Targ de toamna la Bran - Stapana maramelor din Teleorman

Organizat la poalele celebrului castel de sub varfurile Bucegilor, targul creatorilor populari arata ca mestesugurile romanesti sut pe drumul cel bun.

Dida Rizea este o "dada" maruntica si negricioasa, cu mainile batute de sapa, cu lumina ochilor pierduta de atata cusut si tesut in razboi. E din Orbeasca de Sus, Teleorman, si abia mai vede sa bage ata in ac. I s-a dus vestea pana la Dunare ca ea ar fi maistorita neintrecuta in tesutul si cusutul maramelor de borangic si a valnicelor de mireasa "galbine ca turta de ceara". Oamenii nu stiu un lucru trist: borangicul nu se mai fabrica in Romania, nimeni nu mai creste viermi de matase, nimeni nu mai planteaza duzi in jurul fantanilor. Ca sa aduca minunile acestea la targuri, precum cel de la Bran, Dida Rizea cauta in sapte sate, ia de la fete si nurori, de la surori si vecine, de la mirese plecate la oras. Doar in lazile de zestre se mai gasesc aceste panzaturi mai fine ca spuma zilelor, ori agatate pe la icoane, in jurul fruntii Maicii Sfinte. Dida Rizea se bucura de atingerea lor matasoasa, deplangand pierderea mestesugului, ca si pierderea credintei. Candva, mostenirea primita de la parinti, la nunta, cuprindea nesmintit valuri de panza de matase, brodate sau simple, galbui sau albe, dupa soiul firului de matase infasurat pe gogosi de neobositii viermi tesatori. De cand vine la targuri, alaturi de alti si alti mesteri din toate partile tarii, a inteles ca lucrul vechi, de mana, are pret, si nu se mai rusineaza sa scoata la vanzare colectia ei, mereu in scadere, de marame. Cand se vor termina, adio borangic in Orbeasca de Sus, adio borangic in tot Teleormanul. Iar daca in Teleorman nu mai este borangic, cine stie daca va mai fi undeva de gasit. Cine este interesat de maramele Didei Rizea sa sune la tel. 0721/34.89.39.

Ceterasul gornist din Bihor

Lautarul Dorel Codoban din Bihor este cunoscut peste zari si tari datorita viorilor sale cu goarna, la care canta de se opreste lumea in drum. A umblat la "Cantarea Romaniei", a fost la festivaluri, in Iugoslavia si in Ungaria. De la un mester sarb a copiat-o, schita viorii cu goarna, si de atunci nu a fost nunta-n sat de la care sa lipseasca, lipite una-ntr-alta, cetera si trompeta lui. Ca sa le faci sa sune frumos laolalta, e munca grea si ai nevoie sa cunosti secretele lemnului, dar si pe ale metalului de... rezonanta. De ce vioara cu goarna? "Fiindca se aude departe", spune el. "Iar nunta este ceva ce nu se poate face pe liniste, si nici nu are farmec sa folosesti instrumente cu amplificare electrica." Alaturi de Dorel sta mandra si dreapta, invelita intr-o broboada petrecuta in cruce, ca la serpasi, Floare Codoban, nevasta pe care-o iubeste "si-acum, la batranete", fiinta care-i este de mare ajutor la smirgheluit, la fixat grumazul viorii, la montat aparatul circular si goarna. "Cand da Dumnezeu ploaie, ne punem amandoi la treaba. O bucata de smirghel, o bucata de lemn de tei... no, zic, Florica, asta-i dragul tau, lucra fata tatii!".
Dar Floare are si dansa chemarile ei, tesutul si cusutul panzei in raulete, "inchierbarea" camasilor dupa modelul batranesc. Sunt nedespartiti la festivaluri si targuri, o pereche de daci, ea roscata precum aracuza, el inalt si semet, exact cum trebuie pentru a atrage atentia tuturor strainilor care se opresc sa-i fotografieze. "Toate mestesugurile sunt frumoase", spune Floare, "dar vioara le intrece, le depaseste. Cand vioara canta, imbucura inimile oamenilor, toata lumea ridica spranceana, isi trage palaria pe ceafa, omul ii bucuros, ii veselos." Dupa aceasta lauda dragastoasa, tintita spre barbatul care tocmai imbucura inima unui grup de englezoaice, Floare precizeaza: "Sunt tarana, sunt tesatoare, am razboi, sunt priceputa la toate muncile de langa casa. Domnul fie laudat, avem tot ce ne trebuie, prin munca ne-am crescut copiii, prin munca ne purtam cinstea in lume".
De sub basmaua inflorata, Floare lasa sa razbata catre privitor cateva suvite aramii. Apoi ofteaza, potrivind cutele unei camasi din fir de canepa, cu nasturi albastri, pe care o purta la hora din sat strabunica. "Mai cultivati canepa?", intreb. "Dara, ne-or interzis inspectorii", spune cu amaraciune. "Cica ne amendeaza si ne aresteaza, dar eu toata tineretea am lucrat canepa si nu mi s-a-ntamplat nimic. Cine de unde-o scos povestile cu droguri nu stiu, dara un mestesug stravechi este gata sa dispara, pentru parerea unor domni din minister. Noi cu asta nu suntem de acord, pentru ca toate tesaturile vechi si frumoase sunt din canepa si dorim sa fim slobozi din nou a lucra ca maicutele si bunele noastre."
Floare Codoban intoarce privirea catre un fotograf francez. Lucrul manurilor ei sta in poze in toata Europa, dar in curand va sta la propriu, caci fiecare turist cumpara o amintire de la dansa. Cand negociaza cu un german pretul unei camesi de 100 de ani vechime, o intreb pe soptite: "Ce faci, lele Floare?". "Iaca, negociez intrarea in Uniunea Europeana..."
Cine doreste sa cunoasca familia mesterilor Codoban poate scrie in comuna Rosia, sat Lazuri, nr. 95, jud. Bihor.

