Parintele profesor Ilie Moldovan din Sibiu este unul din marii iluminati ai ortodoxiei. Adevarat "apostol" al lui Iisus, cutreiera tara de la un capat la altul, propovaduind peste tot nadejdea si frumusetea vietii crestine, iubirea de neam si de tara in care am fost asezati. Sacerdot de o frumusete spirituala coborand parca direct din Sfintii Parinti, pr. dr. Moldovan este printre cei mai aprigi "paznici de far" ai Naturii vazute drept creatia primordiala a lui Dumnezeu. Traim intr-un secol al nesigurantei, cand oamenii par neputinciosi in fata realitatii, iar durabilitatea naturii este amenintata de lacomia oarba a cautatorilor de comori. Consumismul, care este opus durabilitatii, altereaza credinta, distruge bazele vietii spirituale. Corolarul sau este egoismul, urmarirea exclusiva a propriilor interese, care il pune pe om in situatia de a accepta secularizarea accentuata, distrugerea temeliei puse de Mantuitor in lume. Fata de toate acestea, parintele Moldovan spune: "Ca sa existe ceva durabil, trebuie sa gandim intr-o perspectiva care nu este franta de trecerea anilor, avem chemarea de a-i pune un fundament etern. Daca-l excludem pe Dumnezeu, nu mai e posibil sa vorbim de durabilitate, ci de consumism grabit, cu pecetea sa malefica. Prin consumism ne alegem alt Dumnezeu.".
Nelipsit de la reuniunile cu caracter teologic si national, invitat la seminarii ecumenice sau la conferinte ecologice, parintele, care este si un orator fascinant, pledeaza pentru ecumenism, dar numai cu pastrarea intacta a propriei noastre spiritualitati. In cadrul unui interviu pe care ni l-a acordat recent, cu ocazia primei conferinte de ecologie din Sibiu, organizata de Academia Evanghelica Transilvania, parintele profesor a facut elogiul responsabilitatii si al durabilitatii ca baze ale unei gandiri eco-teologice. Ca exemplu de incalcare a acestor concepte, pr. dr. Ilie Moldovan a indicat proiectul de la Rosia Montana.
"Cand ne-am pierdut radacinile, ne-am pierdut pe noi insine"
- In cadrul Conferintei de la Sibiu, ati vorbit despre responsabilitatea individuala ca dimensiune a propriei spiritualitati. Cat e de grea responsabilitatea oficialilor romani care au dat lumina verde si sustin proiectul de la Rosia Montana?
- Dupa parerea mea, proiectul de la Rosia Montana este una din actiunile de surpare a rosturilor existentei neamului romanesc, neam care a vazut lumina zilei in spatiul acesta si mai ales in munti, spatiu sacru care a fost inzestrat de Dumnezeu cu tot ceea ce exista pe pamant si sub pamant. Intr-un fel oarecare, ni se fura comorile de toate felurile: minerale, spirituale, culturale, istorice. Cine a randuit pe pamant ca muntii sa fie paradisul neamului nostru? Si cine ne-a incredintat comorile acestea? Fara indoiala, bunul Dumnezeu. Si le-a incredintat nu doar unor persoane, nu doar unei generatii, ci unui neam. Si daca este un neam, inseamna ca sunt mai multe generatii, trecute si viitoare, si toate sunt miruite de Dumnezeu cu aceste comori. Iata de ce responsabilitatea dregatorilor nostri este atat de coplesitoare. Calcand-o in picioare, dansii isi ignora propria spiritualitate, nesocotesc valorile neamului romanesc, iar in acest fel nu-si dau seama ca ating insasi voia lui Dumnezeu.
- La fel ca in toate satele Muntilor Apuseni, la Rosia sunt bogatii si biserici crestine, cimitire, vestigii dacice, romane si medievale. Acolo dureaza o asezare straveche - tipar al lumii romanesti de odinioara, un loc asuprit acum de durerea si jalea celor ce refuza sa-si lase casele si sa plece. De ce e nevoie ca toate acestea sa fie salvate? Ce ne leaga pe noi, romanii, de ele?
- Intre mormintele crestine, galeriile romane, vestigiile trecutului, bogatiile locului si istoria unui popor sunt legaturi indestructibile. In momentul in care ai atacat una din ele, le-ai atacat pe toate. La Rosia Montana sunt semnele celor care au pus bazele unui neam. Acolo e un neam. In momentul in care neamul acesta este privat de zestrea lui, ii ataci fiinta nationala si viitorul. Urmasii nostri nu trebuie sa mai aiba nimica? Ce le dam noi celor care-or veni dupa noi? Ce durabilitate ni se propune acolo? Se inscrie ea in raportul dintre timp si vesnicie? Nu. Credinta populara spune ca, la Judecata din Urma, fiecare om va trebui sa se prezinte in locul unde a trait, in casa si curtea in care si-a dus viata trecatoare pe pamant. Or, daca sunt stramutati pe alte meleaguri, unde se vor prezenta rosienii in fata Domnului? Intr-un iaz de decantare sau intr-un crater cu ape acide? Sa nu uitam: cand ne-am pierdut radacinile, intr-un fel oarecare ne-am pierdut pe noi insine, pentru ca radacinile acelea au conotatii vesnice. Fata de acest proiect minier ne comportam ca un popor invins. Consecintele acestei calamitati istorice se vor rasfrange in viitor intr-un mod inca nebanuit.
- Compania aurifera spune ca va aduce dezvoltare si locuri de munca. Unii dintre tinerii rosieni sustin aceasta perspectiva, netinand seama de valorile care vor fi distruse. Cum vi se pare aceasta logica?
