Rareori se mai scrie ceva, in Romania de azi, despre artistii trecutului. Iar daca este vorba despre un pictor, cu atat mai putin: lucrarile sale circula intre colectionari si muzee, se vand la licitatii, dar nimeni nu se oboseste sa-si aminteasca de viata si activitatea lui, asa cum au fost. Dintre exceptiile fericite, una poarta numele unui maestru al "vetrei romanesti": Rudolf Schweitzer-Cumpana. Pitesteanul de origine germana, a carui familie a sosit in Carpati inca din timpul Revolutiei de la 1848, a fost contemporan cu multi dintre noi, stingandu-se din viata in 1975. A dominat epoca interbelica prin lucrarile sale dedicate taranilor, targovetilor, lautarilor si unor mari personalitati ale vremii. Portretul lui Nicolae Iorga ramane un reper pentru forta de portretist a lui Cumpana. Recent, un bust al maestrului a fost dezvelit in Bucuresti. Fundatia care-i poarta numele, infiintata de nepoata pictorului, muzeologul dr. Zoe Apostolache-Stoicescu, si-a asumat rolul de pastrator al memoriei acestuia. Cu aceasta ocazie, dupa lansarea in 2003 a albumului "Rudolf Schweitzer-Cumpana", sub semnatura prestigiosului istoric de arta Radu Ionescu, fundatia si-a anuntat hotararea de a stimula atat cunoasterea vietii si a operei maestrului, cat si cercetarea stiintifica asupra acestora. Activa de opt ani in spatiul restrans al Ong-urilor de tip cultural, fundatia are planuri ambitioase de identificare a locatiilor unde se afla cele peste 30.000 de lucrari de pictura si grafica, realizate in 60 de ani de activitate creatoare a artistului. Va deschide si o casa memoriala la Pitesti, deoarece in satul natal, Cumpana, nu mai e posibil. Apele lacului Vidraru au inghitit orice urma a trecerii maestrului prin zona. Asa cum despre Nichita Stanescu se spunea ca este un mare poet roman rapit rusilor, ca aluzie la originea mamei sale, tot astfel s-ar putea spune despre Schweitzer-Cumpana, originar din Wrttemberg, ca este un mare pictor roman rapit nemtilor. Mai multe date despre fundatia d-nei Stoicescu puteti solicita la e-mail: schweitzer cumpana2001@ hotmail.com
Romanii au rapit nemtilor un mare artist
Rudolf Schweitzer-Cumpana: 30.000 de lucrari de pictura si grafica