Locul Unde Istoria Se Intalneste Cu Ingerii
Manastirea Cetatuia Negru Voda
Soarele rasare si astazi, ca si acum cateva mii de ani, peste valea stramta a Dambovitei, iar lumina sa albeste inca o data culmile stancoase ale muntilor din nordul Valahiei, asa cum se intampla si pe vremea Cavalerului Trac sau a lui Negru Voda si a intristatei sale domnite Marghita. Aici, printre ruinele unei asezari dacice, a fost cioplit in piatra muntelui, acum un mileniu, un schit ce a devenit manastire si a supravietuit vitregiilor timpului, din epoca feudala pana la mineriadele postcomuniste. Generatii intregi de monahi si-au petrecut in aceasta lavra, departe de lumea dezlantuita, o fericita intristare duhovniceasca, ascunsi pe un versant abrupt al Vaii Dambovitei, chiar in varful unei stanci infipta in cer. Acest loc miraculos exista pana in ziua de astazi si a pastrat toate semnele vremurilor trecute, pentru ca numai aici ingerii si-au dat intalnire cu istoria!
Intoarcere in timp
Drumul ce porneste de la Targoviste spre Campulung Muscel urmeaza o serpuire lina, printre livezi si plaiuri inalte, traversand mai multe sate. Soseaua pe care circula astazi camioane de mare tonaj sau limuzine occidentale este una si aceeasi cu drumeagul pe care navaleau, acum cateva secole, turcii ori tatarii fara credinta in Dumnezeu. Locuitorii asezarilor de acum sunt urmasii ostenilor de voievozi crestini, ce au albit cu osemintele lor campiile Valahiei. Vremurile s-au schimbat, dar traditia pastreaza amintirea oamenilor, dovada ca numele unor frumoase comune, precum Stoienesti, Badeni si Costesti, se trag chiar de la capitanii de osti ai lui Negru Voda, anume Stoian, Badea si Costea.
Pe masura ce se apropie muntii, casele se raresc, valea se ingusteaza, iar soseaua devine tot mai serpuitoare, urmand cursul repede al Dambovitei. Taranii intalniti pe drum isi schimba statura si mersul, iar padurile tinere imbatranesc vazand cu ochii, albite de o chiciura ca un voal de mireasa. Inainte de-a ajunge in locul cel mai stramt al vaii, pelerinul (indiferent daca este gazetar sau simplu vilegiaturist) zareste, in departarea crestelor inecate de lumina, o bisericuta singuratica, ce pare sa atarne din cer, chiar pe varful unui pinten stancos. Imediat apare o punte din lemn, care traverseaza albia Dambovitei, si un indicator, pe marginea drumului: "Manastirea Cetatuia Negru Voda - o ora de mers"! Un palc de copii, nespalati si pe jumatate dezbracati, se reped la tine sa cerseasca, facand comert cu mila lui Dumnezeu. Intorci capul si zaresti abia acum (dupa ce ai coborat cu privirile din cer) salase de rudari ce se inghesuie la poalele muntelui, pe malul celalalt al apei. Esti in anul de gratie 1999 si intoarcerea in timp abia incepe!
Cararea care urca spre vechiul schit seamana cu o pasnica Golgota. Dupa ce treci de stancile uriase, ce strajuiesc, pe o parte, albia Dambovitei, iei pieptis o poteca ingusta si patrunzi intr-o padure desfrunzita de frigurile anotimpului. Razele soarelui sunt mai dese decat te asteptai. Traversezi un lung sir de poieni si luminisuri, unde afli, de fiecare data, o banca pentru odihna trupului si cate o icoana pentru odihna mintii. Urcarea spre locul sfant devine, pe nebagate de seama, o calatorie printre sfintii parinti ai pustiei: Antonie cel Mare, Ioan Damaschinul, Grigorie Teologul, Efrem Sirul! Zugravul care a pictat aceste minunate chipuri, tintuite cu un cui in lemnul arborilor - apuci sa afli abia dupa ce ajungi in varf - a trait, pana nu de mult, in sihastria de pe creasta. In clipa cand pasesti peste pragul sfantului lacas, mai arunci o privire in urma si zaresti valea ce nu parea atat de adanca, la inceputul urcusului. Peretii abrupti ai stancilor iti lasa impresia ca te afli la doi pasi de cer! Aici trebuie sa fie locul in care voievozii veneau sa-i intalneasca pe ingeri!
