Blestemul nevastuicii

In Bucovina traieste ultima descantatoare ce stie sa vindece muscatura mortala de nevastuica. Relatare de la fata locului, "in direct".

Manzul impletit

Badea Ion Checherita zis "a lu` Indrea", bucovinean din satul Frumosu`, tocmai si-a facut grajd nou. Frumos grajd! Din barne groase, acoperit cu dranita de brad taiat pe luna plina. A croit grajdul asta astfel incat "sa nu se egziste" nici o gaura de intrare, nici o despartitura intre scanduri, nici un nod scos din lemn, nici o pietricica miscata in temelii. Si atunci, pe unde sa fi intrat nevastuica? Intr-o dimineata - acum, putin inainte de Anul Nou - s-a uitat in iesle si a incremenit: calul sau avea toata coama impletita! Marunt, lucrata in trei, parca de mana omeneasca. Si era tocmai murgul lui cel "muran", cu stea alba, batuta in frunte, fala intregii gospodarii... In noptile de iarna, nevastuica se urca in coama cailor. Se baga acolo, la cald, jucandu-se cu parul lor aspru, impletindu-l in suvite maiastre, pe care nu le mai poti descalci. Badea Ion stia asta. Si mai stia ca daca manzul n-ar fi ingaduit-o in coama, daca s-ar fi zbatut speriat, atunci nevastuica i-ar fi infipt dintii plini de venin in grumaz, muscandu-l de moarte, ciudoasa ca nu s-a lasat impletit...
"Da` totusi, pe unde-o hi putut sa intre, ma, omule bun?", isi intreaba mereu nevasta badea Ion. "Ca n-avea pe unde. Poate-o hi intrat pe usa, in urma ta, cand n-ai fost o tara atenta. Nu stiu... Nu stiu!..."
Stau impreuna cu Ion, cu nevasta-sa Ileana si cu feciorul Mihai, in grajdul cel nou si bine mirositor, privind fascinat coada manzului, nevenindu-mi a crede ca ea a fost asa de mestesugit impletita de o jivina mai mica decat o veverita. Ce stiinta si ce rabdare a avut aceasta salbaticiune, cea mai neastamparata dintre toti locuitorii padurii, socotita "prea iute pentru un ochi omenesc", sa faca o asemenea tesatura? Nevastuica, o faptura mai mult de poveste, mai mult nevazuta decat vazuta, mai mult naluca decat animal...
E cald, e strasnic de placut in grajdul lui badea Ion. Langa manz sta mandra Puica, iapa cea mare, roscovana, mestecand incetisor. De data asta, pe ea a ocolit-o nevastuica. Mai sunt doi"ghitalusi" blanzi, din care parca ies aburi, si un catel complet alb, straniu, ce dormiteaza printre copitele cailor, asteptand doar un semn. Vaca nu au. Lelea Ileana imi spune ca anul trecut, o vrajitoare din vecini ("aicea, doua case mai incolo!") i-a furat mana laptelui. "Dadea laptele numa` apa. Apaaa, albastru era!... Nu te puteai apropchia de dansa s-o mulgi, ca numa` zvarlea din pchicioare. N-o putea tane trii barbati intr-un loc. Eu aveam jenunchii aicea gios tati negri, de cat m-o palit cu copita!..." Asa ca au trebuit sa o vanda. Lelea Ileana vorbeste subtire, tipator, are ochii negri si luciosi, iar parul tot negru, lung, ca de codana tanara, impartit cumsecade la mijloc. Cand o-ntreb daca mai sunt si astazi femei care fac blestematii din astea prin sat, tipa pana la cer, intrigata: "Iiii, iiii!... Apa cum nu?! Ii plin! Plin ii! Din fundu` Frumosului, pe valea asta, casa de casa, nu-i unu` care sa nu hi avut nacaz cu descantice sau facaturi. Is fimei care fac blastamatai, care poa` sa te si omoare cu descanticu` lor. Da` is care fac si bine. Ii aicea o mosaca, una Ileana Vaman, sangura care mai stie-a descanta de mana laptelui - sa vie laptele-napoi la vaca -, da` si de muscatura de nevastuica. Nevastuica aiasta-i animal necurat. Muscatura ei nu trece cu nici un doctor "veterenari", cu nemica-nemicuta absolut. Numa` daca te duci si descanti calu`, numa` atunci trece. Mosaca `ceea o tamaduit sute si sute de animale aicea in sat, poate ca mii. Tati vin la ea. Da` ii batraaana, saraca si bolnava... O ramas sangura de pe tate satele aiestea care mai stie, poate chiar din tata Bucovina. O sa graiesc cu ea maine, poate va primeste, da` nu cred. In ultima vreme, nu prea mai primeste pe nimeni..."

