Societatea civila

Evenimentele din decembrie 89 raman inca tulburi si misterioase. La fel aparitia multor partide si institutii postrevolutionare. Iti vine sa crezi ca aparitia noii puteri implatosate si inarmate din noaptea revolutionara are legatura cu evenimentele care i-au precedat nasterea.

Dupa decembrie 89, romanii au avut de reconstruit totul peste noapte. Si chiar ca mare parte din eterna si fascinanta Romanie institutionala pare construita in intuneric! La 15 ani de la acele momente, ceea ce se numeste societatea civila a ramas in intuneric. Lista asociatiilor nonguvernamentale umple un volum de dimensiuni medii. Multe dintre ele ramase la stadiul de concept. Uneori sunt scoase din maneca pentru a proba viabilitatea unui proiect sau a altuia. Aceste organizatii au fost, in tot acest timp, doar o curea de transmisie intre democratie si partide. Iar daca e sa studiem organigrama asociatiilor nonpartinice, vedem ca destui politicieni si-au gasit un debuseu civic in asemenea Ong-uri. Nu puteau lipsi, prin aceste cluburi exclusiviste se scurg bani si influenta guvernamentala. Aceste asociatii nu au avut probleme cu sediile, n-au fost sarite atunci cand s-a pus problema finantarii unor programe.
Chiar si cele care au fost mai vizibile si mai eficiente par inexistente cand e vorba despre protejarea drepturilor individului. De inteles: au personal redus, documentele se scriu de multe ori la masini de scris casate, cu litere prelungi, ministeriale. Fondurile lor sunt secatuite in lupta cu birocratia. Societatea civila, activa in plan social, economic sau politic si reactiva la abuzurile puterii, este formata dintr-o mana de oameni, independenti ca gandire si gata, cum au demonstrat-o, sa infrunte orice adversitate, numai pentru a pune in miscare Golemul institutional. Influenta acestor organizatii dispare odata cu camerele de filmat care i-ar putea prinde pe politicieni in postura de ingeri de paza ai libertatilor individuale.
Din lista de mii si mii de asociatii, abia poti numara pe degetele a doua maini cine mai vegheaza la protejarea individului, de multe ori uitat sau sacrificat la tribuna parlamentului sau pe culoarele guvernului. O situatie stranie, cu atat mai mult cu cat societatea civila ar avea de ce fi ingrijorata. Nu e vorba doar despre preocuparea de a pune ordine in idei si in vocabularul sarac al democratiei romanesti. E suficient sa iesi in strada sa incepi sa-ti pui probleme. De multe ori, nici nu trebuie sa parasesti casa pentru a te intreba cine si cum te apara de vulgaritatea televiziunilor, de ineptia profunda a unor ziare, de dezinformarea sistematica, de mizeria din fata blocului si de pe strazi. Ca si de puzderia de gropi din asfalt, de praful insistent din aer si din plamanii trecatorilor. Asociatiile de locatari care s-ar putea ocupa in parte de aceste probleme nu sunt decat niste sinecure pentru persoane care, altminteri, ar face totul sa conserve o stare de criza de pe urma careia au de profitat atat de mult. Nu ii protejeaza nimeni pe copii de violenta retelelor de delincventa juvenila, de modul abuziv in care functioneaza scoala romaneasca. Toata lumea e preocupata de copiii strazii, pentru ca despre ei s-a scris prin rapoarte internationale. Putini sunt preocupati de soarta copilului obisnuit din familii care se zbat cu greu sa-i minta ca viata e frumoasa. Nimeni nu-i spune omului de pe strada ca si el este parte a societatii civile. Ar fi trebuit s-o faca societatea civila, cum ar mai fi trebuit sa faca multe altele. Doar ca pestrita societate civila este preocupata de alte subiecte, iar agenda ei incepe sa fie, cu putine si semnificative exceptii, tot mai aproape de ce ar vrea puterea si tot mai departe de lista de cheltuieli si probleme a omului obisnuit.