Radu Albala (1924-1994) a fost un personaj inconfundabil al Bucurestiului din a doua jumatate a secolului trecut. In uniformizarea proletara a sepcilor si gulerelor rasfrante, apoi a blugilor si puloverelor, el purta numai costume de stofa fina, camasi imaculate, papion si palarie. Era totdeauna de o eleganta impecabila ca infatisare si maniere, de o distinctie care impunea pana si militienilor. Intr-o lume a batutului pe burta si a limbii de lemn, a inculturii si prostului gust etalate ca un panas al "originii sanatoase", el era, ca musca in lapte, un domn. Un alien din alt timp si spatiu, dar deloc alienat, fiindca stia sa gaseasca si sa se bucure de placerile vietii, de la cele trupesti la cele carturaresti. Absolvent de Filologie clasica si Drept, s-a refugiat in anii potrivnici spiritului intr-o zona mai putin expusa ideologic: a tradus proza istorica latina, a editat literatura romana veche - Dimitrie Cantemir, Anton Pann, G. Sion. A scris o biografie a lui Antim Ivireanu si si-a castigat existenta transpunand in romaneste clasici francezi sau stilizand traducerile altora. Migalind ca editor pe texte romanesti din secolul al Xviii-lea, a deprins rafinamentul arhaismelor si al expresiilor iesite din uz, pe care le-a montat, giuvaere stilistice, in limbajul contemporan al propriilor proze, scrise de placere si ca refugiu salutar din ceausism. Radu Albala a scris putin, dar, ca si infatisarea lui, povestirile publicate in volumele din 1984 si 1987 faceau nota discordanta in peisajul literar al vremii, dominat de curente novatoare. Nu erau anacronice, cum nu sunt nici azi, erau altceva. Daca am vorbi in termeni culinari (nu e o impietate, Radu Albala era un gourmet), "descultele" lui, create dupa retete clasice, din ingrediente de verificata calitate literara, pot face oricand deliciul cititorului cunoscator si nu numai. Ajunge sa citesti cateva fraze, sa prinzi gustul si esti cucerit. Picante cat trebuie, coapte indelung, asezonate cu mirodenii ciudate, cele sase proze au doar defectul ca se termina prea repede si ai mai vrea. Caci Radu Albala e un mare povestitor, pe care l-ai asculta mereu. Personajele lui - adunate in jurul unor mese intinse, in separeuri de restaurante luxoase sau in umile carciumioare bucurestene, in saloane, iatacuri sau garsoniere de burlac, plimbandu-se pe strazi innoptate sau la ore mici din zori, la spartul chefului - povestesc istorii la care au fost martore sau participante. Povesti de dragoste cu femei patimase si enigmatice, al caror tragic destin ramane "sub pecetea tainei". (De altfel, culegerea se deschide cu o posibila completare la povestirea cu acest titlu a lui Mateiu Caragiale, ramasa neterminata; universul matein nu e parodiat, ci afin ca viziune, sensibilitate, stil.) In centrul majoritatii prozelor se afla cate o femeie, de fapt una si aceeasi sub diverse nume - Tofana, Tuta, Tekla, Tilda, Thais (initiala numelui lor cred ca face cu ochiul doamnei T a lui Camil Petrescu). Seducatoarea apare misterios in inalta societate bucuresteana, iar autorul, punand cap la cap diversele barfe si povestiri ale amicilor lui, sugereaza, fara sa elucideze, variante de destin, una mai spectaculoasa ca alta. "Descultele", "fapturile paradisului", amestec de primitivism si rafinament, de instincte necenzurate si cizelare culturala, alcatuiesc fatete ale eternului "mister feminin", de care Radu Albala se apropie fascinat fara a-i strivi "corola de minuni". Portretele, dialogurile, monologul cate unui "povestas", mediile descrise in aceste naratiuni slefuite artistic sunt partea imbatabila a scriitorului, care le tese pe toate in tapiseria unui Bucuresti crepuscular, din "veacul cel din urma al bunului plac si bunului gust". Strazi azi disparute sub Centrul Civic - Sfintii Apostoli, Cazarmii, Uranus, Apolodor -, vechea Cale a Mosilor de dinainte de demolari, linistita strada a Modei, care lega Calea Victoriei de Luterana, dar si locuri care au ramas neschimbate din zona Pietei Rosetti, a Foisorului sau de pe langa Gradina Icoanei sunt descrise cu un farmec ce numai dintr-o mare iubire de bucurestean erudit poate veni. In postfata, bunul lui prieten Radu Cosasu (care l-a facut pe domnul Albala si personaj in Supravietuirile lui) isi defineste tizul povestirilor desculte drept "balcanic, roman si matein". O tripla identitate ce se regaseste in unicitatea lui de scriitor.
