O Primejdie Mortala
Miercuri, 10 februarie a.c., Administratia Companiei Nationale a Huilei (Cnh) a fost anuntata oficial ca sindicatele miniere din Valea Jiului vor declansa o noua greva generala. Cea de-a Vi-a mineriada, programata pentru 15 februarie, a fost motivata prin faptul ca, dupa expirarea lui la sfarsitul lunii ianuarie, contractul colectiv de munca nu a mai fost reinnoit. El ar fi fost semnat, daca minerii nu ar fi cerut stabilirea procentului de majorare a salariului pe anul in curs, fapt greu de realizat in lipsa aprobarii bugetului de stat. Dupa cum se stie, acesta este inca dezbatut de Parlament si, in conditiile unei austeritati maxime - ce provoaca adevarate batalii intre diversele ministere - va solicita inca multe discutii pana la adoptare. Minerii Vaii Jiului vor, asadar, ceva ce le este refuzat - inaintea adoptarii bugetului - tuturor celorlalti salariati din institutiile si intreprinderile de stat. Faptul este extrem de semnificativ pentru starea societatii romanesti de astazi.
Nu vom relua aici analiza modului in care Valea Jiului a ajuns un adevarat stat in stat. Dupa mineriada din ianuarie si "pacea de la Cozia", chiar sindicatele din zona au ajuns la concluzia ca este necesar un program de restructurare si unele mine, inclusiv "celebrele" Dalja si Barbateni - care au fost pretextul declansarii acestei mineriade - ar trebui inchise. Cu alte cuvinte, sindicatele Vaii Jiului au inteles ca "privilegiile" ce-i separau pe mineri de celelalte categorii profesionale nu mai pot fi mentinute integral pe fondul saracirii generale a ansamblului populatiei. Am pus cuvantul privilegiu in ghilimele pentru ca, prin el, nu am vrut sa spun ca minerii ar duce-o, totusi, mult mai bine decat ceilalti, desi au o serie de facilitati de care alte categorii profesionale nu s-au bucurat niciodata. Regruparea lor pe un teritoriu perfect delimitat - ce accentueaza solidaritatea profesionala si dependenta de optiunile liderilor - ii face sa functioneze ca o adevarata armata, de care orice putere trebuie sa tina seama. "Bataliile" mineriadei din ianuarie au demonstrat-o. Lipsa de perspectiva, in contextul transformarii economiei romanesti de stat intr-o economie de piata, ii lasa - in consecinta - deschisi la orice influenta, la orice manipulare. Despre aceasta situatie, de altfel, am mai scris.
Mediile au informat, astfel, ca - desi motivatia lansarii noii greve pare justificata (in lipsa contractului colectiv minerii trebuind sa lucreze "la negru") - data declansarii actiunii coincide straniu cu recursul formulat de Parchetul General la Curtea Suprema de Justitie in procesul intentat sefului suprem al sindicatelor Vaii, Miron Cozma, privitor la rolul sau in mineriada din septembrie 1991. Acesta ar fi trebuit sa fie prezent, pe 15 februarie, in fata instantei. Or, sigur de sprijinul ortacilor, Cozma nu numai ca sfideaza Justitia, dar ameninta chiar cu rasturnarea ordinii de drept. In conferinta de presa in care a anuntat greva, el a amenintat ca, daca se vor hotari sa mearga la Bucuresti, minerii nu vor mai merge doar pentru "trei lei la salariu", ci pentru schimbarea puterii. Faptul ca, dupa incidentele ultimei mineriade, o parte dintre minerii si liderii sindicali participanti au primit citatii la Parchetul si Politia Petrosani, l-a indarjit si mai tare. "Nu mi-e teama decat de Dumnezeu", a declarat el. "Dar fereasca Sfantul sa ajungem sa luptam pentru interesele noastre". Liderul L.S.M.V.J. a inteles, desigur, prin "interesele noastre", interesele sale si ale grupului sau de apropiati. Asa cum, se pare, a impus la Cozia excluderea oricarui act punitiv oficial pentru mineriada din ianuarie, el vrea absoluta imunitate pentru toate actele sale trecute sau viitoare. Cozma vrea sa fie un fel de stapanitor feudal al Vaii, recunoscand statului roman doar o suzeranitate formala.
