- Emisiunea este produsa de un profesionist cu experienta indelungata in Tv: Eugen Dumitru. El m-a convins sa accept colaborarea, el si entuziasmul cu care intreaga echipa alearga prin tara sa descopere si sa aduca in platou oameni mai speciali, cu profesii obisnuite, dar cu hobby-uri trasnite, neasteptate: colectionari de ascutitori sau de elefantei, ca personajul din Menajeria de sticla. Preocuparile astea te amuza, desigur, ba te uimesc cateodata, cum m-a uimit pe mine pasiunea unui ziarist - redactor-sef al unei cunoscute reviste -, care in timpul liber e karatist de elita, nu da gres niciodata, sparge dintr-o singura lovitura pietre de mii de ani. Pe mine unul - si, judecand dupa ratting-ul emisiunii, si pe multi telespectatori - ma impresioneaza teribil aceasta energie directionata, nu spre obtinerea unor castiguri usoare si rapide, cum urmaresc altii, ci spre ambitia unor recorduri ce s-ar putea candva sa intre intr-o carte editata de Televiziunea Nationala. Un fel de "Guinness book" romanesc. Aceasta activitate "non-profit", intr-o lume obsedata de afaceri si bani, e un fel de arta de dragul artei, tot mai rara in zilele noastre si cu atat mai demna de apreciat. Poate ca aceste nobile ori doar excentrice pasiuni te indeamna sa-ti mai modifici optica asupra contemporanilor tai. Nu toti oamenii sunt asa cum apar din stirile de senzatie ale mass-mediei: corupti, hoti, escroci ori criminali. In ce priveste teatrul, el nu e deloc exclus prin colaborarea mea cu televiziunea. Asta vara, de pilda, am trait impreuna cu cativa colegi o experienta cu totul deosebita, unica in viata unui om. Pornind de la un proiect teatral european, conceput de regizoarea Anca Berlogea, am realizat dramatizarea Evangheliei dupa Ioan, numita Memoria celor care au trecut. Un spectacol inchinat martirilor jertfiti pentru credinta crestina. Am pornit intr-un pelerinaj alaturi de mii de oameni si-am strabatut - unii pe jos, altii cu ce puteam - Franta si Spania, cam 1500 de kilometri, spre Santiago de Compostela. Am insotit acest pelerinaj religios cu veche traditie, care sfarseste la punctul numit candva Finis Terra (Capatul pamantului). Noi ne opream in cateva localitati si sustineam reprezentatia in franceza, spaniola ori greaca. Peste tot eram primiti cu caldura si interes, iar cei care ne aplaudasera ne marturiseau apoi cat de impresionati au fost de spectacolul si daruirea noastra. Si de noi, cei care le apaream cu totul altfel decat imaginea despre romani si Romania, raspandita in lume de filme si televiziuni. O imagine din pacate innegrita rau, chiar de romani care-si denigreaza patria. E ca si cand ti-ai injura mama care ti-a dat viata si un rost pe lume. Ce om normal poate face asta? Acum, filmul pelerinajului nostru e gata montat si vom pleca sa-l prezentam in Belgia, unde suntem invitati. Ocazie cu care vom retrai ceva din emotiile acestui sacru drum de suflet si spirit care ne-a schimbat unora viata.
O intrebare, un raspuns - Cristian Iacob: "Am trait o experienta unica"
- De la o vreme incoace, admiratorii tai te vad mai putin pe scena teatrului si mult mai des pe ecranul televizorului, unde prezinti in direct emisiunea "Cartea Tv a recordurilor". Ce te-a determinat sa faci o asemenea optiune?
