Minunile crestine de la Ionesti
Cand se intampla departe, in alte tari, minunile sunt mai usor de acceptat. Preluate la mana a doua, din paginile presei occidentale, ele sunt gata girate, asumate de altii, raspunderea cade asupra lor. Ce te faci insa cand minunile se petrec langa tine, la cativa pasi, cand esti sortit sa le constati si sa le certifici, dezvaluindu-le realitatea in pagini mari, de ziar? O realitate cu totul aparte, alta decat aceea cu care suntem obisnuiti, dar o realitate care-si impune evidenta, prin marturii si dovezi. E si cazul "Minunii de la Ionesti", o localitate din Arges, unde Iisus si Fecioara Maria li s-au aratat copiilor si satenilor. De atunci inainte, Troita inaltata pentru a marca evenimentele sfinte a devenit un izvor de miracol crestin
Miracolul crestin de la Ionesti-Arges a inceput anul trecut, cand nea Ion Marin, un taran batran si credincios, a avut trei zile la rand aceeasi vedenie. Speriat cumva, a mers la preotul Cornel Popescu, marturisindu-se. Maica Domnului, invesmantata intr-o mantie stralucitoare, ii cerea sa ridice o Troita la marginea satului, in catunul Prodanesti, acolo unde locuiau sapte vaduve singure si fara ajutor.
Cateva luni mai tarziu, trei fetite din sat (Alexandra, Bianca si Cristina) au zarit in apa Teleormanului chipul lui Christos, inconjurat de pesti si cu coroana de spini pe cap. Impresionate si cumva speriate, au dat fuga sa-si cheme la fata locului si parintii. Multi sateni din Ionesti au vazut atunci si dupa aceea chipul Mantuitorului, El aparand de mai multe ori in apa, asa cum in ziua in care s-a sfintit Troita au vazut trei cruci mari, inaltate pe cer. De fata nu era un singur om, ci sute.
Ionestiul tinde sa devina un fenomen crestin - cel mai mare de la Maglavit incoace, mai ales ca la Troita Maicii Domnului de aici au inceput sa se implineasca vindecari miraculoase. Nu e loc de vorbe sau de indoiala. Marturiile sunt prea numeroase ca totul sa fi fost o simpla impresie, un joc al intamplarii. Ca la Medjugorje, Maica Domnului si-a facut salas din curatenia unor copii, trimitand mesaje de intarire si de pocainta poporului. Saracia si neprihanirea ii sunt dragi lui Dumnezeu.
Nea Ion Marin vorbeste despre toate acestea cu mare cumpanire. Sunt lucruri cu care nu te joci. In timp ce ne insoteste la Troita, vorbele lui urmeaza parca ritmul si calcatura pasilor: apasat, rar si fara trufie. Repeta de mai multe ori ca nimic nu-i apartine. El este doar un intermediar, un mesager. "Cine imi da gandurile? Nu eu. El le stie pe toate." Visele si aparitiile aievea ale Fecioarei Maria i-au schimbat complet viata. Dintr-un pensionar cu patru copii si multe griji pe cap, a trecut la o viata aproape monahala. "Inainte, aveam drag de copii, de pomi, de animale. Acum, numai pe El il iubesc."
Semnele pe care le-au vazut el si satenii din Ionesti te uimesc, oricat de neincrezator ai fi. In mai multe randuri, candela de la Troita s-a aprins singura. O femeie venita de la Medias s-a spalat pe ochi cu apa de langa Troita si a plecat fara a mai avea nevoie de ochelari. O alta, plina de bube, s-a curatat la fata imediat.
Vindecarile miraculoase de la Ionesti se inmultesc in fiecare zi. Incurajati si plini de speranta, oamenii vin din toate colturile tarii - unii impinsi de necazuri, altii din simpla curiozitate.
Credem sau nu cu adevarat, ceva se intampla totusi. Multe semne si minuni s-au savarsit in ultimul timp la noi. Sa fie Romania o tara aleasa de Dumnezeu, asa cum spun unii vizionari si oameni ai bisericii? In vedeniile de la Ionesti, Maica Domnului vorbea chiar de o biserica uriasa, a tuturor neamurilor pamantului, care va fi zidita in Romania, pe un varf de deal. In vis, lui nea Ion Marin i s-au aratat mai multe despre viitor, dar - cum singur marturiseste - sunt lucruri pentru care inca nu a primit dezlegare sa le vorbeasca. Cuvantul lui Dumnezeu e greu. Nu oricine poate sa-l asculte, asa cum nu oricine poate sa inteleaga cum Sfanta Fecioara Maria si-a putut alege loc de popas intr-un sat sarac si uitat de lume, numit simplu, ca un nume de familie: Ionesti.
