"Sa fie clar: nu ma retrag!"
"M-am nascut la o varsta foarte frageda", obisnuieste Phil Collins sa glumeasca despre data de 30 ianuarie 1951. Pe numele sau intreg Philip David Charles Collins, el este fiul unui manager de la o firma de asigurari (un tata cu care nu a reusit sa comunice niciodata) si al unei mame bune si iubitoare, patroana unui magazin de jucarii, care lucra si la o agentie teatrala pentru copii, acolo unde fiul ei si-a facut debutul scenic. Cu o adolescenta petrecuta sub reflectoare, Phil parea destinat teatrului. Dar tobele primite in dar, la trei ani, au fost cu mult mai puternice. Astfel ca la 16 ani, Phil a decis ca visul pe care-l are de urmat este sa fie baterist. Dupa ce a evoluat intr-o trupa oarecare, a raspuns unui anunt de concurs publicat de prestigioasa revista muzicala "Melody Maker" si a castigat competitia. Era trupa Genesis, in care alaturi de Peter Gabriel, Collins a scris una din paginile de aur ale rockului. Cand Peter Gabriel a plecat pentru o cariera solo, membrii Genesis au dat nenumarate auditii, pentru a-si gasi un solist vocal, si pana la urma l-au detectat la ei in ograda, in persoana... bateristului. Phil Collins avea sa devina cel mai celebru baterist-solist al tuturor timpurilor, cantand cu Genesis din 1970 pana in 1996, cand medicul l-a sfatuit s-o lase mai moale, daca vrea sa mai auda ceva. Paralel cu Genesis, el a inceput, in 1981, o cariera solo plina de succes. Dar asemeni colegilor sai din lumea rockului, Phil devenise si el dependent de cariera sa muzicala. Baterist si vocalist la Genesis, sef la Brand X, o trupa de jazz-rock, colaborator ai celor mai talentati muzicieni ai perioadei, el si-a neglijat mariajul si acesta s-a destramat fara drept de apel. Din amaraciunea despartirii, cel ce parea ca are mereu un zambet si o gluma englezeasca in coltul gurii a compus cateva piese foarte intime, ce i-au placut atat vecinului si prietenului sau Eric Clapton, care a venit cu chitara la inregistrari, cat si boss-ului casei de discuri Atlantic, Ahmet Ertegun, care a vrut sa le puna pe un disc. Asa a aparut, pe cand Collins implinea 30 de ani, Face Value, care i-a deschis portile unui succes la care un baterist nu poate visa. Ca vanzari, in anii 80, el s-a aflat in topul listei, alaturi de Michael Jackson. A jucat in filme, un rol episodic in Miami Vice si un rol principal de jefuitor de trenuri in Buster. A continuat sa concerteze neintrerupt, facandu-l pe Bob Geldof - organizatorul celebrului concert umanitar din iunie 85, "Live Aid", la care Collins a cantat in aceeasi zi pe doua continente, la Londra si Philadelphia - sa exclame: "Unde te-ntorci, dai de el!". Urmatoarele albume - No Jacket Requiered si ...But Seriously - se vand ca painea calda, iar Collins isi foloseste faima si banii pentru a se implica in numeroase proiecte umanitare. In anii 90, vraja se rupe. Piesele noi nu mai au stralucire, iar problemele cu auzul il fac sa se gandeasca serios la viitor. Partea buna este ca dupa doua casatorii topite pe portativ, Collins s-a indragostit la prima vedere ("intre hotel si aeroport", mentioneaza el) de Orianne, translatoarea sa de la un concert in Elvetia, in varsta de 21 de ani. Cei doi s-au casatorit, locuiesc la Geneva, se plimba prin parcuri, pe malul lacurilor, fara sa-i bage cineva prea mult in seama, si se bucura de o viata in care stilul rocknroll n-are nici un amestec. Fiul lor, Nicholas Grev, va merge in curand la scoala, asa ca, inainte de a incepe "munca" la bastonase si inmultiri, Phil Collins a dorit sa-si ia adio de la viata petrecuta in aeroporturi, hoteluri, scene de-o seara, printr-un grandios turneu. Din care Bucurestiul a avut onoarea de a face parte.