Caierul fermecat

Badea Ion se astepta la aparitia nevastuicii. Isi strecoara mana sus, intre grinzile de deasupra capului, si scoate un caier de canepa prafoasa, bagat acolo inca din ziua cand si-a ridicat grajdul cel nou. Cand l-a ascuns atunci intre barnele tavanului, a rostit niste cuvinte pe care nu vrea sa mi le destainuie, apoi, la sfarsit, a racnit asa: "Ori di furca, ori di duca!". "Da, sa stiti ca-i tot un hel de descantic s`aista. Il stiu de la mosii mei. "Ori di furca, ori di duca", adica tu, nevastuico, ori te-apuci sa torci, sa impletesti aicea, la furca aiasta, ori pleci din grajdu` meu. Du-te! Sa-mi lucrezi canepa aiasta, nu sa-mi lucrezi la animalu` mieu!" El, Ion Checherita, e crescator de cai din tata-n fiu. Toata viata a avut in gospodarie macar o pereche de cai "tanuti permanent", toata viata a lucrat cu caii si teleaga la padure, la tras de lemne. Checherita e cel mai vechi nume din intreg Frumosu, pe care-l poarta azi doar putini. Nume de neam slobod, ratacitor prin codri, oameni pentru care un murg vrednic poate fi mai de pret decat o nevasta. Descantecul asta il stie din batranii lui crescatori de cai.Toti isi tineau furcile-n grinda, toti stiau a rosti cuvintele secrete ce-ndepartau nevastuica. De data asta insa, descantecul batranilor n-a tinut. Ion Checherita scoate manzul la soare, lasandu-ne sa-i contemplam coama neagra, innodata in siraguri, apoi il petrece mandru prin portile cele mari din spatele grajdului, spre tarcul de la marginea padurii. Manzul e buiac, zvacneste. Barbatul il apuca zdravan de capastrul din funii azurii, il mangaie, il saruta, ii vorbeste la ureche ca unui om. Grozav barbat! Tare, atos, cu fata lunga, nerasa si maxilare puternice, pietroase. Chiar si sfeterul sau are culoarea stancii. Dubios de albastri, putin piezisi, parca fara pupile, ochii sai par ochi de vrajitor. Te hipnotizeaza atunci cand te privesc. Barbatul sta falnic, in mijlocul largului ocol de sub padure, strunindu-l cu vorba pe murgul ce porneste a fugi salbatic, in cercuri, imprejurul sau, cu fuioare de aburi iesindu-i din nari, din soldurile stralucitoare, tavalindu-se prin omat ori cabrandu-se salbatic in vazduh. Cainele cel alb incepe si el a juca in jurul calului, in jurul nostru, ca apucat de streche. Un duh al gospodariei pare catelandrul asta, ce-apare mereu pe unde nu te-astepti. Iar acolo, in mijlocul jocului animalelor, omul rade cu toata gura. Se bucura. Imi striga ca pe cal l-a botezat Stelica, fiindca-i fatat sambata si are in frunte steaua si i-i tare drag. Si-mi mai striga ca daca nevastuica i-a impletit coama, dar nu l-a muscat, "asta ii bine". Oricum, va trebui sa-l tunda, caci cozile nu i le poate desface nici o mana de om. "Da` totusi, ii bine ca l-o-mpletit. Zace ca-i bine cand vine nevastuica la casa de om! Aduce belsug, zice ca".
