Acum zece ani, intr-o toamna nici prea ploioasa, nici prea insorita, Roberto Cesaroni se intorcea din vacanta inapoi, in orasul natal, Grosseto, din provincia italiana Toscana. Nu prea au inteles cei cativa prieteni pe care-i avea ce l-a apucat atat de brusc pe italianul in varsta de 46 de ani sa vanda tot ce agonisise pana atunci: o berarie in centrul vechi al orasului, doua anticariate, apartamente, garaje si alte acareturi, pentru care un om munceste o viata. Secretul i-a lasat cu gura cascata: Roberto facuse in cursul acelei veri o calatorie in Romania, la Brasov, unde o fata ii furase inima. N-a cerut sfatul nimanui, caci oricum fusese toata viata un aventurier. Si-a luat ramas bun de la parinti, i-a spus adio fostei sotii de care era divortat si-a pus o parte din bani in pastrare la banca, si s-a intors in Romania, unde il astepta iubirea vietii lui. Nu mai stim daca nunta a tinut trei zile si trei nopti sau daca a fost cu surle si trambite, ca-n povesti. Dar stim ca dupa ce a cutreierat Brasovul in lung si-n lat, a aflat intr-o zi ca, exact in Piata Sfatului, pe una din cele mai vechi strazi brasovene - Apollonia Hirscher, la nr. 2 - se afla un spatiu de vanzare. Asa s-a intamplat ca pasiunii sale de-o viata i-au crescut aripi, iar mica pravalie din centrul Brasovului s-a transformat in cel mai frumos si mai bine aprovizionat magazin de antichitati din oras. Un spatiu ingust, unde obiectele vechi, asezate unele peste altele, renasc de fiecare data cand balamaua usii incepe sa scartaie. Un spatiu vechi unde, in spatele unui birou ingust, Roberto asteapta cu nerabdare sa le spuna povestea.
Cimitirul de lucruri vechi
Pe raftul din stanga sunt aliniate cutii din tabla pictata, cu fetite incaltate in saboti, lampi vechi de gaz, sfesnice de alama, clopotei de argint si caluti din lemn. Pe raftul din dreapta sunt papusi de portelan, cani de faianta si oglinzi cu rama aurita. Mai in spate, pe birou, observi maruntisuri aruncate neglijent pe sub alte hartii, scrumiere vechi, brichete, ceasuri, inele si monede innegrite de timp. Fiecare din ele isi asteapta portia de afectiune, clipa cand Roberto se ridica brusc, pentru ca i se pare ca undeva, in umbra, e o masinuta care nu se mai vede deloc sau ca pe lampa cu fitil s-a pus prea mult praf. Dar asta se intampla rar. Cateodata, cand simte ca s-a strans cam multa marfa, o duce undeva, intr-o magazie. Atunci usile anticariatului se deschid mai des si oameni amarati, carora nu le mai ajunge pensia, vin si vand bruma de obiecte vechi si valoroase care le-au mai ramas. Sau mai vin si ticalosi care le fura de pe la altii, fiindca stiu ca sunt scumpe. Mai vin si cei care au capatat o mostenire si care nu au ce face cu toate vechiturile la care batranii au tinut atat de mult. Roberto stie toate astea, a inteles ca fiecare lucrusor are sufletul lui. Ca, odata luat de la locul lui, moare si nu mai prinde stralucire decat atunci cand altcineva il zareste, il cumpara, il duce acasa. Pana atunci, obiectele, toate, asteapta incolonate momentul deschiderii usii. Asteapta impreuna cu Roberto. "Niciodata nu stii cine deschide la usa si ce aduce. Poate e o papusa, o bucata de arginta, o giucaria veche. Asta e toata surpriza, asta imi plase aici. Si daca nu am nici un castig. Am plasere sa cumpar de la altii. Majoritatea lucrurilor de aici nu se vendo. Nu tino in particulare la seva anume, ma sunt niste lucruri che prefero sa nu le vendo. Le tino aici, imi fac plasere, bucura ochiul. Me uito la ele... Tutta frumuseta e cand le cumperi. Targul chel fai cu uomenii, cu tiganii... E ceva che me da satisfactie. Io no pot nici sa me duc in vacanta. Stiu ca me duc in vacanta si poate veni sineva care are un lucru frumos. Daca il pierd si il duce in alta parte? Uite acolo. Un radio din anii 55 din America. L-as vinde intr-o secunda, daca l-as pune pe Internet. Ma daca il vand, nu mai il am aicea, nu mai me bucura ochiul. Prefero sa vand o porcheria la zece mii de lei. De aia imi plase sa stau si duminica, pana seara la opt. Tutti banii se ruleaza. Io castig foarte putin."
Pelerin prin lumea larga
Fiindca i-au placut mereu orasele vechi, Roberto si-a zis ca Brasovul e numai bun. Calatorise pana atunci prin multe tari, dar nicaieri n-a simtit dorinta sa se opreasca. "La 16 ani am plecat in Anglia. I-am spus: "Mama plec, nu me mai duc la scoala, nu mai mi piace". Am schimbat multe lucruri in viata mea. Acum m-am aranjat definitiv. Nu mai am ce sa schimb. Am aici sotie, un copil de doi ani giumate si mai vine unu acum. Am trait in fiecare colt din lume, peste tot: Australia, America, Venetuela, Anglia, Franta. In Anglia am stat trei ani. In Paris am stat cateva luni. N-am gasit pamantul cu care sa ma inteleg. Aici, in Rumania, l-am gasit. Ma tot ce am facut in viata mea a fost de plasere. Am muncito pe
Romania sub lupa
"Ca sa spun drept, Brasov nu-mi plase foarte tare. Ma imi plase colina si zona. Nu e pastrato bine, nu e forte curat. Sunt niste nereguli aicea, io le vedo, me allora cine trebuie che le vede nu le vede. Eu nu vreau sa invat la nimeni. Cinstito. Io adoro orasele vechi, cladirile vechi. Cap trebuie aici, sa nu se mai fure bani. Capii de la putere se gandesc numai cum se fure mai mult. Nu trebuie sa se schimbe un guverno con altul. Trebuie oprit furtul. Trebuie fata noua. Lume iesita din facultate, celi mai buni. Nu sunt cetatean roman inca, dar nu vreau nice mort sa me mai intorc in Italia. Eu iubesc tara asta, ma nu iubesc la sine o conduce. Trebuie aici o noua revolutie. Sa nu ne ascundem dupa umbre."
Fiindca s-a saturat sa auda stiri proaste care raman mereu fara nici un rezultat, Roberto nu mai citeste nici ziare. "Numai scandale, scandale, niciodata nu sunt pedepsiti. Ziaristii se sperie, daca scriu de coruptie. Va spun io, Rumania nu e o tara de eroi. In Sicilia cine scrie despre Mafie nu se sperie de Mafie. Rumeno sunt ca italienii, niste oi. Blanzi si lasi."
"Io gioco come mi pare"
Fiecare ceas din camaruta cea prafuita arata timpul lui si numai al lui. Pentru ca fiecare obiect de acolo are povestea lui diferita si doar vecinatatea raftului il face sa aiba ceva in comun cu restul. Pentru fiecare obiect, Roberto are metoda lui de "cantarire": pe unele le priveste de la distanta, pe altele le intoarce pe toate partile, pentru cele mai mici are insa o lupa speciala. Un fel de monoclu prin care toate se vad putin deformate, putin mai
Fotografii: Iulian Ignat
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
