Inainte de toate, imi permit sa salut revenirea numelui dvs., nu doar pe frontispiciul revistei "Formula As", ci si in paginile acestui saptamanal pe care il conduceti de atata vreme. Sunt printre cei care cred ca era nevoie de aceasta intoarcere, nu pentru a va erija intr-un judecator absolut al suferintelor noastre (o postura pe care o refuzati), ci pentru ca aceste suferinte exista si se vor accentua tot mai mult. Transformarile sociale ce ne asteapta in anii care vin ne vor pune din greu la incercare, vor fi noi surse de necazuri si griji, ne vor solicita sufleteste, dezamagindu-ne pe masura ce sperantele vor intarzia sa se implineasca. In contextul acesta, existenta unei rubrici saptamanale, in care zbuciumul sufletesc sa poata fi exprimat, chiar daca raspunsurile nu vor oferi totdeauna solutii de rezolvare, este extrem de importanta. In fond, ceea ce conteaza este comunicarea, marturisirea grijilor sufletesti, care adunate si "tacute" prea multa vreme, pot sa nasca depresii, ba chiar si prabusiri. Cu mana pe suflet va spun ca si eu sunt un asemenea caz. Am aproape 50 de ani, iar diagnosticul meu se numeste singuratate, o boala destul de frecventa la varsta asta, si pe care n-as fi avut curajul sa o aduc in discutie, daca n-ar fi asa de raspandita in lumea de azi. Povestea vietii mele incepe frumos, dar... dupa o copilarie ocrotita de niste parinti minunati, dupa o adolescenta implinita prin studiu (sunt profesoara de matematica), dupa o casatorie facuta din dragoste (m-am maritat la 24 de ani), exact cand fericirea parea sa fie perfecta, sotul meu m-a parasit pentru o alta femeie si-am divortat. Astazi, la 47 de ani, sunt singura, cu un baiat de 19 ani (realizarea vietii mele), cu un tata batran si bolnav (mama a murit), cu greutati financiare care cateodata ma depasesc dar... nu ma plang, sunt un om optimist de felul meu. Singura problema pe care nu izbutesc sa o depasesc este singuratatea. Ce sa fac? Am incercat o gramada de trucuri aflate de prin reviste, dar n-au avut rezultat, iar ideea de a-mi cauta o pereche prin Internet ma umileste. De fapt, nici nu cred ca mai vreau o pereche. Mai degraba as vrea sa umplu golul din mine, sa nu mai simt casa asa de goala, sa-mi gasesc echilibrul fara ajutorul cuiva. E posibil? Exista vreun "leac" care sa ma scoata din umbra in care am intrat? Va multumesc pentru rabdarea cu care m-ati ascultat.
Mihaela Teodorescu - Ploiesti
Draga d-na Mihaela,
Din capul locului va comunic un lucru esential: 50 de ani reprezinta in viata unei femei punctul maximei impliniri. Nici vorba de varsta a doua si de complexe! Frumusetea fizica este acum parguita, experientele sexuale asumate, examenul maternitatii trecut. Cu atatea realizari la activ, femeia acestei varste are pamantul ferm sub picioare, o experienta de viata solida, o stabilitate psihica si morala care nu pot fi dislocate nici macar de-un divort. (Sarac barbatul care abandoneaza un asemenea potential feminin.) Nu va lasati tulburata in exces, de perioada critica pe care o strabateti. Daca dupa atatia ani de mariaj fericit, sotul dvs. s-a putut desprinde din armonia cuplului pe care-l formati, inseamna ca n-a fost perechea pe care o meritati. Mai bine asa, cu o amintire curata, decat prelungirea unui mariaj plin de compromisuri si falsuri. Fiti sigura: infidelitatea este mult mai greu de indurat, umilitoare, barbara, dospind de drojdie sufleteasca. Cel putin, amintirile dvs. sunt albe, curate, morale, lucru extrem de important. E decisiv sa avem cu trecutul relatii clare, armonioase, orice trauma nerezolvata se transforma in puroi. Libertate inseamna in primul rand un trecut asumat. Ura, parerea de rau, scormonirea greselilor ne invenineaza si ne fac prizonieri. In ce priveste singuratatea, ea este tocmai fertilizantul noii dvs. vieti. Folositi-o pentru a va cunoaste mai bine, pentru a va apropia cat mai tare de dvs. Transformati-o in libertate. Nu va fie frica de golul creat. El este un spatiu de actiune, nu o prapastie. Sunt nenumarate solutii pentru a scapa de pustiu, profesia - daca ea va pasioneaza. Acum e momentul unei veritabile relansari, starea dvs. de spirit, atatata de suferinta, e vie, poate face minuni. Copilul dvs. ("realizarea vietii mele", cum spuneti) poate sa devina si el un generator de iubire si energie, cu conditia sa nu jucati doar pe cartea aceasta, fiindca plecarea lui (normala la o varsta matura) va fi mult mai dureroasa decat cea a fostului sot. Propria dvs. faptura este insa cel mai bun remediu contra singuratatii. Faceti ce n-ati facut (sunt sigura) niciodata: ocupati-va de fizicul dvs. Faceti gimnastica, miscare, plimbari, mergeti la cosmetica si la coafor, priviti-va cu mai multa bunavointa in oglinda, optimizarea aspectului dvs. exterior va va modifica si starea de spirit, va va inarma cu mai mult optimism, faptura dvs. va sti din nou sa iradieze si sa seduca. Astfel pregatita pentru viata, cautati din nou colectivitatile. Iesiti in lume, acceptati invitatiile oricat ar parea de modeste, chiar si sarbatorile de familie, activati-va vechile prietenii sau faceti altele noi, traiti ca pe o bucurie, si nu ca pe o povara, faptul ca sunteti libera. Folositi-va libertatea. La 47 de ani, aveti ce face cu ea. Adevarata dvs. viata, cea constienta, matura, incepe abia acum. N-o ratati din pricina unui barbat slab si las (orice tradare e lasa). Ridicati-va ochii peste cenusiul cotidian. Deasupra e cerul si steaua norocului dvs. care inca mai arde. Traiti cu ochii la ea.
Sanziana Pop
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
