Un sondaj de saptamana trecuta indica pe primele doua locuri ale aprecierii publice doua doamne ministri din Guvernul Tariceanu: Mona Musca si Monica Macovei. Este pentru prima oara dupa 1989 cand femeile ajunse in cele mai inalte demnitati ale statului au o astfel de trecere in randul alegatorilor. Ambele doamne au fost percepute ca luptatoare darze pentru infaptuirea unor proiecte, pentru indepartarea coruptiei din sistemele gripate lasate de fostii ministri de trista amintire ai Psd (Razvan Theodorescu si Rodica Stanoiu). Viata ne ofera insa nenumarate surprize: Mona Musca, telegenica vicepresedinta liberala, pentru care portofoliul Culturii parea sa fi fost scopul intrarii ei in politica, isi da "demisia de onoare", enervata de jenantele oscilatii ale sefului ei de partid si de guvern. Surpriza a fost mare pentru toata lumea, caci nu abandonezi o lupta in care spui ca esti necrutator si in care crezi cu tarie, doar pentru a protesta ca seful o ia razna. Pe Tariceanu o sa-l judece probabil alegatorii, dar ce vor spune aceiasi alegatori cand favorita natiei paraseste corabia la cea mai mica pala de vant? Ce-ar fi daca si cealalta "Mm" i-ar urma exemplul? S-ar alege praful de reforma in Justitie, dupa cum se va alege praful de toate proiectele promitatoare ale Monei Musca. E admirabil, desigur, sa-ti dai demisia de onoare, nici nu s-a prea vazut asa ceva pe malurile Dambovitei. Dar cu ce pret?
Mafia padurilor nu se preda
Cu toata campania presei, si in special a "Formulei As", impotriva defrisarii ilegale a padurilor, primim semnale (zeci de scrisori pe zi) ca jaful din muntii Romaniei continua si mai intens. Mafia padurilor a ramas neclintita. Asa cum spunea si inginerul silvic elvetian, Christof Hugentobler, aceasta mafie nu poate fi starpita decat cu politisti si padurari straini, pe post de sefi ai echipelor mixte de control. De la Ministerul Agriculturii sunt emise periodic comunicate linistitoare, dar se pare ca ministrul Flutur nu reuseste sa-i dea de cap celei mai controversate directii din subordinea sa: Directia silvica, avand ca varf de lance regia asa-zis independenta, Romsilva. Ocupat, dupa cum declara, cu "proiecte urgente" legate de inundatii, d-l Flutur pare a fi uitat ca urgenta urgentelor pentru domnia sa ar trebui sa fie stoparea taierilor de padure, aflate, de fapt, la originea inundatiilor catastrofale care ii ocupa agenda in aceasta clipa.
"Fata mamei, ce-ai vrea tu?"
Va mai amintiti de cantecul studentesc "Fata mamei, ce-ai vrea tu?" Mama o intreaba, intr-un dialog savuros, ce si-ar dori odorul din partea ei: un student, un inginer, un ofiter, un sofer etc. Pe vremea aceea nu existau oameni de afaceri, vedete Tv, baroni de presa, parlamentari, patroni de en-gros-uri. Adaptandu-l la vremurile actuale, slagarul tineretilor noastre s-ar putea canta si astfel: "Importator sa-ti dea mamica?". Iar fata ar raspunde: "Da, da, mamico, daa...". Pe buna dreptate: meseria de importator a devenit closca cu puii de aur a tranzitiei romanesti; dupa cum spunea analistul Ilie Serbanescu, multi din lista primilor 300 de bogati ai Romaniei sunt importatori. Romania este paradisul importatorilor si calvarul exportatorilor. Potrivit unor statistici recente, pana la sfarsitul lunii iunie s-au importat marfuri de 14,7 miliarde de euro, in timp ce exporturile n-au depasit 10,5 miliarde. Un deficit de 4,2 miliarde de euro! Un rol esential in acest proces l-a avut Banca Nationala, care a lasat cursul de capul lui, pana la 3,5 lei noi un euro, facand astfel jocurile mafiei importatorilor - multi dintre ei fosti ofiteri superiori de Securitate si activisti de frunte ai Pcr. De aceea, dand-o din nou pe gluma amara, ce si-ar putea dori mai mult o fata candidata la maritis? Daca ne gandim ca, dupa aderarea Romaniei la Ue, cota importurilor va creste ametitor, fara indoiala, fata nu si-ar dori altceva decat un importator care abia mai pridideste sa-si tina evidenta conturilor din paradisurile fiscale de peste mari.