Studenta tesatoare de pe Valea Vasigului

Se numeste Viorica Stiube si e din Dobresti, Bihor, un sat de pe Valea Vasigului. Tese si brodeaza, la masina "Ileana" si la razboiul cel vechi, ramas de la mama, care "cam lasa coada". Viorica este tanara si frumoasa, dar are intelepciunea batranelor din sat. Lucrul ei atrage privirile celor iubitori de tesaturi fine, "cu ghemutu, cu alesatura, cu bot", toate bazate pe forme geometrice, ca in stravechime. In zona ei, nimeni nu mai poate face asa ceva. Si nimeni nu este atat de hotarat ca dansa intru conservarea traditiei: "Ca sa invat tesutul cu ghemutul, am cutreierat patru comune, si cand am pus urzeala, toate vecinele au inceput sa rada ca eu ma intorc la epoca de piatra. Si acum zambesc ironic cand ma vad, dar mie nu-mi pasa, ca eu niciodata n-am bagat in seama nimic. Sunt singura in familie care se ocupa cu mestesuguri batranesti, si ma mandresc ca am inteles inaintea altora cat e de valoros tot ce e vechi in arta romanului". Daca ar avea o functie la Bucuresti, printre dregatorii in ai caror ochi, ca in desenele lui Walt Disney, straluceste numai sarpele dolarului, si nicidecum grija pentru tara, Viorica Stiube ar porni de la adevarul elementar ca "fiecare palma din pamantul tarii are ceva de dat". Ea ar face sa vina turistii, ar creea tinte culturale din fiecare piatra de cetate, din orice ruina, din fiece razboi vechi de tesut. Ambitiile ii sunt mari si vrea sa faca "in dreptul sau" macar atat cat sa nu-i fie rusine ca a trait. S-a inscris la facultate, este in anul Ii al sectiei Tehnologia in confectii si tricotaje, textile, pielarie. Toata viata i-a placut sa se implice in lucrurile migaloase, urmand cu sfintenie sfatul mamei care spunea: "Tu, fete, unde mergeti sa nu va fie rusine de voi si de ceea ce reprezentati. Mergeti cu capul sus si vedeti cum sunt oamenii si lumea. Nu fiti invidiosi, nu fiti rautaciosi, fiti darnici si respectuosi cu lucrul altuia, ca si cum ar fi al vostru. Nu va dati inapoi de la lucrul greu si migalos, incercati tot ce-i nou, dar nu uitati de invatatura strabuna a satului vostru!".
Pentru alte informatii, Viorica Stiube raspunde la tel. 0723/39.94.24.

fotografii de Emanuel Tanjala