Mihai Ursachi

"Cand nu vom mai merge la bunicu sa-l sorcovim, ne vom pierde traditia, ne vom deznationaliza si ne vom duce de rapa. Asta inseamna sfarsitul lumii".

Poezia este sustinatoarea vietii

- Domnule Mihai Ursachi, sunteti unul din marii poeti daruiti de Dumnezeu literaturii romane. Ce rol credeti ca va juca poezia in mileniul care tocmai incepe?
- "Mileniul Trei va fi un mileniu poetic sau nu va fi deloc", pentru a-l parafraza pe Malraux. Poezia este sustinatoare a vietii. Toate popoarele traiesc prin poezia lor. Razboaiele au fost uitate, nenorocirile si dezastrele au trecut peste noi, dar ceea ce ramane e poezia. De altfel, veacul poeziei deja a inceput! Nu s-a intamplat nimic spectaculos, teatral, dar umanitatea se spiritualizeaza. Treptat, vom fi eliberati - asa cum au visat si anticii - de toate muncile josnice. Si, fireste, e mult mai agreabil si mai demn pentru fiinta umana sa se ocupe cu poezia, cu muzica sau artele, decat sa sape in mina la carbuni. Incet, incet, aceste treburi le vor face automatele, masinile. In principiu, cred ca noi, oamenii, suntem creati de Dumnezeu pentru a stapani universul si pentru a ne elibera chiar si de moarte pana la urma. Pentru ca daca te eliberezi de frica mortii, te-ai eliberat si de moarte.
S-a prezis sfarsitul lumii. Nu va fi. Ceea ce se va intampla, probabil, presupun si sper, e o continuitate a civilizatiei euro-americane, o raspandire a bunei stari materiale si o ameliorare a spiritualitatii omenesti. Si chiar o mai mare credinta in Dumnezeu.
- Si, totusi, cel putin deocamdata, vremea poeziei pare sa fie departe. In viata noastra de zi cu zi, plina de rutina, de lipsuri, de violenta, nu pare sa mai fie loc si pentru poezie. In librarii, volumele de versuri zac acoperite de praf, lumea se grabeste, nu mai are timp pentru meditatie, pentru frumos.
- Sa stiti ca va inselati. Tot mai multa lume scrie poezii, tot mai multa lume se intereseaza de asta si, incet-incet, amatorii de rugby se imputineaza. Poezia va continua sa existe, si muzica simfonica, si muzica de camera. Arta nu va disparea niciodata, fiindca atunci va disparea civilizatia. Civilizatia noastra se caracterizeaza, mult mai mult decat prin tehnica, prin arta. Sa stiti ca Dumnezeu e mare si fiecaruia ii da darul sau. In fiecare zi ai un dar. Cand vezi cum rasare soarele, cand mergi pe strada si admiri o femeie frumoasa, cand vezi un fir de iarba sau o floare, intotdeauna este un motiv de bucurie. Oricand. Asta ce e, domnul meu? Nu-i tot poezie?
- Candva se spunea ca poezia infrumuseteaza viata si universul. Se mai poate vorbi de o terapie prin poezie?
- Prin anii "80, cand eram in America, asta era o problema la moda. Sigur, nimanui nu i-a trecut durerea de dinti citind un sonet de Shakespeare. De fapt, este vorba de efectul terapeutic al descantecelor. Ce sunt descantecele? Niste poezii, niste incantatii poetice repetate mereu. Asa si poezia, daca-i foarte buna, ea poate sa tamaduiasca. Nu cred, deci, in efectul terapeutic al poeziei laice. Daca e vorba de slujba religioasa, intr-adevar, poezia vindeca. Caci ce sunt rugaciunile, ce sunt psalmii sau Evangheliile? Sunt tot niste texte poetice. Profetii au fost niste poeti, intreaga Biblie e doar o mare poezie. Daca va uitati la Evanghelii, orice vers e ritmat, are masura, toate sunt numerotate pe versete. Duminica, la slujba, preotul citeste de fapt niste poezii. Cand ne nastem, la capul noului nascut se citeste o poezie, si cand murim, tot o poezie se citeste. Atunci, cu siguranta, aceste versuri n-au doar un efect terapeutic, au un efect mantuitor. (Si eu, tot scriind poezii, mi-am dat seama ca, fara sa apelez la aluzii religioase, versurile sunt seci, nu pot obtine efectul dorit. Cand ai nevoie de un efect, atingi struna sensibila a virtualului cititor, si struna aceea sensibila este neaparat cea religioasa.)