Aparitiile Fecioarei
- isi aminteste nea Ion Marin.
Si atunci, a-nceput sa graiasca Maica Domnului si sa zica: "Sa-mi faci lacas, pentru ca am cutreierat pamantul si asa-i pamantul de murdar, asa-i de spurcat, asa-i cu copii aruncati in gunoaie si-n ape si peste tot, ca n-am unde sa poposesc si Eu. Asadar, sa-mi faci un lacas".
Atunci, eu ma gandeam: "Cum am sa fac eu lacas? Ce lacas?". Si atunci iar a zis: "Imi faci lacas, sa poposesc si Eu". Si-am zis la Maica Domnului: "Cum am sa fac eu lacas sfant, cand eu sunt un pacatos?". Si-atunci a pierit Maica Domnului. M-am jurat ca n-am sa spun la nimeni, n-am sa graiesc nimica din gura mea, ca nimeni n-o sa ma creada. Dar a doua sau a treia noapte, iar a venit Maica Domnului, tot asa in abur si-n stralucire de aur, si se lumina taina si aparea chipul Sfintei. Si iar ma ridica din pat, vreo jumatate de metru, de vedeam totul de sus. Si iar am tremurat de frica, iar Maica Domnului mi-a spus: "Sa-mi faci lacas, ca n-am unde sa poposesc". Si ma gandeam: "O sa fac la mine la poarta". Dar Maica Domnului a spus "Nu!". Vedeti, numai gandul ce-am gandit si Ea mi-a si raspuns. Apoi, m-am gandit: "Fac in dealul Burzii, la raspantie. Acolo e la sosea, o sa treaca oamenii sa se inchine". Ma gandeam sa fac o troita acolo - o cruce, asa, mai frumoasa. Maica Domnului iar a zis "Nu" - si-a pierit. Si eu am cazut pe ganduri, nestiind ce sa mai fac. Si iar a venit noaptea Maica Domnului si mi-a spus: "Mergi intr-un sat alaturi si vei vedea o fantana si locul". Eram tot asa, ridicat, si tot asa aparuse. Si cum pluteam eu acolo, ma gandeam: "Ce sat? - ca la noi e mai multe sate: e Serboieni, e Cornatal, e Vulpesti". Si Maica Domnului, ca sa-si arate puterile, m-a luat si m-a pus in mijlocul drumului, in catunul Prodanesti, langa putul lui Nea Victor, de vedeam casa tatei Florica. Numai ca, noapte fiind, afara era lumina ca ziua. Si atunci mi-am zis: "A, deci aici vrea Sfanta lacasul". Si zicand asa, a pierit Maica Domnului si eu m-am trezit iar in pat. Nici nu stiu cu ce m-am dus si cu ce am venit. Va spun sincer. Dumnezeu e sus, iar eu sunt neputincios. Si a doua zi, m-am dus sa vad locul din nou. Si cand am ajuns la fantana lui Nea Victor, n-am mai putut inainta, ca parca ma izbea ceva si nu mai puteam sa trec. Si se framanta pamantul sub mine. Atunci m-am inchinat si am plecat spre casa, fiind convins de dorinta dumnezeiasca.
Si noaptea iar a venit Maica Domnului, dar acum O asteptam si nu m-am mai speriat, si am avut puterea s-O intreb: "Sfanta Marie, Nascatoare de Dumnezeu, cum sa fie lacasul sfant?". Si atunci mi-a spus: "Sa-mi faci un lacas cu trei turnulete, cu trei trepte, cu trei scaunele si sa nu fie mai mare de trei metri pe trei metri. Si sa-l faci cu trei mesteri. Sa nu gresesti, caci asta-i voia Mea".
