Premiul III
Relu Zgubea
Dragostea la 40 de ani
Cand am cunoscut-o, aveam 40 de ani, trecusem prin doua casatorii si o relatie neoficializata. Ea avea 45 de ani, trecuse prin (ce coincidenta!) doua casatorii si o relatie numita, mai nou, "uniune consensuala", in locul vechiului "concubinaj", care inspira, probabil, niste conotatii depreciative.
La mine, totul trecea prin creier. Ma "inchinam" intelectului, raportandu-ma la Existenta, exclusiv prin el. La ea, totul trecea prin inima, era, si a ramas, o hiperintuitiva, in timp ce eu eram un hiper-rationalist, un cerebral prin excelenta.
Am spus "eram", caci acum, dupa zece ani petrecuti impreuna, mi-am dezvoltat foarte mult latura intuitiva. De ce? Pentru ca am inceput prin a o admira, nu ca femeie (la 40 de ani nu te mai prea intereseaza lungimea picioarelor sau dimensiunea sanilor), ci ca Om.
Cand i-am vorbit prima oara, eram blazat, plictisit, aveam sentimentul ca le stiu pe toate, ca Viata inseamna cunoastere si eram satul de cate aflasem pana atunci. Puteam teoretiza pana-n panzele albe despre aproape orice subiect; citisem foarte mult si memoria mea de nativ in zodia Racului retinuse aproape tot, imbacsindu-se ca o camera suprasaturata de mobilier. Eram depresiv, trist, nemultumit...
O credeam o pustoaica, o studenta. Cand am aflat, de la altii, ca are 45 de ani, ca este mama unui baiat casatorit si inca si proaspata bunica, am ramas perplex! Eu vedeam o tinerica cu ochii stralucitori, o femeie-copil, o ingenua pe care viata nu avusese inca timp sa o oboseasca, sa o maculeze, sa o descurajeze ca pe mine, cel trecut prin toate...
Brusc am devenit foarte interesat de aceasta "persoana" care ilustra perfect mitul "tineretii fara batranete". Am "studiat-o" atent si mi-am amintit ce a spus Einstein catre sfarsitul vietii sale: "99% din concluziile la care am ajuns s-au dovedit a fi false!". Am realizat ca, in cei 40 de ani de viata, reusisem sa devin doar un tampit suficient si marginit, cu ifose de atoatestiutor, ca ajunsesem intr-o fundatura existentiala, ca abordasem Existenta intr-un mod total gresit, ca imi construisem un punct de vedere fals, rupt de realitate, ca devenisem sclavul tendintei obsesive de a gasi reguli, principii, metode, retete, incercand sa "bat in cuie" acest fenomen viu, complex, dinamic pe care il numim generic Viata si pe care credem ca il cunoastem, dar care, este, de fapt, incognoscibil in infinitatea sa... Ea nu explica nimic, nu incerca sa-mi demonstreze sau sa ma convinga de ceva anume. Era ca o floare, inconstienta de frumusetea si parfumul ei. Ea Exista, fara sa o intereseze daca o vede sau nu cineva, daca este sau nu apreciata de cei din jur, fara preocuparea plina de vanitate de a-si construi si impune o anumita imagine. Stia sa fie tot timpul ea insasi.
A fost si a ramas o continua revelatie pentru mine; mi-a deschis orizonturi nebanuite, am inteles, privind-o, ce inseamna simplitatea, modestia, blandetea, calmul, linistea, seninatatea, bucuria de a fi, increderea in Divinitate perceputa ca manifestare a iubirii...
Am invatat, privind-o, observand-o, "studiind-o", ca in lumea acestor timpuri, aservita valorilor materiale, caracterizata de o acerba competitivitate agresiva la toate nivelele, pe toate planurile, in aceasta lume care idolatrizeaza Intelectul "bagand pumnul" in gura inimii, ea ilustra exact contrariul. Parea venita din alt timp, dintr-o alta lume, o lume a unor entitati intr-adevar evoluate.