Oricine s-ar putea intreba cum este posibil asa ceva intr-un stat de drept modern din Europa. In Romania - se pare - fenomenul este, totusi, posibil si are cauze mult mai adanci decat cele pur economice. "Fenomenul Miron Cozma", ca si alte fenomene asemanatoare, s-a produs pe fondul carpirii sistemului institutional preluat de la mostenitorii lui Ceausescu. Daca alegerile din 1996 au fost castigate sub semnul "schimbarii", atunci aceasta trebuia sa inceapa cu transformarea radicala a sistemului. Nu poti renova doar fatada sistemului institutional, mentinand raporturile de putere existente, fara a risca sa te impotmolesti pe calea spre atingerea obiectivelor. O reforma de profunzime presupunea promovarea masiva a altor oameni in sistemul institutional, reducerea si flexibilizarea lui in scopul debirocratizarii. Actuala coalitie nu a fost insa pregatita pentru asa ceva. Lipsa celor 15.000 de specialisti s-a vazut imediat. Or, se stie ca cine mentine un sistem, probat ca ineficient si arbitrar-permisiv, ajunge in timp sa se confunde cu el. Lipsa reformei institutionale, sustinuta de o lege a lustratiei bazata inclusiv pe deschiderea dosarelor Securitatii, a facut imposibila reforma economica si a lasat camp liber manifestarii diverselor grupuri de presiune sudate pe interese politice, economice etc. Asa s-a ajuns la proliferarea unor practici murdare in viata publica, asa s-a asigurat imunitatea unor indivizi corupti, santajisti etc. Slabiciunea institutiilor statului chemate sa apere ordinea constitutionala, clar dovedita in evenimentele mineriadei din ianuarie, indica faptul ca ele sunt "penetrate", ca pot fi oricand deturnate de la menirea lor. Modul in care au functionat demonstreaza o grava criza a autoritatii statului. Statul nu a fost, practic, sprijinit si aparat de fortele Ministerului de Interne, jandarmeria si politia, si - probabil - nu ar fi fost aparat nici de cele ale M.Ap.N. In lipsa unor schimbari radicale in aceste institutii-cheie s-a ajuns, in contextul noii amenintari cu "marsuri asupra Bucurestilor", ca dl Constantin Dudu Ionescu, ministrul Internelor, sa propuna o amnistie generala pentru "evenimentele din 1989", amnistie evident orientata spre fortele de represiune si aparare ale statului de drept, politia si armata, care au acuzat inculparea lor in ciuda faptului ca au actionat "la ordin". Dl Dudu Ionescu stie ca, dupa ce au trecut de barajele jandarmeriei in drumul lor spre Ramnicu-Valcea, coloanele mineresti ar fi trecut si de barajele armatei, pe drumul Pitesti-Bucuresti, pentru ca nici unul dintre comandanti nu si-ar fi asumat - intr-o situatie politica instabila - responsabilitatea unei represiuni normale, dar ferme.
