- Interviu cu prof. dr. Michael Mans, sef de catedra la Universitatea din Hanovra -
Ca actor principal in popularul serial "Dallas", Larry Hagman (despre care e vorba si pe ultima pagina a revistei) nu avea mila fata de potrivnicii sai. In razboiul pentru putere si bani, isi infrangea adversarii cu inselaciuni si cu un zambet sarcastic. In viata de toate zilele, s-a dovedit insa neputincios fata de cel mai temut dusman al sau: alcoolul. A baut pana ce si-a facut praf ficatul. In cele din urma, doar un transplant a reusit sa-i salveze viata. Alcoolul este dusmanul de moarte al ficatului. Dar nu intotdeauna el e cel care declanseaza boala. Virusurile ataca si ele ficatul si il distrug. Oamenii bolnavi de hepatite si de ciroze au, oare, sanse de vindecare? Va propunem un raspuns la aceasta intrebare, prin intermediul unui interviu-scoala, acordat de celebrul specialist german si european, prof. dr. Michael Mans.
- O prejudecata foarte raspandita in lumea de azi spune ca bolnavii de ficat sunt ei insisi cauza principala a suferintelor pe care le indura, din cauza excesului de alcool...
- O afirmatie intemeiata doar partial...
- Care este adevarul?
- Doar 30-40% dintre bolile cronice de ficat sunt declansate de consumul exagerat de alcool. In 60% din cazuri, e vorba de alte cauze. Bolile de ficat pot sa apara ca urmare a administrarii excesive de medicamente sintetice. Infectiile cu virusuri sunt si ele raspunzatoare de 55% dintre bolile grave ale ficatului, de exemplu hepatita B, o boala cu transmitere sexuala.
- Sexualitatea poate sa imbolnaveasca ficatul?
- Da, pentru ca virusul hepatitei B se transmite in cadrul relatiilor sexuale practicate fara prezervativ. Numai in Comunitatea Europeana exista peste trei milioane de oameni bolnavi de hepatita B, dintre care un milion au forme cronice ale bolii.
- Ce inseamna "cronic"?
- In majoritatea cazurilor, sistemul imunitar al adultilor elimina de la sine virusul hepatitei B. Dar 5-10% dintre ei nu reusesc. Virusurile raman in ficat si-l distrug. Dupa circa 10 ani, boala evolueaza in ciroza sau chiar in cancer. Din fericire, impotriva hepatitei B s-a inventat un vaccin care apara organismul de virusuri pe o durata de circa 10 ani. Si tot o combinatie de injectii ne fereste si de hepatita A.
- Hepatita A, B... ce inseamna aceste litere?
- Prin majusculele A, B, C, D si E sunt desemnate diferitele forme de infectii virale ale ficatului. Hepatita A e cea mai usoara, pentru ca nu devine cronica niciodata. Virusurile hepatitei se transmit prin alimente infectate sau apa. Ele se pot afla pe cuburile de gheata din cocktail-urile de fructe si de alcool, in pesti si pe crustacee. Hepatita A provoaca deranjamente intestinale masive, soldate cu diaree si febra. Din fericire, ea se vindeca fara altfel de complicatii, in cateva saptamani sau - in cazurile mai grave - in cateva luni. Numai in 1% din cazuri se poate ajunge la forme acute, cand e necesar un transplant de ficat. Hepatita A e mult mai putin periculoasa decat hepatita B sau C.
- Ce semnifica litera C?
- Hepatita C este cea mai periculoasa. Ea se poate croniciza, ducand la ciroza sau cancer. Din pacate, impotriva ei nu exista vaccin. Cel mai frecvent se transmite in spitale, prin transfuzii de sange.
- Ce inseamna exact ciroza?
- Inseamna ca ficatul - a carui constitutie normala e moale - se transforma intr-un soi de nod mai mic decat pumnul, strabatut peste tot de filamente fibroase.
- Ce este mortal in asta?
- Ce legatura exista intre esofag si ficat?
- Pe masura ce ficatul se cicatrizeaza si se usuca, sangele din el cauta o cale de evadare, de pilda prin venele care strabat esofagul. Ele se dilata si se intind din cauza volumului crescut de sange. Pe esofag se formeaza varice, la fel ca si cele de pe picioare. Daca din pricina unei presiuni exagerate plesnesc, in cateva minute se produc sangerari, un accident frecvent mai ales la alcoolici.
- De ce distruge alcoolul ficatul?
- Asimilarea alcoolului degaja o substanta otravitoare care dauneaza ficatului. In plus, in celulele sale se formeaza acumulari de grasimi. Asa se ajunge la ficatul grasos, care poate declansa o hepatita acuta. Se presupune ca este vorba de un proces de autoimunizare: celulele de aparare ale organismului nu mai reactioneaza in fata agresorilor straini, de tipul virusurilor. Ele se napustesc asupra propriului corp - in cazul acesta, celulele hepatice, pe care le distrug.
