Prin traditie, inceputurile de an le apartin astrologilor. Cine nu vrea sa afle la ce fel de zaruri i se joaca destinul timp de 12 luni? Zodiacul pe care vi-l prezentam nu e facut, insa, de cititori in stele, ci de samani indieni din Nordul Americii, care fac predictii observand indeaproape natura
In traditia spirituala a indienilor din America de Nord, viata are forma unui cerc in jurul caruia calatorim. Luna in care ne-am nascut marcheaza inceputul ciclului nostru terestru. Acestui moment ii corespunde o relatie speciala cu elementele naturii, trei totemuri, o culoare si, in sfarsit, un spirit pazitor care indica un punct cardinal.
Roata anului incepe cu Luna reinnoirii Pamantului (22 decembrie, solstitiul de iarna), guvernata de catre spiritul protector al nordului, si se termina cu Luna zapezilor lungi (22 noiembrie din anul urmator), cand incepe regnul spiritului protector al vestului.
Forta acestui zodiac consta in bogatia diferitelor sale simboluri, toate asociate cu natura (ritmul anotimpurilor, totemurile animale, minerale, vegetale, punctele cardinale etc.). O simbolistica ce ne aminteste ca toate energiile vietii sunt strans legate intre ele si care ne invita sa descoperim si sa exploatam diferitele fatete ale personalitatii noastre.
Gasca Zapezilor
(22 decembrie - 19 ianuarie)
Luna reinnoirii pamantului
Gasca zapezilor simbolizeaza echilibrul, transformarea si constanta.
Puncte forte: sunteti loiali si extrem de rigurosi. Nu aveti egal in felul cum calmati situatiile explozive si cum va transmiteti cunostintele. Intuitia va insala rareori, mai ales cand este vorba sa "mirositi" minciunile si manipularile de orice fel.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Supletea: Forta convingerilor dvs. va poate rigidiza uneori. Faptul ca aveti dreptate nu inseamna ca nu trebuie sa acceptati si alte puncte de vedere, alte moduri de a actiona.
Lejeritatea: Incercati sa va relaxati un pic si sa luati lucrurile asa cum sunt. Din cand in cand, incercati sa va amuzati pe seama dvs.
Afinitati cu alte zodii: Sarpele, Ciocanitoarea, Castorul, Jaguarul, Ursul.
Simbolul originar: Broasca testoasa (legata de elementul Pamant) - realism, loialitate, incetineala, tenacitate.
Totem mineral: cuartul. Raceala, capacitate de comunicare, clarviziune.
Totem vegetal: ulmul. Aparenta maiestuoasa, nevoie de purificare, intelepciune.
Culoare: alb. Cautarea puritatii, a onestitatii, idealism, echilibru natural.
Spirit protector: Waboose (directia nord). Reinnoire si puritate.
Lutrul
(20 ianuarie - 18 februarie)
Luna odihnei si a purificarii
Lutrul simbolizeaza spiritul ludic, curiozitatea si voracitatea.
Puncte forte: alaturi de dvs. nimeni nu se plictiseste. Sunteti deschisi spre ceilalti si spre idei noi. Sarmul dvs. va permite sa obtineti aproape tot ce va doriti, iar bucuria de a trai ii contamineaza pe cei din anturajul dvs.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Perseverenta: Fiti mai selectivi si duceti la bun sfarsit ceea ce ati inceput. Nu va mai puneti la indoiala actiunile, in fiecare clipa.
Calmul interior: Trebuie de urgenta sa invatati sa va canalizati emotiile. Ele va traverseaza si va consuma fara ragaz. Faceti pauze si gustati din cand in cand din bucuria de a fi singuri cu dvs. Meditatia v-ar fi de folos.
Afinitati cu alte zodii: Sturionul, Cerbul, Corbul, Soimul, Elanul.
Simbolul originar: Fluturele (legat de elementul aer). Simt estetic, nevoie de miscare, curiozitate, tendinta de a va dispersa, usurinta comunicarii.
Totem mineral: argintul. Suplete, stralucire, gustul schimbarii, puterea atractiei.
Totem vegetal: plopul argintiu. Maleabilitate, gratie, emotivitate, armonie.
Culoare: argintiu. Magie, intuitie, fluiditate, cautarea spiritualitatii.
Spirit protector: Waboose (directia nord). Reinnoire si puritate.
Jaguarul
(19 februarie - 20 martie)
Luna vAnturilor puternice
Jaguarul simbolizeaza rapiditatea, puterea si rezistenta.
Puncte forte: sfaturile dvs. sunt juste si binefacatoare pentru cei din jur. Sunteti caldurosi, sensibili si creativi.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Inradacinarea: tendinta dvs. de a plana departe de realitatea materiala poate sa va joace feste. Fixati-va obiective concrete, aplecati-va cu regularitate asupra gestiunii resurselor dvs., astfel va veti intari sensibilitatea artistica.
