Scapat cu viata de pe front si din lagarele de concentrare sovietice, unde a fost detinut (zek) fiindca a criticat deschis politica "tatucului" Stalin, invingator in lupta cu cancerul, de care s-a vindecat miraculos, Aleksandr Soljenitin este constiinta si memoria poporului sau si, incontestabil, cel mai mare scriitor rus din a doua jumatate a secolului al Xx-lea. Memoriile lui cu titlul inspirat dintr-un proverb rusesc ("Vitelul vru stejarul sa-l rastoarne, dar ramase fara coarne") acopera perioada dintre 1962 - anul bataliei pentru publicarea in revista "Novii mir" a nuvelei "O zi din viata lui Ivan Denisovici" - si 1974, cand laureatul Nobel din 1970 e arestat, acuzat de tradare si expulzat. De fapt, aceste memorii (unele fapte sunt consemnate in amanunt chiar in momentul producerii lor) consemneaza dobandirea treptata a constiintei ca orice tentativa de reformare a sistemului sovietic e sortita esecului si pun in discutie chiar ratiunea lui de a exista. Daca nu poate schimba ceva de unul singur, scriitorul isi asuma cu o obstinatie si un curaj unice misiunea de a dezvalui adevarul lumii intregi. Volumul I are ca ax relatia lui Soljenitin (in 1962, inca un necunoscut profesor de fizica si matematica la o scoala din Riazan, care scria pentru sertar literatura incendiara) cu poetul oficial A.T. Tvardovski, directorul revistei literare mai liberale "Novii mir". Acesta obtine de la Nichita Hrusciov personal (si in ciuda cenzurii politrucilor) acordul de a publica "Ivan Denisovici", intr-o perioada de relativ dezghet. Nuvela, avand ca subiect lagarele staliniste, are un ecou urias atat in Urss, cat si in strainatate, iar autorul ei e primit in Uniunea Scriitorilor, putandu-se consacra in intregime scrisului. Avea deja gata doua mari romane, "Primul cerc" si "Pavilionul cancerosilor", din care razbatea un suflu vast, liberator, dar toleranta "forurilor" ia sfarsit repede. Odata cu incetarea dezghetului hrusciovist, demersul global contestatar al lui Soljenitin, viziunea spiritualista asupra lumii, verva lui sarcastica, punerea omului, si nu a ideologiei, pe primul plan, deranjeaza tot mai mult, ca si faptul neobisnuit ca nici un privilegiu nu-l poate determina sa faca "pactul cu diavolul". "Aparatul" regimului Brejnev ii blocheaza tiparirea acestor opere, care puneau la indoiala valabilitatea sistemului comunist. Chiar si intelectualii idealisti, care sperau pasiv in "umanizarea oranduirii" - cum erau cei de la "Novii mir" -, ezita sa il sprijine: unii de teama, iar altii din dorinta de a-si pastra privilegiile. Soljenitin descopera insa ca lepadarea de frica este arma cea mai sigura in lupta cu sistemul represiv omnipotent si omniprezent. Fiindca acest sistem a fost construit pe frica. Scriitorul se simte dator fata de toate victimele: mii de fosti detinuti ii scriu pentru a-i furniza marturii despre grozaviile traite in lagare, iar acestea iau forma celei mai explozive carti - "Arhipelagul Gulag". Soljenitin e supravegheat de Kgb, nu i se publica nimic si totusi romanele lui, dar si scrisori in care denunta batalia cu activisti obtuzi si culturnici servili, in care demonstreaza componentele sistemului functionaresc-politienesc, ajung la cititori prin samizdat. Sapirografiate, dactilografiate sau copiate de mana, scrierile lui Soljenitin circula in toata Uniunea Sovietica si depasesc granitele ei. Zekul care nu mai are nimic de pierdut infrunta sistemul de la care nu mai are nimic de sperat. Exemplul lui de curaj e contaminant. O retea de oameni de incredere, prieteni apropiati, dar si necunoscuti - prezentati in volumul Ii, "Invizibilii" - isi iau sarcina riscanta sa-i difuzeze ideile, sa-i salveze manuscrisele si arhivele de la perchezitii, sa-i puna la adapost in strainatate microfilmele cu intreaga opera inedita. Numai la rusi se pot intalni asemenea suflete mari, gata sa-si sacrifice viata de dragul literaturii si adevarului. Atribuirea