[sapou]Prolog extraordinar la vacanta:
personaj principal intr-un film francez[/sapou]Vacanta mea? Nu e inca la ordinea zilei, abia m-am intors de la Paris, unde am inregistrat post-sincroanele la un film francez 100%. O comedie romantica, intitulata Fata din Est, in care eu joc rolul titular. Am bucuria sa fiu partenera actorului Michel Blanc, o personalitate in lumea artistica franceza, foarte cunoscut si ca autor de scenarii. Regizoarea filmului, Isabelle Mergault, e si ea foarte cunoscuta, atat ca actrita, cat si ca scenarista. In ce priveste alegerea mea... Dupa ce a pornit intr-o lunga calatorie, cautandu-si personajul prin cateva tari din Est, trecand si prin Bucuresti, i-au picat ochii si pe o fotografie de-a mea si a vrut sa ma cheme la probe. Nu ma aflam in tara, dar cand mi s-a telefonat, am aterizat urgent la Paris. Erau multe concurente (poloneze, rusoaice, sarboaice), pe una din ele o distribuise Kusturica in ultimul lui film, Viata e un miracol. Nu-mi faceam mari sperante, pentru ca eu nu vorbesc bine franceza. Dar, culmea, tocmai asta ii convenea regizoarei: un accent special pe care fata din est, in cautare de lucru, si-l pastreaza si in Franta. Zarurile au cazut pe mine si dupa doua saptamani de filmari in Bucuresti, am plecat la o ferma din sudul Frantei, in Provence. Un peisaj incantator, cu lanuri intregi de levantica, dar cine avea timp sa le contemple? Munceam la filmare de la 7 dimineata la 7 seara. Fermierul din film e un personaj ursuz, care o pune pe romanca la cele mai grele treburi din gospodarie. O ferma mare, dotata cu de toate, de la iepuri de casa, la gaini, porci si vaci. Intr-o secventa, trebuia sa manam o turma de vaci, dar nici eu, nici Michel Blanc nu stiam cum sa le convingem, pentru ca la zgomotul aparatului de filmat s-au speriat si s-au imprastiat toate. Aveam in dotare si un caine rau - venit la filmare cu dresorul - cu care fata pe care o joc trebuia sa se imprieteneasca. Am reusit treptat dar, culmea, nu cainele m-a muscat, ci un iepure. Urecheatul s-a speriat cand s-au aprins proiectoarele si si-a varat coltisorii in bratul meu. A trebuit sa fiu injectata si "capsata". Pana la urma, fata reuseste sa-si imblanzeasca fermierul si raman impreuna, ca in toate comediile romantice. Aseara, mi s-a telefonat ca filmul a placut comisiei si s-a hotarat sa se realizeze patru sute de copii pentru distribuire in Europa si Sua. Sper ca macar una sa ajunga si la noi.




Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 