Pe urmele legendelor
Pentru orice ziarist ce doreste sa rezume o asemenea experienta intr-un reportaj, Manastirea "Cetatuia Negru Voda" este locul in care densitatea legendelor, pe fiecare "milimetru" de istorie, ramane absolut incredibila. Se pare ca aici a existat un important centru spiritual geto-dacic, pe care nenumaratele sapaturi arheologice, intreprinse cu incepere de la jumatatea veacului trecut, il dateaza inca din secolul V, inainte de Hristos, adica pe la inceputul celei de-a doua epoci a fierului. Traditia locala spune ca Zamolxe insusi vizita periodic aceste meleaguri, unde isi gasisera salas, in pesterile nenumarate din stanca muntelui, monahii daci pe care - cateva secole mai tarziu - Strabon ii numea "cei ce umbla prin nori". Aceasta traditie monastica a fost continuata, in chip tulburator, de sihastrii crestini, care si-au facut simtita prezenta aici dupa aproape o mie de ani de la disparitia discipolilor lui Zamolxe. In acest lung rastimp, singuraticul Cavaler Trac (a carui silueta este daltuita pe unul dintre peretii exteriori ai "Pesterii Mosului", langa biserica rupestra de astazi) isi plimba, pesemne, armasarul pe sub zidurile unei fortificatii aflata pe aceeasi stanca (pe care istoricii de la sfarsitul celui de-al doilea mileniu al erei crestine o considera "cea mai importanta cetate geto-dacica, cunoscuta pana acum, la sud de Carpati") unde mai tarziu, un alt armasar, de data aceasta regal, avea sa-l poarte pe descalecatorul Munteniei, Negru Voda, cel ce a coborat in Arges, din Fagaras, alungand hoarde de tatari ce se ratacisera spre nord. Cu acel prilej, voievodul ar fi ctitorit o mare biserica la Campulung si si-ar fi ales, la ultima "stramtoare" a Dambovitei, un avanpost de paza. Putin mai tarziu, tot acolo, credinciosul voievod roman ar fi amenajat, dupa cat se pare, pe ruinele vechii cetati dace, un schit devenit manastire, impreuna cu o Curte Domneasca, in cazul nevoilor de refugiu din fata hoardelor navalitoare.
Intregul ev mediu romanesc a cunoscut un veritabil pelerinaj voievodal la Manastirea "Cetatuia Negru Voda". Mari domnitori crestini au trecut pe acolo (semn al prestigiului misterios pe care il avea locul), dandu-si intalnire cu ingerii, in acest lacas de spovedanie si rugaciune: Vlaicu Voda, voievodul Nicolae Alexandru, Ioan Radu Voda, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, dupa batalia de la Calugareni, Serban Voda, in 1658, dupa ce tatarii au ars Targovistea, Constantin Brancoveanu si multe alte capete incoronate.
Din tot acest trecut fabulos, pe jumatate legendar, au fost descoperite unele vestigii (cateva sunt expuse chiar in pronaosul bisericii de azi), desi efortul facut de mai multe generatii de cercetatori - intre care merita mentionat numele arheologului Dinu V. Rosetti - pare sa-i lase cu totul indiferenti pe localnicii de acum, ce nu se simt contemporani decat cu propria lor bere zilnica.
Printre ngeri
Un cu totul alt sentiment de desertaciune ii copleseste pe sora Eugenia si pe fratele Ioan, adica monahii ce s-au intamplat sa-ti calauzeasca pasii inca de la intrarea in curtea miracolelor de aici! Calauzele imbracate in negru iti vorbesc despre bucuria saraciei si a umilintei, despre fericirea de a fi trist si singur, intre cer si pamant, fata-n fata cu ochiul nevazut al lui Dumnezeu. In vreme ce jos, "in lume", lucrurile s-au schimbat atat de mult, de pe timpul Cavalerului Trac pana astazi, aici, sus, "in afara lumii", timpul pare sa fi ramas nemiscat inca de cand Ioanichie Schimonahul venea de la Muntele Athos si se stabilea prin aceste pesteri, incepand o noua viata de Obste, prin Evul Mediu Timpuriu, fara sa stie cate generatii de sihastri il precedasera. Jos se duceau razboaie cu dusmani vazuti, iar sus se purta un singur razboi, cu vrajmasi nevazuti! "Dar trebuie sa stii sa te rogi cu iubire si cu smerenie" - sopteste fratele Ioan. Apoi adauga: "Noi, aici, la manastire, ne rugam pentru oamenii din lume".