Selectia Formula AS
Radu Albala, Femeia de la miezul noptii si alte povestiri desculte, postfata de Radu Cosasu, Editura "Humanitas" (tel. 021/311.23.30), colectia "Cartea de pe noptiera", 226 pag.
Radu Albala (1924-1994) a fost un personaj inconfundabil al Bucurestiului din a doua jumatate a secolului trecut. In uniformizarea proletara a sepcilor si gulerelor rasfrante, apoi a blugilor si puloverelor, el purta numai costume de stofa fina, camasi imaculate, papion si palarie. Era totdeauna de o eleganta impecabila ca infatisare si maniere, de o distinctie care impunea pana si militienilor. Intr-o lume a batutului pe burta si a limbii de lemn, a inculturii si prostului gust etalate ca un panas al "originii sanatoase", el era, ca musca in lapte, un domn. Un alien din alt timp si spatiu, dar deloc alienat, fiindca stia sa gaseasca si sa se bucure de placerile vietii, de la cele trupesti la cele carturaresti. Absolvent de Filologie clasica si Drept, s-a refugiat in anii potrivnici spiritului intr-o zona mai putin expusa ideologic: a tradus proza istorica latina, a editat literatura romana veche - Dimitrie Cantemir, Anton Pann, G. Sion. A scris o biografie a lui Antim Ivireanu si si-a castigat existenta transpunand in romaneste clasici francezi sau stilizand traducerile altora. Migalind ca editor pe texte romanesti din secolul al Xviii-lea, a deprins rafinamentul arhaismelor si al expresiilor iesite din uz, pe care le-a montat, giuvaere stilistice, in limbajul contemporan al propriilor proze, scrise de placere si ca refugiu salutar din ceausism. Radu Albala a scris putin, dar, ca si infatisarea lui, povestirile publicate in volumele din 1984 si 1987 faceau nota discordanta in peisajul literar al vremii, dominat de curente novatoare. Nu erau anacronice, cum nu sunt nici azi, erau altceva. Daca am vorbi in termeni culinari (nu e o impietate, Radu Albala era un gourmet), "descultele" lui, create dupa retete clasice, din ingrediente de verificata calitate literara, pot face oricand deliciul cititorului cunoscator si nu numai. Ajunge sa citesti cateva fraze, sa prinzi gustul si esti cucerit. Picante cat trebuie, coapte indelung, asezonate cu mirodenii ciudate, cele sase proze au doar defectul ca se termina prea repede si ai mai vrea. Caci Radu Albala e un mare povestitor, pe care l-ai asculta mereu. Personajele lui - adunate in jurul unor mese intinse, in separeuri de restaurante luxoase sau in umile carciumioare bucurestene, in saloane, iatacuri sau garsoniere de burlac, plimbandu-se pe strazi innoptate sau la ore mici din zori, la spartul chefului - povestesc istorii la care au fost martore sau participante. Povesti de dragoste cu femei patimase si enigmatice, al caror tragic destin ramane "sub pecetea tainei". (De altfel, culegerea se deschide cu o posibila completare la povestirea cu acest titlu a lui Mateiu Caragiale, ramasa neterminata; universul matein nu e parodiat, ci afin ca viziune, sensibilitate, stil.) In centrul majoritatii prozelor se afla cate o femeie, de fapt una si aceeasi sub diverse nume - Tofana, Tuta, Tekla, Tilda, Thais (initiala numelui lor cred ca face cu ochiul doamnei T a lui Camil Petrescu). Seducatoarea apare misterios in inalta societate bucuresteana, iar autorul, punand cap la cap diversele barfe si povestiri ale amicilor lui, sugereaza, fara sa elucideze, variante de destin, una mai spectaculoasa ca alta. "Descultele", "fapturile paradisului", amestec de primitivism si rafinament, de instincte necenzurate si cizelare culturala, alcatuiesc fatete ale eternului "mister feminin", de care Radu Albala se apropie fascinat fara a-i strivi "corola de minuni". Portretele, dialogurile, monologul cate unui "povestas", mediile descrise in aceste naratiuni slefuite artistic sunt partea imbatabila a scriitorului, care le tese pe toate in tapiseria unui Bucuresti crepuscular, din "veacul cel din urma al bunului plac si bunului gust". Strazi azi disparute sub Centrul Civic - Sfintii Apostoli, Cazarmii, Uranus, Apolodor -, vechea Cale a Mosilor de dinainte de demolari, linistita strada a Modei, care lega Calea Victoriei de Luterana, dar si locuri care au ramas neschimbate din zona Pietei Rosetti, a Foisorului sau de pe langa Gradina Icoanei sunt descrise cu un farmec ce numai dintr-o mare iubire de bucurestean erudit poate veni. In postfata, bunul lui prieten Radu Cosasu (care l-a facut pe domnul Albala si personaj in Supravietuirile lui) isi defineste tizul povestirilor desculte drept "balcanic, roman si matein". O tripla identitate ce se regaseste in unicitatea lui de scriitor.
