Cu vremea, amintirea pomilor de Craciun ce mi s-au perindat prin viata s-a estompat. Imi amintesc doar un singur Pom in care s-au topit ramurile tuturor pomilor de Craciun vazuti de-a lungul anilor copilariei. Imi amintesc merele agatate pe crengi, alaturi de bomboane si de turturii multicolori ai acadelelor. Credeam pe atunci ca pomul crescuse singuratic, peste noapte, in casa noastra. Apoi am inteles ca fusese adus de Mos, alta amintire enigmatica a copilariei. Imaginea pomului mi-a ramas in minte cu atata precizie, ca si acum, cand trec printr-o padure de brazi, caut din ochi locul de unde era adus Pomul meu. Ma astept sa vad reni si sania Mosului, ba chiar sa-l vad scuturandu-si cojocul si pregatindu-se de drum.
Mi se spunea atunci ca pomul din casa era doar copilandrul adevaratului Pom, aflat undeva, la marginea pamantului, la frontiera dintre doua lumi, ca o scara in spirala pe care putem evada printre Universuri. Recunosteam in serpentinele de hartie, in constelatiile de acadele amprenta cosmosului, asa cum o vedeam prin carti. Voiam chiar sa ma urc in bradul din casa, sa vad - nu cumva ramasese agatata pe-acolo vreo cometa? Am si azi un colt de suflet care spera sa se descopere Pomul initial din care se trag toti pomii de Craciun de peste tot.
Eram la varsta cand natura mi se parea magica si imensul pom de Craciun al Caii Lactee parea cu adevarat impodobit cu mere si turturi de acadele. Ideea Pamantului aruncat in spatiu ma tulbura, Luna era doar sora Soarelui, anotimpurile aveau chipuri si nume de fete. Anii pe care unii ii impuscau la final, ca in romanele cu spioni, erau ca niste nori galactici in care intram din cand in cand. Zilele mi se pareau eterne. Si noptile la fel. Nu era o intamplare, imi ziceam, ca mosul vine din Laponia, acolo unde oamenii vorbesc cu pinguinii si anul dureaza o zi si o noapte. Pomul tuturor pomilor putea fi adus doar dintr-o tara legendara.
Cand am inceput sa inteleg cum trec anotimpurile, cum se transforma ziua in noapte, cum se face ca, de-a lungul anului, zilele cresc si descresc ca laptele in oala, de ce aici e iarna si la antipozi e vara, dar Mos Craciun vine si acolo si aici, ei bine, odata cu aceasta initiere in misterele universului, Pomul de Craciun a inceput sa se scuture. Insa tot la acea vreme, am aflat ca pomul ne este dat in zilele Nasterii Domnului si e, in felul lui, o celebrare a unui eveniment care a schimbat fata lumii. Magii din cartile desperecheate pe care le aveam purtau cu ei crengi impodobite cu poame. Chiar si steaua care i-a condus catre Bethleem parea unul dintre merele Pomului. Poate chiar asa si era. Gandul ca vechiul an se incheie odata cu nasterea lui Iisus, atunci cand zilele incep sa creasca, mi se parea o parte a unei ecuatii cosmice, si nu o simpla potriveala a vremurilor. Mosul insusi, mai tarziu, mi se parea ca seamana cu reprezentarea copilareasca a unui Dumnezeu bun, aflat la inceputul tuturor nasterilor.
De-a lungul vietii, pomul de Craciun care mi-a parfumat copilaria, altminteri o jucarie saraca, scapata in apele unei perioade tulburi, cu miros de catastrofa nationala, mi-a luminat calea si s-a umplut mereu de daruri, chiar si cand parea ca furtuna il va dezradacina. De aceea, chiar daca bradul vi se pare sarac sau chel, chiar daca va impovareaza bugetul si sunteti gata sa renuntati la el, uitati-va bine la crengile lui. Pentru ca, indiferent cati vor incerca sa-l prade, indiferent cat de tare il apleaca valurile vremurilor, bradul ne lumineaza calea noului an. E o speranta in bezna generala. Fara steaua din varful lui ar trebui sa orbecaim in bezna si, poate, sa nu pasim niciodata in noul an.
La multi ani!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