- Emisiunea este produsa de un profesionist cu experienta indelungata in Tv: Eugen Dumitru. El m-a convins sa accept colaborarea, el si entuziasmul cu care intreaga echipa alearga prin tara sa descopere si sa aduca in platou oameni mai speciali, cu profesii obisnuite, dar cu hobby-uri trasnite, neasteptate: colectionari de ascutitori sau de elefantei, ca personajul din Menajeria de sticla. Preocuparile astea te amuza, desigur, ba te uimesc cateodata, cum m-a uimit pe mine pasiunea unui ziarist - redactor-sef al unei cunoscute reviste -, care in timpul liber e karatist de elita, nu da gres niciodata, sparge dintr-o singura lovitura pietre de mii de ani. Pe mine unul - si, judecand dupa ratting-ul emisiunii, si pe multi telespectatori - ma impresioneaza teribil aceasta energie directionata, nu spre obtinerea unor castiguri usoare si rapide, cum urmaresc altii, ci spre ambitia unor recorduri ce s-ar putea candva sa intre intr-o carte editata de Televiziunea Nationala. Un fel de "Guinness book" romanesc. Aceasta activitate "non-profit", intr-o lume obsedata de afaceri si bani, e un fel de arta de dragul artei, tot mai rara in zilele noastre si cu atat mai demna de apreciat. Poate ca aceste nobile ori doar excentrice pasiuni te indeamna sa-ti mai modifici optica asupra contemporanilor tai. Nu toti oamenii sunt asa cum apar din stirile de senzatie ale mass-mediei: corupti, hoti, escroci ori criminali. In ce priveste teatrul, el nu e deloc exclus prin colaborarea mea cu televiziunea. Asta vara, de pilda, am trait impreuna cu cativa colegi o experienta cu totul deosebita, unica in viata unui om. Pornind de la un proiect teatral european, conceput de regizoarea Anca Berlogea, am realizat dramatizarea Evangheliei dupa Ioan, numita Memoria celor care au trecut. Un spectacol inchinat martirilor jertfiti pentru credinta crestina. Am pornit intr-un pelerinaj alaturi de mii de oameni si-am strabatut - unii pe jos, altii cu ce puteam - Franta si Spania, cam 1500 de kilometri, spre Santiago de Compostela. Am insotit acest pelerinaj religios cu veche traditie, care sfarseste la punctul numit candva Finis Terra (Capatul pamantului). Noi ne opream in cateva localitati si sustineam reprezentatia in franceza, spaniola ori greaca. Peste tot eram primiti cu caldura si interes, iar cei care ne aplaudasera ne marturiseau apoi cat de impresionati au fost de spectacolul si daruirea noastra. Si de noi, cei care le apaream cu totul altfel decat imaginea despre romani si Romania, raspandita in lume de filme si televiziuni. O imagine din pacate innegrita rau, chiar de romani care-si denigreaza patria. E ca si cand ti-ai injura mama care ti-a dat viata si un rost pe lume. Ce om normal poate face asta? Acum, filmul pelerinajului nostru e gata montat si vom pleca sa-l prezentam in Belgia, unde suntem invitati. Ocazie cu care vom retrai ceva din emotiile acestui sacru drum de suflet si spirit care ne-a schimbat unora viata.
- Emisiunea este produsa de un profesionist cu experienta indelungata in Tv: Eugen Dumitru. El m-a convins sa accept colaborarea, el si entuziasmul cu care intreaga echipa alearga prin tara sa descopere si sa aduca in platou oameni mai speciali, cu profesii obisnuite, dar cu hobby-uri trasnite, neasteptate: colectionari de ascutitori sau de elefantei, ca personajul din Menajeria de sticla. Preocuparile astea te amuza, desigur, ba te uimesc cateodata, cum m-a uimit pe mine pasiunea unui ziarist - redactor-sef al unei cunoscute reviste -, care in timpul liber e karatist de elita, nu da gres niciodata, sparge dintr-o singura lovitura pietre de mii de ani. Pe mine unul - si, judecand dupa ratting-ul emisiunii, si pe multi telespectatori - ma impresioneaza teribil aceasta energie directionata, nu spre obtinerea unor castiguri usoare si rapide, cum urmaresc altii, ci spre ambitia unor recorduri ce s-ar putea candva sa intre intr-o carte editata de Televiziunea Nationala. Un fel de "Guinness book" romanesc. Aceasta activitate "non-profit", intr-o lume obsedata de afaceri si bani, e un fel de arta de dragul artei, tot mai rara in zilele noastre si cu atat mai demna de apreciat. Poate ca aceste nobile ori doar excentrice pasiuni te indeamna sa-ti mai modifici optica asupra contemporanilor tai. Nu toti oamenii sunt asa cum apar din stirile de senzatie ale mass-mediei: corupti, hoti, escroci ori criminali. In ce priveste teatrul, el nu e deloc exclus prin colaborarea mea cu televiziunea. Asta vara, de pilda, am trait impreuna cu cativa colegi o experienta cu totul deosebita, unica in viata unui om. Pornind de la un proiect teatral european, conceput de regizoarea Anca Berlogea, am realizat dramatizarea Evangheliei dupa Ioan, numita Memoria celor care au trecut. Un spectacol inchinat martirilor jertfiti pentru credinta crestina. Am pornit intr-un pelerinaj alaturi de mii de oameni si-am strabatut - unii pe jos, altii cu ce puteam - Franta si Spania, cam 1500 de kilometri, spre Santiago de Compostela. Am insotit acest pelerinaj religios cu veche traditie, care sfarseste la punctul numit candva Finis Terra (Capatul pamantului). Noi ne opream in cateva localitati si sustineam reprezentatia in franceza, spaniola ori greaca. Peste tot eram primiti cu caldura si interes, iar cei care ne aplaudasera ne marturiseau apoi cat de impresionati au fost de spectacolul si daruirea noastra. Si de noi, cei care le apaream cu totul altfel decat imaginea despre romani si Romania, raspandita in lume de filme si televiziuni. O imagine din pacate innegrita rau, chiar de romani care-si denigreaza patria. E ca si cand ti-ai injura mama care ti-a dat viata si un rost pe lume. Ce om normal poate face asta? Acum, filmul pelerinajului nostru e gata montat si vom pleca sa-l prezentam in Belgia, unde suntem invitati. Ocazie cu care vom retrai ceva din emotiile acestui sacru drum de suflet si spirit care ne-a schimbat unora viata.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