Cea mai mare minune a locului - care a si determinat autoritatile ecleziastice din epoca interbelica sa adauge lacasului de cult (fapt fara precedent!) un al doilea hram - se petrece, la "Cetatuia Negru Voda", din vremuri pe care sora Eugenia si fratele Ioan le-au uitat. Langa proscomidiarul daltuit in piatra, in interiorul altarului, incepe sa curga - in fiecare an, pe data de 16 aprilie, cand crestinii sarbatoresc "Izvorul Tamaduirii" - un fir de apa cu calitati miraculoase, ce se aduna, picatura dupa picatura, intr-un mic bazin, aflat in spatele Sfintei Mese. Aceasta apa tamaduitoare, ce a vindecat nenumarati oameni aflati in suferinta, izvoraste neintrerupt pana la 15 august, in ziua "Adormirii Maicii Domnului", cand se sarbatorea cel dintai hram al sfantului lacas. Prestigiul acestei minuni coplesitoare i-a determinat pe inaltii prelati ortodocsi romani sa adauge manastirii, in anul 1918, al doilea hram, adica exact "Izvorul Tamaduirii". Asa se face ca Manastirea "Cetatuia Negru Voda" a devenit singurul lacas monastic din tara cu un hram dublu!
A doua comoara duhovniceasca din aceasta veritabila curte a miracolelor este Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului, pictata, spre sfarsitul secolului trecut, de ieromonahul Dorotei, in decursul unui an calendaristic, numai in zilele de post negru. Evlavia cu care pustnicul a pictat Sfantul Chip, impreuna cu indurarea atotputernica a Celei Infatisate, au facut din miraculosul "Portret" o icoana Savarsitoare de Minuni, ce alina de atunci incoace suferintele nenumaratilor obiditi care au venit sa-i induplece Mila. Printre putinii calugari ce salasuiesc acum la schit, s-a pastrat istoria tulburatoare a unei femei bogate, care s-a rugat cu lacrimi fierbinti pentru sanatatea si salvarea fiicei sale bolnave. Inainte de a parasi biserica, buna crestina a depus, pe masa din fata icoanei, toate podoabele lumesti, foarte pretioase, pe care le avea asupra sa. Din bratarile, cerceii, colierul si inelele de aur, lasate ca ofranda, s-a facut ferecatura de aur pentru minunata icoana, asa cum arata si astazi. Dar pana s-a intors nefericita mama acasa, minunea era deja implinita, caci si-a gasit copila vindecata!
Sora Eugenia si fratele Ioan au povestit, cu emotie, cel mai recent miracol, petrecut chiar in Sfanta Biserica, prin 1993, de fata cu alti credinciosi: "Venise o fetita beteaga, ce se ruga cu o inflacarata deznadejde la Icoana Facatoare de Minuni. Deodata, am vazut cu totii cum o cuprinde un rug de lumina, care s-a ridicat repede spre bolta bisericii. Dupa aceea, fetei nu-i venea sa creada ca a inceput sa paseasca, aproape normal, printre noi!". Dupa aceasta poveste, fratele Ioan adauga, coplesit de o nemasurata fericire, ce ii straluceste in priviri: "La noi, vin ingerii mereu si se petrec minuni la fiecare slujba, mai ales la cea de la miezul noptii. Cand parintele staret ne citeste din Evanghelie, in fata Icoanei Facatoare de Minuni, chiar aici, sub chipul Pantocratorului din tavan, Duhul Sfant iese din altar, ca un suvoi palid, il inconjoara pe staret, apoi se intoarce, pe cealalta parte a usilor imparatesti, la loc, in altarul de unde a iesit"!
