Mariana Anghel -
"Sa deschid usa unei casute batranesti si sa stau la taifas cu oamenii din sate e cea mai mare bucurie a mea"
Spuma pomilor infloriti peste noapte imbata pamantul de miresme parfumate si diafane. E sigur ca a venit primavara! Incet-incet (parca din an in an mai incet), trupurile si simturile ni se dezmortesc din intepeneala iernii. Si cautam sa ne deschidem naturii, luminii, ratacind cu privirea si cu sufletul dupa ceva care sa ne impresioneze. Mariana Anghel, interpreta neintrecuta a cantecului hategan, ne implineste asteptarea. Bade, ciresii-s in floare, ultimul ei album, este un dar de cantece de dragoste, numai bune de ascultat si trait. Pentru ca, de fapt, toti repetam acelasi refren, primavara dupa primavara: "dragostea, dragostea". Ne indragostim si ne reindragostim, cu valvataie sau la foc mic, caci pana la urma, acesta e motorul care urneste lumea si impinge viata mai departe, si mai departe.
O floare si un boboc
- Mariana Anghel, stiu ca tu esti modesta si discreta, dar trebuie sa te intreb: cu ce te lauzi in primavara aceasta?
- Cu noul meu album, intai de toate. Cuprinde 16 piese, dintre care trei au devenit in cateva luni, de cand le promovez, foarte cunoscute si chiar foarte cerute, peste tot pe unde merg: Bade, ciresii-s in floare, Iute trec zilele mele si Cimpoiul - o melodie "zdranganita" de joc, care e nelipsita din orice spectacol sau orice emisiune televizata. Cd-ul a fost realizat cu formatia Crai Nou din Alba Iulia, care a facut orchestratii admirabile pentru piesele culese de mine. La sfarsitul materialului am adaugat doua cantece de catanie, de dor de casa si de draguta, si alte doua, patriotice, din acelea pe care ardelenii le stiu din leagan. Pentru ca si acestea sunt de un dinamism special: si dragostea, dar si patriotismul, sunt doua sentimente "de forta" pentru noi, romanii.
- Te-am vazut, in ultima vreme, cantand si intr-o formula de trio, impreuna cu foarte tanara sibianca Gabriela Tuta si cu Nineta Popa. Sa fie o noua reteta de a reimprospata succesul?
- De Nineta Popa, interpreta remarcabila a cantecului din Marginime si din Ungurenii Valcei, ma leaga o veche prietenie si o lunga colaborare pe scena. Pe Gabriela Tuta am fost bucuroasa sa o descopar si sa o sfatuiesc in legatura cu viitorul sau artistic. Aceste aparitii ale noastre au un succes deosebit, si datorita lui Stelian Stoica, dirijor si descoperitor de talente sibian, deoarece colajele de melodii sunt concepute si orchestrate de el. Este un profesionist si stie sa aduca in scena un cantec luat din vatra satului, fara sa ii ia din autenticitate, ci comunicandu-i valoarea integrala spre public. Astazi, urca pe scena multi asa-zisi interpreti de folclor care dilueaza esenta cantecului popular, pe care l-au comercializat ca la taraba. Dar mai suntem si noi, cativa oameni seriosi, care tin bine fraiele cantecului popular, din fiecare zona a tarii.
- Si fiica ta, Adriana Anghel, e daruita cu talent si cu glas frumos. Se pregateste sa-ti calce pe urme?
- La inceputul lui aprilie, a implinit 14 ani, acum are acte de identitate si si-a croit, deja, un drum propriu: canta foarte bine, s-a lansat de mica prin concursurile si festivalurile pentru copii, a aparut in spectacole. Ar vrea sa-mi urmeze in cantec, desi adora animalele si ar vrea sa studieze si medicina veterinara. Imi amintesc cu emotie ca eram de varsta ei, in pragul adolescentei, cand am inceput si eu sa cant (intai am debutat in muzica usoara, impreuna cu fratii mei, care aveau o trupa de pop-rock in oraselul nostru, Calanul Mic), apoi m-am apropiat de folk si, in cele din urma, mi-am gasit vocatia in muzica populara. Am trecut printr-o scoala buna: cea a scenei si cea de la Facultatea de Folclor de la Universitatea Hyperion, cu indrumatori de mare calitate umana si profesionala. Imi dau acum toata silinta sa-mi ajut fata sa-si croiasca drum in viata, fara a sta in umbra mea, cum li se intampla altor copii de artisti, pentru ca, fara sa vrea, lumea face comparatii. Dar, indiferent ce va alege, ii va fi de folos ceea ce am invatat-o eu: sa munceasca si sa fie puternica.
Casa si iarba
- Am in lucru un alt album, care vine iarasi cu ceva deosebit, cu piese culese de mine, si texte, si linie melodica. Am foarte multe culegeri facute in toate subzonele judetului Hunedoara si inca mai culeg, mai gasesc. O spun cu mana pe inima: inca mai e foarte mult folclor la noi, suntem departe de ziua in care civilizatia traditionala si cantecul romanesc se vor stinge. Sa deschid usa unei casute batranesti si sa stau la taifas cu oamenii din sate e cea mai mare bucurie a mea. Nu e intalnire din aceasta, in urma careia sa nu fi invatat ceva, si cu cat ei imi povestesc mai multe, cu atat eu imi dau seama ca nu stiu nimic. Au o intelepciune inscrisa de mii de ani in fiinta lor, mostenita si dobandita, mereu imbogatita cu esente ale vietii lor simple, dar cu valente atat de intens pozitive. Numai cine traieste acolo si calca tarana (nu asfaltul!) zi de zi, intelege legatura aceasta deosebita a omului de la tara, cu tot ceea ce e in jurul lui: apa, aer, lemn, pamant, floare, piatra, necuvantatoare.
- Stiu ca ai o viata spirituala intensa, ai frecventat chiar cursurile Facultatii de Teologie de la Cluj. Imi imaginez ca nu e usor sa fii un bun crestin practicant, atunci cand ai o viata de artist si esti mereu pe drumuri.
- Deocamdata, mi-am inghetat studiile, din lipsa de timp. In schimb, am citit foarte mult, pentru ca m-a pasionat latura aceasta a spiritualitatii crestine. Pe de alta parte, insasi viata mea de pana acum a fost un lung sir de examene, multe dintre ele parca prea grele, la care am obtinut totusi "note de trecere", iar pe unele chiar le-am trecut cu brio. Dar poate ca asta a fost soarta mea, randuiala mea de la Cel de Sus. In urma lor, a ramas o femeie puternica, pozitiva, care si-a pus mai multe intrebari decat daca ar fi avut o viata monotona. Tot cautandu-mi linistea si gandindu-ma ca daca schimbi locul, schimb si norocul, am parasit Deva pentru un orasel mult mai mic si mai patriarhal, Simeria, unde mi-am cumparat o casa veche, dar trainica. Cu gradinuta de flori si pomi roditori, unde imparateste cainele meu mare, alb si flocos, cum ii sade bine unui ciobanesc mioritic. Sunt tare multumita ca am o casa "pe pamant", pentru ca eu am crescut si am copilarit la tara, si cand ieseam din casa, calcam pamantul si iarba, asa ca in apartamentul de bloc nu prea imi gaseam odihna. Si nu stiu cum s-a intamplat, de a facut
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
