Toata lumea cunoaste intelesul cuvantului "pomana", care inseamna dar, danie, milostenie, binefacere sau praznic ce se face dupa o inmormantare, cand se ofera mancare gratuit celor prezenti, "de sufletul mortului". Mai putini stiu insa ca in Maramures cuvantul "pomana" are inca un sens mult mai adanc, si anume acela de mila. Cand se face o cheta spre ajutorarea cuiva ori pentru construirea unei biserici se spune ca acei oameni "umbla dupa mila". Si despre cineva care cerseste se zice ca "umbla a cere" sau umbla dupa mila. Prin urmare, a da de pomana ceva inseamna a avea mila si indurare fata de cel care cere. Nu se da din portmoneu, nici din bunuri, se da din suflet. Dania este insotita de compasiune, de intelegere, de bunatate, de indurare si dragoste fata de aproapele.
Drumul spre sine
Exista in aceasta lume multi oameni care isi doneaza colectiile de o viata marilor muzee, intreaga avere pentru instituirea unor premii sau burse, altii care ctitoresc biserici. Daruiesc, asadar, tot ce au, tot ce au primit, tuturor. Cei care dau se aseamana Tatalui Ceresc. El imparte in fiecare zi lumina soarelui in mod egal tuturor, fara sa faca deosebire intre buni si rai, fara sa ne judece amanuntit faptele si fara nici o plata. Lumina zilei ne este data ca o sansa, ca inca o sansa de descoperire a drumului spre sine si spre scanteia dumnezeiasca, nemuritoare, din noi. Fiind o farama din Marele Tot (Dumnezeu), scanteia vietii numita suflet are toate atributele Celui Preainalt, din care vin: putere, intelepciune, rabdare, mila (indurare), iertare, darnicie, bunatate, intelegere, smerenie. Mantuitorul a rezumat aceste zece virtuti intr-una singura: dragostea. Fiecare fiinta omeneasca de pe planeta Pamant a primit in dar, la nastere, toate calitatile Creatorului si mai ales dragostea; asa ca le poate folosi. Ca sa le foloseasca, nu trebuie decat sa le caute in sine pana le va gasi, aruncand afara tot pe atatea rele: trufia, lacomia, ura, invidia, minciuna, intriga, imbuibarea, asuprirea, jaful si nepasarea fata de suferintele celorlalti. Adica sa-si faca o buna curatenie interioara. Sunt multi care se straduiesc, dar putini care merg pana la capat, ca sa ajunga la desavarsire. Calea ramane insa vesnic deschisa si oricand se poate incerca din nou. Sta in puterea oricarui om incercarea. Si toti care pornesc, oricat de timid, pe calea spre Dumnezeu, calea spre sine, sunt ajutati si povatuiti prin semne si intamplari minunate, asa incat sa fie siguri ca se afla pe drumul cel bun si niciodata sa nu le mai alunece picioarele.
Lucrurile lui Dumnezeu. Semne minunate: un vis
Dam uneori de pomana un banut, o bucata de paine sau o haina dintr-un fel de obisnuinta, fara sa ne gandim prea mult la gestul pe care-l facem si chiar uitandu-l imediat. Alteori, privim cercetator pe cel care intinde mana si ni se pare ca arata cam prea bine, ca ar putea sa munceasca pentru a castiga banul acela, ca de fapt noi suntem mult mai in varsta, mai bolnavi si trebaluim de dimineata pana seara, fara nici un ragaz, ca sa avem ce pune pe masa la cina. In capul nostru vorbim intruna. Daca am reusi sa tacem in stare de veghe, L-am auzi vorbind pe Insusi Dumnezeu. Exista o spunere foarte frumoasa in acest sens: "Cand omul tace, vorbeste Dumnezeu". Omul insa nu poate sa taca. Tace cu adevarat numai in somn, cand doarme. Si atunci, Dumnezeu are loc sa-i vorbeasca. Invataturile sfinte ne sfatuiesc sa nu ne luam dupa vise. Aceleasi texte sacre cuprinse in Biblie - Cartea Cartilor - ne dovedesc insa ca Dumnezeu si-a dezvaluit voia Sa prin visele date unor fiinte omenesti, anume alese, in scopuri foarte clare de indrumare, indreptare, incurajare, mangaiere, salvare. Astfel de vise se numesc revelatii.
Pentru a-i ajuta pe cei care bajbaie inca in judecati si trufii rationaliste impodobite cu scepticism, ma simt datoare sa relatez un vis extraordinar, pe care l-as numi vis de legatura, avut de o femeie simpla. Un vis care vorbeste singur despre nemurirea sufletului si despre importanta gesturilor noastre, fie si a celor mai marunte, care contin mila (pomana).
