Actul este normal si, pentru initiatorii lui, este o cale de a grabi un proces care, altfel, s-ar fi blocat in hatisurile birocratice ale Parlamentului, dispus sa analizeze fiecare lege pe-ndelete, sa amendeze - pe rand - fiecare articol al acestora. Guvernul a vrut, in fapt, sa arate ca nu mai este timp de pierdut si ca, de acum, va face chiar Reforma. "Aceasta lege a devenit necesara datorita, in special, incoerentei sistemului legislativ ce gestioneaza procesul de tranzitie economica. Datorita masurilor pe care le-am luat in ultimul timp, masuri care au vizat in principiu asumarea economiei romanesti, ne-am confruntat, aproape in fiecare caz, cu incoerente ale sistemului legislativ, cat si cu mari lipsuri in ceea ce priveste reglementarea procesului real de reforma economica", a declarat premierul Radu Vasile in sustinerea demersului sau.
Actul este - cum am spus mai inainte - normal pentru un guvern care nu vrea ca misiunea lui sa se reduca doar la gestionarea unei economii aflate, mai mult sau mai putin, in criza. Daca ar fi fost realizat la inceputul guvernarii actualei coalitii sau, cel putin, imediat dupa instalarea guvernului Vasile, el ar fi fost si firesc. Produs acum, cand s-a intrat practic in anul preelectoral, ridica o serie de semne de intrebare. De ce a amanat atata vreme premierul asumarea raspunderii? Cine este vinovat pentru timpul pierdut? Ce eficienta va avea actiunea pentru evitarea, in ultima clipa, a falimentarii economiei romanesti? Ce impact va avea ea asupra activitatii Parlamentului? In plus, asumarea in cauza prezinta si o anume ciudatenie: ea nu s-a circumscris la un proiect de lege a carui adoptare este urgent necesara, cum scrie Constitutia, ci s-a facut pentru un proiect care prevede modificarea mai multor legi. Guvernul vrea, prin asumarea raspunderii, sa modifice: Ordonanta de Urgenta 88/1997, asupra privatizarii societatilor comerciale; Ordonanta 51/1997 privind operatiile si societatile de leasing; Legea 31/1990 privind societatile comerciale; Legea 64/1995 asupra procedurii reorganizarii si lichidarii judiciare; Legea 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi si regimul juridic al garantiilor reale mobiliare. El urmareste astfel sa simplifice procesele de privatizare si lichidare, sa permita vanzarea actiunilor in rate pornind de la pretul nominal al acestora, sa stimuleze investitiile private (garantate de stat), sa simplifice procedurile de leasing etc. Guvernul vrea, altfel spus, sa schimbe sistemul birocratic ce blocheaza in mod evident tranzitia in Romania.
Masura este, desigur, laudabila. Reformarea imensului aparat birocratic structurat pe grumazul economiei romanesti trebuia facuta inca de la declansarea procesului de tranzitie. Nici unul dintre guvernele ce s-au succedat din 1990 incoace nu s-a atins, in ciuda diverselor initiative legislative, de aceasta organizatie parazitara, sursa nenumaratelor cazuri de blocaj si coruptie din economie. Ba chiar, pe motivul accelerarii procesului reformist, unele dintre ele au complicat-o, i-au dat - prin crearea de noi agentii si oficii - noi puteri si posibilitati de manevra. Intreprinzatorii privati, oamenii de initiativa au fost striviti de o avalansa de acte normative, de regulamente si impuneri din care nu se putea iesi decat prin aderarea la o formula clientelara, prin cautarea unor "protectori" in structurile partinice la Putere. Impotmolirea tranzitiei si reformei economice romanesti nu a mirat pe nimeni, desi a fost denuntata de toata lumea, de la investitorii interni si externi la mediile independente. Proiectul de modificare a unor legi economice, pentru care si-a asumat raspunderea guvernul Vasile, era deci absolut necesar.
Prezentarea acestui proiect este, insa, dupa multi specialisti, o anomalie juridica. Constitutia nu prevede o astfel de modalitate de amendare a legislatiei. Procedura normala presupunea ca, in situatia data, guvernul sa propuna, pentru cele sase legi pe care doreste sa le modifice, sase ordonante de urgenta, aplicabile din momentul publicarii lor in Monitorul Oficial si al depunerii lor la Parlament. Opozitia nu ar fi contestat probabil procedura, fiind cunoscute conditiile de criza din economie si angajamentele internationale pentru depasirea lor. Se stie ca F.M.I. a cerut imperativ, pentru deblocarea transelor de imprumut solicitate de Executiv in vederea continuarii Reformei, ajustarea legislatiei in functiune. Or, desi negocierile cu acesta s-au desfasurat in urma cu doua luni, premierul a tergiversat adoptarea a ceea ce pare astazi inevitabil. Anuntul facut atunci, de asumare a raspunderii pentru un pachet de legi care sa simplifice procesele de privatizare si tranzitie, a nemultumit fortele politice ce-l sustin, unele dintre ele, in special Pd-ul, afirmand ca proiectele trebuie sa treaca, dupa procedura normala, prin plenul Camerelor. Motivatia unei astfel de teze este, teoretic, corecta, utilizarea ordonantelor de urgenta facand din institutiile parlamentare doar apendice decorative ale administratiei. Ordonantele de urgenta pot fi, totusi, discutate - si amendate - de Camere, chiar daca pentru un timp isi produc efectele scontate. Asumarea raspunderii nu mai poate fi insa stopata decat printr-o motiune de cenzura. Ceea ce incearca, oricum, sa si faca Opozitia.
