- Draga Adrian Popescu, nu ne-am mai vazut de mult timp. Ce mai faci? Cum te descurci?
- Ma descurc greu, dar nu ma plang. Traiesc din salariul modest de redactor la revista "Steaua", colaborez la editura Episcopiei greco-catolice din Cluj, am un seminar de literatura italiana la Facultatea de filologie si, peste toate, scriu. Citesc si scriu. Asta conteaza.
- Ai putea trai din scris?
- In nici un caz. Ma multumesc cu cele trei colaborari care, adunate la un loc, abia acopera cheltuielile lunare ale casei. Revenind la carti, nu ma gandesc la bani nici cand le scriu si nici cand le public. sunt fericit ca apar si ca sunt luate in seama de critici. sunt fericit cand obtin un premiu, asa cum s-a intamplat cu "Pisicile din Torcello", onorata cu premiul Uniunii Scriitorilor. Din "90 incoace, am publicat multe carti ("Sfantul Francisc", "Lancia franta", "Italia subiectiva", "Ars longa"), dar n-am avut curiozitatea sa adun banii ce mi-au revenit ca drept de autor. Altcumva, ar fi fost o operatie deloc complicata. Cateva milioane in total. Mai consistent a fost premiul Uniunii, 8 milioane, cu care mi-am permis o mica vacanta la mare, cu familia, dupa 15 ani de absenta din peisajul marin.
- Care mai este atmosfera culturala la Cluj?
- Dupa o perioada de apatie si deruta, atmosfera a inceput sa se dezmorteasca. Deja ne regasim la vernisaje si lansari de carte, la actiunile Centrului cultural francez. Din pacate, constatam ca suntem din ce in ce mai putini. Unii au disparut tragic (cum s-a intamplat cu Marian Papahagi); altii au cedat tentatiilor jurnalisticii.
Dupa "89, in Cluj se petrece un fenomen interesant - centrul de interes si de polarizare culturala s-a mutat de la reviste la Universitate. Aici au loc cele mai interesante intalniri si dezbateri. Aici s-au refugiat valorile literare ale Clujului: Ion Pop, Mircea Zaciu, Liviu Petrescu, Ion Vartic, Stefan Borbely, Mircea Muthu, Ioana Both, Sanda Cordos, Braga, Ceseleanu - tineri si mai putin tineri.
- Ce s-a intamplat cu spiritul viu si contestatar al "Echinoxului" de altadata?
- Nici eu nu stiu ce s-a intamplat. s-a pulverizat, traind numai din amintiri. E mare pacat. Lipsita de acest spirit al avantului nonsalant, viata culturala clujeana de azi, pare excesiv de traditionala. Pare de-a dreptul incruntata. Intre timp, revista "Echinox" si-a schimbat profilul. Acum e o revista tematica, buna si atat. "Apostroful" Martei Petreu pare sa fi preluat prestigiul si vivacitatea studenteasca de altadata, dar nu cultiva tineri. Ii gazduieste doar, cu unele colaborari.
- Ce anume lipseste pentru ca batrana capitala transilvaneana sa-si regaseasca normalitatea culturala?
- Probabil ca lipseste un loc de intalnire si de taifas, cum era pe vremuri cofetaria "Arizona". sunt tentative sprijinite si de Laurentiu Ulici, presedintele Uniunii, de a crea o cafenea literara la beraria "Ursus". Din pacate, nu locul si cheful pentru asa ceva ne lipseste. Ne trebuie, cum ziceai, normalitate si echilibru. Entuziasmul nediferentiat si izolarea de dupa "89 nu au fost rodnice. Ne-ar mai trebui si putin spirit de aventura, putina nebunie care sa infrumuseteze si nu sa darame constructia. Chiar si tinerii, care abia bat la portile literaturii, par batrani si obositi inainte de vreme. sper din toata inima ca ei sa ma contrazica, regasindu-si cat mai repede vitalitatea si energiile creatoare ale varstei. Devotiunea pentru literatura a Clujului nu a incetat nici o clipa. Imi permit sa fiu optimist.
Sorin Preda
Sanda Toma
"Schimbi locul, schimbi norocul"
Daca mi-ar fi spus cineva acum 13 ani, cand mi-am pierdut omul meu drag, pe actorul Mihai Paladescu, si odata cu el gustul si sansa de-a mai juca roluri importante, ca voi reveni candva la viata, as fi crezut ca isi bate joc de mine. Dar minunea s-a intamplat: din conul de intuneric ies la lumina, de cand mi-am luat curajul sa plec din Teatrul de Comedie si sa revin la National. Si inca in prim plan, cu un rol principal in "Femeile savante" de Moliere. Personajul meu e antipatic, o intepata si o pedanta ridicola, dar sufletul imi zburda a primavara si-a chef de plimbare. Chiar cand aveam doua repetitii pe zi cu Lucian Giurchescu, nu-mi neglijam plimbarea prin parc, la Herastrau. Am descoperit in acele zile insorite, primii patru ghiocei pe care-i pastrez, presati, ca semn de bun augur. Acum, a aparut si cartea despre promotia noastra de aur, scrisa de colega si prietena mea Alta Victoria Dobre, carte pe care n-o mai las din mana. Si uite asa, schimbi locul, iti schimbi si norocul.