Pana sa o cunosc, dispretuiam cu superioritate "stiintifica" pe cei care vorbeau despre suflete-pereche, despre ingeri pazitori, imi pareau de un jalnic infantilism. Sa va mai spun ca, fara sa intentioneze, fara sa-si propuna, mi-a transformat viata, pur si simplu existand, lasandu-ma sa traiesc in preajma ei, primindu-ma dragastos in viata ei, ca pe un copil ratacit intr-un vis urat si pe care il "trezesti" cu o sarutare pe frunte?
Am invatat, alaturi de ea, ce inseamna hipersensibilitatea, am invatat ca traim intr-un Univers care are o constiinta, o inteligenta a sa, ca nimic nu este intamplator si ca totul "vorbeste", ca trebuie doar sa ai mintea libera, curata si inima permanent deschisa, sa fii convins, pana la nivelul miliardelor de celule care te alcatuiesc, ca Viata, Lumea, Universul inseamna Iubire. Daca crezi ca aceste lucruri ti le spune creierul tau, intelectul tau, te inseli. Mentalul este numai un instrument prin care inima iti "vorbeste", tie, celui care esti cu adevarat, nu celui care crezi ca esti sau celui care ai vrea sa fii.
Si cele trei relatii ale mele anterioare acesteia au fost niste "povesti de dragoste", dar aceasta, pe care o traiesc acum, este de o frumusete si o profunzime pe care nici macar nu-mi imaginam ca ar putea exista.
Nu este o poveste de dragoste? Indraznesc sa sustin ca este o poveste despre Dragostea de viata pe care am avut norocul sa o descopar incepand cu zece ani in urma, cand Dumnezeu mi-a materializat ingerul pazitor sub forma minunatei mele sotii.
Mentiuni
Faraon Mariana
O floare alba

...Apoi, nu mai stiu cand te-am uitat, nu mai stiu cat te-am uitat. Dar intr-o dimineata, trecusera, cred, de trei ori cate zece primaveri, am revazut-o, in gradina unei case vechi, cu tencuiala cazuta, cu capul aplecat pe ochii ferestrelor. De unde veneam? Sau poate plecam undeva, intr-o calatorie a amintirii? Spre scoala mergeam, si te-am simtit aproape dupa bataile inimii. Ne-am oprit amandoi, de parca cineva ne-ar fi soptit: "Opreste-te!".
Am incercat sa reconstituim un loc caruia ii apartinuseram, cu care voiam sa ne reidentificam, iar ea ne astepta cuminte. Era la fel de tanara, de alba, de gratioasa. Am privit-o mult, am rascolit-o, am adunat-o cu disperare... Era vie, dar ne durea de parca murise.
Ne-am privit pana cand luna si-a acoperit ochii. Floarea ne-a povestit despre dragostea noastra nefireasca, nelumeasca, despre dragostea noastra adevarata. Plouau in noi petalele sale. Vartej de imagini alergau prin fata ochilor mintilor noastre: eu eram floarea, tu erai trecatorul, tu erai floarea, eu te priveam din gradina unei case vechi. Impreuna, incercam sa intelegem de ce floarea nu a putut fi a noastra. Primavara ni se recita in inimi: "Alb de floare,/ Galben moare,/ In culoare./ Sunt eu oare,/ Floare alba,/ Alba floare?".
Epilog: Asa a fost prima iubire, binecuvantata de aripile ocrotitoare ale ingerului. N-a fost vis, a fost ca un vis.
Tiberiu Trascau
Pantofiorii de lac

Alexandra a ramas schioapa. Dupa Revolutie a mai facut doua operatii, piciorul teapan, fara rotula, si femurul ciuruit s-au vindecat greu. De atunci au trecut 15 ani si Alexandra paseste incet, in baston, alaturi de sotul ei, Dan. S-au cunoscut intr-un cadru tragic, pe caldaramul improscat de gloante, si dragostea s-a infiripat timid si in timp, pe un pat de spital, inconjurati de suferinta. Nu a fost nici urma de romantism, dar sentimentul nascut este durabil si astazi. Alexandra a terminat greu facultatea, a lipsit mult de la cursuri, fiind mereu operata; lucreaza la o mare fabrica din oras. Dan este antrenor de sport, iar Victoras, baiatul lor de 11 ani (mandria noastra), este nastrusnic si vioi ca toti baietii de varsta lui. Eu sunt, de acum, un batran pensionar si v-am relatat aceasta intamplare, fericit de fericirea lor.
