Festivalul International de Film Documentar ASTRA - Sibiu

Marele castigator: publicul

Ca si in anii trecuti, salile de proiectie ale Festivalului international din Sibiu au fost asaltate de mii de oameni, localnici sau straini veniti din toate colturile pamantului pentru a asista la eveniment. In marea lor majoritate adolescenti, studenti si elevi, spectatorii "autohtoni" si-au dovedit inca o data clasa si educatia intelectuala, printr-o participare exemplara, atat la proiectii, cat si la colocviile organizate pe marginea lor. Dupa cum au observat si invitatii straini, publicul sibian reprezinta o componenta europeana a festivalului

"Cred ca este extraordinar
ceea ce se intampla aici"

Forfota mare in fata palatului festivalului din Sibiu. In cafeneaua de la intrare, pe jos sau pe scari, toata lumea vrea sa cunoasca pe toata lumea, nimeni nu vrea sa piarda vreun film, se schimba carti de vizita si idei, se bea cafea, se bea bere, se rade sau se sta pur si simplu la coada, pentru a prinde unul dintre cele zece monitoare unde poti viziona pe caseta filme din festival. Asta este atmosfera la Festivalul de film "Astra" de o saptamana intreaga, de la noua dimineata si pana seara la unsprezece, cand totul se prelungeste in dialoguri purtate in cafenelele din oras.
Vlad a venit de la Bucuresti. "Nu sunt student la Film, pur si simplu imi plac filmele documentare si am vrut sa vad. Din proiectiile de pana acum, unele au fost reusite, altele prea lungi. Seriile lui Marshall despre viata in Africa de Sud mi-au placut cel mai mult si mi-a placut si cel despre etiopienii emigrati in Israel." Cateva mese mai departe, se afla chiar realizatoarea filmului despre etiopieni, Ada Ushpiz, eleganta si discreta: "Sunt pentru prima data in acest festival. Cred ca este extraordinar ceea ce se intampla aici si selectia filmelor a fost foarte buna. De patru zile, singurul drum pe care il fac este de la hotel la sala de proiectie si inapoi. Atat cat am vazut din Sibiu, mi se pare ca e un loc minunat. Filmul meu este despre femei si lupta lor pentru drepturi si emancipare, dar si despre emigranti si coliziunea diferitelor culturi cu democratia. Caldura pe care o poate degaja viata reala este mai puternica decat cea a fictiunii. Este unul dintre motivele pentru care fac documentar: nici un actor nu va putea juca mai bine decat personajele reale cu drame reale".
Un grup de studenti discuta despre filmul de la care tocmai au iesit.
Eva: "Am venit cu toti colegii de la Regie din Bucuresti. Unele filme sunt foarte bune. Mi-a placut cel sarbesc, despre tigani si masinile lor, Dyana. Cred ca ar fi bine, si pentru realizatori, si pentru public, sa fie in fiecare an festivalul".
Miruna: "Mi-a placut ca nu au fost numai documentare artistice. Eu sunt studenta la Film si credeam ca vor fi numai filme artistice, dar am vazut foarte multe documentare ce aveau centrul de greutate in informatie. Excelent!".

"Sunt oameni peste tot si
e placut sa vorbesti cu ei"