Trebuie spus insa ca, dincolo de faptul ca astfel se mai pierde inca unul din obiectivele puterii instalate dupa alegerile din 1996, si anume cel al lamuririi "tainelor" sangeroaselor evenimente si al pedepsirii responsabililor, o astfel de propunere nu rezolva automat defectuoasa functionare a institutiilor in cauza, nu le face mai eficiente. Atat structurile M.I., cat si cele ale M.Ap.N., raman pe mai departe "impanate" de grupuscule mafiote, legate intre ele numai prin teama de o responsabilizare, putin probabila, pentru faptele din 1989, ci - mai ales - prin interese economice, santaj si coruptie, aspiratii spre acapararea puterii s.a.m.d. Fara o lamurire clara a straniilor reactii inertiale a fortelor de ordine in fata ultimului "mars asupra Bucurestilor" si fara pedepsirea celor ce le-au stimulat, ele vor actiona in continuare, gata oricand sa tradeze ordinea de drept. In timpul mineriadei din ianuarie s-a observat existenta indubitabila a unei anume concertari intre "trupele de soc" ale Vaii Jiului, anume forte politice interesate de destabilizarea tarii si "miscarile" unor echipe de comanda din trupele Ministerului de Interne. "Amnistia" d-lui Dudu Ionescu nu va elimina astfel de concertari pentru ca ea nu va anula cauzele lor.
Dl Constantin Dudu Ionescu a sustinut miercuri, 10 februarie, la Cluj-Napoca - in legatura cu ultimele declaratii ale lui Miron Cozma - ca: "Amenintarile lui Miron Cozma sunt amenintari la adresa statului roman, pentru ca daca cineva vrea sa faca stat in stat in Valea Jiului, ar putea s-o faca si cei din Calarasi sau Botosani. Deci, din punctul asta de vedere, ceea ce face Cozma e un pericol major pentru existenta statului roman ca stat de drept. Deci, nu mai e vorba de politizare, poate sa vina la guvernare si Romania Mare, daca va castiga alegerile; aici e vorba de existenta Romaniei ca stat unitar si independent". El a incercat, astfel, sa isi justifice propunerea, sugerand ca institutiile de represiune si aparare au dreptul sa intervina fara teama de inculpare ulterioara pentru executarea ordinului. Dar, in chiar cazul exemplificat, se pune intrebarea daca structurile M.I., ca de altfel si cele ale Justitiei, vor functiona, adica vor face lumina asupra "jocurilor" ce au insotit mineriada din ianuarie, inclusiv asupra implicarii belicoase si incitatoare a liderului P.R.M., C.V. Tudor. Dl Dudu Ionescu a afirmat, in continuare, ca: "Nu vor mai fi episoade gen Costesti. Pregatirea de baza este si am convingerea ca astfel de lucruri nu se vor mai intampla niciodata. Minerii nu o vor mai lua niciodata spre Bucuresti. Stiti proverbul cu cainele care latra, dar nu musca. Ar trebui sa observati ca exista o coincidenta in cea ce priveste data de 15 februarie, referitoare la declansarea grevei, cu prezenta lui Miron Cozma la un anumit Tribunal". Cum vor actiona insa Justitia si Internele daca Miron Cozma le va sfida in continuare? Il vor lasa sa-si vada mai departe de treaba in "feuda" sa? Cum il vor opri, fara schimbari interne majore, daca el va porni iarasi spre Bucuresti?
Puterea trebuie sa treaca la o rapida reforma institutionala, eliminand toti factorii de franare, de rea-vointa, de deturnare birocratica. O asemenea actiune implica insa incizia morala presupusa de adoptarea legii Ticu-Dumitrescu si lustratia reala a structurilor comuniste pervertite dupa 1989. Pretul va fi greu, intrucat actiunea va atinge chiar si pe unii membri ai actualului regim. El trebuie insa platit pentru ca, fara o schimbare radicala si transparenta, societatea romaneasca nu va putea sa depaseasca mlastina in care se afla. O societate civila functionala solicita intotdeauna, pentru a le apara, institutiilor ei transparenta si responsabilitate. Or, cu actualele institutii, mai degraba impotriva statului de drept decat ale lui, putini oameni sunt tentati sa isi asume obligatiile statutului de cetatean. Ceea ce, pentru Romania de la sfarsitul mileniului, reprezinta o tragedie. Si o primejdie mortala.
P.S. Chiar daca greva generala s-a declansat pe 15 februarie, scenariul ramane valabil pentru toate "incercarile" de acest fel.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