Badea Ion nu a vazut-o niciodata. Nici nu a cautat sa o vada. Pentru vechii crescatori de cai, e mai bine sa n-o zareasca sloboda, prin paduri. Nevasta-sa, Ileana, insa a vazut-o. Sus, pe munte, "la un bordei parasat", a vazut o nevastuica varata intr-o desaga de-a ei cu malai. O clipa a lasat desaga jos, n-a fost atenta, si ea s-a bagat. A deschis desaga si s-a speriat tare. Stia ca sare si la om, la fata omului, stia cat de crunta si veninoasa ii e muscatura. "Multi o murit de clontii ei. Mereu m-am gandit: ce putere poa` sa aiba ase o dihanie de mica?! Inga atata-i de matataca, cat un sorecut!, si-si schimba blana, ca dihorii din bundele astea ale noastre populare. Iarna-i mai roscata, mai faina, mai "negraie", vara se face mai alba, mai naparlita. Strasnic frumoasa-i blana ei, iarna! Oaminii o vad rar, ca-i iute ca focu`! Li-i frica de ea, da` cand o vad langa casa se mai si bucura, zace c-aduce noroc. Asa zace. Ca aista-i un animal vrajat..."

Descantatoarea de nevastuici

A doua zi dimineata, lelea Ileana avea sa scoata din cufar telefonul mobil, sa urce cu el pana in varful muntelui de deasupra casei - singurul loc unde prinde "samnal" - si de acolo sa imi dea vestea cea mare: "A fost muscat chiar acum un cal in Frumosu! Batrana "mesteroaica" Vaman il va descanta". Mai mult, Ileana Checherita a vorbit cu dansa, a rugat-o indelung si, pana la urma, descantatoarea a fost de acord sa ne primeasca, sa asistam la intregul ritual! Nu-mi vine a crede urechilor. Gata, ne intoarcem in sat! Cu viteza maxima!
Trecem mai intai sa vedem calul muscat: intr-un colt de grajd, speriat, spumegand de durere. Nu te poti apropia. Pe pulpa are o "bolfa" infioratoare: infectata, neagra, plina de venin. Stapanul lui sta trist in casa si bea pahar dupa pahar. "Gata, moare", asa a spus, inainte de-a se inchide in odaie. Acum nu vrea sa vada pe nimeni. Insa nevasta-sa, lelea Maria Niga, nu sta cu mainile in san. Ia cu dansa un "catilioc" (ulcior de tabla) albastriu si pornim impreuna, aproape alergand, spre casa descantatoarei. Trebuie sa treci un pod batran, cu totul si cu totul din lemn, peste apa inghetata bocna a Frumosului, ca sa ajungi in "imparatia" stapanei descantecului. Ne asteapta acolo o mogaldeata tremurand deasupra gheturilor, cu palmele stranse una intr-alta, pe piept, ca intr-o rugaciune. Cand ma apropii mai mult, mi se taie rasuflarea. Cred ca orisice om normal ar fi avut aceeasi reactie, vazand un asemenea chip. Aproape ca iti dau lacrimile: e chipul unei femei frumoase, care insa a avut de suferit in viata ei mai mult decat poate indura orice fiinta omeneasca. Toata partea stanga a fetei ii e parca stransa spre tampla, schimonosita. Abia i se vad ochii cenusii prin incretiturile obrajilor. E lesne sa observi ca are dureri si acum, ca face uriase eforturi la fiece pas. Aveam sa aflu ca partea stanga a corpului i-a paralizat in urma cu aproape douazeci de ani, chiar in ziua in care a hotarat sa se apuce de descantat. Pe fata a avut un "cancer" de piele, un cancer straniu, au trebuit sa-i taie pielea fetei, ca sa o scape. Picioarele ii sunt tare slabite. La inima are doua taieturi, doua "operatii". Doua "ceasuri" i-au bagat in inima, unul din ele inca mai ticaie, "pana cand o mai vrea bunu` `Mnezau". De multe ori a fost in pragul mortii. Iar lumea zvoneste ca toate aceste necazuri i s-au tras tocmai din aceea ca a fost descantatoare. Femeile pizmase i-au trimis pe cap o sumedenie de blesteme, de "legaturi" si farmece. "Nu te uita la mine, domnule drag. Sa stii ca si eu am fost frumoasa, la viata mea", zice, parca ghicindu-mi gandurile. "Da` atata am avut pe mine, domnule, ca ma si mir cum mai sunt. Zau, ma mir cum mai sunt..." Acum, insa, nu mai e vreme de vorbe. "Haidati odata! Ingrabiti-va!" Si ne inghionteste spre casa. Acolo o asteapta fiica-sa, Irina, singura care vrea s-o uceniceasca in ale descantecului, facandu-si mii de cruci, si o nepoata corpolenta, bolnava din nastere, care avea sa stea mereu nemiscata pe-o lavita, fara sa spuna nici un cuvant. Batrana ii porunceste lelii Maria Niga, stapana calului, "sa marga cu catiliocu` gios, la parau` din vale, din spatele casii, da` musai fara sa graiasca cu nimeri", cu absolut nimeni, si-n timp ce coboara sa se straduiasca a nu gandi nimic necurat. "Fimeie! Iara cand iei apa, s-o scoti din deal in vale, de sus in jos, asa cum curge apa, si nu invers! Ca altfel nu se tane leacu`, ai intalas?" Si tot asa trebuie sa se si intoarca. Cu ganduri curate, fara sa vorbeasca cu nimeni.
