Folosita in mod creator, linistea este arma
cea mai puternica impotriva stresului si a anxietatii
Feriti-va de poluarea sonora
Este un indemn cel putin dificil de urmat de catre cei care locuiesc in aglomeratii urbane si care traiesc in permanenta asediati de stimulii sonori a mii de oameni, aparate media, vehicule si utilaje. Si totusi, vom vedea ca exista si mijloace cu adevarat eficiente prin care ne putem proteja in acest sens. Iata cateva dintre ele:
Taceti de cate ori aveti ocazia - este primul si poate cel mai eficient pas pentru a reduce gradul de zgomot din jurul dvs. In plus, tacerea mai are un efect extrem de pretios: ne face mai interiorizati, si astfel ne reduce in mod firesc propria sensibilitate la zgomot.
Inchideti televizorul, aparatul de radio si orice alt mijloc de poluare psiho-sonora - mai ales dupa ora 22 este bine sa scoateti pur si simplu din priza aceste aparate si sa nu le mai reporniti pana a doua zi. Astfel, chiar daca nu va fi o liniste deplina in jurul dvs., incarcatura de stres a zgomotului va fi mult mai redusa.
Amenajati-va spatiul in care dormiti asa incat sa atenueze zgomotul - in timpul somnului, si mai ales inainte de a adormi, este foarte important ca stimulii sonori sa nu fie prea puternici. Un dormitor prevazut cu draperii, cu mobilier suficient, incat sa elimine ecoul si sa nu faca din camera un amplificator de zgomot, eventual izolat cu geamuri de tip termopan, reduce cu pana la 70% poluarea sonora.
Nu ezitati sa folositi dopurile pentru urechi - le gasiti in farmacie si sunt foarte eficiente pentru cei care locuiesc in incaperi cu pereti subtiri sau in preajma unor zone aglomerate si agitate. Daca nu va impacati cu aceste dopuri mai exista un mijloc in acest sens:
Micsorati-va sensibilitatea la sunete
Este un indemn mai pretios decat acela de a ne feri de poluarea sonora, deoarece in loc se ne faca dependenti de stimulii exteriori negativi, ne elibereaza de acestia. Cum ne putem micsora sensibilitatea la poluarea sonora din jurul nostru? Actionand asupra propriului nostru psihic, care are un rol mult mai puternic in aceasta problema decat s-ar putea crede. Fara doar si poate, fiecaruia dintre noi i s-a intamplat sa fie adancit in ganduri, in lectura sau in vizionarea unui film, asa incat sa nu auda cand este chemat pe nume cu insistenta. Este un exemplu simplu, care arata, cat se poate de clar, ca in ultima instanta, noi suntem - ca vrem, ca nu vrem - cei care hotaram cat de mult ne lasam perturbati de sunete si de poluarea auditiva. Si exista si metode pentru a ne micsora sensibilitatea la stimulii sonori perturbatori:
Respirati adanc, rar si regulat - puteti chiar sa va numarati respiratiile si veti observa ca atunci cand ajungeti cu numaratoarea pe la 30-40, deja sunetele din jur nu mai par a avea incarcatura de stres initiala. Exercitiile de ritmare a respiratiei sunt un mijloc exceptional de reducere a sensibilitatii psihice si auditive excesive.
Relaxati-va sistematic - mai ales inainte de a adormi, destindeti-va fiecare grupa musculara, de la talpi inspre cap si de la stanga spre dreapta. O atentie speciala acordati musculaturii cefei, umerilor si a obrajilor - relaxarea acestor zone scade semnificativ reactivitatea la zgomote si la stimulii stresanti in general. Daca nu va puteti destinde anumiti muschi, atunci incordati-i si inspirati numarand pana la opt, dupa care relaxati-va complet si expirati - efectul este cu adevarat exceptional.
Intrati cat mai des intr-o biserica goala - asezati intr-o strana sau pe o banca, meditati indelung sau rugati-va. Impregnati-va de atmosfera de liniste si pace absoluta care domneste intr-un asemenea loc. Va veti simti imediat relaxati.
Lasati sunetele sa treaca prin dvs. - este un indemn, o sugestie folosita intr-o tehnica speciala de deprivare de stimulii auditivi. Este foarte simpla si merita sa o incercati. Seara, dupa ce va culcati, faceti exercitiul de relaxare descris mai sus si dupa ce l-ati incheiat jucati-va astfel: orice sunet pe care il auziti, cautati sa simtiti cum se propaga prin corp si merge mai departe. Trebuie sa aveti senzatia ca nu receptionati sunetele, ci le lasati sa treaca prin dvs. fara a va afecta in vreun fel, ci doar adancindu-va starea de relaxare. Exersati cinci minute in fiecare seara aceasta metoda si in timp veti remarca faptul ca zgomotul nu va mai afecteaza negativ.