Premiului Nobel in 1970 ii da lui Soljenitin un plus de avant. Desi in strainatate ar fi celebru, bogat si liber sa publice tot ce scrie, el nu vrea sa plece dintre ai sai. Nici nu se duce la Stockholm sa isi ia premiul, de teama ca nu va mai fi lasat sa intre in tara. Doar manuscrisele lui respinse acasa pleaca in lume pe cai ilegale. Aparitia, in 1973, la Paris, a "Arhipelagului Gulag" (tradusa in multe limbi si difuzata in milioane de exemplare) e un eveniment epocal: aceasta carte a contribuit hotarator la schimbarea mentalitatii Occidentului si chiar a peisajului politic. Tata a trei copii mici cu a doua sotie, Alia, care l-a sprijinit si ajutat in toate (spre deosebire de prima nevasta, N. Resetovskaia, care a sfarsit prin a colabora cu Kgb-ul), scriitorul stia toate variantele de a i se inchide gura. Si totusi, n-a tacut. Prin samizdat si prin filiera occidentala, criticile sale la adresa sistemului comunist deveneau tot mai virulente. Cum insa era deja celebru in toata lumea, nu putea fi omorat, de aceea s-a ales expulzarea. "Vitelul si stejarul" este o uimitoare relatare a modului cum un om care "se indreapta de spate" si indrazneste sa fie liber intr-o lume de sclavi, poate schimba cursul istoriei.
Selectia Formula As
Aleksandr Soljenitin, "Vitelul si stejarul. Insemnari din viata literara", traducere de Maria si Ion Nastasia, vol. I si Ii, Editura "Humanitas", 472 + 462 pag.
Scapat cu viata de pe front si din lagarele de concentrare sovietice, unde a fost detinut (zek) fiindca a criticat deschis politica "tatucului" Stalin, invingator in lupta cu cancerul, de care s-a vindecat miraculos, Aleksandr Soljenitin este constiinta si memoria poporului sau si, incontestabil, cel mai mare scriitor rus din a doua jumatate a secolului al Xx-lea. Memoriile lui cu titlul inspirat dintr-un proverb rusesc ("Vitelul vru stejarul sa-l rastoarne, dar ramase fara coarne") acopera perioada dintre 1962 - anul bataliei pentru publicarea in revista "Novii mir" a nuvelei "O zi din viata lui Ivan Denisovici" - si 1974, cand laureatul Nobel din 1970 e arestat, acuzat de tradare si expulzat. De fapt, aceste memorii (unele fapte sunt consemnate in amanunt chiar in momentul producerii lor) consemneaza dobandirea treptata a constiintei ca orice tentativa de reformare a sistemului sovietic e sortita esecului si pun in discutie chiar ratiunea lui de a exista. Daca nu poate schimba ceva de unul singur, scriitorul isi asuma cu o obstinatie si un curaj unice misiunea de a dezvalui adevarul lumii intregi. Volumul I are ca ax relatia lui Soljenitin (in 1962, inca un necunoscut profesor de fizica si matematica la o scoala din Riazan, care scria pentru sertar literatura incendiara) cu poetul oficial A.T. Tvardovski, directorul revistei literare mai liberale "Novii mir". Acesta obtine de la Nichita Hrusciov personal (si in ciuda cenzurii politrucilor) acordul de a publica "Ivan Denisovici", intr-o perioada de relativ dezghet. Nuvela, avand ca subiect lagarele staliniste, are un ecou urias atat in Urss, cat si in strainatate, iar autorul ei e primit in Uniunea Scriitorilor, putandu-se consacra in intregime scrisului. Avea deja gata doua mari romane, "Primul cerc" si "Pavilionul cancerosilor", din care razbatea un suflu vast, liberator, dar toleranta "forurilor" ia sfarsit repede. Odata cu incetarea dezghetului hrusciovist, demersul global contestatar al lui Soljenitin, viziunea spiritualista asupra lumii, verva lui sarcastica, punerea omului, si nu a ideologiei, pe primul plan, deranjeaza tot mai mult, ca si faptul neobisnuit ca nici un privilegiu nu-l poate determina sa faca "pactul cu diavolul". "Aparatul" regimului Brejnev ii blocheaza tiparirea acestor opere, care puneau la indoiala valabilitatea sistemului comunist. Chiar si intelectualii idealisti, care sperau pasiv in "umanizarea oranduirii" - cum erau cei de la "Novii mir" -, ezita sa il sprijine: unii de teama, iar