In ast timp, batrana intra in casa. Se aseaza pe un scaunas, langa cuptorul ei cel alb si stravechi, si domoleste focul, pana se face jar. Scoate un cutit lung si il priveste in lumina flacarilor, de sus pana jos. Apoi se cufunda in ea insasi, absenta parca la tot ce-i in jur. Lelea Maria intra smerita, tacuta, si-i pune la picioare descantatoarei vasul cu apa "neinceputa". Aproape tinandu-si respiratia, se retrage in fundul odaii, langa celelalte femei, privind infiorata. Privim cu totii o batrana care a scapat de la moarte mii de animale. Singura descantatoare de nevastuici din intreaga Bucovina, al carei leac nu a dat gres niciodata. Gata, Ileana Vaman se apleaca deasupra apei. De acum inainte, totul e taina.

Martor la o tamaduire

Totul incepe cu o bolboroseala pagana. Descantatoarea pare ca plange deasupra apei, facand nenumarate cruci in ea cu varful cutitoiului. Apoi incepe a vorbi tot asa, bocit, si e pentru prima data cand spune cuvintele incantatiei cu voce tare, caci pana acum le-a spus doar in gand, "ase, intr-on ritm", intr-un ritm doar al inimii sale: "Tu, Estrita Pestrita!/ Ai isat din buruiane/ Si-ai muscat pe calu` Mariii de pchele/ Pchelea-i lipchita de carne/ Carnea-i lipchita de os/ Osu` sa-i ramaie sanatos!/ Si verinu` sa curga gios!/ Vini ursu` din padure/ Si ne-aduce vreme buna/ Daca descant calu` Mariii cu apa descantata/ El indata se indreapta/ Tu, Estrita Pestrita!/ Cand ti-ai face cuib de verin/ In razele soarelui/ In varfu` Leusteanului/ In varfu` Odoleanului/ Atunci, si nici atunci/ Sa nu-ti mai porti cuib de verin/ In pulpi la calu` Mariii!..."