Doua surori si-au pierdut mama. Amandoua o iubisera foarte mult si sufereau cumplit de pe urma mortii ei. Sora mai mica locuia in casa parinteasca si preluase toate sarcinile si obiceiurile mamei lor. Isi amintea mereu ce spunea ea in anumite situatii si cum isi motiva faptele. De exemplu, avea obiceiul sa nu lase aproape pe nimeni sa iasa din casa fara sa-i dea ceva de mancare si fara o vorba de incurajare. Era, de fapt, un soi de inteleapta a satului, si lumea venea la ea dupa sfaturi. Gura ii era aurita, fiindca vorbele ei bune se implineau. Fiica mult scolita o intreba uneori: "Da asteia de ce i-ai dat sa manance, ca e bogata?". "Cand cineva iti sta in casa mai mult de un ceas, e semn ca are nevoie de tine, ca are sufletul impovarat, ca vrea sa spuna, sa-i ia cineva din povara. Cum sa-l lasi neomenit? Da-i sa manance, sa i se mai duca raul de pe inima." De multe ori, dupa ce isi petrecea musafirii, se retragea si se ruga din Psaltire, zicand ca este mare-mare pomana sa te rogi pentru altii, ca cel amarat fiind tulburat, neavand liniste in suflet, nu este in stare sa o faca asa cum trebuie. De aceea, preotii nu trebuie judecati. Ei se roaga toata viata pentru altii. Sunt alesi in mod special. Dar cel mai des venea la batrana mama o cersetoare, pe care o omenea mai intai cu un pahar de horinca si apoi o punea la masa: "Asteia sa-i dai cat vei trai tu, la asta-i mare pomana sa-i dai, ca n-are minte", mai spunea inteleapta mama.
Visul
Cele doua surori s-au intalnit in duminica de dupa Craciun. De sfintele sarbatori se colindasera la telefon. Sora mai mare, cu putina scoala, o intreba pe sora mai mica: "Cui ai dat de mancare acuma, dupa Craciun, a doua sau a treia zi?". "De ce ma intrebi?", s-a mirat sora citita si invatata. "Pentru ca am visat-o pe mama". "Doamne, cum ai visat-o? Mie nu mi se arata niciodata in vis." "Iti voi spune, dar mai intai vreau sa stiu cui ai dat de mancare si ce ai dat." "Am dat o supa fierbinte unei cersetoare sarace, a treia zi de Craciun." "Asta-i. Am visat-o pe mama ca manca supa buna de pasare, dintr-un blidut alb. Legumele erau taiate marunt. A luat cu lingura cat a putut si apoi a baut din blid si ultima picatura, cu o pofta grozava. S-a netezit cu mainile pe piept si a zis: "O, ce buna zama mi-a trimis sora-ta, ce bine am mancat!", si era asa de bucuroasa si multumita!"
- Mama, adormita intru Domnul, mananca in vis aceeasi supa, din acelasi castronas alb, cu aceleasi gesturi si spune aceleasi cuvinte ca cersetoarea vie, inghetata de frig.
- Fapta buna izvorata din mila si compasiune, chiar daca nu este gandita ca pomana, devine pomana si trece din realitate in suprarealitate, intocmai. Cea care a primit binefacerea (ajutorul) trimite prin cuvantul de multumire blidutul de supa fierbinte mamei murite. Fapta buna, pomana, prin cuvant, se face punte de diamant intre cele doua lumi. Adica orice fapta, orice cuvant din lumea noastra merge Dincolo, se reflecta ca intr-o oglinda.
- Lumea nevazuta de noi exista, dar nu poate fi intalnita decat in vis (prin revelatii nocturne), si numai de catre foarte, foarte putini oameni, si in revelatii diurne, in stare de veghe.
- Sufletul celor mutati este viu si nemuritor, primeste toate faptele si gandurile noastre bune si se bucura. Cu un gest minor, cu un cuvant de mangaiere, adresat unei fiinte care are nevoie de el, omul trece dintr-o lume in cealalta, fara sa stie, dus-intors, castigandu-si impacarea, vindecarea, nemurirea. Atat de simplu si atat de usor: atat de normal! Cand faci bine cresti, infloresti, zambesti. Cand faci rau scazi, te ofilesti, te incrunti. Cand te iubesti numai pe tine esti foarte singur. Cand ii iubesti pe ceilalti esti impreuna cu ei.
Lantul acestei "intamplari" nemaipomenite este format din patru fiinte (entitati): cea care da, cersetoarea care primeste, mama surorilor, raposata, mancand in suprarealitate, si sora mai mare. Ea recepteaza (vede) in vis transferul faptei din Lumea Aceasta in Lumea Cealalta si tot ea transmite surorii mai mici visul. Sora mai mare este si receptor, si transmitator in acelasi timp. In toata aceasta "poveste" cineva trebuia sa fie convins ca sufletul este nemuritor, ca faptele, cuvintele si gandurile noastre traiesc in doua lumi in acelasi timp si pentru totdeauna. Nu stim care dintre surori avea nevoie de aceasta lamurire. Poate ca amandoua. Poate ca toti cei care vor citi acest text. Si, in mod sigur, cea care-l scrie.
(Pictura naiva de Ivan Generalic)
(Nota: Cersetoarea si cele doua surori traiesc. "Intamplarea" este verificabila.)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