Ana Olteanu
Un tata pentru pruncul meu

Pe Cosmin l-am cunoscut pur si simplu, intamplator. Nu m-a frapat nimic la el atunci, in primele clipe. Au urmat doua luni si jumatate, timp in care nu ne-am vazut nici macar o singura data. Tot ceea ce ma interesa in acea perioada era sa fiu sanatoasa, sa ma odihnesc foarte mult si sa duc sarcina cat mai bine. Pentru ca pruncul ce avea sa se nasca era asteptat de mine cu multa dragoste. N-avea tata, dar eu mi-l doream cu ardoare, cu misticism...
In 10 saptamani in care nu m-am intalnit cu Cosmin, nu m-a intrebat nici macar o singura data: "De ce acest nu?". Imi accepta cuminte refuzurile. Nu simteam niciodata disperare in glasul lui, insa nici nu inceta a ma cauta. Cu fiecare zi care trecea, simteam o liniste extraordinara, de cate ori il auzeam. La prima noastra intalnire, eram inca zvelta. Si eleganta. Aveam un aer copilaresc si un zambet care reusea sa nu-mi tradeze suferinta. Ulterior, datorita sarcinii, am luat destule kilograme in plus. Devenisem mai mofturoasa si mai dificila. Nu l-a speriat pe Cosmin vestea ca astept un copil. Din contra, m-a admirat, raspunzandu-mi ca sunt o femeie puternica si ambitioasa, capabila de a darui dragoste, de a "intemeia" un urmas. Credeam ca ziua in care el aflase ca urma sa nasc un copil era ultima data la care ma mai cauta. Nu s-a gandit o clipa la acest lucru. Devenise chiar mai grijuliu. Cele mai multe discutii ale noastre aveau ca subiect copiii si nu erau plictisitoare deloc pentru el. Dupa o vreme, incepusem sa ma gandesc daca el imi poate fi doar un prieten adevarat, de suflet, sau va deveni iubitul meu. Ceea ce mi-am putut raspunde atunci a fost: "Cosmin inseamna pentru mine o oaza de liniste".
A doua intalnire a noastra a fost dupa doua luni jumatate, cand amandoi am rostit cuvintele magice: "Mi-e dor de tine". Ne pasa tot mai mult unul de celalalt. La intalnirea noastra din decembrie, afara ningea cu fulgi mari si era destul de frig. Eram imbracata cu un cojoc gros, care imi proteja pantecul proeminent. Am mers la un restaurant, iar in timp ce imi descheiam cojocul, Cosmin mi-a spus: "Vreau sa vad cat a crescut bebelusul". Si m-a mangaiat. Mai dura putin si trebuia sa nasc. Din clipa aceea, nu a mai trecut o zi fara ca noi doi sa nu ne vedem. Miscarea era tot mai greoaie pentru mine, pentru ca aveam un mic pasager greu la bord. Insa Cosmin m-a incurajat in fiecare zi. Mi-a asigurat plimbarile la aer curat, m-a insotit la toate consultatiile medicale si a trait acolo, la spital, langa mine, fiecare emotie pe care am trait-o si eu atunci cand am nascut. Am adus pe lume un baietel cu ochii albastri, ca ai lui Cosmin, desi nu el era tatal natural al copilului. Insa din clipa aceea, a decis ca va fi tatal lui si va veghea asupra lui toata viata... Ceea ce a urmat a fost o casatorie de vis. Discreta si emotionanta. Multumim Cerului ca a revarsat in sufletele celor de pe pamant Dragoste. Acest sentiment pe care oamenii il pot purta cu atata usurinta in inima si il pot darui mai departe... Suntem o familie fericita si ne dorim sa aducem pe lume inca un prunc. O fetita. Cu ochii albastri, de cer. Ca ai lui Cosmin.