Dupa ce a publicat, tot la Editura "Vremea", Povesti ale doamnelor din Bucuresti (pe care am semnalat-o in aceasta rubrica anul trecut), Victoria Dragu Dimitriu - scriitoare, om de radio cu experienta dialogului si exceptionala cunoscatoare a Capitalei, o cunoastere deopotriva orizontal-afectiva din centru si pana la periferii si vertical-istorica - revine cu alte povestiri despre destinele unor cladiri si ale proprietarilor lor. Pentru autoarea acestor carti, casele, pe langa care trecem adesea fara sa le observam, au suflet, zidurile lor sunt impregnate de memoria familiilor care au vietuit acolo, in tihna ocrotitoare sau in convulsiile vremurilor navalind brutal peste ei. Inca din anii 80, cand Ceausestii se indarjeau sa stearga cu buldozerele memoria si istoria Bucurestiului, desfigurandu-l dupa gustul lor de toape megalomane, Victoria Dragu s-a incapatanat sa salveze macar amintirea orasului vechi, inregistrand povestirile despre strazi, case si locuitorii lor succesivi, asa cum le stiau bucurestenii varstnici. O facea din pasiune gratuita, caci pe atunci nici vorba sa se poata publica asemenea marturii ale oamenilor "vechi". Era vremea cand "se facea totul" pentru ivirea "omului nou", decerebrat prin indoctrinare si frica. Admirabila initiativa a scriitoarei merita toata recunostinta noastra, caci, fara ea, o multime de marturii despre viata cotidiana romaneasca in tot secolul Xx, interesand istoria, sociologia, cultura, antropologia sociala, s-ar fi dus odata cu depozitarii lor. Volumul recent aparut completeaza cu alte povesti adevarate geografia sentimentala a orasului, adaugand evocarilor sensibile ale doamnelor si perspectiva masculina, mai ancorata in concret. Convorbirile cu domnii au fost consemnate dupa 1990, cand se putea vorbi fara nici o reticenta despre destinele chinuite ale caselor si ale proprietarilor. Si de data aceasta, interlocutorii sunt in general octogenari si chiar nonagenari (unii dintre ei n-au mai apucat sa vada cartea tiparita, dar supravietuiesc in pagini, impreuna cu parintii si bunicii lor, ale caror urme raman astfel vizibile pe strazile evocate). Iata-l de pilda pe dr. Stefan Niculescu, proprietarul Casei Maniu de pe strada Plantelor colt cu Stefan Mihaileanu, cumparata de bunicul lui in 1910, o casa in care s-au scris poeme, s-a pictat si s-au facut studii stiintifice, caci acolo au locuit unchii povestitorului, poetul Adrian Maniu, pictorii Rodica Maniu cu sotul ei, Samuel Mutzner, alaturi de parintii lui, doctori in medicina de la Paris, Marioara si savantul neurolog Ion T. Niculescu. Tot o casa de savant e si aceea de pe Stelea Spatarul, in care a locuit Nicolae Paulescu, evocat impreuna cu istoria imobilului de catre nepotul lui, ing. Dan Angelescu. Frumoasa si trista e si viata Casei Eliad, de pe Mircea Voda 5, ridicata la 1847 si pe care o descrie in amanunt, asa cum era in anii 20-40, un descendent stabilit in Germania si care-si interzice nostalgia. Ceea ce nu fac fratii Nasta, naturi rafinate, cultivate si cu darul povestirii. Mircea relateaza istoria caselor lui Take Ionescu, a carui sotie, Adina, nascuta Olmazus, i-a fost matusa si mama adoptiva. Vorbind despre vila din apropierea Pietei Romane, unde e acum Institutul de Folclor, despre palatul de la Sosea, unde e Muzeul Avakian, si despre vila de la Sinaia, el staruie asupra politicienilor, artistilor, aristocratilor din anturajul rudelor lui, plasandu-i in centrul unor intamplari auzite sau la care a participat. Fratele lui, cunoscutul actor, regizor si colectionar de arta Dan Nasta, e si el o comoara de amintiri bucurestene, a cunoscut multe persoane interesante si a avut ambitia nobila de a ctitori un Muzeu in Palatul Brancovenesc de la Mogosoaia si a-si dona pretioasele colectii. Multe din personajele cartii au destine romanesti, parcursul lor prin sangerosul secol Xx fiind presarat cu grele incercari: jefuiti de tot avutul, aruncati in strada, cand nu in puscarii, umiliti, au gasit totusi puterea sa reziste si sa supravietuiasca nedreptatilor. O adevarata enciclopedie a Bucurestiului de odinioara, un tezaur de om e avocatul si publicistul Dinu Roco. Fiu al celui care a construit, intre altele, Muzeul Antipa, Observatorul Astronomic si a infiintat in urma cu peste un secol "Gazeta matematica", ginere al lui Charles Adolphe Cantacuzino - poet francez si print roman - inzestrat cu o memorie fabuloasa, Dinu Roco insufleteste strazi intregi, casa cu casa, scotandu-i din uitare pe locuitorii lor interbelici, cu obiceiurile, intamplarile, parfumurile anotimpurilor de atunci. O placere sa-l asculti. Frumos in aceasta carte e si modul cum se intalnesc intre ele, prin jocul hazardului, povestirile diversilor domni, de proveniente sociale diferite (de exemplu sobarul centenar Emil Wagner a lucrat in unele case evocate de alti interlocutori, sau faptul ca Ion Herdan o evoca nostalgic pe superba fiica a lui Charles Adolphe Cantacuzino, Armanda, cunoscuta de el inainte de a deveni sotia lui Dinu Roco).
Dupa ce termini de citit noua carte a Victoriei Dragu Dimitriu, simti nevoia s-o pornesti la pas prin Bucuresti, cu volumul la indemana, pentru a descoperi sau redescoperi intr-o alta lumina strazile si casele despre care e vorba acolo.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