Increderea in sine: stiti ca intuitia dvs. este fiabila, atunci de ce trebuie sa va luati dupa sfaturile celorlalti? Notati-va imprejurarile in care ati avut dreptate si amintiti-va la nevoie de ele.
Afinitati cu alte zodii: Ursul, Ciocanitoarea, Sarpele, Castorul, Gasca Zapezilor.
Simbolul originar: Broasca (legata de elementul apa). Emotivitate, adaptabilitate, empatie, creativitate, intuitie.
Totem mineral: turcoazul. Capacitate de a proteja, darul vindecarii, nevoia de spiritualitate.
Totem vegetal: platanul. Fiabilitate, talente polivalente, nevoia de purificare.
Culoare: albastru spre verde. Cautarea armoniei, tendinta catre idealism, seninatate.
Spirit protector: Waboose (directia nord). Reinnoire si puritate.
Soimul
(21 martie - 19 aprilie)
Luna arborilor si a mugurilor
Soimul simbolizeaza curajul, energia si rapiditatea.
Puncte forte: stiti sa va mobilizati fortele pentru a face fata loviturilor puternice. Energia dvs. vitala debordanta va transforma intr-un lider natural. Oferiti fara a astepta ceva in schimb.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Constanta: va ambalati repede, dar va este greu sa perseverati. Aveti nevoie sa practicati activitati care sa va descarce de energie, pentru a putea sa va consacrati mai apoi unor proiecte care cer timp si reflectie.
Seninatatea: nu va mai lasati contaminati de toti pesimistii din jur. Sunteti prea deschisi la vibratiile lor. Frecventati persoane pozitive si calme. Gasiti-va timp pentru a nu face nimic, intr-un loc unde va simtiti protejati.
Afinitati cu alte zodii: Cerbul, Corbul, Castorul, Sturionul, Elanul.
Simbolul originar: Pasarea-tunet (legata de elementul foc). Imensa rezerva de energie, cautarea intensitatii, nevoia de activitate, instinct fiabil.
Totem mineral: opalul. Speranta, caldura, deschiderea spiritului, franchete.
Totem vegetal: papadia. Purificare, echilibru, eficacitate.
Culoare: galben. Vivacitate intelectuala, receptivitate, bunavointa, dinamism.
Spirit protector: Wabun (directia est). Iluminare si intelepciune.
Castorul
(20 aprilie - 20 mai)
Luna intoarcerii broastelor
Castorul simbolizeaza ingeniozitatea, tenacitatea si hedonismul.
Puncte forte: ancorati solid in pamant, nu va lasati influentati nici de propriile dvs. emotii, nici de criticile celorlalti. Simtul confortului si gustul pentru partile placute ale vietii va fac sa fiti niste senzuali materialisti.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Spiritualitatea: luati inaltime, incercati din cand in cand sa va desprindeti de sol. Scrieti, pictati, incercati sa cautati artistul din dvs., intuitivitatea.
Fantezia: feriti-va de rutina. Nevoia dvs. de siguranta poate sa va faca inerti. Incercati sa improvizati de cate ori aveti ocazia, sa va schimbati planurile din agenda cotidiana. Jucati-va un pic cu aparentele, scapati de reperele obisnuite. Intr-un cuvant: improspatati-va energia.
Afinitati cu alte zodii: Gasca zapezilor, Sarpele, Jaguarul, Ciocanitoarea, Ursul.
Simbolul originar: Broasca testoasa (legata de elementul Pamant) - stabilitate, realism, loialitate, incetineala, tenacitate.
Totem mineral: crisolitul. Noroc, nevoia de stabilitate, de simt estetic, fidelitate.
Totem vegetal: stanjenelul mov. Senzualitate, echilibru, spirit practic, simbolul abundentei.
Culoare: albastru. Liniste, nevoia de spiritualitate, discretie, profunzime.
Spirit protector: Wabun (directia est). Iluminare si cumintenie.
Cerbul
(21 mai - 20 iunie)
Luna cultivarii porumbului
Cerbul simbolizeaza gratia, curiozitatea, energia.
Puncte forte: curiozitatea dvs. este insatiabila si rapiditatea intelectuala va permite sa inmagazinati cunostinte noi intr-un timp record. Sunteti seducatori mai mult de placerea jocului decat din pasiune.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Stabilitatea: pur si simplu va epuizati, alergand de la o experienta la alta, fara pic de ragaz. Rebransati-va pe momentul prezent, in loc sa porniti din nou in galop, spunandu-va: "O sa ma gandesc mai tarziu".
Afinitati cu alte zodii: Castorul, Corbul, Soimul, Elanul, Sturionul.
