"Daca n-as fi fost imbrancit, nu urcam niciodata pe scena".
O poveste cu cantec
Sa asculti din nou Interioare, albumul cu care Andries a debutat acum 20 de ani, e ca si cum te-ai teleporta in arizii ani 80. Pe-atunci eram tineri si foarte tineri si albumele lui Andries ni se pareau cadouri picate de pe alta planeta, intr-un moment de atipire a cerberilor cenzurii. Sa spui, cantand, ca "imparatul e dezbracat", ca saracia si lipsurile te faceau sa visezi... cascaval ("Astazi, iar, la telejurnal, am vazut cascaval") era un gest de indrazneala eroica. Si chiar si atunci cand rostul nostru paruse sa reintre in normal, Andries a continuat sa arate cu degetul, pentru ca minciuna, ipocrizie, parvenitism si false valori sunt din belsug si acum, la 15 ani de la Revolutie. Cu umorul lui amarui, rostit in versuri demne de pana unui poet, arhitectul muzician a devenit un reper al ultimelor decenii. In galeria personalitatilor muzicii romanesti, Andries e si "top" si "model", purtand dimensiuni de invidiat: 50 la varsta, 30 la cariera muzicala si 20 la activitatea discografica. Concertul sau aniversar, intitulat chiar asa, "50/ 30/ 20", a umplut Sala Palatului de lume dornica de muzica de calitate, dar si de amintiri ale unor ani cenusii, pe care cantecele lui i-au inseninat.
Si tot pentru a marca momentul acesta, "A&A Records", casa de discuri a artistului, a realizat colectia "50/ 30/ 20", ce contine pe cinci Cd-uri cele sapte albume scoase la Electrecord in perioada 1984-1992: Interioare (1984), Rocknroll (1987), Despre distante (1988), Trei oglinzi (1989), Interzis (1990), Azi (1991) si Pofta vine mancand (1992). In colectie mai pot fi gasite cateva piese rare, intr-o selectie numita chiar Raritati, precum si un Cd ce cuprinde piese vechi, ce nu au aparut pe piata din cauza cenzurii comuniste, reunite sub titlul Desert. Pe aceasta "legatura lipsa", cum o numeste Andries, sunt incluse cantece de dragoste, toate avand "un aer intim si delicat... ca si cum am rasfoi impreuna un album cu fotografii de acum 15-20 de ani". Albumul a fost tras si pe vinil, dupa moda vechilor discuri de patefon, care cunosc o adevarata explozie in Vest in momentul acesta (Desert a fost manufacturat in Cehia, la fosta fabrica "Gramophon", si are, din cauza preturilor de cost si a tirajului limitat - 500 de bucati - un pret de piata aproape prohibitiv).
Box-setul cu cele cinci Cd-uri este insotit de o carte de 132 de pagini, intitulata O poveste cu cantec, in care Andries povesteste despre cariera sa muzicala, prieteni, intamplari si albume. Volumul este ilustrat cu desene si grafica, semnate toate de Alexandru Andries. Iata numai una din povestioarele care vor face, cu siguranta, deliciul fanilor artistului - o intamplare petrecuta imediat dupa lansarea primului sau album, Interioare: "Cand am vazut discul in vitrina la Magazinul "Muzica", am sunat la Brasov si am spus dintr-o suflare: "Mama, a aparut discul!!!", iar mama a oftat si a spus: "Pai, sigur, ca doar de-aia ai facut Arhitectura". Numai bunica mea era fericita si se lauda peste tot cu gura pana la urechi: "Mai, nepotul meu a scos un disc!!!". E-adevarat, nu spunea cu ce fel de muzica, i se parea destul de ciudat ce cantam eu... iar cand a aflat si ce bani am luat pentru asta, mi-a spus: "Nu mai munci pentru astia, mama, nu vezi ca-si bat joc de tine?!?". Era vorba de ceva in jur de 3000 de lei, ceea ce era oricum maximum de bani pe care-i putea plati "Electrecordul" conform normelor de atunci..."
Pe langa toate acestea, si ceva in plus: concertul de Mos Nicolae, care devenise traditional pentru bucuresteni, va fi sustinut anul acesta la Brasov, orasul natal al muzicianului, in 2 decembrie, la Teatrul "Sica Alexandrescu". Iar pentru cititorii revistei "Formula As", editata tot de o brasoveanca, cateva ganduri de la Alexandru Andries.
"Bucuria si emotia pe care le am cand
urc pe scena sunt aceleasi ca la inceput"
- Domnule Andries, care a fost cel mai intens sentiment pe care l-ati trait in timpul concertului dvs. aniversar "50/ 30/ 20"?