Umbre portocalii ies prin usita deschisa a cuptorului si se invalmasesc halucinant pe chipul batranei. Un chip tot mai intunecat, mai chinuit, de parca simpla rostire a vorbelor vrajite ar fi pentru ea o grea penitenta. Mirata pana la teama, fiica-sa, Irina, imi sopteste la ureche ca niciodata nu a mai spus cuvintele astea in fata unor straini. Si nu conteneste sa-si faca cruci. Cruci face, mereu, si batrana, cu cutitul in apa. Scoate, pe rand, noua taciuni din jarul tremurator si-i stinge in "catilioc". Apa devine neagra, lesioasa. Apoi iarasi cruci, cu cutitul: "Noua s-o despartat! Opt s-o despartat! Sapte s-o... Unu s-o despartat! S-o despartat o fata mare/Pchice-i cosatele!/ Planga dupa dansele/ De s-o despartat o fimeie maritata/ Pchice-i tatele!/ Planga dupa dansele/ De s-o spariat un barbat insurat/ Pchice-i boasele!/ Planga dupa dansele/ Noua s-o despartat!/ Opt..../ Unu s-o despartat!". Si iarasi: "De s-o despartat o fata mare...". De trei ori. Si iarasi: "Tu Estrita Pestrita...". De alte noua ori. E imposibil sa tii minte cuvintele astea, pentru ca, desi se repeta, parca in fiece vers, unele vorbe se schimba, se inlocuiesc, se invalmasesc, ori poate numai intonatia se schimba, numai felul in care descantatoarea le rosteste. Ea imi va spune mai tarziu ca nici o vorbulita n-a fost acolo de prisos, nici o silaba, ca nici una nu trebuie scapata daca vrei ca leacul sa aiba rost. Si-n cele din urma, dupa mai mult de jumatate de ceas de incantatii repetate, chipul Ilenei Vaman se lumineaza, se destinde incredibil, intinerind parca. Stinge de trei ori cutitul in jar, cu sfarait, apoi ilinfige parca pe vecie la "radacina" cuptorului (parte importanta a ritualului), in locul unde caramida alba se impreuneaza cu scandurile pardoselii, si ofteaza linistita: "Gata...". Deschide larg ochii, clipind de cateva ori, dezmeticindu-se incruntata ca dintr-un cosmar. Isi intoarce privirea spre femeia cu calul, la fel de poruncitoare ca la inceput: "Fimeie! Aiasta ii apa descantata! Te duci acasa cu ea, da` ai grija: pe drum sa nu scapi nici un pchicur din apa aiasta, pana agiungi la cal! Ca dac-ai scapat, leacu` se pierde in pchicuru` `cela care-o cazut gios! Ai intalas? Si mai hii atenta: pe drum nu graiesti nemica-nemicuta cu nimeri, nici "buna zaua" nu dai! Nemiiica-nemicuta! Cand agiungi in grajd, scoti carbunii aistia, "negretii" aistia noua din apa, si cu apa ramasa incepi a spala bolfa din pulpa calului, da` sa-l speli de sus in gios, tot ase cum ai scos apa din parau. Numa` de sus in gios sa-l speli, nu invers, ca altfel leacu` se pierde. Il speli de sus in gios pana se termina tata apa asta, ia. Ai cane? Daca ai, ii bine. Fiindca la urma, dupa ce se gata apa, iei carbunii istia noua si te duci la cane si-i arunci acolo, pe dansu`. Zvarli negretii pe cane! Ii dai pe el! Si daca se scutura canele, sa stii ca animalu` tau se tamaduieste. Maine ii gata, vindecat. Nu mai are nemica-nemicuta... Acuma gata, du-te, ingrabeste-te!..." Maria pleaca tacuta, cu pasi mici, marunti. Afara incepe sa ninga. Ninge linistit. Prin ferestruica inghetata, cusmele albe ale caselor se fac tot mai mari. Batrana suspina ostenita. Usita cuptorului a ramas deschisa. Inauntru, doar cateva flori de jar ard mai departe, mocnit. Cobor privirea, o clipa, spre reportofonul din palma. Ma uit la el ca la o comoara.

"Multamasc, lele Ileana!..."