Simbolul originar: Fluturele (legat de elementul aer). Simtul estetic, nevoia de miscare, curiozitatea, tendinta spre dispersare.
Totem mineral: agata. Darul vindecarii, talente multiple, creativitate, ingeniozitate.
Totem vegetal: coada-soricelului. Vivacitate, energie vitala, curiozitate pentru abstractiuni.
Culoare: alb si verde. Puritate, integritate, dinamism si regenerare.
Spirit protector: Wabun (directia est). Iluminare si intelepciune.
Ciocanitoarea
(21 iunie - 22 iulie)
Luna soarelui puternic
Ciocanitoarea simbolizeaza curajul, perseverenta si originalitatea.
Puncte forte: bunavointa si tandretea dvs. sunt un adevarat refugiu de pace si de liniste pentru cei din jur. Intuitivi si esteti, stiti sa devansati dorintele celorlalti. Vedeti intotdeauna partea frumoasa a vietii si a oamenilor si se poate conta totdeauna pe dvs., pentru a ajuta pe cei aflati la necaz.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Afirmarea de sine: va indoiti prea mult de dvs., sunteti prea sensibili la judecati si la critici. Incercati sa nu va mai justificati, asumati-va optiunile.
Materialismul: sunteti prea idealisti. Puneti-va ordine in socoteli, incercati sa va ocupati mai mult de sanatatea si de garderoba dvs. decat de suferintele lumii.
Afinitati cu alte zodii: Jaguarul, Sarpele, Ursul, Gasca zapezilor, Castorul.
Simbolul originar: Broasca (legata de elementul apa). Emotivitate, adaptabilitate, empatie, creativitate, intuitie.
Totem mineral: cornalina. Generozitate, empatie, intuitie, sensibilitate.
Totem vegetal: macesul. Fragilitate, gratie, versatilitate, exces de sentimentalism.
Culoare: roz. Implinire, armonie, blandete, discretie.
Spirit protector: Shawnodse (directia sud). Implinire si incredere.
Sturionul
(23 iulie - 22 august)
Luna agriselor coapte
Sturionul simbolizeaza forta, profunzimea, puterea.
Puncte forte: o carisma foarte puternica, insotita de o intensa energie vitala. Voluntari, ambitiosi si vizionari, straluciti in toate situatiile care cer sange rece, incredere si responsabilitate. Dusmanul dvs.? Nedreptatea. O combateti din toate puterile.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Umilinta: dati dovada de empatie, practicati indoiala, recunoasteti-va greselile. In loc de "fara indoiala", folositi expresia "e evident".
Cooperarea: nu sunteti singurii care aveti idei bune si stiti sa le realizati. Lasati un pic fraul si in mainile celor din jur, incurajati-le initiativele.
Afinitati cu alte zodii: Soimul, Elanul, Cerbul, Corbul, Lutrul.
Simbolul originar: Pasarea-tunet (legat de elementul foc). Rezerva de energie, cautarea intensitatii.
Totem mineral: granatul si fierul. Energie sexuala, bunavointa, combativitate, intuitie.
Totem vegetal: zmeura. Generozitate, mandrie, impetuozitate, independenta.
Culoare: rosu. Putere naturala, senzualitate, orgoliu, vitalitate.
Spirit protector: Shawnodse (directia sud). Implinire si incredere.
Ursul
(23 august - 22 septembrie)
Luna recoltei
Ursul simbolizeaza vindecarea, puterea si protectia.
Puncte forte: forta dvs. linistita atrage si da siguranta. Putin vorbareti, va aratati sentimentele prin fapte. Sunteti discreti si echitabili, tandri si loiali. Cu cat sunteti mai cunoscuti, cu atat sunteti mai apreciati. Profunzimea gandurilor dvs. si justetea deciziilor pe care le luati impun respect.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Increderea: rezerva dvs. va impinge spre timiditate. Riscati, incercati sa fiti un pic mai frivoli, lasati-va tentati de catre neprevazut.
Convivialitatea: exista uneori prea multa austeritate in dvs. si nevoie de singuratate. Fortati-va sa acceptati o invitatie la o petrecere. Iesiti in oras cu colegii de la serviciu, plecati in week-end impreuna cu prietenii. Cel mai greu este sa va hotarati. Dar dupa ce o luati din loc, placerea va fi maxima.
Afinitati cu alte zodii: Sarpele, Jaguarul, Ciocanitoarea, Gasca zapezilor, Castorul.
Simbolul originar: Broasca testoasa (legata de elementul Pamant). Stabilitate, realism, loialitate, incetineala, tenacitate.
Totem mineral: ametistul. Judecata dreapta, simtul justitiei, curaj, spirit analitic.
