cativa ani aduce noi dansatori. Carlos povesteste toate acestea privindu-si colegii ce repeta pe scena, apoi se grabeste sa li se alature. Pana la primul gong a mai ramas putin timp, insa dansatorii repeta febril, de mai bine de trei ore.

Repetitie generala

"Chicos, por favor!", comanda unul din dansatori, caruia membrii trupei ii spun Seful, incercand sa-i faca sa se concentreze mai bine. Chiar daca-s toti foarte tineri, intre 17 si 27 de ani, nimeni nu schiteaza un zambet, nimanui nu-i arde de joaca. Incearca inca o data si-nca o data un gest, un salt, o pirueta, si sunt numai ochi si urechi la ce le arata coregrafii. Intre acestia, o dansatoare ceva mai in varsta, ce probabil facea furori prin anii 70, nu scapa nici un gest, nici o miscare a mult mai tinerilor sai colegi. Dupa ce termina cu dansatorii, se-ndreapta spre muzicanti si-i pune sa reia la infinit, pentru ca totul sa se sincronizeze la secunda. Fiecare tempo conteaza, este chiar esential, pentru ca totul tine de ritm. Sau de "tropoteala", cum ar spune maramuresenii, ce au si ei dansul in sange.
Toate stangaciile de la repetitii au disparut atunci cand luminile scenei s-au aprins, iar dansatorii au aparut in costumele lor viu colorate. Ca si in jazz, "actorii" ies in fata rand pe rand, in momente de virtuozitate personala, apoi sunt absorbiti de grup. Varianta flamenco a operei "Carmen" de Bizet s-a incheiat cu succes. Cu o trupa de 18 dansatori, Baletul Flamenco de Madrid a adus din nou frumusetea si spiritul dansului flamenco in fata unui public care il astepta si-l merita.

Muzicantii

Pablo nu se desparte nici o clipa de chitara lui acustica la care canta si-n pauze, si dupa spectacol. Daca parul sau negru si lung pana la brau este un simbol al independentei, al libertatii, chitara pare o prelungire fireasca a sa. Cantand cu atata ardoare, in cativa ani ar putea ajunge in centrul atentiei, ar putea avea propriul sau spectacol. De cate ori spune cuvantul flamenco, isi duce mana la inima si explica, oarecum mirat, ca si cum i-ar veni peste putinta sa se abtina sa-l cante: "Vine de aici, n-am ce-i face".
In ce-l priveste pe cantaretul trupei, el are, ca ani, cat percutionistul si chitaristul la un loc si-nca un pic in plus. Chiar daca rolul lui e sa ramana in fundal, in umbra dansatorilor, a avut un moment de glorie, in care a traversat scena de la stanga la dreapta, adresandu-se direct, printr-un cantec tulburator, unui public inlemnit de emotie. Cuquito Debarbate (ce nume tantos!) are o voce si o stiinta a interpretarii care fac din el un maestru. In fiecare gen muzical ce se impleteste cu istoria unui popor exista astfel de personaje de vita veche, care, cu distinctie si cu mandrie, transmit mai departe o muzica prafuita, insa minunata si de nepretuit. Iata motivul pentru care i-am solicitat lui Debarbate un interviu.

Cuquito Debarbate:

"In Andalusia, flamenco face
parte din viata de zi cu zi"

- Ce ne puteti spune despre cantecele ce au impresionat atat de tare in aceasta seara, cine le-a scris, de unde le-ati invatat?
- Sunt cantece vechi, transmise din generatie in generatie, cantece din popor. Am inceput sa cant pe la 5-6 ani, iar cand am implinit 9 ani, unchiul meu, care era un maestru al flamenco-ului din Andalusia, m-a luat sub aripa lui si m-a invatat tot ce stia. Cateva din cantecele pe care le-am cantat la Bucuresti le stiu de la el, le-am cantat prima oara impreuna. In Andalusia, flamenco-ul face parte din viata de zi cu zi, se canta la munca, pe strada, la petreceri. Am cantat si eu in toate locurile posibile, iar la 15 ani m-am mutat de la Huelva in Madrid, unde restaurantele si scenele unde se putea canta flamenco erau mult mai numeroase. De atunci am cantat peste tot in lume, in Africa, America de Sud si de Nord, China, Orientul Mijlociu, Europa, bineinteles. In Romania sunt pentru prima oara.
- Cum este primit flamenco pe diferite continente? Cum ati simtit publicul din Romania?
- Peste tot unde am cantat, flamenco-ul a fost bine primit, insa este adevarat ca gusturile publicului difera de la tara la tara. In China, de pilda, oamenilor le place cel mai mult partea vocala, in timp ce japonezii sunt innebuniti dupa dans si dupa chitara.Aici, in Romania, am vazut ca aveti un public cald, care stie sa aprecieze si sa respecte oferta artistica integral.
- In mai putin de jumatate de an, bucurestenii au avut parte de trei spectacole de dans flamenco, dar sunt in continuare in asteptarea unui concert. Cantecele dvs. ar avea mare succes intr-un recital propriu...
- Eu am inceput sa cant in grupuri de amatori, apoi in restaurante, la petreceri, in teatre, in toate genurile de spectacole. Cantecul pe care l-am cantat singur pe scena este un stravechi ton, insa stiu sa cant de toate, solea, pol, cania, barenia, flamenco-ul are o sumedenie de genuri si de nuante de interpretare. Am o experienta foarte larga, as putea sustine un spectacol de doua ore fara sa ma repet, trecand prin toate aceste stiluri. As veni cu mare placere, trebuie doar sa ma invitati.


(Fotografiile autorului)