Radu Albala (1924-1994) a fost un personaj inconfundabil al Bucurestiului din a doua jumatate a secolului trecut. In uniformizarea proletara a sepcilor si gulerelor rasfrante, apoi a blugilor si puloverelor, el purta numai costume de stofa fina, camasi imaculate, papion si palarie. Era totdeauna de o eleganta impecabila ca infatisare si maniere, de o distinctie care impunea pana si militienilor. Intr-o lume a batutului pe burta si a limbii de lemn, a inculturii si prostului gust etalate ca un panas al "originii sanatoase", el era, ca musca in lapte, un domn. Un alien din alt timp si spatiu, dar deloc alienat, fiindca stia sa gaseasca si sa se bucure de placerile vietii, de la cele trupesti la cele carturaresti. Absolvent de Filologie clasica si Drept, s-a refugiat in anii potrivnici spiritului intr-o zona mai putin expusa ideologic: a tradus proza istorica latina, a editat literatura romana veche - Dimitrie Cantemir, Anton Pann, G. Sion. A scris o biografie a lui Antim Ivireanu si si-a castigat existenta transpunand in romaneste clasici francezi sau stilizand traducerile altora. Migalind ca editor pe texte romanesti din secolul al Xviii-lea, a deprins rafinamentul arhaismelor si al expresiilor iesite din uz, pe care le-a montat, giuvaere stilistice, in limbajul contemporan al propriilor proze, scrise de placere si ca refugiu salutar din ceausism. Radu Albala a scris putin, dar, ca si infatisarea lui, povestirile publicate in volumele din 1984 si 1987 faceau nota discordanta in peisajul literar al vremii, dominat de curente novatoare. Nu erau anacronice, cum nu sunt nici azi, erau altceva. Daca am vorbi in termeni culinari (nu e o impietate, Radu Albala era un gourmet), "descultele" lui, create dupa retete clasice, din ingrediente de verificata calitate literara, pot face oricand deliciul cititorului cunoscator si nu numai. Ajunge sa citesti cateva fraze, sa prinzi gustul si esti cucerit. Picante cat trebuie, coapte indelung, asezonate cu mirodenii ciudate, cele sase proze au doar defectul ca se termina prea repede si ai mai vrea. Caci Radu Albala e un mare povestitor, pe care l-ai asculta mereu. Personajele lui - adunate in jurul unor mese intinse, in separeuri de restaurante luxoase sau in umile carciumioare bucurestene, in saloane, iatacuri sau garsoniere de burlac, plimbandu-se pe strazi innoptate sau la ore mici din zori, la spartul chefului - povestesc istorii la care au fost martore sau participante. Povesti de dragoste cu femei patimase si enigmatice, al caror tragic destin ramane "sub pecetea tainei". (De altfel, culegerea se deschide cu o posibila completare la povestirea cu acest titlu a lui Mateiu Caragiale, ramasa neterminata; universul matein nu e parodiat, ci afin ca viziune, sensibilitate, stil.) In centrul majoritatii prozelor se afla cate o femeie, de fapt una si aceeasi sub diverse nume - Tofana, Tuta, Tekla, Tilda, Thais (initiala numelui lor cred ca face cu ochiul doamnei T a lui Camil Petrescu). Seducatoarea apare misterios in inalta societate bucuresteana, iar autorul, punand cap la cap diversele barfe si povestiri ale amicilor lui, sugereaza, fara sa elucideze, variante de destin, una mai spectaculoasa ca alta. "Descultele", "fapturile paradisului", amestec de primitivism si rafinament, de instincte necenzurate si cizelare culturala, alcatuiesc fatete ale eternului "mister feminin", de care Radu Albala se apropie fascinat fara a-i strivi "corola de minuni". Portretele, dialogurile, monologul cate unui "povestas", mediile descrise in aceste naratiuni slefuite artistic sunt partea imbatabila a scriitorului, care le tese pe toate in tapiseria unui Bucuresti crepuscular, din "veacul cel din urma al bunului plac si bunului gust". Strazi azi disparute sub Centrul Civic - Sfintii Apostoli, Cazarmii, Uranus, Apolodor -, vechea Cale a Mosilor de dinainte de demolari, linistita strada a Modei, care lega Calea Victoriei de Luterana, dar si locuri care au ramas neschimbate din zona Pietei Rosetti, a Foisorului sau de pe langa Gradina Icoanei sunt descrise cu un farmec ce numai dintr-o mare iubire de bucurestean erudit poate veni. In postfata, bunul lui prieten Radu Cosasu (care l-a facut pe domnul Albala si personaj in Supravietuirile lui) isi defineste tizul povestirilor desculte drept "balcanic, roman si matein". O tripla identitate ce se regaseste in unicitatea lui de scriitor.
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