Totem vegetal: violeta. Timiditate, tandrete, profunzime, intuitie.
Culoare: purpura. Carisma, spiritualitate, simt practic, intelepciune.
Spirit protector: Shawnodse (directia sud). Implinire si incredere.
Corbul
(23 septembrie - 23 octombrie)
Luna cand zboara gastele
Corbul simbolizeaza legatura intre vizibil si invizibil, jocul si spiritul de clan.
Puncte forte: vivacitate, stralucire, iconoclasm, punctul dvs. de vedere este intotdeauna pertinent si original. Spiritul dvs. incisiv este o arma redutabila contra prejudecatilor si a comportamentelor grosolane. Sunteti fideli.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Bunavointa: incercati sa va moderati spiritul critic. Observati fara sa judecati, o sa aveti numai de castigat.
Echilibrul: schimbarile de stari, de interes, de partener... Va indreptati in toate directiile si aveti de pierdut. Recentrati-va energia vitala asupra unui singur proiect, nu va mai lasati atrasi de tot ceea ce straluceste. Pe scurt, aflati care este adevarata dvs. dorinta si urmati-o.
Afinitati cu alte zodii: Lutrul, Cerbul, Soimul, Sturionul, Elanul.
Simbolul originar: Fluturele (legat de elementul aer). Simt estetic, nevoia de miscare, curiozitate, tendinta de a fi imprastiati, usurinta comunicarii.
Totem mineral: jaspul. Atractia catre magie, simtul echilibrului, maleabilitate, imprevizibilitate.
Totem vegetal: calomfirul. Talente multiple, dinamism, transformare, iritabilitate.
Culoare: maro. Cautarea stabilitatii, nevoia de incetinire, necesitatea implinirii.
Spirit protector: Mudjekeewis (directia vest). Forta si introspectie.
Sarpele
(24 octombrie - 21 noiembrie)
Luna inghetului
Sarpele simbolizeaza rabdarea si misterul, energia vitala si sexuala.
Puncte forte: intuitia dvs. releva cel de-al saselea simt. Stiti sa ascultati fara sa judecati si sa dati sfaturi cu justete si pedagogie. Atuul dvs.? Increderea linistita.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Realismul: vedeti uneori prea departe si nu mai vedeti amanuntele. Inainte de a va da peste cap viata, chibzuiti bine fiecare dintre deciziile dvs.
Indulgenta: mai ales cu dvs. insiva. Pentru dvs. "bine" nu inseamna niciodata destul. Acceptati imperfectiunea, dar si complimentele si criticile. In sfarsit, savurati rezultatul muncii pe care ati indeplinit-o, in loc sa va plangeti de ceea ce v-a mai ramas de facut.
Afinitati cu alte zodii: Ursul, Ciocanitoarea, Castorul, Gasca zapezilor.
Simbolul originar: Broasca (legata de elementul apa). Emotivitate, adaptabilitate, empatie, creativitate, intuitie.
Totem mineral: cositorul si malachitul. Energie vitala si sexuala intensa, receptivitate emotionala.
Totem vegetal: ciulinele. Nevoia de inradacinare, de protectie, o aparenta distanta.
Culoare: portocaliu deschis. Ambitie, stralucire, subtilitate, gestiunea cunostintelor.
Spirit protector: Mudjekeewis (directia vest). Forta si introspectie.
Elanul
(22 noiembrie - 21 decembrie)
Luna zapezilor lungi
Elanul simbolizeaza simtul justitiei si perseverenta.
Puncte forte: mai mult ca orice, va place sa va transmiteti cunostintele, sa-i ajutati pe oamenii pe care ii iubiti sa se implineasca. Tineti cu disperare la independenta dvs. si o aparati cu ghearele si cu dintii.
Ce trebuie sa dezvoltati in 2005:
Masura: avansati repede si va catarati sus. Dar uneori confundati viteza cu precipitarea. Invatati sa va fractionati eforturile, sa va menajati pauzele, pentru a nu va consuma dintr-o data resursele. Puneti mai putina pasiune in demonstratii si mai mult timp in luarea deciziilor.
Increderea: in ciuda unei aparente joviale, va este greu sa va deschideti spre ceilalti. Invatati sa va relaxati un pic, aratati-va afectiunea.
Afinitati cu alte zodii: Soimul, Lutrul, Corbul, Cerbul, Sturionul.
Simbolul originar: Pasarea-tunet (legata de elementul foc). Energie, activitate, instinct.
Totem mineral: obsidianul. Hotarare, furie, luciditate.
Totem vegetal: spinul. Tandrete, forta, simtul justitiei, generozitate.
Culoare: negru. Introspectie, intuitie, cunoastere, reflectie.
Spirit protector: Mudjekeewis (directia vest). Forta si introspectie.