Sfantul Vasile cel Mare si temutele sale molifte

La fiecare inceput de an, pe 1 ianuarie, crestinatatea sarbatoreste praznicul Sfantului Vasile cel Mare, trecut la cele vesnice in urma cu saisprezece secole. Aflata sub patronajul binecuvantata a acestui veritabil stalp al ortodoxiei, prima luna a calendarului este rastimpul benefic cand in biserici si manastiri sunt citite Moliftele Sfantului Vasile cel Mare - acele temute blesteme indreptate impotriva satanei, pentru alungarea demonilor si dezlegarea celor posedati. O perioada de gratie, in care crestinilor li se da marea sansa divina de a se innoi o data cu anul care incepe.

Scurta insemnare despre viata "Marelui Vasile"

La anul 330 dupa Hristos, chiar in vremea Sfantului si Marelui Imparat Constantin, in cetatea Cezareea, din inima provinciei Capadocia, pe teritoriul Turciei de astazi, venea pe lume intr-o familie de crestini instariti, dar cu mare frica de Dumnezeu, un copil fara seaman, ce avea sa inteleaga de timpuriu ca are "darul deosebirii duhurilor" si este "inainte-vazator". La scurt timp dupa nastere, pruncul si-a uimit familia si rudele apropiate, refuzand sa suga lapte de la san, in zilele de miercuri si vineri. Mai mult decat atat, traditia crestina spune ca micutul nu s-a oprit din plans decat in clipa cand a fost botezat. Inca din copilarie a dat semne uimitoare: plantele ofilite pe care le atingea se inviorau, animalele bolnave pe care le mangaia se insanatoseau... Traind intr-o desavarsita curatie trupeasca si sufleteasca, adolescentul si tanarul de mai tarziu si-a imbogatit mintea la scolile din Cezareea, apoi la cele din Bizantul imperial. El a ajuns la cea mai inalta academie din timpul sau, in Atena, unde l-a intalnit pe Sf. Grigorie de Nazianz, ce i-a devenit mai intai coleg, apoi prieten pentru tot restul vietii. Amandoi au apucat calea Bisericii si a monahismului. Pe urmele lor a calcat cu sarguinta Sf. Grigorie de Nyssa, fratele mai mic al Sfantului "Vasilie". Dupa moartea parintilor, cei doi frati impart la saraci intreaga avere a familiei. Asa incepe un lung sir de fapte milostive, pe care istoria bisericeasca avea sa le numeasca "Vasiliada". Sfantul Vasile cel Mare devine cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa biserica, azile si spitale pentru ajutorarea celor saraci si neputinciosi. Pana in ziua de azi el este considerat fondatorul moral al "Crucii Rosii"! Toti bogatii din vremea sa erau indemnati sa-si daruiasca macar o parte din avere pentru cei nevoiasi, spre mantuirea sufletelor. Ridicat la rangul de arhiepiscop al Cezareei, "Marele Vasile" a fost primul parinte bisericesc ce i-a chemat pe monahi sa se nevoiasca nu doar pentru mantuirea personala, ci si in folosul aproapelui. La acea epoca patristica, Raiul coborase pe pamant in Capadocia... In fiecare duminica, dupa slujba, Sfantul Vasile cel Mare facea o minune! Traditia ortodoxa povesteste ca odata a venit in biserica sa o vaduva desfranata ce se pocaise, dar nu se putea spovedi de rusinea pacatelor sale. Ea le insiruise pe o hartie pecetluita cu ceara. Cand a ajuns in fata ierarhului, la altar, femeia a cazut in genunchi, plangand in hohote, fara sa mai poata spune ceva. Inainte-vazator cu duhul fiind, Sfantul Vasile i-a luat sulul de hartie si a ridicat bratele spre bolta bisericii, strigand: "Doamne al Cerului si al Pamantului, pentru rugaciunile netrebnicului Tau slujitor, iarta roabei Tale acesteia, dupa lacrimile ei!". Cand vaduva s-a intors acasa si a desfacut ceara sigiliului, a descoperit ca hartia era alba, fara insemnarea vreunui singur pacat...
Inca inainte de a implini 50 de ani, pe data de 1 ianuarie, anul 379 dupa Hristos, sfantul Vasile cel Mare s-a mutat la cele vesnice, savarsind o ultima minune mantuitoare, in cea din urma zi a vietii. Doctorul care il ingrijea era un pagan ce refuza sa se boteze, spunand ca vrea sa-si sfarseasca traiul pe aceasta lume in aceeasi religie in care se si nascuse. In ajun de Anul Nou, medicul i-a spus sfantului, cu mare tristete, ca pana la apusul soarelui trebuie sa se pregateasca de calatoria fara intoarcere. Sfantul Vasile l-a pus pe pagan sa se jure in fata sa ca va accepta sa se boteze, daca el, bolnavul aflat pe moarte, va trai pana a doua zi... In zorii primei zile a anului, doctorul a revenit la capataiul sfantului, aflandu-l pe "muribund" ingenuncheat la icoana. "Marele Vasile" isi petrecuse toata noaptea in rugaciune! Coplesit de emotie, paganul si-a plecat capul, primind taina Botezului chiar de la bolnavul sau. Ultimele cuvinte ale sfantului au fost: "Pentru mantuirea sufletului tau am cerut indurarea acestui ragaz de la Dumnezeu". Dupa noua ani, opt luni si saptesprezece zile de nevointa in scaunul arhiepiscopal, Sfantul Vasile cel Mare a fost inmormantat in Cezareea Capadociei. Navalirea musulmana a profanat locul sau de veci, dar ramasite ale moastelor sale au ajuns in mai multe biserici ortodoxe, chiar pana in Romania.

