La Ampoita, ca acum o suta de ani

Dupa ce paruse ca nu exista viitor pentru ei, Muntii Apuseni intra in circuitul turistic cu oferte de exceptie: liniste, natura pura, bunavointa si foarte multa traditie

Imediat ce trece pe sub proaspat inaugurata Poarta din lemn a Apusenilor, drumul spre Zlatna are o bifurcatie la dreapta. Cu cat inaintezi mai mult prin aceasta Vale, simti cum apasarea, zgomotul, agitatia soselei si a orasului raman in urma si apoi dispar, de parca nici n-ar fi existat. Chiar daca se afla la doar 12 kilometri de Alba-Iulia, satul Ampoita pare rupt de lume, intr-un fel pe care cei care vor sa evadeze din marile orase il cauta tot mai des. Aer curat, atractii turistice, mancare naturala ca la mama acasa se gasesc, spre bucuria noastra, in multe alte locuri din tara, insa Ampoita are ceva special. Si-a pastrat o blandete, o curatenie care se potriveste cu imaginea idilica pe care o avem atunci cand ne gandim la satul romanesc de pe vremuri. Biserica este neincapatoare duminica, padurea nu a fost defrisata, manelele nu rasuna seara de seara peste vale. Aici, "daca lucri, ai, daca nu lucri, n-ai", iar deznadejdea satelor parasite de tineri nu si-a gasit cuibul si in Ampoita.

Atractii turistice

Satul este flancat, de o parte si de alta a raului ce-i poarta numele, de doua formatiuni stancoase spectaculoase: Calcarele Ampoitei, aproape de intrarea in sat, si Piatra Boului. Usor de escaladat pentru cei ce nu au rau de inaltime, Piatra Boului are in varf un mic platou, iar privelistea ce se zareste de acolo iti taie rasuflarea. Egala in frumusete este si Piatra Varului, inconjurata de o padure marcata ca rezervatie naturala.
De la Ampoita, drumul continua spre Lunca Ampoitei, Lunca Metesului, apoi se transforma in drum forestier si se pierde in munte. Pe acest traseu, la cativa kilometri de sat, dupa o mica excursie printr-o superba padure, ajungeti la Cheile Ampoitei, un loc salbatic in mijlocul naturii. De aici, mai sunt cateva sute de metri pana la Pestera Liliecilor. Amatorii de speologie - doar cei bine echipati si experimentati - pot gasi in Lunca Metesului intrarea intr-o pestera recent descoperita, Pestera Frumoasa.
Nu doar natura isi deschide larg portile in Ampoita. Biserica de aici, construita in jurul anului 1500, monument istoric, este in fiecare duminica si in zilele de sarbatoare locul de intalnire al satenilor. Purtand hramul Sfintei Paraschiva, biserica a fost refacuta in urma cu trei decenii, odata cu venirea in sat a actualului parinte, Alexandru Barna, a carui bunatate si implicare in problemele comunitatii inseamna foarte mult pentru ampoiteni. "Asta-i sat condus de preot", spun ei. "Daca faci vreo rautate, ceva nedrept, ti se spune: "lasa, ca te spun eu lui popa", si daca te dojeneste parintele, simti cum crapa pamantul sub tine. Dar o face cu blandete si are mereu o vorba buna, o povata." Pe povarnisul din spatele bisericii, un palc de cruci din piatra, asezate de veacuri in iarba, la umbra copacilor, sunt martorele istoriei si ale continuitatii spirituale a locului.

"Izvorul muntelui"

