Biserica Podeanu, de pe strada Dornei din Bucuresti (in apropierea Pietei Chibrit), adaposteste o comoara nepretuita: parte din moastele Sfantului Simon Zilotul, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Hristos. Credinciosii se apropie cu respect si sfiala de caseta argintata, depusa in fata icoanei cu chipul apostolului, fiindca aici nu e prezent un sfant sau un mucenic oarecare, dintre cei multi ce umplu cu numele lor calendarul bisericesc. E unul dintre putinii alesi care au insotit pasii Mantuitorului, prin pulberea incinsa a nesfarsitelor drumuri, care au primit din mana Lui azima franta la Cina cea de taina si n-au trebuit sa si-L inchipuie, ca noi cei de azi, ci L-au vazut aievea, L-au ascultat vorbind. L-au atins... Traditia crestina spune ca Simon Zilotul nu este altul decat mirele de la Cana Galileii...
"Ia-ti crucea si urmeaza-Mi Mie!"
Evanghelia dupa Ioan contine relatarea acestei minuni, cea dintai savarsita de Iisus la o nunta din Galileea, unde se afla impreuna cu ucenicii Sai, deoarece in zilele acelea tocmai incepuse sa-si alcatuiasca ceata de discipoli. Maica Lui, si ea acolo de fata, I-a cerut ajutorul, caci nuntasii bausera mai mult ca de obicei si vinul se sfarsise inainte de vreme. Iisus a poruncit slugilor sa umple cu apa sase vase de piatra, apoi sa scoata ce vor gasi in ele si sa-i duca nasului. Gustand, nasul s-a mirat, l-a chemat la sine pe mire si i-a spus cu dojana: "Orice om pune la masa intai vinul cel bun si, dupa ce oamenii au baut bine, atunci pune pe cel mai putin bun; dar tu ai tinut vinul cel bun pana acum". Slugile insa stiau ca turnasera in vase cate doua vedre de apa.
Cutremurat de puterea dumnezeiasca a lui Iisus, mirele s-a despartit de familia abia intemeiata pentru a-L urma pe Invatator. Biblia il numeste Zilotul pentru a-l deosebi de Simon Petru si de un alt Simon, succesor al Sfantului Iacob la Episcopia Ierusalimului.
Dupa rastignire, apostolii pareau niste miei inspaimantati, parasiti de pastor. Aratandu-li-se din nou, Mantuitorul inviat a aparut in mijlocul lor "pe cand usile locului unde erau adunati ucenicii erau incuiate, de frica iudeilor" (Ioan 20,19). Numai cand Duhul Sfant s-a coborat asupra-le, in chipul unor limbi de foc, ei au dobandit barbatia de a vesti lumii cuvantul Domnului, dispretuind chinurile si moartea. Simon Zilotul a strabatut mai intai Egiptul si Mauritania, iar dupa aceea a calatorit pana in Britania, de unde s-a intors, indreptandu-se catre Persia. Acolo a fost prins si crucificat in cetatea Snanir.
Astazi, moastele Sfantului Simon Zilotul odihnesc in Biserica Podeanu, sub un baldachin de marmura trandafirie de Ruschita, iar harul daruit prin ele celor ce li se inchina cu credinta n-a intarziat sa se arate. Fiind el insusi mire, sfantul e considerat protectorul casatoriilor si nu in zadar: zeci de tineri ce nu izbuteau sa se aseze la casa lor si-au gasit perechea si s-au cununat aici, dupa ce au asistat un timp la acatistul citit in fiecare luni, la sase seara. Se mai povesteste in biserica si despre cineva care, aplecandu-se sa sarute pentru prima oara moastele, si-a recapatat dintr-o data simtul mirosului, de care fusese lipsit vreme de douazeci de ani. S-au petrecut multe vindecari minunate si am intalnit aici oameni care, lecuindu-si o suferinta trupeasca, au devenit "enoriasi de suflet" ai Bisericii Podeanu si o frecventeaza statornic, impreuna cu toata familia, chiar daca vin din celalalt capat al orasului.
Cumparate din Creta, in anul 1958, de Prea Sfintitul Valerian Zaharia, episcop al Oradei, moastele fusesera destinate in intentie, fireste, catedralei episcopale din orasul de pe Cris. Insa imprejurarile aveau sa hotarasca altfel...
Un episcop incomod
Era fiu de taran. A vazut lumina zilei la 26 octombrie 1905, in satul Muncel din Vrancea si a trait o copilarie sumbra, lipsita de dragostea parintilor. Familia s-a destramat. Ramas singur, cu o casa plina de copii, tatal a preferat sa imbrace rasa monahala la Manastirea Dalhauti de langa Focsani. Micul Vasile - cel care, devenind el insusi calugar, va lua numele de Valerian - a crescut la orfelinatul din Braila. Dupa absolvirea Seminarului din Galati a urmat concomitent, la Bucuresti, cursurile Facultatii de Teologie si ale Seminarului Pedagogic Universitar. In 1932, si-a facut intrarea in monahism si din acel moment a urcat cu pas sigur treptele ierarhiei bisericesti: a fost hirotonit diacon, apoi preot, a functionat ca profesor la Seminarul Pedagogic Universitar - Bucuresti, ca profesor, si ulterior ca director la seminarele din Galati, Iasi si Balti, a devenit arhimandrit, staret al Manastirii Antim, exarh al manastirilor din arhiepiscopia Bucurestilor. In 1951, in plina epoca comunista, a fost instalat in scaunul episcopal al Oradei, pana in 1969, cand a fost pensionat impotriva vointei sale. Devenise indezirabil, intrand de nenumarate ori in conflict cu autoritatile de stat, fie pentru revendicarile sale in sprijinul parohiilor sarace din Transilvania, fie pentru protectia pe care le-o acorda preotilor urmariti de politia politica sau intervenind pentru eliberarea celor aruncati in inchisori. A indraznit sa-i spuna lucruri usturatoare lui Petru Groza, sa-l infrunte pe temutul Emil Bodnaras. Dar darzenia nu l-a parasit nici dupa depunerea din treapta episcopala. Pana in 1990, a pastrat cu sfintenie bonurile de inregistrare ale celor peste 30 de memorii adresate lui Ceausescu - ramase, evident, fara raspuns. Nu de necazuri personale era vorba, ci de probleme sociale sau bisericesti. De multe ori ierarhii il cautau si-si spuneau pasul, pentru ca stiau ca el va scrie indata un memoriu. Ei ar fi riscat prea mult, dar pentru el era simplu. Lui nu mai aveau ce sa-i ia.