Impotrivirea unor componente ale coalitiei guvernamentale la asumarea raspunderii sau la apelul la ordonantele de urgenta nu s-a produs, in fapt, din cauza necesitatii de a restitui Parlamentului demnitatea de for legislativ suprem. Evident, dezbaterea - articol cu articol - a fiecarei legi propuse spre modificare ar fi insemnat o anume pierdere de timp. Fiind majoritara, coalitia la Putere ar fi putut totusi, oricate chichite procedurale ar fi gasit Opozitia, sa realizeze modificarile cerute in limite temporale rezonabile. S-ar fi respectat astfel formulele democratice normale si partidele din Opozitie si-ar fi prezentat punctele de vedere. Tergiversarea are, mai degraba, alte cauze. Ca si partidele la Putere in fostul regim, partidele actualei coalitii de guvernare sunt interesate sa-si consolideze structurile clientelare, sa-si asigure - pentru orice eventualitate electorala - sprijinitorii. Ele uita ca birocratia pe care au preluat-o - si pe care au cederizat-o sau pedizat-o - a fost mai inainte pedeserizata si va fi iarasi, la fel de usor, daca la urmatoarea confruntare electorala lucrurile se vor schimba. Cu mai multa vreme in urma am scris ca principala greseala a actualului regim a fost ca nu a procedat de la inceput la ceea ce incearca acum, timid, sa faca Radu Vasile: schimbarea radicala a sistemului birocratiei administrative. Mentinerea lui a facut ca partidele la Putere sa intre inevitabil in jocul intereselor individualiste. Ce a urmat, se stie. Coruptia s-a generalizat, iar Reforma a devenit un proces haotic, fara orizont, meandrat dupa conjuncturi.
Apropierea reuniunii board-ului F.M.I., extrem de importanta prin deciziile pentru continuarea finantarii reformelor din Romania, a obligat, totusi, Executivul sa se decida pentru ceva. Apelul la ordonantele de urgenta, atat de des utilizate pana acum, nu a mai fost considerat benefic, Parlamentul putand, dupa o vreme, sa le modifice. Mentinerea actualului sistem legislativ mai poate fi inca, pentru anume grupari partinice, profitabila. Multe dintre partidele actualei coalitii guvernamentale isi fac deja planuri de viitor, planuri in care formula la care participa in prezent nu mai este viabila. Dezertarile individuale ale parlamentarilor Puterii sunt de acum dublate de dezertarile unor formatiuni in ansamblu. Guvernul nu mai poate fi, asadar, absolut sigur ca va intruni, in orice imprejurare, majoritatea. Pentru a mai debloca, fie cat de putin, situatia, asumarea responsabilitatii a fost necesara. Fara fondurile venite de la organizatiile financiare internationale, situatia sociala ar deveni exploziva. Iar economia ar intra definitiv in faliment. Prin asumarea raspunderii, Radu Vasile cauta sa salveze ce se mai poate salva. Inclusiv sa asigure componentelor actualei coalitii un viitor mai confortabil, chiar daca unele dintre ele se vor regasi, dupa alegerile viitoare, in Opozitie.
Pdsr, Punr si Prm au apelat, pentru amendarea initiativei premierului, la motiunea de cenzura. Partidele opuse coalitiei la Putere stiu ca ea are putine sanse sa treaca. Motiunea de cenzura este, pentru ele, mai degraba o formula - corecta - de atragere a atentiei ca procedura de modificare a mai multor legi printr-un singur proiect de initiativa guvernamentala este un precedent periculos. Mai ales ca, dupa "celebra" masa rotunda de la Cotroceni, din urma cu cateva luni, care stabilise principiul consultarii prealabile Putere-Opozitie in adoptarea legilor de importanta majora, Executivul nu le-a contactat. Dl Radu Vasile i-a promis vicepresedintelui executiv al Pdsr, dl Adrian Nastase, ca o formula de consolare, discutarea periodica a viitoarelor initiative guvernamentale. Dar raul a fost facut. De acum, orice forta aflata la Putere va putea folosi procedura premierului pe baza aceleiasi justificari formale. Or, s-ar putea ca, intr-o viitoare legislatura, guvernarea sa fie asumata de un singur partid. Ocolind Parlamentul, el ar putea adopta legi care sa dea formei de guvernare aspecte absolut neasteptate.
Dl Radu Vasile are acum la dispozitie un instrument legislativ eficace pentru deblocarea Reformei. El a fost, poate, dobandit prea tarziu. Pentru ca, daca in anul care i-a mai ramas din legislatura coalitia la Putere va continua sa se prezinte ca o grupare conjuncturala de interese particulare, un esec posibil va schimba, in urma alegerilor din anul 2000, formula guvernamentala. Roadele unui act ce trebuia realizat de mult le va culege atunci altcineva.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