Unii ies din sala doar pentru a fuma o tigara si intra inapoi. Lumina se stinge si lanterna magica pune pe ecran o noua poveste, aduce in fata ta alte personaje, din alte lumi. Si ceea ce este minunat: la acest festival, dupa fiecare proiectie, regizorul este prezent si primeste intrebari de la un public curios sa afle amanunte despre el, despre subiect, despre personaje sau situatii. De altfel, prezenta tuturor realizatorilor la Sibiu a fost o adevarata performanta a organizatorilor, si ea a fost rasplatita de o sala arhiplina, de dimineata pana seara. Pentru comparatie, trebuie sa spun ca in ultimii doi ani, la Festivalul de Scurt Metraj de la Paris, la care am participat, desi intrarea era libera, sala era plina doar pe jumatate, iar la sfarsitul fiecarei zile era invitat un singur regizor sa le vorbeasca spectatorilor.
Publicul de la Sibiu a fost cosmopolit, cu tineri veniti din Porto Rico sau Serbia, din Anglia, Olanda sau Estonia, si nu pentru ca ar fi avut filme in competitie, ci pur si simplu pentru ca auzisera de festivalul de la Sibiu si au vrut sa aiba o saptamana de filme bune.
Zoltan a venit din Ungaria, cu inca doi prieteni: "Pentru mine, e foarte ciudat sa vad un public atat de numeros. Avem si noi un festival de film antropologic, dar nu este international si nu are anvergura celui de aici. Am vrea sa il facem mai cunoscut, asa ca am venit sa vedem experienta de-aici, ca sa il facem si pe al nostru mai popular in viitor".
Natalia si-a pus rucsacul in spate si a venit din Polonia: " Foarte multe lucruri noi, abordari diferite. Sunt oameni de peste tot si e placut sa vorbesti cu ei, sa faci schimb de impresii si de idei. Eu studiez antropologia si sunt interesata de tot ce este aici. Am invatat despre toate astea la scoala, dar aici am ocazia sa vad si sa discut direct cu cei care fac documentare. Mi-a placut foarte mult filmul despre Maramures. Mi-a placut si filmul din Belarus, Living on the Edge. E greu sa spui care a fost mai bun, dar mie mi-au placut astea. Imi place foarte mult Sibiul. Nu am vazut imprejurimile lui, dar orasul este foarte frumos".

Cand mamaliga e premiata

Romania a avut o reprezentare destul de buna in festivalul de anul acesta si filmele premiate de juriu au fost intr-adevar cele mai bune. Premiul pentru cel mai bun film romanesc a fost decernat lui Laurentiu Calciu, pentru Mamaliga te asteapta, povestea unei familii sarace din Moldova. In casa, banii nu ajung nici macar de mancare, dar cu toate acestea, cinci dintre cei zece copii au reusit sa intre la facultate. Personajul principal, Mihai, este unul dintre ei si vrea sa dea la Teologie din nou, dupa ce a mai fost admis o data si a trebuit sa renunte din cauza lipsei de bani. Iti raman in minte imaginile cu el pe iarba, cu o mana tinand funia vacii si cu cealalta Biblia. Sau gasca ciufulita, careia ii zboara fulgii si care isi are cuibarul in casa, intr-un lighean. Toti ii spun "Regina" si i-au facut rost de cinci oua sa le cloceasca. Toata familia este asezata in jurul cratitei si mananca mamaliga inmuiata in tochitura. La sfarsitul mesei, mama le da cate un mar fiecaruia. Regizorul s-a apropiat de personajele sale cu multa afectiune, subliniind nu atat saracia crunta, cat bucuriile si viata simpla de la sat, sinceritatea si bunatatea. Titlul filmului vine de la o discutie pe care mama o are cu Mihai. "Stii ca nu avem bani sa te tinem la scoala, poate iti vor da o bursa, ceva. Dar daca nu rezisti, vii acasa. Mamaliga te asteapta...". Mihai va intra la facultate printre primii.
Laurentiu Calciu, realizatorul, e timid, a terminat matematica si este pasionat de film: "A fost un proiect educational pe care eu l-am propus ambasadei Marii Britanii. Ideea a fost sa vorbesc despre copiii saraci de la tara, care au un acces dificil la invatamant, si speranta mea este ca, poate, dupa acest film, autoritatile vor construi macar un drum acolo. Ei au niste bucurii mai simple si mai curate decat noi, cei care am copilarit la oras. Cateodata ii invidiam, dar cred ca si ei ne invidiaza pentru confortul de la oras. Sunt doua lumi diferite. Am lucrat timp de 6 luni. Trebuie sa iti placa oamenii si sa vrei sa te apropii de ei. E vorba de incredere si asta le-o castigi in timp. Mi-ar placea ca filmul sa deschida ochii unora si sa nu ii mai priveasca pe tigani sau pe saraci cu dispret. Nu sunt toti la fel si fiecare trebuie tratat ca atare".
Un premiu special a fost acordat si pentru Adam si Eva, realizat de Dite Dinesz. Desi destul de static, filmul are peisaje extraordinare, dintr-un sat romanesc izolat, intr-o lume pe cale sa dispara si unde oamenii traiesc dupa reguli ancestrale. Un bun exemplu de film facut cu mijloace minime, salvat de cadre bine alese.