altii din dorinta de a-si pastra privilegiile. Soljenitin descopera insa ca lepadarea de frica este arma cea mai sigura in lupta cu sistemul represiv omnipotent si omniprezent. Fiindca acest sistem a fost construit pe frica. Scriitorul se simte dator fata de toate victimele: mii de fosti detinuti ii scriu pentru a-i furniza marturii despre grozaviile traite in lagare, iar acestea iau forma celei mai explozive carti - "Arhipelagul Gulag". Soljenitin e supravegheat de Kgb, nu i se publica nimic si totusi romanele lui, dar si scrisori in care denunta batalia cu activisti obtuzi si culturnici servili, in care demonstreaza componentele sistemului functionaresc-politienesc, ajung la cititori prin samizdat. Sapirografiate, dactilografiate sau copiate de mana, scrierile lui Soljenitin circula in toata Uniunea Sovietica si depasesc granitele ei. Zekul care nu mai are nimic de pierdut infrunta sistemul de la care nu mai are nimic de sperat. Exemplul lui de curaj e contaminant. O retea de oameni de incredere, prieteni apropiati, dar si necunoscuti - prezentati in volumul Ii, "Invizibilii" - isi iau sarcina riscanta sa-i difuzeze ideile, sa-i salveze manuscrisele si arhivele de la perchezitii, sa-i puna la adapost in strainatate microfilmele cu intreaga opera inedita. Numai la rusi se pot intalni asemenea suflete mari, gata sa-si sacrifice viata de dragul literaturii si adevarului. Atribuirea Premiului Nobel in 1970 ii da lui Soljenitin un plus de avant. Desi in strainatate ar fi celebru, bogat si liber sa publice tot ce scrie, el nu vrea sa plece dintre ai sai. Nici nu se duce la Stockholm sa isi ia premiul, de teama ca nu va mai fi lasat sa intre in tara. Doar manuscrisele lui respinse acasa pleaca in lume pe cai ilegale. Aparitia, in 1973, la Paris, a "Arhipelagului Gulag" (tradusa in multe limbi si difuzata in milioane de exemplare) e un eveniment epocal: aceasta carte a contribuit hotarator la schimbarea mentalitatii Occidentului si chiar a peisajului politic. Tata a trei copii mici cu a doua sotie, Alia, care l-a sprijinit si ajutat in toate (spre deosebire de prima nevasta, N. Resetovskaia, care a sfarsit prin a colabora cu Kgb-ul), scriitorul stia toate variantele de a i se inchide gura. Si totusi, n-a tacut. Prin samizdat si prin filiera occidentala, criticile sale la adresa sistemului comunist deveneau tot mai virulente. Cum insa era deja celebru in toata lumea, nu putea fi omorat, de aceea s-a ales expulzarea. "Vitelul si stejarul" este o uimitoare relatare a modului cum un om care "se indreapta de spate" si indrazneste sa fie liber intr-o lume de sclavi, poate schimba cursul istoriei.
Scapat cu viata de pe front si din lagarele de concentrare sovietice, unde a fost detinut (zek) fiindca a criticat deschis politica "tatucului" Stalin, invingator in lupta cu cancerul, de care s-a vindecat miraculos, Aleksandr Soljenitin este constiinta si memoria poporului sau si, incontestabil, cel mai mare scriitor rus din a doua jumatate a secolului al Xx-lea. Memoriile lui cu titlul inspirat dintr-un proverb rusesc ("Vitelul vru stejarul sa-l rastoarne, dar ramase fara coarne") acopera perioada dintre 1962 - anul bataliei pentru publicarea in revista "Novii mir" a nuvelei "O zi din viata lui Ivan Denisovici" - si 1974, cand laureatul Nobel din 1970 e arestat, acuzat de tradare si expulzat. De fapt, aceste memorii (unele fapte sunt consemnate in amanunt chiar in momentul producerii lor) consemneaza dobandirea treptata a constiintei ca orice tentativa de reformare a sistemului sovietic e sortita esecului si pun in discutie chiar ratiunea lui de a exista. Daca nu poate schimba ceva de unul singur, scriitorul isi asuma cu o obstinatie si un curaj unice misiunea de a dezvalui adevarul lumii intregi. Volumul I are ca ax relatia lui Soljenitin (in 1962, inca un necunoscut profesor de fizica si matematica la o scoala din Riazan, care scria pentru sertar literatura