- Abia v-ati intors, stimate d-le Mircea Diaconu, dintr-un lung turneu la Targu-Mures - Medias - Oradea si inteleg ca plecati din nou. Cred ca Teatrul Nottara pe care-l conduceti detine recordul pe tara ca numar de turnee si de premiere. Nu se plang actorii de acest ritm ca de front, rar intalnit in alte teatre?
- Actorii se plang cand nu joaca, pentru ca se simt uitati, inutili. Cand sunt in scena insa, bucuria contactului cu spectatorii, succesul le da aripi. Nu mai au timp de orgolii ranite, de rivalitati si invidii ce produc conflicte. Cand am venit eu la Nottara, am gasit o atmosfera exploziva: se juca prea rar si spiritele se incingeau prea repede. Ritmul asta de linia intai a dezarmat multe conflicte; am revenit la starea normala, pentru ca oamenii sunt antrenati in multe proiecte si nu mai au timp de comentarii prin colturi. Chiar si la cafeneaua noastra din holul teatrului, intre doua repetitii, tot despre munca lor vorbesc. Logica asta a rostului profesional a readus la Nottara spiritul de echipa, o stare vitala necesara in orice creatie. Noi jucam non-stop, chiar si in zilele in care alte teatre au liber. De fapt, practicam programul din teatrele de odinioara, in care - dupa cum imi spunea celebrul Fory Etterle, pe cand eram si eu june actor la Bulandra - stagiunea nu se intrerupea vara. Dupa 1 Mai ea continua in tara, cu turnee prin numeroase orase din provincie, care le ofereau spectatorilor de acolo sansa de a-i admira si ei pe marii actori romani in marile lor roluri. S-a creat astfel un public cultivat, receptiv la valorile teatrului romanesc. Incercam si noi, cu mijloace modeste, sa recuperam ceva din frumoasa traditie interbelica. Sa ne formam un public constant si iubitor de teatru, in tara, si la romanii plecati in strainatate. Mi se pare o datorie de onoare sa raspundem prompt si cu spectacole bune tuturor solicitarilor, pentru ca arta nu se imparte pe teritorii administrative, ci pe deschideri spirituale. Iubitori de arta traiesc pretutindeni. Totul e sa-i intampini cu ceea ce ii bucura. De pilda, la Viena, la Kln, la Mnchen, ne aplauda si ne recheama un public constant, format de obicei din medici si profesori. Cu comedia noastra de succes, Operele complete ale lui William Shakespeare, am strabatut jumatate din Romania, o buna parte din Europa si am ajuns in Canada si Statele Unite. Sunt foarte multi romani ce lucreaza in lume si vor sa auda texte inteligente, rostite in limba "de acasa". Castelul - adaptare dupa Kafka - l-am transportat prin Brazilia si Argentina. Avea un decor simplu, dar sugestiv, care incapea intr-o valiza. Masa aceea lunga de lemn, in jurul careia se desfasura intreaga actiune, era in asa fel construita, incat dupa spectacol se putea plia ca o valiza. Nevoia te invata sa devii ingenios si eficace. Am avut sansa de a fi invitati sa jucam celebrul Castel al lui Kafka si in deschiderea primului festival de teatru experimental din Egipt. L-am jucat in Biblioteca din Alexandria - va inchipuiti. Sigur ca n-am fi putut lua in turneu un mega-spectacol ca Razboi si pace, dupa Tolstoi, cu o distributie uriasa. El reprezinta insa o exceptie intr-un repertoriu format in majoritate de piese cu putini actori si cateva decoruri ce incap intr-un singur microbuz. Chiar "spectacole de microbuz" le-am numit noi, pentru ca ne putem deplasa cu ele rapid si economic, chiar si in colturi indepartate ale lumii. Stiti cum si-a castigat Napoleon numeroasele lui batalii? Si-a format trupe mici, de soc, pe care le deplasa cu maxima rapiditate, asa incat isi surprindea de fiecare data adversarul. Adversarul nostru cel de toate zilele, adica lipsa de fonduri pentru premiere si turnee, ne obliga sa gasim mereu solutii ingenioase. Asa are si dezavantajul un avantaj: te obliga sa gandesti si sa actionezi prompt si eficace.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