Asadar, prin odaia asta ingusta, cu cuptor alb si peretii intesati de carpete si "viconite" vechi, au trecut pana acum sute si sute de oameni deznadajduiti, asemenea Mariei Niga. Si n-ai cum sa nu simti ca ai participat aici, vreme de aproape o ora, la ceva cu adevarat puternic, ceva mai presus de fire. Ce a facut de fapt aceasta Ileana Vaman? A spus niste vorbe deasupra unei ape. Vorbe "stinse" in apa. Acum e sleita, asudata, de parc-ar fi trudit din greu o zi intreaga. Imi marturiseste ca, in timp ce descanta, simte mereu niste ganduri si niste "puteri", o forta vrajmasa care parca ar vrea sa-i faca rau. "Da, samt ca ii rau. Cateodata ma pun gios pe apa, acolo, si samt ca nu mai pot! Am fost odata sa descant pentru mana laptelui. Acela descantec ii mai greu, mai lung... Is trii pagini de citit de noaua ori si eu descant si fac cruci incontinuu intr-on lighean cu amestic de tarata, de farina, de zahar, usturoi, untdelemn, leustean, busuioc, cu multe, din care trebuie sa manance vaca in trii dimineti, pe inima goala. Ii mai greu descantecu` ceala... Si ma duc acoalea si ma pun pe genunchi si-ncep sa descant. Stateam sangura, in fundu` gradinii, si citeam. Trebuia de noaua ori, da` n-am putut citi decat de trii ori. La a patrulea oara, m-o trantit gios! Gios m-o trantit! Mi-o amutat gura, nu mai puteam zace, nu ma puteam scula! Amu ce sa fac? Cine sa ma scoata? Nu puteam nici tapa dupa agiutor, si-atata m-am invartit si m-am sucit prin niste urzaci de-acelea mari, acolo, si nu ma puteam radica si parca n-aveam nici o putere. Nu m-o lasat sa citesc de noaua ori. Ase patasc mereu. Tot descant, tot descant si numa` ma gandesc: "Am zas de opt ori. Vai de mine!... De m-ar tane bunu` `Mnezau sa mai zac si-a noualea oara!"". Ase ma gandesc. Sa-mi mai dea putere sa zac si-a noualea oara si-apai pot sa mor..."
Fiica-sa, Irina, imi spune ca, de multe ori, batrana s-a gandit sa renunte. Sa nu mai "faca". Dar nu o lasa inima, vazandu-i pe oameni venind. "I-i mila. I-i mila sa nu-i primeasca, sa nu-i agiute pe saracii oamini. Iiii de mine, cati o tot vinit! Iiii de mine si de mine!... De pe tate satele aiestea o vinit. O vinit din Vama, din Humor, din Campulung, chiar si din Suceava. Vin cu animale muscate de nevastuici sau de sarpe, cu vaci pentru mana, cu copchii care plang si nu se hodinesc noaptea. Vin pe ploaie, pe iarna grea, vin noaptea la unu`, la doaua, cu cai muscati, sta calu` sa crepe aici, in ograda, si omu` straga de-afara: "Te rog, lele Ileana! Nu ma lasa...". Ce sa faca, biata mama? Da fuga, face foc in cuptior. S-apuca de descantat. A doua zi, ii auzi pe tati, pe ulita: "Multamasc, tu Ileana! Daca nu-mi faceai az` noapte, imi murea calu`... Bodaproste, lele Ileana!... Sa-ti deie Dumneazau sanatate!...". Niciodata n-o fost unu` - unu` macar! - pe care descantecu` mamii sa nu-l fi tamaduit. Si de la nici unu` n-o luat nici o plata, nici on ban, nemica-nemicuta!"
Jos, langa cuptor, imi arata o bota de alun imbracata de sus pana jos intr-o piele tarcata de sarpe. Cu asta descanta batrana, in loc de cutit, tot in apa, pentru muscatura de sarpe. Sus, pe blana usii, o alta comoara: o pana de cuc, legata cu snur ros. Cu ea, ma lamureste batrana, se descanta copiii: "Aiasta ii pana de cand o vinit cucu-ntai si-o-nceput a canta aicea, in sat la noi. Cucii is tare greu de prins si-i vezi tare greu, primavara. Mie mi-o dat-o un batran descantator, demult tare. `Mnezau stie de cand ii pana aiasta. Eu `moi pana aiasta in agheazma si dau la copchii pe frunte: "Sa hii dorita ca cucu... Sa hii asteptata cum ii cucu... Sa hii vestit, rodit cum ii cucu..." S`apai sa vezi ce om bun si de viata sa face copchilu` acela!..." Acestea sunt toate averile Ilenei Vaman: un cutit lung, o pana de cuc, o bota cu piele de sarpe... Atat. Ea nu ia niciodata nici o plata. "Nemica-nemicuta". Nici "bodaproste" nu te lasa sa-i spui, ca-i pacat.