"Eu blestemam satana, iar demonul imi raspundea <<te urasc>>"
Interviu cu preot prof. dr. Vasile Raduca,
paroh al Bisericii Kretzulescu si prodecan al Institutului Teologic Universitar din Bucuresti

- Parinte, de ce Biserica Ortodoxa il numeste pe Sfantul Vasile "cel Mare"?

- Aidoma altor sfinti parinti, putini la numar, de altfel, Sfantul Vasile a primit un asemenea "calificativ" de sfintenie, pentru ca a excelat in viata bisericeasca din toate punctele de vedere: si ca teolog, si ca ascet, si ca organizator. El a insumat, la un nivel de exceptie, toate trasaturile definitorii ale unui veritabil atlet al lui Hristos. Acesta cred ca este si motivul pentru care a fost botezat "Marele Vasile", care ramane unul singur, inconfundabil in sfintenia sa!

- Va intreb, in numele cititorilor nostri: de ce sunt atat de raspandite in lumea ortodoxa "Moliftele" sale si de unde vine renumele lor atat de temut?

- In primul rand, trebuie precizat ca mai exista si "Moliftele" Sfantului Ioan Gura de Aur, precum si "Moliftele" Sfantului Ciprian. Mai putin cunoscute, forta lor este egala cu a celorlalte rugaciuni. Cat priveste raspandirea si renumele Moliftelor Sfantului Vasile, desi va dau dreptate, in general, as vrea sa asez o "surdina" binevenita. Ele au devenit aproape o "moda" in ultimii ani si cred ca s-a exagerat din motive spectaculare, ce nu tin de spiritul religios autentic. "Molitva", in limba slava, inseamna "rugaciune". Deci, avem de-a face cu o suita de rugaciuni la fel de importante ca si oricare alte rugaciuni ale Bisericii. Sa nu uitam ca in Ortodoxie exista, pe langa asemenea rugaciuni de exorcizare, in egala masura, rugaciuni de lauda, de cerere, de multumire... Toate sunt la fel de importante, pentru ca fiecare isi are rolul ei bine definit.

- Parinte Raduca, eu nu indraznesc sa contrazic o fata bisericeasca, dar viziunea dvs. este mult prea "blajina"! Moliftele Sfantului Vasile nu se citesc doar la inceput de an, chiar daca acela este cel mai important moment. Ele sunt citite regulat in manastiri si, saptamanal, in unele biserici "de mir". Exista, in schimb, preoti care nu se incumeta sa le citeasca prea des, poate dintr-o, hai sa zicem, "timiditate duhovniceasca". Circula tot felul de zvonuri pe seama celor intamplate cu ocazia citirii acestor blesteme indreptate impotriva satanei. Credinciosii, la randul lor, se tem sa le citeasca acasa, in singuratate.

