Cine urmareste noutatile din librarii nu poate sa nu observe ca se petrece de la un timp o efervescenta in literatura romana. Ca fierberea scoate la suprafata nume noi si ca sunt tot mai multi editori care investesc spre a le face vizibile. Dupa anii 90, de frenetica "recuperare" editoriala, cand piata cerea mai ales carti interzise in timpul comunismului sau marturii si documente, editurile si-au diversificat colectiile si, cu ce se castiga din domenii mai rentabile, au avut generozitatea sa publice si debutanti. Emulatia starnita de Poliromul lui Silviu Lupescu, prima editura care a promovat tineri prozatori romani, a facut ca si "concurenta" sa caute nume noi, in special in proza (poezia avand dintotdeauna un numar mai mic - spre confidential - de cititori). Impusi prin strategii de marketing agresive, asa cum si trebuie pentru a atrage atentia asupra unor necunoscuti, tinerii scriitori au invadat scena literara in ultimii ani, cautand, care cum poate si cat il duce mintea, sa se faca remarcat. Insa reclama e una si valoarea, alta. Critica de intampinare a ochit din pluton prozatorii de cursa lunga, cei care au cu adevarat ceva de spus si talentul de a o face in chip original. Ceilalti au si ei rolul lor in peisajul literar, ca o vegetatie marunta din care cresc arborii puternici. De pilda, in colectia "Ego-Proza" de la Polirom au aparut mai multi tineri care nu pot scrie decat despre ei insisi si experientele lor inevitabil asemanatoare si limitate: copilarie, familie, scoala, sexualitate, deruta existentiala, plictis, revolta, refugiu in paradisuri artificiale. E un drum infundat, fiindca, desi scriu bine, in lipsa creativitatii romanesti propriu-zise, a capacitatii de a inventa lumi fictionale alternative, isi epuizeaza resursele de la prima carte si apoi bat pasul pe loc, sfarsind prin a te plictisi: tot aia. Chiar si mijloacele cu care vor sa socheze sunt limitate si se tocesc prin uzura.
Desi face parte din acest curent la moda, al literaturii subiective, confesive, Tudor Lavric se remarca prin originalitate, printr-o paleta stilistica mai nuantata decat a ego-prozatorilor si mai ales printr-o miza mai mare pusa in joc. Fiindca unicul sens valabil pe care si-l descopera vietii personajul numit chiar Tudor Lavric din Draculaland e scrisul. Acest personaj, avand datele biografice ale autorului, e un tanar asocial nu din vina lui, cu o existenta terna, monotona, intre munca nesatisfacatoare intr-o redactie si apartamentul impartit cu mama pensionara, un unchi decrepit si doua pisici. Singurele lui evadari din aceste spatii sufocante sunt deambularile bucurestene, escalele zilnice la carciuma de cartier, unde bea alaturi de alti marginali, in cautarea unui substitut de comunicare, visatoriile in asteptarea
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
