Destine

Portrete de mari artisti. Lya Hubic - "Privighetoarea Ardealului".


"Daca nu reusesti sa te afirmi la tine acasa, e sigur ca nu vei reusi nici in alte locuri, oricat de colorate si de promitatoare ar parea"

I se spunea "Privighetoarea Ardealului" si, atunci cand numele ei aparea pe afis, Opera din Cluj devenea brusc neincapatoare. Lya Hubic a fost si ramane o mare personalitate muzicala. Clujul ii datoreaza enorm si nu intamplator, de curand, a fost onorata cu titlul de cetatean de onoare al orasului. Septuagenara, dar inca plina de energie si aristocratica eleganta, doamna Lya Hubic nu-si arata varsta. Daca unii imbatranesc, ea inainteaza doar in varsta - frumos, senin, cu demnitate.

- Doamna Lya Hubic, orice lucru are un inceput. Cum ati ajuns la Opera din Cluj?

- La Opera am ajuns usor, fara nici o opreliste. Chiar in 1935, cand am absolvit Academia de muzica din Cluj, am participat la un concurs international de canto la Viena. Premiul obtinut acolo a fost cea mai buna recomandare. Pe scurt, angajarea mea la Opera a fost o formalitate. Mai mult chiar, mi s-au incredintat inca de la inceput roluri principale. Trebuie sa recunosc ca, in ciuda feluritelor greutati, sansa nu m-a ocolit in viata. De pilda, in 1942 mi s-a oferit posibilitatea sa-mi desavarsesc tehnica vocala la Viena, studiind cu celebra Camilla Steibruck - fosta prim solista a Operei din Berlin. Tot atunci, am debutat ca solista a Operei din Viena. Puteam ramane foarte bine in Austria. Am revenit in tara, neputand renunta la marea mea iubire, Clujul.

- Ce anume va putea oferi Opera din Cluj, pentru a renunta la o mare cariera internationala?

- Am renuntat dintr-un elan tineresc si dintr-un acut sentiment patriotic. Simteam ca orasul si romanii de acolo au nevoie de mine. In plus, prin calitatea oamenilor sai, prin talentul si seriozitatea lor, Opera din Cluj rivaliza cu Viena si Budapesta, in sensul cel mai profesionist al cuvantului.

Cu elanul si priceperea sa, Dimitrie Popovici-Bayreuth ctitorise, imediat dupa Marea Unire, o institutie culturala europeana. Lui i s-au adaugat voci extraordinare: Constantin Pavel, Lya Pop, Nicu Apostolescu, Mimi Nestorescu, Constantin Ujeicu, Iulica Andreescu sau Jean Bobescu. Pacat ca Dimitrie Popovici-Bayreuth este atat de putin cunoscut, el care tinuse afisele spectacolelor festive ale stagiunii 1898 in cetatea muzicala wagneriana; el care concertase in toata lumea, alaturi de celebrii Siegfried Wagner, Franz Fischer sau Julius Kniese. A murit ca un erou, in timpul repetitiilor finale, la un spectacol ce trebuia sa aiba premiera a doua zi.

- Cum arata Clujul acelor ani?

- Era un oras cu o imensa vocatie culturala. Un oras curat si prosper, cu scoli solide si cu o elita intelectuala de mare clasa. Toata lumea buna a Clujului se intalnea la Opera. De altfel, lojile erau rezervate marilor profesori si medici: prof. Hateganu, prof. Goia sau Benetatu. Inainte de razboi, Clujul avea o intelectualitate luxurianta, care se bucura de un respect deosebit, peste toti dominand figura discreta si enigmatica a Marelui Poet, Lucian Blaga. Blaga era mai retras din fire - aproape intangibil. In schimb, ceilalti intelectuali se intalneau la teatru, unde veneau in turneu Vraca si Elvira Godeanu; se intalneau la cenacluri si saloane, sustinute de catre un mare mecena ca Bogdan Ionescu Duica, care isi punea la dispozitia scriitorilor superba sa vila. Cam tot asa facea si profesorul Hateganu, in casa caruia aveau loc seri de literatura si muzica. Noi, tinerii, ne formasem lumea noastra, participand la seri dansante si la actiunile centrelor studentesti, in traditia Clujului fiind ca studentii din fiecare zona a Ardealului (Salaj, Bistrita, Maramures etc) sa aiba propriul club, propria casa.

- Care erau relatiile cu ungurii?

- Pana in "40, nu au fost probleme. Dimpotriva, ne ajutam reciproc. Asa i-am ajutat sa puna bazele Operei maghiare, am cantat impreuna cu ei, intr-o colaborare benefica si pentru unii, si pentru altii. Din pacate, dupa Diktatul de la Viena, lucrurile au luat o intorsatura dramatica. Pe strazi au inceput bataile intre studenti, resentimente mai vechi au iesit la iveala, persecutiile de tot felul ne-au facut sa mutam Opera la Timisoara. Personal, am lasat si am pierdut tot ce aveam la Cluj - casa, mobilier, biblioteca. La Timisoara, am mai uitat din necazuri. Am fost primiti exceptional, cu dragoste si darnicie. Noi, la randul nostru, atunci cand am revenit la Cluj, le-am lasat timisorenilor o Opera - o institutie deja bine organizata si tineri solisti, pe care i-am format repede, in doar cativa ani.

- Daca era asa de bine la Timisoara, de ce nu ati ramas acolo?

- Am revenit la Cluj din acelasi motiv pentru care am parasit Viena. Simteam ca, din nou, e nevoie de mine in Cluj, pentru a reface tot ce intrerupsesera vicisitudinile istoriei. Pe scurt, am revenit din patriotism si acum, la varsta pe care o am, imi vine greu sa inteleg mentalitatea tinerilor. Ii aud pe multi zicand ca vor sa plece in Occident, ca in Romania nu au ce face. Cum sa nu ai ce face in Romania? Tocmai acum e nevoie de oameni energici si pusi pe treaba. Nu trebuie sa te bati cu pumnul in piept pentru a spune tuturor ca esti roman. E suficient sa faci ceva. Temelia lucrurilor trainice se pune adunand caramida cu caramida. Restul e vorba. Daca nu reusesti sa te afirmi la tine acasa, e sigur ca nu vei reusi nici in alte locuri, oricat de colorate si de promitatoare ar parea.