Cu alte cuvinte, politica a fost, este si ramane imorala. Standardele de imoralitate publica au fost definite de politicienii improvizati din cadrul Frontului Salvarii Nationale si al formatiunilor mostenitoare ale acesteia. Desi politicienii si militantii civici angajati in lupta antifesenista se angajasera sa schimbe radical standardele de moralitate din politica autohtona, performantele institutionale si comportamentul formatiunilor politice si al liderilor din cadrul Conventiei Democratice din Romania au reprezentat pentru electorat sursa unei enorme dezamagiri (am analizat si explicat pe larg acest lucru in cartea mea, Nu putem reusi decat impreuna). In ciuda celor doua alternante politice de pana acum, din 1996 si 2000, nivelul de ambiguitate a ramas constant, iar imoralitatea a devenit stridenta, chiar si la nivelul politicii externe.
Cel mai recent exemplu este pozitia Romaniei in cadrul votului din Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite. Ambasadorul Romaniei la Onu, Mihnea Motoc, a declarat ca Romania se va abtine la votul din Consiliul de Securitate asupra rezolutiei privind acordarea de imunitate pentru militarii americani in fata Curtii Penale Internationale, in cazul in care votul nu va fi decisiv pentru respingerea documentului. Romania ar urma sa aiba o pozitie similara Frantei si Germaniei, de ostilitate vadita si lipsa de loialitate fata de Sua. In 2002, tara noastra a fost prima din lume care a semnat cu Sua acordul bilateral de scoatere de sub jurisdictia Cpi a soldatilor americani. Era si singura tara candidata la Uniunea Europeana care proceda astfel. Pozitia de atunci a fost aspru criticata de catre reprezentantii Comisiei Europene, Ue, Parlamentului European. Am fost printre cei care au sustinut pozitia oficiala a Romaniei, care a dus la cresterea sanselor de aderare la Nato si eliberarea transelor de imprumut din acordul stand-by cu Fondul Monetar International. Dupa ce a obtinut aceste imense avantaje, guvernul de la Bucuresti a inceput sa dea inapoi, iar acordul semnat cu Sua nu a mai fost trimis in plenul Parlamentului Romaniei, pentru ratificare.
Declaratia reprezentantului Romaniei la Onu a venit in urma instructiunilor primite de la Mircea Geoana, ministrul de externe, care la randul sau a declarat ca exista "o pozitie consolidata" la nivelul Mae, guvernului si statului roman. Nu imi dau seama cand s-a consolidat respectiva pozitie, din moment ce Geoana era prin piete, fabrici sau scoli, ocupat in ultima vreme de campania electorala pentru functia de primar al Bucurestiului (in paranteza fie spus, candidatul Psd nu a avut curajul sa apara in confruntari electorale directe cu Traian Basescu si Mitica Dragomir, drept pentru care a pierdut din simpatia electoratului, iar cand a aparut la Pro Tv cu contracandidatii, s-a vazut mediocritatea politica a lui Geoana, ceea ce a condus la pierderea altor procente). Aceasta pozitie a fost comunicata dupa ce Mae s-a consultat cu sefii diplomatiilor din statele europene membre permanente sau nepermanente ale Consiliului de Securitate. Dincolo de ratiunile si motivatiile semnarii initiale a acordului bilateral al Romaniei cu Sua, care ar fi putut conduce la concluzia contrara (de inteles, in contextul respectiv), ramane faptul ca, dupa ce reprezentantii diplomatici ai tarii noastre au semnat un contract, acum nu il respecta. Daca Romania alegea de la bun inceput sa nu semneze acordul bilateral cu Sua, in urma presiunilor venite dinspre Uniunea Europeana sau diferite cancelarii occidental europene, iar apoi si-ar fi mentinut pozitia cu verticalitate, ar fi dat dovada de tarie de caracter, moralitate si viziune politica si strategica pe termen lung. Nu este prima data cand politicienii romani nu isi respecta cuvantul sau nu respecta un contract. Am scris inca din 1990 o serie de articole, studii sau carti, in care am explicat ca deficitul de democratie din tara noastra, precum si numeroasele abuzuri, inconsecvente si incoerente, au provenit din faptul ca nu a existat un "contract social" intre fortele politice, intre acestea si societate, prin care sa se stabileasca marile prioritati ale tarii noastre, de urmat - indiferent cine ar fi castigat alegerile. Lipsa culturii politice democratice, in care contractul este sfant, iar respectarea sa si a cuvantului dat reprezinta repere fundamentale in politica, diplomatie, afaceri, afecteaza profund nu doar nivelul moralitatii publice, viata intelectuala si morala a natiunii, ci si nivelul de prosperitate al natiunii. Nu intamplator, in natiunile prospere ale lumii, nivelul increderii intre oameni este inalt. Acolo unde predomina un nivel scazut al increderii, lipsa de prosperitate este regula. Cum ar spune unul dintre politologii mei preferati, Romania intra in categoria natiunilor cu un nivel scazut al increderii (low level of trust).
Mircea Geoana si sefii sai pe linie de partid si de stat (Adrian Nastase si Ion Iliescu) nu au priceput niciodata si nici nu vor pricepe ca politica democratica se bazeaza pe valori, principii, incredere, pe cuvantul dat, onoare etc. Dovada cea mai concludenta a absentei totale a valorilor, principiilor si onoarei din universul politic al fortelor aflate la putere in Romania a fost campania de pesedizare masiva a primarilor si consilierilor alesi pe listele celorlalte partide. Santajul ordinar la care au fost supusi politicienii alesi de cetateni ca reprezentanti ai altor partide a fost atat de primejdios sau amenintator, incat in cele mai multe cazuri respectivii au cedat. Liderii Psd nu inteleg ca un politician pe listele unui partid are un contract cu votantii sai. Iar daca inteleg unii dintre ei, nu le pasa.
In controversa privind necesitatea sau oportunitatea politicii partidelor doctrinare, exista o serie de argumente pro si contra. Cine examineaza insa cu atentie faptele va constata ca Romania postcomunista a fost condusa permanent de forte de stanga. In afara de dominatia Fsn (Pdsr, Psd) si a lui Iliescu, care reprezinta 11 din 15 ani, in perioada 1996-2000, din coalitia condusa de Cdr faceau parte doua partide membre ale Internationalei Socialiste (Pd si Psdr), asa ca nici macar atunci nu s-a facut politica de dreapta si cu atat mai putin politica de tip crestin democrat. Ambiguitatea si imoralitatea politica se explica in mare parte prin lipsa unor repere etice si axiologice de tip crestin, biblic. Chiar daca romanii au cea mai mare incredere in Biserica, valorile religioase crestine nu se regasesc in politica. Faptul ca oamenii au incredere intr-o institutie care nu este nici politica, nici democratica indica insa ca resimt efectele dezastruoase ale lipsei moralitatii si claritatii in politica. A venit vremea ca o noua generatie politica, una care sa cuprinda oameni de toate varstele, sa impuna in Romania un nou stil de a face politica, bazat pe iubirea crestina a aproapelui, care, tradusa in politica pragmatica, inseamna a lucra in interes public.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