Claudiu Bleont
"Sunt o umbra calatoare: fac naveta Timisoara-Piatra Neamt-Bucuresti"
Primavara asta imi pare frumoasa si chematoare la viata. Poate si pentru ca sunt tot timpul in miscare, circul intre Bucuresti si Piatra Neamt, Targu Mures si inapoi acasa. O data pe saptamana, ma adun si eu cu ai mei, cu Beatrice si cu cei patru caini ai nostri - Pici, Polly, Bella si Babu. La Targu Mures, repet "Macbeth", de Shakespeare, apoi fug la Piatra sa ma destind cu un Labiche ("Crima din strada Lourcine"), in regia lui Vlad Mugur, proaspat laureat al Galei Uniter (ca si Ileana Berlogea, nepretuita mea profesoara, careia am avut bucuria sa-i inmanez premiul chiar eu). La Bucuresti, il interpretez tot pe Filoctet si il reiau curand pe Mercutio in a optzecea reprezentatie cu "Romeo si Julieta", regizat de Beatrice Bleont. Traseele noastre artistice se intalnesc iata, macar din cand in cand. Si cum Shakespeare spune ca suntem toti niste umbre calatoare pe pamant, va inchipuiti ca noi, actorii, suntem umbrele acestor umbre calatoare pe scena, tur-retur, insa numai in viata, din pacate, intr-un sens unic.
Oana Ioachim
"Zambeste azi pentru ca maine nu se stie!"
Tocmai am vazut filmul "Shakespeare In Love" si m-a apucat o furie nebuna ca n-am trait in vremurile cand se ucidea pentru teatru si pentru iubire. Dar a venit Gala Uniter si pentru scurt timp, teatrul a redevenit o sarbatoare. M-a bucurat premiul obtinut de regizorul Cornel Todea pentru spectacolul de televiziune cu piesa tatalui meu - Paul Ioachim - "Totul e un joc", in care ma amuz si eu, jucandu-ma de-a teatrul. Joc cu mare bucurie pe scena la Mic, in comedia "Trei jobene", in ciuda sagetilor nedrepte aruncate de un condei scortos asupra noastra. Si astept primavara cu sufletul la gura. Zambesc (de azi) pentru ca vorba lui Murphy, "maine va fi mai rau". Oare?
Alice Manoiu
Dans
Deea
Un grup de dans contemporan in plina afirmare
"Ceea ce ne intereseaza este sa dansam cum vrem noi"
Sunt foarte tineri, talentati, si au pornit cu dreptul in acest an. Grupul de dans contemporan Deea a pus in scena doua proiecte, "Publicitate", la Teatrul Bulandra si "Omul care tace", cu o serie de cinci reprezentantii la sala Centrului de Proiecte Culturale Arcub, proiecte primite cu caldura de iubitorii acestei arte. Coregraful acestor spectacole, Eduard Gabia, are 20 de ani, a beneficiat de o bursa de specialitate la Viena si in prezent este student al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica. "Eram elevi la Liceul Coregrafic, ne simteam oarecum incorsetati si asa s-a nascut, in 1995, grupul Deea, din dorinta de a avea o libertate totala, in privinta dansului. Primul spectacol l-am avut la Teatrul Pod, bineinteles fara bani, nici nu ne interesau, de fapt. La primul spectacol, ni s-a spus ca trebuie sa avem un nume, noi nu aveam, asa ca am luat o Biblie, care era la indemana, si am deschis-o la o harta pe care scria cu litere mari, Iudeea. Am vazut doar ultimele patru litere, deea. Ne-a placut jocul asta si asa a ramas numele trupei, o prostioara, o copilarie. E o chestie sentimentala si n-am vrut sa-l mai schimbam."
- Cum reuseste un tanar de 20 de ani sa fie dansator, coregraf, sa se ocupe si de partea administrativa a spectacolelor?
- Pana la acest spectacol, nu mi s-a parut greu. Piesele erau facute fara bani, fara pretentii, chiar si costumele erau ale noastre sau le confectionam noi. Am vrut insa ca "Omul care tace" sa fie un spectacol normal, sa-mi pot plati dansatorii. Am cautat sponsori, Arcub ne-a produs spectacolul, apoi am inceput sa alerg dupa costume, decoruri, ajungand chiar, pe nesimtite, sa neglijez repetitiile. Din toata povestea asta cea mai grea e partea administrativa. In rest, totul e bine, chiar daca-i greu, se face cu placere. Ceea ce ne intereseaza este sa dansam asa cum vrem noi.
- Exista in acest moment o concurenta intre trupele de dans contemporan? Are grupul vostru un stil specific, propriu, cu care sperati sa va impuneti?
- Nu avem o linie proprie. Deea nu este ca o formatie muzicala, ce are un stil, pop sa zicem. Cred ca spiritul nostru tanar este cel ce aduce cate ceva nou, fata de alte trupe. Cat despre relatia cu celelalte trupe de dans, nu o consider concurenta, ci mai degraba o completare, ce duce la imbogatirea dansului contemporan. Cred ca trebuie sa ne unim pentru a castiga publicul.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