La timpul prezent
Motto: "Binecuvanteaza aceasta zi, pe care mi-ai daruit-o mie, nevrednicul tau rob, Doamne!" (Rugaciunea Arhimandritului Sofronie)
Manastirea "Cetatuia Negru Voda" se afla la 881 m altitudine, pe un pinten situat intre Valea lui Coman si Valea Chiliilor (calugaresti - n.r.), intre satele Cetateni si Badeni, la 25 km departare de Campulung. Istoria moderna a acestui lacas cunoaste obisnuitele perioade de inflorire sau restriste, dupa cum au fost si vremurile. Din cele trei straturi succesive de fresca ale bisericii rupestre (pictate in decursul celor patru secole), nici unul nu a putut fi restaurat, deoarece administratia lacasului - in pofida gloriosului sau trecut - nu a gasit bani suficienti nici la autoritatile seculare ce s-au perindat in fruntea tarii, nici la autoritatea spirituala, reprezentata astazi de Episcopia Argesului. Dupa caderea comunismului, manastirea a fost pur si simplu abandonata, in clipa cand ultimul frate care se mai ostenea acolo a trecut la cele vesnice. Schitul a ramas nelocuit vreme de aproape doi ani, desi sihastrii de astazi povestesc de perioade si mai grele chiar, cand locul era atat de pustiit, incat devenise lacas pentru vite.
De prin 1992, manastirea a inceput sa fie, incet-incet, repopulata, prin stradania episcopului Calinic Argeseanul, desi gurile rele ale unor localnici clevetesc ca Prea Sfintia Sa ar fi putut face mult mai multe eforturi pentru restaurarea lacasului. Astazi, la "Cetatuia Negru Voda" vietuiesc trei preoti, trei frati si doua surori! batrane. (Sublinierea cu caracter lumesc ii apartine fratelui Ioan!). Cel mai tanar dintre cei ce se ostenesc in aceasta sihastrie este chiar calauza oricarui vizitator, adica insusi fratele Ioan, care abia a implinit 22 de ani. Surorile Eugenia, de 73 de ani (ce il mai insoteste, uneori, pe fratele-ghid in biserica), si Floarea, de 83 de ani, le sunt de mare folos celorlalti calugari. Abia anul trecut au reusit sa gaseasca bani pentru instalarea unui cablu de lumina electrica, dar o mare problema ramane, in continuare, apa de baut, ca si uleiul pentru candela, oricat ar parea de uimitor acest ultim amanunt. Adevarul este ca modesta comunitate monastica de aici traieste, pur si simplu, din subscriptii sau, mai ales, din mila publica, motiv pentru care ne folosim de prilejul acestui reportaj ca sa facem un apel catre toti binecredinciosii, spre ajutorarea celor care se ostenesc in acele singuratati inalte, rugandu-se pentru oamenii din lume, cum spunea chiar fratele Ioan! Parintele staret, Modest Ghinea (pe care echipa redactiei noastre nu l-a intalnit, fiind plecat la Campulung), are doar 34 de ani si este un om foarte harnic, dar nu poate invinge, de unul singur, intregul cortegiu de greutati.
Ultimul loc de reculegere prin care am trecut, inainte de a parasi acel sfant lacas, a fost cimitirul de langa "Pestera Mosului". Acolo se gaseau cinci morminte, dintre care doar trei aveau inscrise numele pe cruce: Pangratie, Ioachim si Iona. Nimeni nu stia cand se mutasera la cele vesnice. La plecare, fratele Ioan ne-a condus pana la poarta. Coplesit de aceeasi fericita intristare pe care o incercasera, pesemne - la vremea lor - cei ingropati in cimitir, tanarul calugar ne-a sfatuit sa avem grija la coborare, despartindu-se de noi cu un avertisment blajin, parte lumesc, parte monastic: "Aveti grija cum coborati, ca moartea e la doi pasi"!
In loc de epilog
Am parasit acele locuri, adanc impresionati de un eveniment ce ne va marca, de acum inainte, amintirea acestei vizite. Cand trecusem, cu masina redactiei, prin satele din vale, ne-am oprit, inainte de a urca la schit, sa cumparam paine si o sticla de ulei, pentru a le duce monahilor. In clipa cand am oferit acest modest prinos, chiar in biserica, insotitorilor nostri, atat sora Eugenia, cat si fratele Ioan, s-au luminat de bucurie, exclamand: "Va multumim din suflet! Nici nu stiti ce fapta ati facut! Ne sfatuisem, chiar in aceasta dimineata, ce sa facem, caci era pe terminate uleiul din candela ce arde, fara incetare, la Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului!".
Fotoreporaj: Emanuel Tanjala
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