- Nu va contrazic, dar sa nu "idolatrizam" astfel de texte bisericesti, desi recunosc, totusi, ca Moliftele au un efect foarte puternic asupra demonilor strecurati in oameni in chip nevazut. In pofida acestui fapt, n-as vrea sa exageram, in detrimentul altor rugaciuni bisericesti, fiindca oamenii din ziua de azi au inceput sa vina la Sfanta Biserica mai mult pentru parastase si molifte, uitand de Spovedanie sau chiar de Sf. Liturghie. Este foarte adevarat ca nu orice rugaciune se cuvine citita de crestin, de unul singur. Moliftele Sf. Vasile cel Mare, ca si ale Sf. Ioan Gura de Aur, ce se gasesc in Molitfelnic, nu sunt la indemana babei Leana, a mamei Omida sau mai stiu eu a cui. Daca insa vorbim de necesitatea postului, a ajunarii aspre, cu prilejul acestor rugaciuni de exorcizare, atunci sunt cu totul de acord. Necuratul se abate mai tare asupra credinciosului imprudent sau nepregatit, dupa citirea acestor texte. Nici macar mie, ca preot, nu-mi este catusi de putin indiferent in ce stare ma aflu cand le citesc!

- Care este istoria acestor rugaciuni, pe scurt? Ce "biografie" au?

- Exorcismele isi au origini foarte indepartate, in lumea ebraica si pagana. In Antichitate, existau chiar persoane specializate in asemenea practici, care citeau pasaje din Vechiul Testament si invocau numele lui Iahve. Abia prin Mantuitorul Hristos se instituie - stim din relatarile evanghelistilor - exorcismul de tip crestin. Ba mai mult, Domnul Iisus le spune ucenicilor sa mearga in lume si sa scoata demonii din oameni, iar acestia o fac "in numele lui Iisus Hristos Cel Rastignit in vremea lui Pontiu Pilat!". Chiar si Taina Sf. Botez este precedata, pana in ziua de azi, de o suma de exorcisme foarte puternice. Exista, cu alte cuvinte, traditia unei practici de acest tip, ce a fost incununata de Moliftele pe care le cunoastem astazi in forma scrisa de cei trei sfinti.

- De ce sunt atat de temute asemenea rugaciuni, chiar si de preoti, uneori?

- Nici o rugaciune, cu atat mai putin Moliftele, nu se cuvine citita, picior peste picior, acasa. Insa este adevarat ca Moliftele pot avea un efect "devastator" pentru preot, daca nu are epitrahilul de gat si nu s-a pregatit in curatie si post. Cunosc un caz de slujitor al lui Dumnezeu care citea Moliftele in Postul Mare. Era paroh si pastorea doua sate din Teleorman, despartite de un lac. Intr-o seara, dupa citirea acestor rugaciuni puternice, se intorcea acasa, singur. Cand a ajuns la digul pe care trebuia sa paseasca pentru a traversa lacul despartitor, a simtit ca "cineva" incearca efectiv sa-l imbranceasca in apa! Mi-a povestit ca a fost nevoit sa treaca in patru labe, ca sa nu cada...

- Explicati, va rog, foarte sumar, pentru cititorii nostri, care este "tipicul" citirii Moliftelor!