Inaltarea Troitei
A doua zi, mi-am luat inima-n dinti si i-am povestit preotului Cornel Popescu toate astea. Coana preoteasa nu m-a crezut. Si atunci, intr-o clipita, a bufnit-o sangele pe nas si pe gura. Si a cerut indurare: "Sfanta Fecioara, iarta-ma pe mine, pacatoasa!", si numai atunci s-a oprit sangerarea. Si vazand asa puterea lui Dumnezeu, preotul a spus oamenilor la slujba ce si cum si s-au adunat bani si s-a pornit constructia Troitei. Si, cand aveam nevoie de materiale - fiindca bani nu mai erau - Maica Domnului avea grija sa ne scoata in cale cate un credincios, care ne ajuta cu ce ne lipsea. Cand am ramas fara Bca-uri, s-a gasit un crestin care ne-a donat vreo suta de bucati, ramase de la o constructie. Alta data, cand sa invalim acoperisul, a venit cineva si s-a oferit sa ne dea tabla pentru asta. Cand totul a fost gata, dupa ce am pictat si sfintii asa cum mi i-a aratat Maica Domnului, Ea iar mi s-a aratat si mi-a spus: "La sfintirea Troitei, sa aduci trei fecioare, imbracate in rochite lungi, albe, imbrobodite si incaltate in alb, care sa duca un covor impaturit in trei, pe care sa-l pui pe scari, ca acolo va sta cineva si trebuie primit cum se cuvine". Cand i-am spus preotului acest lucru, preoteasa a vrut ca fiicele lor sa duca acel covor, dar Maica Domnului a spus "Nu!". Dar intr-o zi, cand m-am dus la Troita, Bianca - fata pictorului - era acolo si, cand am vazut-o asa mica si bucuroasa de mandretile de sfinti pictati pe pereti, am intrebat-o: "Talica stii Tatal Nostru?". Zice "da". "Ia spune..." Si a spus asa de frumos rugaciunea, ca i-am zis lu tata-sau: "Mai Naita, vrei sa lasi fetita la sfintire, ca asa mi-a cerut Maica Domnului?". Si cum vorbeam noi asa, fetita a zis: "Da, vreau sa vin, dar sa ma lasi cu prietenele mele, pentru ca si ele stiu Tatal Nostru, si ele sunt bune la Dumnezeu". "Asa sa fie, copila, cum zici tu." Si eram bucuros ca mi-a scos-o Dumnezeu in drum. Si, cand s-a intalnit fetita cu prietenele ei, au mers catetrele la rau si au vazut in apa chipul Mantuitorului. Ei, si-asa mi-am dat seama ca pe ele le dorea Maica Domnului. Mi-am zis "Doamne, Te slavesc". Si m-am dus la parintii fetelor si le-am spus cum sa le-mbrace, intocmai dupa cum imi spusese Sfanta Maria.
Cei trei ingeri si crucile de pe cer
Si a venit ziua de Sfanta Treime, ziua in care s-a sfintit Troita... Eu, cand m-am desteptat, m-am spalat si m-am dus intr-o camera sa ma rog, si am spus: "Doamne, arata-Ti puterile Tale, pentru ca multi ma crede, dar mai multi nu ma crede". Si, cum ma rugam eu acolo, s-au facut trei stele in fata mea, si mi-am zis: "Doamne, azi e cu minunea". Si am plecat bucuros la sfintire. Dar, pe drum, ma gandeam: "Cum am sa stau eu in fata oamenilor, cum am sa stau eu in fata poporului? O sa vina oameni cu stiinta, oameni cu carte, si eu nici nu stiu sa vorbesc ca lumea... Cum am sa stau eu in fata popilor, protopopilor, ca daca ma-ntreaba unul ceva, nici n-o sa stiu ce sa raspund"... In clipa aceea, mi-a aparut in fata Mantuitorul, doar jumatate, asa, ca-n poza, intr-o gaura de lumina de aur, si numai ca-mi zice: "De ce te temi?". Si-mi era tare frica de Dansul, ca era aproape de-L puteam atinge cu mana. Si mi-am zis ca - chiar de m-o arde, chiar de mi-o lua graiul - trebuie sa-L intreb pe El ce sa fac. Si-am zis: "Doamne, eu sunt neputincios. Cum am sa stau eu in fata? De ce n-ati ales un popa, de ce n-ati ales un om cu stiinta? Eu n-am nici carte, decat patru clase. