Munca jurnalistului e sortita unei existente efemere. Articolul de ziar sau revista e perisabil, se "consuma" proaspat, fiindca e legat de o actualitate extrem de mobila, in care noutatile se disloca rapid una pe alta. Informatii, comentarii, anchete, reportaje, odata iesite din atentia cititorului, ajung la pubela cu "ramasitele zilei", pentru a lasa loc altor secvente de prezent. Din fericire, fostul prezent devenit de la o zi la alta trecut e stocat in bibliotecile mari, la sectia "Periodice", si accesibil cercetatorilor, tuturor celor interesati de reconstituirea cotidianului din epoci duse, devenite istorie. "Clipa cea repede" fixata de gazetari ne poate face sa respiram aerul altui timp, sa stim ce si cum au trait generatiile anterioare. De la distanta, mult dupa consumarea evenimentelor, se vad mai bine jocurile politice, mutatiile sociale, de mentalitate, de gust, se pot intelege constantele si variabilele nationale, pana si amanuntele anodine capata sens. Bogdan Hrib a avut o idee buna: a ales din revista "Realitatea ilustrata" de acum 70 de ani, 22 de articole despre Bucuresti, simpla lor alaturare dandu-ne o imagine complexa despre infatisarea si viata Capitalei interbelice. Interesant e ca, desi avea cam 600.000 de locuitori, cel mai mare oras al Romaniei se confrunta cu aceleasi probleme ca si azi, cand are peste 2.000.000: lipsa de igiena, gropile din asfalt, construirea haotica a unor "palate americane" disonante, discrepanta dintre nivelul de trai al miliardarilor si cel al paturilor defavorizate si chiar valoarea monedei nationale. Sunt insa diferente de nuanta, si nu in favoarea noastra, a celor de azi. Felix Aderca, de pilda (un admirabil gazetar si prozator al epocii, apreciat de E. Lovinescu) pune nefericirea orasenilor de la 1935 pe seama faptului ca au nevoi materiale si sufletesti superioare nivelului pe care si-l pot permite, adica au pretentii care le depasesc castigurile. Nimeni nu moare de foame in Romania - afirma el -, dar, dincolo de foame, omul civilizat are si alte nevoi generate de progres. Articolul se intituleaza Ochii vad, inima cere. Un alt gazetar, Alex F. Mihail, sub titlul Cum traiesc oamenii, deplange faptul ca necesitatile cosului zilnic, calculat pentru o familie modesta cu doi copii, depasesc lefurile (la cheltuieli obligatorii sunt trecute si carti, ziare, distractii!). O duceau bine, pe langa marii afaceristi, industriasi, politicieni, si categorii umile: servitorii care, avand casa si masa asigurate, isi puteau pune toata leafa deoparte, cei care se bucurau de bacsisuri generoase (portari, chelneri) si descurcaretii cu ocupatii ciudate, precum "cel ce tine locul in tren" (se strecurau in vagoane inainte de a fi trase la peron si ocupau locuri pe care apoi le vindeau calatorilor intarziati), tipi solizi ce pastrau ordinea in localuri de noapte, licitatori fictivi, agenti de reclama mascata, samsari transformati si in petitori, falsi poeti traind din subventii... Aceste ocupatii la granita escrocheriei aveau pe atunci o nota de senzational. Azi, unele au devenit meserii acceptate. Impregnate cu parfum de epoca sunt in special reportajele O serata de gala la Clubul Miliardarilor, O dimineata la Telefoane, De Lasata Secului altadata si acum, O vizita la Abatorul Municipal si mai ales cele dedicate evenimentului "Luna Bucurestilor" si expozitiei din Parcul Carol, organizate de primarul general Al. Donescu, despre care jurnalistii au numai vorbe bune (expozitia prezenta intr-un pavilion, si o macheta a Bucurestiului in anul 2000, asa cum il vedeau edilii de atunci. Ar fi interesant de comparat planul lor futurologic si orasul de azi). Mi-a placut si un articol anonim, intitulat Orasul contrastelor, in care ochiul jurnalistului surprinde nu doar alaturarea naucitoare de blocuri, maghernite si case boieresti, ci si varietatea peisajului uman. Exista si ilustratii in text, onorand numele revistei din care au fost reproduse, dar din pacate sunt destul de mici si neclare. Stiu ca tiparirea lor pe planse separate si hartie adecvata ar fi ridicat mult pretul cartii, dar tot regret ce se pierde din aceasta economie.
Selectia "Formula As"
Bucurestii anului 1935. Articole despre Capitala aparute in saptamanalul "Realitatea ilustrata" din 1935, prefata de Carmen Musat, posfata si selectia textelor de Bogdan Hrib, Editura "Tritonic" (tel. 021/242.73.77), 128 pag., 130.000 lei.
Munca jurnalistului e sortita unei existente efemere. Articolul de ziar sau revista e perisabil, se "consuma" proaspat, fiindca e legat de o actualitate extrem de mobila, in care noutatile se disloca rapid una pe alta. Informatii, comentarii, anchete, reportaje, odata iesite din atentia cititorului, ajung la pubela cu "ramasitele zilei", pentru a lasa loc altor secvente de prezent. Din fericire, fostul prezent devenit de la o zi la alta trecut e stocat in bibliotecile mari, la sectia "Periodice", si accesibil cercetatorilor, tuturor celor interesati de reconstituirea cotidianului din epoci duse, devenite istorie. "Clipa cea repede" fixata de gazetari ne poate face sa respiram aerul altui timp, sa stim ce si cum au trait generatiile anterioare. De la distanta, mult dupa consumarea evenimentelor, se vad mai bine jocurile politice, mutatiile sociale, de mentalitate, de gust, se pot intelege constantele si variabilele nationale, pana si amanuntele anodine capata sens. Bogdan Hrib a avut o idee buna: a ales din revista "Realitatea ilustrata" de acum 70 de ani, 22 de articole despre Bucuresti, simpla lor alaturare dandu-ne o imagine complexa despre infatisarea si viata Capitalei interbelice. Interesant e ca, desi avea cam 600.000 de locuitori, cel mai mare oras al Romaniei se confrunta cu aceleasi probleme ca si azi, cand are peste 2.000.000: lipsa de igiena, gropile din asfalt, construirea haotica a unor "palate americane" disonante, discrepanta dintre nivelul de trai al miliardarilor si cel al paturilor defavorizate si chiar valoarea monedei nationale. Sunt insa diferente de nuanta, si nu in favoarea noastra, a celor de azi. Felix Aderca, de pilda (un admirabil gazetar si prozator al epocii, apreciat de E. Lovinescu) pune nefericirea orasenilor de la 1935 pe seama faptului ca au nevoi materiale si sufletesti superioare nivelului pe care si-l pot permite, adica au pretentii care le depasesc castigurile. Nimeni nu moare de foame in Romania - afirma el -, dar, dincolo de foame, omul civilizat are si alte nevoi generate de progres. Articolul se intituleaza Ochii vad, inima cere. Un alt gazetar, Alex F. Mihail, sub titlul Cum traiesc oamenii, deplange faptul ca necesitatile cosului zilnic, calculat pentru o familie modesta cu doi copii, depasesc lefurile (la cheltuieli obligatorii sunt trecute si carti, ziare, distractii!). O duceau bine, pe langa marii afaceristi, industriasi, politicieni, si categorii umile: servitorii care, avand casa si masa asigurate, isi puteau pune toata leafa deoparte, cei care se bucurau de bacsisuri generoase (portari, chelneri) si descurcaretii cu ocupatii ciudate, precum "cel ce tine locul in tren" (se strecurau in vagoane inainte de a fi trase la peron si ocupau locuri pe care apoi le vindeau calatorilor intarziati), tipi solizi ce pastrau ordinea in localuri de noapte, licitatori fictivi, agenti de reclama mascata, samsari transformati si in petitori, falsi poeti traind din subventii... Aceste ocupatii la granita escrocheriei aveau pe atunci o nota de senzational. Azi, unele au devenit meserii acceptate. Impregnate cu parfum de epoca sunt in special reportajele O serata de gala la Clubul Miliardarilor, O dimineata la Telefoane, De Lasata Secului altadata si acum, O vizita la Abatorul Municipal si mai ales cele dedicate evenimentului "Luna Bucurestilor" si expozitiei din Parcul Carol, organizate de primarul general Al. Donescu, despre care jurnalistii au numai vorbe bune (expozitia prezenta intr-un pavilion, si o macheta a Bucurestiului in anul 2000, asa cum il vedeau edilii de atunci. Ar fi interesant de comparat planul lor futurologic si orasul de azi). Mi-a placut si un articol anonim, intitulat Orasul contrastelor, in care ochiul jurnalistului surprinde nu doar alaturarea naucitoare de blocuri, maghernite si case boieresti, ci si varietatea peisajului uman. Exista si ilustratii in text, onorand numele revistei din care au fost reproduse, dar din pacate sunt destul de mici si neclare. Stiu ca tiparirea lor pe planse separate si hartie adecvata ar fi ridicat mult pretul cartii, dar tot regret ce se pierde din aceasta economie.
Munca jurnalistului e sortita unei existente efemere. Articolul de ziar sau revista e perisabil, se "consuma" proaspat, fiindca e legat de o actualitate extrem de mobila, in care noutatile se disloca rapid una pe alta. Informatii, comentarii, anchete, reportaje, odata iesite din atentia cititorului, ajung la pubela cu "ramasitele zilei", pentru a lasa loc altor secvente de prezent. Din fericire, fostul prezent devenit de la o zi la alta trecut e stocat in bibliotecile mari, la sectia "Periodice", si accesibil cercetatorilor, tuturor celor interesati de reconstituirea cotidianului din epoci duse, devenite istorie. "Clipa cea repede" fixata de gazetari ne poate face sa respiram aerul altui timp, sa stim ce si cum au trait generatiile anterioare. De la distanta, mult dupa consumarea evenimentelor, se vad mai bine jocurile politice, mutatiile sociale, de mentalitate, de gust, se pot intelege constantele si variabilele nationale, pana si amanuntele anodine capata sens. Bogdan Hrib a avut o idee buna: a ales din revista "Realitatea ilustrata" de acum 70 de ani, 22 de articole despre Bucuresti, simpla lor alaturare dandu-ne o imagine complexa despre infatisarea si viata Capitalei interbelice. Interesant e ca, desi avea cam 600.000 de locuitori, cel mai mare oras al Romaniei se confrunta cu aceleasi probleme ca si azi, cand are peste 2.000.000: lipsa de igiena, gropile din asfalt, construirea haotica a unor "palate americane" disonante, discrepanta dintre nivelul de trai al miliardarilor si cel al paturilor defavorizate si chiar valoarea monedei nationale. Sunt insa diferente de nuanta, si nu in favoarea noastra, a celor de azi. Felix Aderca, de pilda (un admirabil gazetar si prozator al epocii, apreciat de E. Lovinescu) pune nefericirea orasenilor de la 1935 pe seama faptului ca au nevoi materiale si sufletesti superioare nivelului pe care si-l pot permite, adica au pretentii care le depasesc castigurile. Nimeni nu moare de foame in Romania - afirma el -, dar, dincolo de foame, omul civilizat are si alte nevoi generate de progres. Articolul se intituleaza Ochii vad, inima cere. Un alt gazetar, Alex F. Mihail, sub titlul Cum traiesc oamenii, deplange faptul ca necesitatile cosului zilnic, calculat pentru o familie modesta cu doi copii, depasesc lefurile (la cheltuieli obligatorii sunt trecute si carti, ziare, distractii!). O duceau bine, pe langa marii afaceristi, industriasi, politicieni, si categorii umile: servitorii care, avand casa si masa asigurate, isi puteau pune toata leafa deoparte, cei care se bucurau de bacsisuri generoase (portari, chelneri) si descurcaretii cu ocupatii ciudate, precum "cel ce tine locul in tren" (se strecurau in vagoane inainte de a fi trase la peron si ocupau locuri pe care apoi le vindeau calatorilor intarziati), tipi solizi ce pastrau ordinea in localuri de noapte, licitatori fictivi, agenti de reclama mascata, samsari transformati si in petitori, falsi poeti traind din subventii... Aceste ocupatii la granita escrocheriei aveau pe atunci o nota de senzational. Azi, unele au devenit meserii acceptate. Impregnate cu parfum de epoca sunt in special reportajele O serata de gala la Clubul Miliardarilor, O dimineata la Telefoane, De Lasata Secului altadata si acum, O vizita la Abatorul Municipal si mai ales cele dedicate evenimentului "Luna Bucurestilor" si expozitiei din Parcul Carol, organizate de primarul general Al. Donescu, despre care jurnalistii au numai vorbe bune (expozitia prezenta intr-un pavilion, si o macheta a Bucurestiului in anul 2000, asa cum il vedeau edilii de atunci. Ar fi interesant de comparat planul lor futurologic si orasul de azi). Mi-a placut si un articol anonim, intitulat Orasul contrastelor, in care ochiul jurnalistului surprinde nu doar alaturarea naucitoare de blocuri, maghernite si case boieresti, ci si varietatea peisajului uman. Exista si ilustratii in text, onorand numele revistei din care au fost reproduse, dar din pacate sunt destul de mici si neclare. Stiu ca tiparirea lor pe planse separate si hartie adecvata ar fi ridicat mult pretul cartii, dar tot regret ce se pierde din aceasta economie.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