- In general, ele nu se citesc separat de o alta slujba. Citirea lor se poate face si in biserica, dupa Liturghie sau Vecernie, dar si acasa, dupa Sfestanie sau Maslu. Ele fac parte, cum v-am spus deja, dintr-un intreg al Bisericii, care implica, deopotriva, sfintirea, binecuvantarea si exorcizarea. Mai exista un amanunt important, mentionat inca de pe vremea lui Origen. Aceasta exorcizare nu se refera doar la oameni posedati, ci si la locuri bantuite de satana. Nu intamplator crestinul cheama preotul acasa pentru sfestanie. Deci, chiar si sfintirea unui spatiu, alungand spiritele rele de acolo, are un caracter exorcist.
- Parinte Raduca, ati avut vreo experienta personala in ceea ce priveste citirea Moliftelor Sfantului Vasile cel Mare?
- Da! Ba chiar trebuie sa recunosc ca a fost una impresionanta. Acum vreo doi ani, tin minte, am remarcat in biserica prezenta uneitinere ce parea sa aiba un comportament usor bizar, desi pastra toate aparentele deplinei normalitati. Aveam sa aflu ca este din Buftea si abia implinise 19 ani. Nu mai tin minte cum o cheama, dar nici nu am revazut-o de atunci. Am inceput sa citesc Moliftele pentru un tanar medic, la rugamintea acestuia, iar fata a venit sub epitrahil, langa barbat, pe neasteptate. Tanarul statea linistit, in timp ce fata, la scurt timp, a inceput sa tremure, sa se zdruncine, pana cand a cazut sub masa din fata Icoanei Maicii Domnului. Imi amintesc ca era vineri seara, zi de post... Tulburat peste masura, am sfarsit de citit Moliftele si l-am rugat pe tanar sa astepte deoparte. Intre timp, fata isi revenise din acel ciudat lesin. Abia a reusit sa sopteasca, parca epuizata: "Parinte, am pe satana in mine... Nu stiu ce sa ma fac!". Am reluat Moliftele pentru ea, separat. Dupa ce am pus epitrahilul pe capul ei si am inceput sa blestem diavolul, tanara si-a reluat tremuratul si convulsiile, pana ce a cazut din nou sub masa din fata icoanei, scotand niste sunete ragusite, cu un glas ce nu parea sa mai fie al ei. Mie, va spun sincer, aproape mi se inmuiasera picioarele, insa mi-am pastrat cumpatul, m-am dus in Altar, am luat Sf. Cruce si am reluat blestemele, indreptand varful Crucii spre capul ei, chiar in crestet. Tanara se zguduia de parca ar fi fost cuprinsa de friguri sau accese de epilepsie, se intindea sub masa si scotea acele sunete gajaite, desi vocea ei normala era armonioasa. Inca si acum sunt rascolit de amintirea acelei scene incredibile! Ea isi revenea, ii puneam din nou epitrahilul pe cap si continuam pana cand, la un moment dat, am inceput sa simt ca ma cert, pur si simplu, cu cineva ascuns in fiinta ei... Tremuram si eu deja, insa continuam sa citesc. I-am rugat pe cei cativa enoriasi ce se mai aflau in biserica, de fata, sa spuna in cor, cu glas tare, "Doamne miluieste!", iar eu reciteam blestemele fara incetare. Parca ma luptam corp la corp cu o fiinta nevazuta... Ea se zbatea ca un epileptic, apoi isi revenea si iarasi cadea in acea stare. Eram leoarca de transpiratie, de parca as fi alergat, iar credinciosii din parohie urmareau uluiti aceasta scena. Am intrebat pe cei care erau de fata ce spunea vocea aceea guturala cand o apucau crizele pe fata, caci in timpul citirii blestemelor ridicasem glasul, de emotie vorbeam mai tare si eu, fara sa mai pot fi atent la altceva. Enoriasii mi-au spus ca se auzea asa: "Te urasc! Te urasc!". Va dati seama? Eu blestemam satana, iar demonul imi raspundea "Te urasc"... Ma cutremur chiar si acum, cand povestesc. N-am mai trait niciodata asa ceva.

- Vedeti, parinte? Ati sfarsit prin a recunoaste ceea ce va intrebam la inceput!

- Da si nu, in acelasi timp. Accept ca asemenea intamplari sunt dovada fortei Moliftelor, stiu ca datorita unor asemenea situatii iesite din comun s-a creat o veritabila mitologie populara in jurul lor, dar nu sunt de acord cu "spectacolul" acestui misticism primitiv, dupa care lumea contemporana se da in vant. Oamenii au ajuns sa creada ca orice problema se poate rezolva prin Molifte. Biserica, strict dogmatic vorbind, este o institutie divino-umana, in centrul careia se afla rugaciunea, sub toate formele ei de manifestare, intre care cea mai importanta ramane Sf. Liturghie. De la Liturghie iradiaza toate celelalte rugaciuni ale Bisericii, inclusiv Moliftele. In Sf. Liturghie se actualizeaza, de fiecare data, jertfa Mantuitorului Hristos, toti impartasindu-ne din darurile pe care Dumnezeu ni le ofera cu aceasta ocazie. Fara constiinta actualizarii acestei jertfe, toate celelalte forme de rugaciune, inclusiv Moliftele, nu ar avea puterea pe care o asteptam de la ele.