In schimb, putea fi sicanat in diverse moduri. Dupa pensionare, se mutase la Bucuresti, fiind gazduit un timp la Biserica Bulgareasca, apoi in casa parohiala de la Podeanu. Se simtea supravegheat in permanenta, din cand in cand avea impresia ca "primeste vizite" in lipsa, iar in anumite perioade i s-a interzis expres sa paraseasca parohia. Cateodata, i se ingaduia sa slujeasca la Biserica Amzei sau la Manastirea Antim, insa de cele mai multe ori isi oficia liturghia acasa, intr-o camera unde nimeni n-avea voie sa intre si care era altarul lui. Pastra acolo potirul, discul, antimisul si Evanghelia. Bineinteles, si moastele Sfantului Apostol Simon, care l-au insotit pretutindeni in acei ani lungi si grei.
Zece mii de pasi pe zi
Din 1990, a putut sluji duminica de duminica la Podeanu, a putut sa predice. "A fost o bucurie si pentru el, si pentru mine", isi aminteste parintele Vasile Ailioaei, devenit paroh aici la inceputul anului 1990. Enoriasii il indragisera si il numeau "episcopul nostru", cu mandria ca biserica lor avea un arhiereu al ei. Mai tarziu, cand parintele Ailioaei s-a mutat in parohie, batranul Valerian a fost adoptat in toata regula, ca un fel de bunic. Descoperise, in sfarsit, la asfintitul vietii, caldura familiei care ii lipsise in copilarie. Dar ramasese aprig, ca in tinerete. Nu accepta sa fie contrazis, daca stia ca are dreptate si, cand ti-era lumea mai draga, iti spunea verde-n fata ce avea de spus.
Un medic il avertizase ca va avea probleme serioase cu picioarele daca nu se ingrijeste sa faca destula miscare. Ascultator, intrebase cat anume trebuie sa umble. "Cam zece mii de pasi pe zi", il lamurise doctorul. El numarase cu scrupulozitate pasii, stabilindu-si un traseu pe care se silea sa-l parcurga zilnic. Calca precaut, ca sa nu se impiedice in tivul reverendei ce-i era acum prea lunga, caci, o data cu varsta, pierduse din inaltime. Ca sa fie scutit de chinul de a-si pazi cu atata atentie pasii, straiele i-au fost scurtate. In ciuda suferintelor fizice, isi pastrase totusi intact umorul cu ascutis autoironic. Intr-una din plimbarile lui diurne, a fost intrebat de o tanara: "Parinte, ce fel de preot sunteti dumneavoastra?". "Pana la brau sunt ortodox, dar de la brau in jos sunt reformat", a raspuns el cu seriozitate, facand aluzie la transformarea reverendei.
Si-a pregatit indelung locuinta pentru somnul de veci. Mormantul lui, aflat in curtea bisericii sub umbra protectoare a unui tei vanjos, e strajuit de cateva insemne simbolice. Un Christ sculptat dintr-un trunchi de copac sugereaza sacrificiul asumat de bunavoie. O statueta din bronz, reprezentand un semanator, trimite cu gandul la parabola biblica, iar o alta - un taran oprit sa se inchine cuviincios in fata unei troite, cu traista pe umar si caciula in mana - invita la reculegere si evlavie. Vara petrecea aici cu ziarele lui cateva ceasuri pe zi, ca si cum ar fi dorit sa se imprieteneasca pe indelete cu locul unde avea sa doarma pana la judecata de la sfarsitul veacurilor. Moastele Sfantului Apostol Simon Zilotul le-a donat in cele din urma Bisericii Podeanu, care-i fusese camin vreme de peste doua decenii.
A trecut in vesnicie la 13 martie 1996, in postul Pastelui. La slujba de inmormantare, au fost prezenti patriarhul Teoctist, episcopul Teodosie Snagoveanul, arhiepiscopul Vasile Costin al Targovistei, episcopul vicar Vincentiu Ploiesteanul si trimisi de la episcopia Oradei. In biserica, s-au impartit trei sute de lumanari de ceara curata si tot atatea stergare de panza alba, avand imprimate pe ele imaginea unei Biblii deschise, o cruce, monograma lui Hristos si inscriptia "Episcopul Valerian". Un mare slujitor al bisericii isi doarme somnul de veci alaturi de moastele unui sfant.
Adresa Bisericii Podeanu:
Str. Dorna nr. 70, sector 1, Bucuresti
(in apropierea capatului autobuzului 300).
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