Taina mostenirii leacului

Lelea Irina cea tanara ar vrea, ar vrea nespus sa-i calce pe urme mamei sale. S-a pregatit, stie toate cuvintele descantecelor pe de rost si crede in ele, a incercat de-o sumedenie de ori "sa faca". Insa nu are "dar". Hotarat lucru. Rostit de ea, descantecul "nu se tane", nu are rod. Batrana stie clar din ce cauza: in primul rand, fiindca Irina nu este "mezana". Puterea de a descanta nu se poate transmite decat celei mai mici dintre surori. Or, ea, Irina, mai are o sora dupa dansa: frumoasa Ioana, maritata in Sucevita, care a fost dascalita de mica, care stie intreg descantecul, "da` nu face". Acolo la ea, in Sucevita, lumea nu mai crede. Iar ei ii este rusine. Are barbat gospodar, copii. "Ce, sa zica oaminii ca-s vrajatoare?!", asa a spus. Maica-sa nu a condamnat-o, a inteles. Lumea se schimba. N-ai ce sa-i faci. Ii pare rau, insa, ca ea a ramas singura descantatoare. Doar de asta ii pare rau. Ca nu mai are cui sa lase mestesugul in urma ei, in lumea asta "tot mai moderna". "Multi m-o intrabat cum vindec eu, cum se ezplica treaba aiasta. Chiar si medici m-o-ntrabat. Eu zac ase: tata puterea aiasta a mea ii mostenita. Tata-i din strabunii nostri. Ii ase cum ii la popi, care isi dau haru` de la unu` la altu` mai departe. Ase ii. Ase am primit si eu descantecu` aista, de la o mosaca batraaana, demult... L-am primit prin gura ei deschisa. Eram mnicuta, de vreo sesa ani, si-ntr-o sara, mama mea mi-o dat de capastru on manzuc muscat si mi-o zas ase: "Du-te la batrana Pachita sa descantece manzu` ista!". Na, ma duc. Marg la fimeia `ceea - era batraaana tare, saraca, pe moarte era -, marg cu apa neinceputa si ma pun s-astept in pridvorul casei, pana gata ea descantecu`. Nu ma gandeam eu sa "fur" descantecu` de la dansa, ca eram tare matataca. Stateam si asteptam. Na, ma-ntorc acasa cu oala cu apa in mana si manzucu` dupa mine. Spala mama manzu` si pe urma eu m-apropchii de dansa: "Eu stiu, mama, cum o spus mosaca Pachita!". Mama, tata mirata: "Cum o zas?". Si-am inceput a spune tat-tat-tat, de la-nceput la sfarsat: "Tu, Estrita Pestrita...". Tat am inrejistrat. Nu stiu cum am tanut minte, parca graia altcineva in locu` meu. Cand o auzat asa ceva, mama m-o luat de mana si-o zas: "Hai cu mine! Hai si spune si lu` mosaca ce mi-ai spus mie!". Ne-am intors `napoi la baba `ceea si i-am spus. Atuncea, batrana o zas ase mamii: "Tu, Irina! Daca copchila aiasta o-nvatat de la prima cum am zas eu, apai sa stii ca ea o sa aiba dar in viata ei sa descante ca si mine! Si tu s-o lesi sa descante, sa n-o opresti! Ca dac-o opresti, ii pacat de la Dumnezau!...". N-o mai trait mult baba. O murit, la cateva zale. S`apai eu am crescut si m-am maritat de tanara si n-am descantat de la inceput, ca mi-o fost rusane. Da` pe urma, cand am vazut cate nenorociri si blesteme-s in sat, cand am vazut ca lumea tat vine la mine si ma roaga, si ma roaga si plange, pe urma am inceput sa fac si iacata ca fac si-n zaua de azi. Ase-i cu daru` aista: ii mostenit ca la popi. Din jeneratii in jeneratii. Acum, eu nu prea mai ies din casa, ca-s bolnava. Cand ies pe strada, tati sar la mine! Tati oaminii! Straga dupa mine, sa-i vezi cum straga, saracii: "Vai de mine, am auzat c-ai fost bolnava si-am gandit ca mori de-amu si nu mai are cine sa ne faca. Sa nu mori! Sa