- Sfantul Sinod si-a exprimat pozitia fata de acest proiect, care ar urma sa demoleze biserici si cimitire, cerand autoritatilor sa nu permita dezvoltarea lui. Cum ati primit comunicatul acela de importanta istorica?
- Consider ca Sfantul Sinod a pus degetul pe rana. Daca avea alta atitudine, nu mai era Sfantul Sinod. Dorind sa fie vocea lui Dumnezeu, el a cerut statului sa ia masuri pentru salvarea identitatii nationale, pentru impiedicarea desfiintarii noastre. Proiectul minier ataca frontal aceste valori si este o experienta pe care suntem pusi de pe acuma sa o inregistram. Daca este o experienta, este si primul examen. Daca-l pierdem si vom ramane repetenti, inseamna ca repetentia aceasta ne costa lipsa de durabilitate a actiunilor industriale de acolo. Sa luam seama: insuccesele nu se pierd. Se cumuleaza, se contabilizeaza. Dar nici biruintele. Iar daca biruinta, in Apuseni, va fi de partea celor ce nu cred in valorile noastre, atunci ea va fi sinonima cu pierderea unei parti din tara. Cu o mutilare. Biruinta lor va dovedi un lucru: suntem pamant cucerit, cotropit. In ce priveste daramarea bisericilor, le demoleaza, dar Dumnezeu nu accepta, nu semneaza actul de demolare. Contand pe Dumnezeu, nu se poate sa nu iesim la lumina. Pentru ca, daca noi semnam acolo actul de deces al unui simbol al neamului romanesc, vom suporta consecintele in istorie si-n vesnicie.
"Adevarul Rosiei este un adevar romanesc"
- Parinte profesor, sunteti oare impotriva globalizarii?
- Nu eu sunt impotriva globalizarii, ci globalizarea este impotriva mea. Ea e impotriva mea, ea-mi sterge identitatea. Cum fenomenul integrarii europene nu mai poate fi oprit, trebuie sa stim ce avem de facut, dupa ce am intrat in lanturi. Sa nu ajungem sa ne blestemam zilele cu vorba aceea din popor: decat sarac, mai bine sa nu ai nimic!
- Vorbiti cu multa elocinta, cu un talent oratoric iesit din comun. De unde va inspirati?
- Din dragostea de adevar. Numai ea ma face sa ma exprim mai involt, mai metaforic. Insa metafora nu-mi place, pentru ca ascunde adevarul. Sunt insa si metafore care descopera adevarul.
- Care ar fi metafora potrivita pentru proiectul de la Rosia Montana?
- Metafora care se potriveste la Rosia Montana este cea care defineste zaharina: minte-ma, dar spune-mi vorbe dulci! Oare nu acest lucru se intampla acolo de cativa ani? Nu ascund aceia adevarul, in dosul unor vorbe frumoase si al unor promisiuni siropoase? Datoria noastra este sa-l aducem, din nou, in lumina. Adevarul Rosiei este un adevar romanesc. Rosia Montana traieste in Romania, iar Romania traieste si in mine! Ati inteles? Eu sunt si Rosia Montana si Sighisoara care se salveaza de Dracula Park. Noi suntem cei ce poarta in sine paradisul etnic romanesc. Mie, popor roman, Rosia Montana mi-a fost data ca dar de nunta! Iar aceasta nunta a avut loc in etnogeneza, in veacurile formarii romanitatii in Dacia. La botez, L-am primit pe Hristos, iar la nunta, am primit comorile muntilor si campiilor de la Cel de Sus. Aici ne-a randuit Dumnezeu sa fim, aici ne-a tinut radacinile, chiar si cand ne-am retras din fata navalitorilor. Cum nu m-ar interesa un pamant, un pamant care ne-a fost lasat mostenire pentru fiii fiilor nostri? De aceea, pentru el trebuie sa ne rugam si la ingerii Domnului. S-au identificat in Carpati 12 terase agro-montane pe care, dupa Retragerea Aureliana (274 d. Hr. - n. red.), stramosii nostri cultivau grau, pentru a duce la biserica prescure pentru Iisus si mirida (hrana) pentru ingeri. Acest grau era pazit chiar de ingeri, fiind un miracol ca putea sa rodeasca in varf de munte. Rosia Montana e din acea vreme, in care ingerii Domnului pazeau muntele. Lor trebuie sa ne rugam, sa ne salveze muntii si bisericile si cimitirele de acolo.
- V-as ruga, parinte profesor, sa le adresati un cuvant celor ce traiesc la Rosia Montana si refuza sa accepte bani, oricat ar fi de multi, in schimbul parasirii satului...
- Cuvantul nu este de pe pamant. Nici nu poate fi de pe pamant. El nu poate fi decat din ceruri. Ceea ce inseamna ca oamenii aceia sunt inspirati de Sus. Ei sunt buni de pusi in icoana, rezistenta lor are ceva sfant in ea. Ei sunt de partea lui Hristos. Trebuie sa stie ca tara e cu ei. Iar ca sa le aratam acest lucru, ii indemn pe toti cititorii revistei dvs., care nu are astampar cu aceasta tema nationala, sa mearga la Rosia Montana, sa-i viziteze in aceasta vara. Sa nu uite ca, daca ar renunta la gandul bun, ei ar renunta la Dumnezeul parintilor lor, pentru ca, odata cu botezul intru Hristos, acelora li s-a oferit in dar si paradisul etnic romanesc, care sunt Muntii Carpati.
Fotografii de Emanuel Tanjala (2)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