- Abstinenta de la alcool e tardiva in acest caz?
- Degenerescenta grasoasa evolueaza de la sine. Bolnavului ii este asa de rau, incat nu mai poate sa bea alcool. De altfel, jumatate dintre bolnavi mor in scurta vreme.
- Se spune ca de alcool se moare incet...
- Nu neaparat! Cert este ca alcoolul, consumat frecvent si in cantitati apreciabile, duce la distrugerea sigura a ficatului.
- Si la o singura solutie de vindecare: transplantul...
- Nu intotdeauna. Astazi exista mai multe mijloace de tratare a cirozei, intre care la loc de frunte se afla Interferonul, care opreste evolutia bolii, daca este tratata din timp. Din pacate, Interferonul are o multime de reactii secundare nocive. Un alt medicament, numit Lamivudine, se administreaza oral in cazul hepatitelor B, fara efecte secundare. Cercetatorii americani sunt pe cale sa elaboreze o metoda de inlocuire a transplantului de ficat prin injectarea de celule hepatice. In orice caz, baza tratamentelor bolilor de ficat ramane dieta severa, bazata pe vitaminele si enzimele existente in fructele si legumele proaspete.
Mic dictionar medical
Situat in partea superioara dreapta a abdomenului, ficatul este o glanda voluminoasa, cantarind la adult intre 1,1 si 1,6 kg. El indeplineste peste cinci sute de functii diferite, intre care stocajul vitaminelor si al glucidelor si eliminarea deseurilor prezente in sange.
Ficatul secreta bila, un lichid vascos si amar, care joaca un rol activ in digestia alimentelor, dand o culoare maro materiei fecale. El metabolizeaza proteinele si glucidele, contribuie la regularizarea valorilor de zahar din sange, stocheaza si metabolizeaza grasimile si produce colesterolul. Una dintre functiile sale cele mai importante este distrugerea toxinelor prezente in sange. Cu functii atat de complexe, nu e de mirare ca ficatul e susceptibil a fi atins de o multime de afectiuni. Inflamarea ficatului se numeste hepatita.
Hepatita A, de origine virala, este transmisa prin alimente si apa. Ea este insotita de obicei de febra, de voma si de o coloratie galbena a epidermei si mucoaselor, cunoscuta sub numele de icter. Hepatita A nu este considerata o boala grava, dar ea provoaca adesea Depresii postvirale.
Mult mai grava e Hepatita B, tot de origine virala, transmisibila prin raport sexual, prin sange, prin seringile si acele contaminate. Mai ales cei care se drogheaza si utilizeaza seringi folosite sunt expusi in mod special hepatitei B. Simptomele bolii: dureri de cap, febra, frisoane, oboseala mare si icter, care apar brusc, dupa o perioada de incubare, intre una si sase luni. Chiar daca face obiectul unui tratament adecvat, hepatita B este dificil de tratat si, intr-un caz din zece, poate fi mortala.
Hepatita C este cea mai periculoasa. Ea se transforma usor in ciroza, in scleroza ficatului, care devine dur si fibros. Pana la cancer nu mai este decat un pas.
Bolile de ficat si terapiile alternative
- Acupunctura - trateaza un ansamblu de puncte situate pe meridianul ficatului, al vezicii biliare si al fierei.
- Homeopatia - tratamentul hepatitelor trebuie condus de un practician experimentat. Sansele de ameliorare a bolii sunt mari.
- Naturopatia - tratamentul cu plante si cu suplimente alimentare naturale poate sa faca minuni. La baza tratamentelor se afla o dieta severa, care interzice alimentele grase, alcoolul, carnea de porc, sosurile, mezelurile etc. Se recomanda in schimb postul alimentar, sucurile proaspete de legume si fructe, ceaiurile (indeobste cele amare), preparatele melifere, complexele de vitamine, sarurile minerale si lecitina, care are proprietatea de a lupta contra formarii colesterolului.
- Reflexologia - se maseaza pe talpa piciorului zonele corespunzatoare ficatului, vezicii biliare, intestinului gros si subtire, plexului solar, glandelor suprarenale si hipofizei.
- Gemoterapia - tratamentul cu muguri de plante (vezi produsele firmei clujene "PlantExtrakt") -, mai ales cu Rosmarinus officinalis si Corylus avellana, care au un efect pozitiv deosebit.
Dar despre bolile de ficat si tratamentele naturiste vom vorbi pe larg in numarul viitor al revistei.