nu mori, lele Ileana! Sa nu mori, Lenuta, si sa ne lesi fara nici on agiutor!...". Daca nu vin, tati o-ntreaba pe fata mea: "Ce mai face lelea Ileana? Ii sanatoasa? Ii bine?...". Eu, tata viata mea, am fost cu credinta, cu Dumnezau. Tata zaua ma rog la Maica Domnulu` si ma-nchin, si noaptea citesc din carti sfinte. Eu la parintele nu i-am spus niciodata ce fac. Nu i-am spus. Da` amu-s batrana si bolnava, is la sfarsitu` vietii si-am hotarat sa-i zac. Amu, cand o vinit de Craciun cu Icoana, i-am spus: "Parinte, vreau sa vorbghesc ceva numa` cu `mneata...". O isat ceilalti afara si-am ramas sangura cu parintele. I-am zas: "Parinte, uite cum fac. Am puterea asta! Vine lumea la mine si ma cauta si plange si ma roaga... Si de la nimeri nu iau nici cinci bani! Nici bodaproste nu-i las sa zaca, cand pleaca. Ce sa fac, parinte? Dumnezau ma stie...". Parintele s-o bosumflat tat. Ii tremura buza. O zas ca-i pacat. "Bine, parinte, da` preotii de ce citesc si fac dezlegari? Da` `mneata, parinte, de ce deschizi Psaltirea si dezlegi de farmece?", am gandit in gandu` meu, da` nu i-am zas. I-am zas numa` atata: "Parinte, da` `mneata nu esti fecior de gospodar de aici, din Frumosu? La `mneata acasa n-o muscat vaca, n-o muscat cal?". Parintele o lasat capu` ase, in pamant: "Apai ii drept... Ii drept... Si mamica o fost la o mesteroaie cand ne-o muscat nevastuica calu`. Ii drept, da` ce sa facem? Daca nu ne da voie bunu` Dumnezau...". N-o avut ce sa-mi zaca. O tanea pe-a lui ca-i pacat. I-am zas ca eu nu "lucrez" decat cuDumnezau, cu rugaciune la Maica Domnului. El nu si nu. La sfarsit, cand sa plece, imi straga ase: "Lasa, lele Ileana, ai videa cum ai muri!...". Asta chiar m-o scos din tatani. Zac: "Parinte, eu stiu cum am sa mor!". El se uita la mine, tat mirat. "Eu stiu cum am sa mor! Lu` mosaca Pachita, fimeia de la care am invatat eu a descanta, i-o zas odata o descantatoare batrana c-o sa moara cand si-o lega sireturile dimineata. Si-ntr-o dimineata, cand s-apleca sa se-nchelte si sa-si lege sireturile la papuci, numa` o isat sufletu` dintr-insa. Si-ase oi muri si eu, parinte! O sa mor incaltandu-ma, parinte, la fel ca descantatoarea mea batrana!..."".
Deocamdata, Ileana Vaman poarta in picioare toata iarna doar "pacini", un fel de ciorapi grosi de lana, cu talpa din piele, lipita. Ce sireturi sa-si mai lege? Isi trage oftand "pacinii" si iese la poarta, tarandu-si pasii prin zapada abia asternuta, ca s-o intampine pe lelea Maria Niga, femeia cu calul, care dadea de ceva vreme tarcoale pe la garduri. Se misca firesc, sontac, greoi, o pofteste fara cuvinte in ograda. De parc-ar fi stiut, de parca ar fi asteptat-o sa se intoarca. Acolo, in ger, femeia e imbujorata. Rade cu toata gura. "Multamasc, lele Ileana..." Nici trei ore nu au trecut de cand s-a dus de-aici cu "catiliocu`" de apa descantata si calul si-a venit in fire. A doua zi, avea sa fie tamaduit pe deplin. Barbatu-sau s-a oprit din bautura. Si nu stiu de ce, dar acum nici mie nu mi se pare deloc senzationala treaba asta. Absolut deloc. Ca si cum nici prin cap nu mi-ar fi trecut c-o sa se intample altfel.
Ninge. Ninge linistit peste sat. Batrana ii aseaza o palma pe umar femeii celei tinere. "Nici bodaproste sa nu-mi zaci, lele Marie", murmura ea. "Nici bodaproste..."

(Fotografiile autorului)