incendiara) cu poetul oficial A.T. Tvardovski, directorul revistei literare mai liberale "Novii mir". Acesta obtine de la Nichita Hrusciov personal (si in ciuda cenzurii politrucilor) acordul de a publica "Ivan Denisovici", intr-o perioada de relativ dezghet. Nuvela, avand ca subiect lagarele staliniste, are un ecou urias atat in Urss, cat si in strainatate, iar autorul ei e primit in Uniunea Scriitorilor, putandu-se consacra in intregime scrisului. Avea deja gata doua mari romane, "Primul cerc" si "Pavilionul cancerosilor", din care razbatea un suflu vast, liberator, dar toleranta "forurilor" ia sfarsit repede. Odata cu incetarea dezghetului hrusciovist, demersul global contestatar al lui Soljenitin, viziunea spiritualista asupra lumii, verva lui sarcastica, punerea omului, si nu a ideologiei, pe primul plan, deranjeaza tot mai mult, ca si faptul neobisnuit ca nici un privilegiu nu-l poate determina sa faca "pactul cu diavolul". "Aparatul" regimului Brejnev ii blocheaza tiparirea acestor opere, care puneau la indoiala valabilitatea sistemului comunist. Chiar si intelectualii idealisti, care sperau pasiv in "umanizarea oranduirii" - cum erau cei de la "Novii mir" -, ezita sa il sprijine: unii de teama, iar altii din dorinta de a-si pastra privilegiile. Soljenitin descopera insa ca lepadarea de frica este arma cea mai sigura in lupta cu sistemul represiv omnipotent si omniprezent. Fiindca acest sistem a fost construit pe frica. Scriitorul se simte dator fata de toate victimele: mii de fosti detinuti ii scriu pentru a-i furniza marturii despre grozaviile traite in lagare, iar acestea iau forma celei mai explozive carti - "Arhipelagul Gulag". Soljenitin e supravegheat de Kgb, nu i se publica nimic si totusi romanele lui, dar si scrisori in care denunta batalia cu activisti obtuzi si culturnici servili, in care demonstreaza componentele sistemului functionaresc-politienesc, ajung la cititori prin samizdat. Sapirografiate, dactilografiate sau copiate de mana, scrierile lui Soljenitin circula in toata Uniunea Sovietica si depasesc granitele ei. Zekul care nu mai are nimic de pierdut infrunta sistemul de la care nu mai are nimic de sperat. Exemplul lui de curaj e contaminant. O retea de oameni de incredere, prieteni apropiati, dar si necunoscuti - prezentati in volumul Ii, "Invizibilii" - isi iau sarcina riscanta sa-i difuzeze ideile, sa-i salveze manuscrisele si arhivele de la perchezitii, sa-i puna la adapost in strainatate microfilmele cu intreaga opera inedita. Numai la rusi se pot intalni asemenea suflete mari, gata sa-si sacrifice viata de dragul literaturii si adevarului. Atribuirea Premiului Nobel in 1970 ii da lui Soljenitin un plus de avant. Desi in strainatate ar fi celebru, bogat si liber sa publice tot ce scrie, el nu vrea sa plece dintre ai sai. Nici nu se duce la Stockholm sa isi ia premiul, de teama ca nu va mai fi lasat sa intre in tara. Doar manuscrisele lui respinse acasa pleaca in lume pe cai ilegale. Aparitia, in 1973, la Paris, a "Arhipelagului Gulag" (tradusa in multe limbi si difuzata in milioane de exemplare) e un eveniment epocal: aceasta carte a contribuit hotarator la schimbarea mentalitatii Occidentului si chiar a peisajului politic. Tata a trei copii mici cu a doua sotie, Alia, care l-a sprijinit si ajutat in toate (spre deosebire de prima nevasta, N. Resetovskaia, care a sfarsit prin a colabora cu Kgb-ul), scriitorul stia toate variantele de a i se inchide gura. Si totusi, n-a tacut. Prin samizdat si prin filiera occidentala, criticile sale la adresa sistemului comunist deveneau tot mai virulente. Cum insa era deja celebru in toata lumea, nu putea fi omorat, de aceea s-a ales expulzarea. "Vitelul si stejarul" este o uimitoare relatare a modului cum un om care "se indreapta de spate" si indrazneste sa fie liber intr-o lume de sclavi, poate schimba cursul istoriei.
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
