In exclusivitate pentru "Formula As" Al Bano.

Proaspat intors dintr-un turneu australian, starul italian Al Bano a fost pentru a doua oara in cariera sa in Romania.

"Simt dorinta comunicarii cu lumea, chiar si in clipele de durere"

Proaspat intors dintr-un turneu australian, starul italian Al Bano a fost pentru a doua oara in cariera sa in Romania. La propunerea prietenului sau Valeriu Lazarov, cunoscutul om de televiziune, Al Bano a participat la emisiunea Tvr "Surprize, surprize", sambata, 24 aprilie, unde a interpretat, spre entuziasmul publicului din studio, trei piese: doua arii din opera "Nabucco" de Verdi si un cantec traditional napoletan - "Funiculi, Funicula".

Aflat intr-o forma fizica excelenta (arata mai bine ca pe ecran), simplu, degajat, fara aere de vedeta, Al Bano a acordat un interviu in exclusivitate pentru "Formula As".

- Care au fost primele legaturi cu muzica, cum ati ales acest drum?

- Primele contacte le-am avut la 6 ani, varsta la care a inceput pasiunea mea pentru muzica. Nu m-am indoit niciodata, niciodata in intreaga viata, ca voi deveni cantaret. Am avut eu multe indoieli in alte situatii, imprejurari ale vietii, dar nu in aceasta privinta.

- Si de la acest vis pana la realitate, la debut?

- Au trecut multi ani, pentru ca in Sudul Italiei cu greu puteai deveni faimos in lumea muzicii. Copilaria mea a fost copilaria tipica a unui baiat din Sud. Oameni saraci, oameni ce munceau mult, majoritatea lor tarani si mici artizani. De multe ori, trebuia sa fii si una si cealalta, sa te pricepi la toate meseriile, dar pentru ei munca era o mare cinste, si munceau cu demnitate. De asemenea, se pastreaza un adanc sens religios si un respect profund familiei, dar asta nu te ajuta prea mult atunci cand esti fortat sa tai cordonul ombilical pentru a doua oara, sa pleci de acasa. Eu a trebuit sa fac asta pentru ca aveam nevoie de aer proaspat, de ceva nou, de emotii mai tari. Si cum in acei ani emigratia dinspre Sud spre Nord era foarte puternica, am luat si eu drumul Nordului. Am renuntat la scoala pe care o urmam in Lecce, regiunea mea natala, si am plecat la Milano sa muncesc. Aici a trebuit sa ma integrez intr-o realitate pe care nu o cunoscusem pana atunci. A fost mult de munca pana sa ajung cantaret. Am lucrat ca "pizzaiolo" - bucatar intr-o pizzerie, ospatar, apoi am lucrat intr-o hala de montaj auto, pana cand am citit un anunt dintr-un ziar: "Adriano Celentano cauta noi talente". Am dat si eu o proba, am intrat in planurile lui Celentano si dupa trei ani, in care am avut multe concerte alaturi de el, in 1967 am imprimat "Nel Sole", ce a devenit nr. 1. Tin minte ca in acel an, anul lansarii propriu-zise, am primit multe scrisori de la admiratorii mei din Romania.

- Ati avut succese de top, de vanzari, succese in discoteci si la festivaluri - toate acestea cu piese calde, simple, sincere. Cum imbinati partea sentimentala cu cea comerciala?

- Nu am urmarit vreodata sa fac marketing in aceasta meserie. Eu am cantat pagini din viata mea. Daca traversam un moment in care dadeam o atentie deosebita vietii sociale, cantam piese cu tenta sociala; daca traiam clipe de explozie, de bucurie, cantam bucuria, iar in momente de mare singuratate, cantam singuratatea. Eu cred ca artistul trebuie sa redea emotivitatea clipei, sa reuseasca sa ofere ceea ce este in interiorul si in constiinta sa: adevarul.

- Cum vedeti etapa in care va aflati in acest moment, ca artist si ca om?

- Sa zic ca sunt multumit de mine, nu e cazul. Vreau mai mult, pentru ca stiu ca mai am multe de oferit. Faima nu m-a facut sa incetinesc ritmul, sa lenevesc, nu m-am culcat niciodata pe laurii succesului. Daca am reusit atatia ani sa am succes, este pentru ca am cautat mereu ceva nou in meseria mea, am incercat sa ma autodepasesc.

- Ati trecut in ultimii ani prin momente dificile, care au dus la destramarea familiei dvs., pe care o considerati vesnica. Ati ramas totusi "in picioare": inregistrati, concertati pe toate meridianele. Care este ideea, resortul interior ce v-a ajutat sa treceti peste momentele grele din viata si cariera dvs.?

- O anumita doza de credinta, pe care o descopar si in cele mai negre momente ale vietii. Cred ca exista o linie a destinului, o vointa mai puternica, o vointa care nu coincide cu a noastra. Fiind crestin, cred ca exista si o explicatie a acestor momente negative. Eu simt dorinta sa-mi reincarc bateriile, sa comunic, sa simt oamenii, chiar si in clipe de depresie si de durere.