Singura (deocamdata) pensiune turistica din Ampoita este "Izvorul Muntelui", clasificata cu doua margarete. Daca am lua insa in calcul felul in care sunt primiti turistii aici, ambianta, cinci margarete ar fi mult mai aproape de adevar. Pensiunea inseamna, de fapt, trei cabanute "pierdute" in umbra copacilor si a tufelor, plus o veche casa parinteasca si o cabana nou-nouta. Dragostea gazdelor pentru plante si pentru animale intregeste tabloul: vreo zece mate sar prin iarba sau stau tolanite la soare, fara sa le pese de caini. Pensiunea dispune de 40 de locuri de cazare pentru anotimpul cald (iarna oferta se restrange la 20). De curand, la pensiune s-au cazat patru tineri germani care, in "armuri" de piele, au colindat toate rapele si crestele din imprejurimi, calare pe motociclete speciale. S-au ratacit, au dat de-o stana, au fost poftiti la masa, au primit cas, lapte, mamaliga, si la plecare, un ciobanas le-a aratat drumul, mergand cu calul in fata lor.
Sufletul acestei pensiuni, persoana care a pornit si continua cu entuziasm aceasta afacere, este doamna Luta Ivascu. Daca vrei sa stai de vorba pe-ndelete cu "mama Luta", trebuie sa te trezesti in zori, altfel o prinzi doar pe fuga, caci este ocupata ca un general in zi de manevra. La cinci si jumatate de dimineata, incaltata in cizme lungi de cauciuc, merge din floare-n floare, prin toata curtea, cu furtunul in maini, le uda pe fiecare-n parte si vorbeste cu ele. "Asta-i momentul meu de relaxare, de incarcare cu energie, cand vorbesc cu florile, vad ce a mai aparut peste noapte. Am o vecina care-mi spune ca la mine florile ar creste si daca le-as pune cu varful in jos, asa mult le iubesc. Sunt flori mocanesti, aduse de pe deal sau din alte sate, creasta-cocosului, silimin, tatais, ochiul-boului, calapar."
Doamna Ivascu a plecat de aici, din satul natal, si timp de 28 de ani a locuit la bloc, la Alba. Tihna de aici, dorul de parinti, amintirea unei copilarii fericite i-au pastrat viu, in toata aceasta perioada, gandul unei intoarceri la casa de pe pamant. "Tata era un om vesel, cu mult umor, vornic la nunti, abia asteptam sa vina dimineata acasa, sa ne aduca prajituri turtate. Iar mama este in continuare un om extraordinar, atat de cuminte, de inteleapta. Nu i-am auzit niciodata in atatia ani certandu-se. Cand am intrebat-o pe mama cum au reusit, mi-a zis: "Ba, ne certam, da in sura, sa nu ne auziti voi!". Eu nu am vrut sa raman la secera, dar tot timpul mi-a fost dor de caldura acestui camin, de tihna din sat. Mi-am dorit sa ma trezesc in ciripitul pasarilor, nu in claxoanele masinilor si in tiuitul furnalelor." Astfel ca, dupa 28 de ani in acelasi serviciu, si-a dat demisia si a inceput, febril, munca la ceea ce dorea a fi la inceput doar o casa la tara, iar apoi, cand au inceput sa apara turisti, o pensiune mare si incapatoare. "Mi-am dorit sa fie ceva, si civilizat, si salbatic, in acelasi timp. Cum n-am putut pune pensiunea chiar la marginea padurii, am adus padurea aici: fag si mesteacan langa tei, stejar langa visini si ciresi. Multi turisti ne-au spus ca nu se simt aici ca la mama, ci ca la bunica. Vara la noi miroase a busuioc si a lamaita, iarna a mere coapte pe soba. Chiar daca avem incalzire centrala, am lasat si sobe, altfel stai in casa cand auzi lemnele trosnind."
Un alt motiv pentru care turistii au prins "gustul" pensiunii este talentul socacitelor de aici. Sarmalele lor au avut succes la Festivalul de la Praid, iar placintele pe lespede au luat marele premiu la Festivalul Placintelor de la Bacau, acolo unde "delegatia" ampoiteana si-a facut intrarea cu strigatura: "Hai, veniti la mama Luta/ Sa vedeti ce-are-n straicuta!". Magiunul de macese este, si el, una din specialitatile locului. "Un medic german a umblat o zi intreaga cu borcanul in buzunar, inaintea plecarii, pentru ca nu voia sa-l uite aici."
Succesul pensiunii este dat atat de munca si de gustul doamnei Ivascu, ajutata de intreaga familie, dar si de frumusetea zonei si de echilibrul care domneste in sat. "Suntem un sat binecuvantat. Avem cele mai gustoase legume si fructe, desi suntem la marginea muntelui. In afara de asta, ne-am pastrat si padurea, nu sunt defrisari. Respectul fata de natura s-a pastrat. Respecti padurea si ea te ocroteste. Cred ca ea ne-a aparat de calamitati si de inundatii. Pe la noi e pace si liniste."
Preturi:
cazare - 500.000 lei/camera;
masa - 175.000 de lei/pranzul. Telefoane utile:
Pensiunea "Izvorul Muntelui", tel. 0258/84.96.54, 0788/20.25.45;
Antrec Alba, tel. 0258/83.30.64;
Autogara Alba-Iulia, tel. 0258/81.29.67

(Fotografiile autorului)