- Am avut noroc de un public asa de bun, incat de la prima piesa s-a instalat o stare de spirit benefica atat pentru mine, cat si pentru cei care m-au acompaniat, toti muzicieni de marca din lumea jazz-ului. M-am simtit foarte bucuros si relaxat, nici vorba de senzatia aceea de separare a scenei de cei 4000 de oameni din fata mea, caci Sala Palatului a fost plina. Mi s-a parut chiar ca suntem impreuna cu prietenii intr-un loc unde stam si ne povestim, iar publicul s-a simtit extraordinar de bine, am vazut asta si am fost fericit.
- Credeti ca un artist care a atins performantele dvs., respectiv "50/ 30/ 20", mai are nevoie de confirmari?
- Este foarte evident, in ceea ce va priveste, ca sunteti tot timpul inconjurat de prieteni, ca nu sunteti un artist insingurat. Haideti sa vorbim despre prietenie si despre generozitate...
- Foarte mult am contat pe prieteni, de la inceput, si cu mana pe inima, trebuie sa recunosc acest lucru. Nu cred in imaginea artistului izolat in turnul de fildes si nici nu cred ca poti sa rezisti prea mult asa, de unul singur. Mai mult decat atat, eu nu numai ca mi-am construit o cariera muzicala cu ajutorul prietenilor din lumea muzicala, artisti lansati si apreciati la vremea respectiva, plini de bunavointa si increzatori in talentul meu: am fost chiar impins de ei, ca sa urc pe scena si sa incep sa cant in public. Fara acest "branci", cariera mea ca arhitect ar fi fost singura pe care as fi avut-o. Dar cati ar fi auzit de arhitectul Andries?
In galeria prietenilor mei, trebuie amintita formatia Post Scriptum, care acum 30 de ani era cea mai buna formatie de jazz-rock din Romania, adica Misu Farcas, Mircea Marcovici (bass-ul si toba formatiei), Doru Apreotesei la clape, precum si Nicu Alifantis. Ei au fost cei care m-au impins de la spate, neobositi: "Hai sa canti! Du-te si fa un disc!". Imi era clar ca piesele mele nu sunt pe gustul cenzurii, ei au insistat: "Nu canta cantece "d-alea" care pun probleme, canta de-astea frumoase, de dragoste". Si asa am ajuns la "Electrecord", unde am fost sprijinit de doamna Daniela Caraman-Fotea si de Vasile Sirli. Si de Florian Lungu am fost sprijinit, de fapt, prima data am cantat pe scena in 1980 la Festivalul de Jazz de la Sibiu, acolo am cunoscut muzicieni care m-au ajutat foarte mult si pe mine, ca artist, si ca om, sa inteleg mai bine muzica. Cel putin doua nume trebuie mentionate aici, e vorba de Johnny Raducanu si Dan Mandrila. Acesta din urma a venit chiar si la inregistrarea unuia dintre albumele mele, Despre distante, si m-a ajutat cu niste solo-uri de saxofon incredibile. Si chiar si la momentul prezent trebuie sa recunosc ca am norocul sa am alaturi, in demersurile mele muzicale, poate cei mai importanti
muzicieni din jazz-ul romanesc de azi. E vorba de Mircea Tiberian la pian, de Cristian Soleanu la saxofon, Tudy Zaharescu la tobe, Eugen Tegu la bass. Cred ca daca nu le-ar face placere sa cante cu mine, n-ar iesi materialele asa de bune cum ies, ca sa nu mai vorbim de concerte. Si nici nu stiu cum as putea sa vorbesc despre prietenia mea veche si frumoasa cu Maria Ioana Mantulescu, pentru ca ori de cate ori fac asta public, ea se enerveaza, nu-i place sa fie "scoasa in fata", dar m-a ajutat extrem de mult, ea a ales fiecare cantec de pe fiecare album al meu, din cele noua editate pana acum, ea este prima mea "cenzura", am deplina incredere in intuitia ei, inca de cand ne-am cunoscut, din anii 80. Probabil ca fara selectia facuta de Ioana, discurile n-ar fi fost asa de bune cum sunt, pentru ca un artist nu poate sa fie obiectiv fata de propriile sale creatii. Nici lui Aurel Mitran, impresarul si managerul meu, nu-i place sa il laud, si el, si Ioana sunt oameni modesti, oameni normali, prieteni de nadejde pentru mine. Aurel m-a ajutat in momentele de maxima depresie, legata de aceasta editie-mamut din discografia mea si din activitatea mea concertistica.
- E o binecuvantare sa ai vocatia aceasta a prieteniei, sa poti sa-i strangi pe oameni in jurul tau, pentru ca, pastrand proportiile, pana la urma si publicul va e un mare prieten: a fost atat de evident la concertul dvs. aniversar.
- Si asta e cel mai important, pana la urma.