Inca din 1990, cand am citit prima carte a lui Radu Aldulescu, am avut socul noutatii: un romancier innascut, cu o forta torentiala, in stare sa smulga bucati sangerande de viata si sa compuna cu ele o Romanie ignorata pana atunci sau folosita doar ca ingredient pitoresc. Intr-o vreme cand sub eticheta incapatoare a romanului se inghesuie tot felul de scrieri, de la amintiri abia deghizate la proza eseistica plicticoasa, Radu Aldulescu e un povestitor de cursa lunga, cu o multime de personaje pe care le vezi si le auzi, care trec prin nenumarate peripetii, manate de instinctul supravietuirii prin istoria maloasa a celei de a doua jumatati a secolului al Xx-lea. Amestec de roman social, roman picaresc, roman reportaj, roman negru in cheie realista, avand ca materie inepuizabila patura marginalilor - inadaptabili, lumpeni, hoti, puscariasi, aventurieri, vagabonzi, femei debusolate, tarani dezradacinati -, genul practicat de acest scriitor de vocatie distileaza dintr-o lume famelica si dura, mizerabila si fara speranta un omenesc emotionant. Care vine din privirea comprehensiva, dintr-un soi de mila crestina a romancierului pentru suferinta creaturilor sale. Proorocii Ierusalimului e cel de al cincilea roman al lui Radu Aldulescu si are ca fundal Romania de dupa Revolutie, cu traficanti de femei si copii, cu proxeneti imbogatiti si tarani betivi. Personajul principal, Doru, un somer, traind de azi pe maine, iresponsabil si obosit, traverseaza o sumedenie de intamplari si isi incruciseaza drumurile cu o multime de oameni, de la copilul Ierusalim, dintr-un sat de oieri, vandut unei retele de prostitutie de la Paris, pana la femeile Magdalena, Rebeca, Marta, fiecare cu povestile ei, pline de scene tari, exceptional surprinse filmic. Daca nu ati citit pana acum nici unul din romanele lui Radu Aldulescu, va asigur ca veti avea revelatia unui mare romancier roman (din pacate, va trebui sa treceti cu vederea nenumaratele greseli de tipar si neglijente de redactare, care impun o noua editie, lucrata profesionist).
Gaetan Soucy, "Fetita care iubea prea mult chibriturile", roman, traducere de Ana Andreescu, Editura "Polirom", 250 pag. Original in toate componentele sale - constructie epica, personaje, atmosfera, scriitura -, romanul canadianului de limba franceza Gaetan Soucy e pasionant ca un "politist", rafinat livresc si cu profunzimi filosofice care te urmaresc dupa incheierea lecturii. Romancierul stie sa se joace virtuoz cu misterul, cu asteptarile cititorului, creandu-i mari surprize, rasturnandu-i ipotezele, uluindu-l de la prima la ultima pagina. N-o sa va dezvalui intorsaturile spectaculoase ale povestii, caci v-as priva de uimirea descoperirilor perfect dozate ca sa te tina cu sufletul la gura. Tragedia familiei Soisson, relatata de unul din cei doi copii salbaticiti de o izolare impusa de tatal lor pe vastul domeniu al familiei, capata coerenta abia dupa ce inchizi cartea si se constituie intr-o alegorie despre "sejurul nostru terestru", despre iubire si pedeapsa, despre instincte si credinta, despre conventii sociale si libertate. Daca vreti sa aflati cine e personajul numit "Pedeapsa divina", ce a declansat mizantropia impinsa pana la nebunie a unui cultivat proprietar de mine, si cat rau pot face chiar bunele intentii - va recomand aceasta capodopera, care va va absorbi total, intr-un soi de catarsis care e secretul marilor scriitori.