"Sa fie foarte clar: nu ma retrag!", scrie Collins in caietul-program al festivalului. "Fac muzica de film, scriu un musical pentru Broadway, voi mai sustine cand si cand un concert... Atata doar, ca cea mai mare parte a vietii am petrecut-o pe drumuri si acum vreau sa vad ce altceva e de facut. Datoriile parintesti au acum prioritate. Sa nu devenim sentimentali, sa nu ne buseasca plansul. Celor ce au stat de atatea ori in ploaie la cozile de bilete sau pe stadioane pana la unu noaptea, asteptand sa termin concertul pentru a ajunge acasa sa se usuce, vreau sa le multumesc si sa le spun ca efortul lor n-a trecut neobservat. Deci nu va spun adio, ci doar "au revoir"."
"In sfarsit, am ajuns la Bucuresti"
In comparatie cu Jon Anderson si Joe Cocker, atuul lui a fost ca el, Phil Collins, a venit in Romania cu artileria grea. Un show total, cu lasere, ecrane, lumini, cu multa miscare scenica si cu un sunet care i-a facut pe veteranii concertelor bucurestene sa exulte: "N-am mai auzit asa ceva in viata mea!". Toate acestea avand, bineinteles, ca baza, muzica! Concertul de la Romaero-Baneasa a fost, intr-adevar, show-ul anului! Chiar daca noile piese si discuri nu mai au acel vino-ncoa care l-a impus, Phil Collins este pe scena asa cum ni-l inchipuiam, si nu cred ca vreun spectator sa fi plecat dezamagit de la concertul care - minune mare! - a inceput la ora stabilita in program. Collins a aparut singur pe scena, cu betele de tobosar in maini. Dupa un moment solo, i s-a alaturat pe scena alt tobosar, un percutionist, si a urmat un festin al ritmurilor. Imediat scena s-a umplut, rand pe rand, cu ceilalti membri ai trupei: un pachet de suflatori exuberanti, care au si dansat si-au facut tot felul de giumbuslucuri, un cor de cantareti negri, ale caror voci senzationale au preluat nu o data initiativa, plus cativa instrumentisti copti, cu tample carunte, care-l insotesc pe Collins de aproape 20 de ani in concerte. Intre acestia, o fata cunoscuta din videoclipuri si inregistrari video: Leland Sklar, basistul cu plete si cu barba lunga-lunga si alba ca neaua.
Collins a stiut de la bun inceput sa gadile publicul: "Buna seara! In sfarsit am ajuns si la Bucuresti", a spus el in romaneste. "Multumesc, prieteni! Asta seara vom canta cele mai cunoscute piese ale mele!" Si asa a fost: hiturile s-au rostogolit unul dupa celalalt, in uralele celor aproape 8.000 de spectatori.
Un punct de referinta al concertului a fost cel al palariilor de la piesa Wear My Hat, care exprima cat se poate de bine spiritul de joaca al fostului baterist. Urechi de Micky Mouse, palarii de fetru, palarii de carnaval, zeci de palarii au fost schimbate intre Collins si membrii trupei, in acest moment gustat din plin de spectatori. Ultima piesa a serii, Take Me Home (Du-ma acasa), i-a dat prilejul lui Collins sa ia dupa umeri pe fiecare component al trupei si sa-l prezinte publicului, gest care spune multe despre munca in echipa la acest turneu obositor si, totodata, despre caracterul vedetei britanice. Care la 10-15 minute dupa incheierea concertului, a fost escortat de cativa bodyguarzi, de doua ori mai mari decat el, pana la microbuzul care il astepta. Si dus a fost, spre destinatii orientale, precum Istanbul, Beirut, Tel Aviv, Dubai.
Privind sirul celorlalte masini ce au parasit incetul cu incetul parcarea de la Romaero (excelenta ideea de a organiza concerte si-n alte parti decat la Polivalenta sau Palat!), puteai avea dovada popularitatii de care se bucura Collins. Masini din Cluj, Timisoara, Iasi, Tico-uri sau Rolls Royce-uri uriase, studenti, ambasadori, cu totii veniti sa vada un englez mic de statura, fara par, imbracat ca de piata si fara veleitati de dansator. Dar care este un muzician desavarsit!
(Fotografiile autorului)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