Marele premiu a plecat in Italia

Dhobighat este filmul caruia i s-a decernat Marele Premiu al festivalului. Subiectul sau este cea mai mare spalatorie in aer liber din lume, aflata in India. Acolo, 4000 de oameni spala manual hainele a 15 milioane de locuitori din Bombay, si din maldare nesfarsite de lucruri fiecare haina ajunge, fara gres, la proprietarul ei!Filmul italianului Giorgio Garini trece insa dincolo de exotic si spectaculos, apropiindu-se de acesti oameni si de povestile lor. "Pentru mine a fost o surpriza extraordinara. Sunt bucuros ca publicul din Romania a apreciat o poveste din India care este departe de tara lor. Este important ca prin imagines, sunetul si limbajul documentarului am reusit sa transmit emotie. Asta e cel mai bun lucru. Festivalul a fost excelent organizat, cu subiecte foarte diferite si foarte bine tratate. E important sa vezi mai multe feluri de a trata realitatea, asta inseamna mai multe viziuni asupra aceleiasi lumi si te face mai bogat spiritual. E pentru prima oara cand vad la un festival documentare atat de diferite ca maniera de lucru si bune, serioase, in acelasi timp".

Rusia

Un program special in cadrul festivalului a fost Rusia si capitalismul postsocialist. In afara de o expozitie permanenta de fotografie, au fost si filme, si doua seminarii pe aceasta tema. Un film reprezentativ a fost Scrisoare dintr-o Rusie uitata. La Efremov, un orasel de provincie, vedem in miniatura Rusia de azi: fermierul ruinat, care trimite scrisori presedintelui Putin, cerand sa i se faca dreptate, preotul care inaugureaza in sfarsit biserica cea noua, dupa ani si ani de eforturi, dansatoarea de striptease care viseaza sa devina profesoara, batranul pesimist care stie ca oraselul sau e cel mai rau loc de pe pamant, tinerii soldati in drum spre Cecenia. Cineastul Iossif Pasternak patrunde cu subtilitate in cotidianul oraselului, privirea lui fiind nostalgica sau plina de umor, atunci cand asculta povestile oamenilor simpli. Te apropii de imaginea Rusiei actuale si cu filmul Familia Belov, al realizatorului Kossakovski. Un drum prafuit de tara, multa vodca si ceai, bai de abur rusesti. Este un sat indepartat din Rusia, unde Ana Feodorovna, de doua ori vaduva, regreta si acum ca nu s-a maritat cu marea iubire a vietii ei, in timp ce fratele Anei isi petrece timpul cu sticla de vodca, facand consideratii filosofice asupra marilor probleme ale omenirii. Filmul - care in Occident este deja obiect de studiu in institute si academii - este alb-negru, realizat in stilul celebrilor cineasti din generatia anilor 60. Spre deosebire de Peisaj, film tot despre Rusia de azi, realizat intr-o maniera mai putin obisnuita, fiind un lung traveling de la stanga la dreapta peste chipurile unor rusi ce asteapta de cateva ore, in frig, autobuzul. De altfel, asta a fost si concluzia celor doua seminarii despre Rusia postsovietica si Romania: aceste tari sunt intr-un lung traveling de la stanga la dreapta.

Foto: Hermann si Alida Fabini
(albumul "Sibiu - Portretul unui oras din Transilvania)