"Nu cred ca in Romania rolul sarbatorilor religioase a scazut"

- Fiindca tocmai celebram sarbatorile iernii, v-as ruga sa evocati atmosfera zapezilor de altadata, din vremea cand locuiati in vestita casa din Ticaul Iasilor, de pe Fundacul Dochia, atat de prezenta in scrierile dvs.
- Intr-adevar, mahalaua aceea a Ticaului era o oaza de traditionalism, care inca se pastreaza si acum. De la Sararie in jos, intri intr-o vale abrupta, iarna nici nu poti intra cu masina, e ca la tara, intocmai ca pe vremea lui Creanga. Tin minte cum repetau copiii, cum se pregateau pentru noaptea de Anul Nou. De la fiecare casa se auzeau colinde. Se mascau, aveau cojoace, urs, caprite si, ce era interesant, ca se pregateau tot anul, in secret, pentru noaptea aceea de Anul Nou. Numai ce auzeai, inca de prin vara, din cate un bordei: "Ta, ta, ta, caprita, ta!". Era minunat...
- Pentru un popor, sarbatorile sunt mai cu seama aducatoare de pace si linistite, menirea lor este de a-i face pe oameni sa fie mai buni si mai milostivi. Oare agitatia, violenta, pe care le observam astazi la fiecare colt de strada, sunt o consecinta a faptului ca sarbatoarea si-a pierdut insemnatatea pe care-o avea altadata in viata omului?
- Eu nu cred ca-n Romania rolul sarbatorilor religioase a slabit. In cei 50 de ani de comunism,regimul totalitar a incercat sa inlocuiasca sarbatorile religioase cu sarbatori arbitrare, sarbatori pe care nu le sarbatorea nimeni. Lumea sarbatorea tot Craciunul, tot Pastele si Boboteaza. (Evreii, de asemenea. Imi aduc aminte ca am copilarit la Botosani, si evreii de acolo faceau sarbatorile lor, de Purim mergeam si noi, crestinii, la sinagoga, ni se dadeau niste prajituri grozave... Ce mai, o atmosfera superba, de sarbatoare.)
Statistic vorbind, cred ca sarbatorile au pentru romani aceeasi insemnatate. Asta "tine" de fapt natiunea si-i da identitate. In momentul cand nu vom mai avea astfel de lucruri, cand nu vom mai merge la bunicu" sa-l sorcovim, va disparea familia, ne vom pierde traditia, ne vom deznationaliza si ne vom duce cu totul de rapa. Asta inseamna sfarsitul lumii.
- Vorbiti de insemnatatea familiei, dar sunt atatia oameni care isi petrec sarbatorile singuri. Stiu ca pentru dvs., poet fiind, singuratatea este o stare de gratie, dar ce se intampla cu acei batrani uitati de copiii pe care i-au crescut o viata, care nu au pentru cine sa mai impodobeasca bradul?
- Intr-adevar, dintre bolile lumii, nici o boala nu e atat de grea, atat de trista ca singuratatea. Nimic nu e mai inspaimantator pentru un om decat sa ramana singur, sa fie uitat. Uitati-va, s-a intamplat sa traiesc in California, intr-un cvartal de batrani, care, de altfel, erau foarte bogati. Pentru batranii acestia, conta nemaipomenit de mult sa fie vizitati de niste oameni care sa le ofere asistenta spirituala, care sa-i intrebe cum o mai duc, la ce se gandesc, sa-i intrebe despre problemele lor. Pentru asta plateau si niste cotizatii substantiale. Ei bine, asemenea initiative incep sa se faca vazute si in Romania. Tineri voluntari care se ofera sa-i ajute pe cei singuri, sa le asculte pasurile si chiar povestile vietilor lor, unele dintre ele cu valoare de document istoric. Ar trebui, mai ales, ca tinerii, oricat ar fi ei de preocupati, de munciti de griji, sa nu-si uite niciodata parintii. Sa se intoarca acasa, macar de sarbatori.
- Ce veti face de Anul Nou?
- Ma pregatesc de pe acum sa primesc uratorii. Am o mica proprietate la tara, unde am plantat trei nuci. Am strans toate nucile din cei trei nuci si le-am adus aici, ca sa le dau copiilor. Le dau nuci, cativa bani si-i ascult cum canta. Doamne, cat imi place sa-i ascult cum canta...

Carte de vizita

S-a nascut la Baile Strunga, pe 17 februarie 1941. A absolvit Facultatea de Filosofie si apoi Germanistica la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi. Debuteaza tarziu, la 30 de ani (intre anii 1961-1964 a fost detinut politic la Jilava) cu volumul "Inel cu Enigma", care obtine premiul national pentru cel mai bun debut in poezie pe anii 1969-1970. Au urmat: "Missa solemnis" (1971, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iasi), "Poemul de purpura si alte poeme" (1974), "Diotima" (1975), "Marea Infatisare" (1977, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania), "Zidirea si alte povestiri" (proze fantastice, 1978), "Arca" (1978, Premiul Academiei Romane). In anul 1981, poetul se autoexileaza in S.U.A. Revenit in tara dupa evenimentele din 1989, participa activ la viata culturala si politica. In 1996, apare volumul "Poezii", iar in 1998 - editia de autor "Nebunie si lumina", la Editura Nemira. Este tradus si colaboreaza frecvent la publicatii de prestigiu, mai ales din Statele Unite. Este distins, in 1992, pentru "Opera Omnia" cu Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu", prima editie de dupa razboi a acestui premiu.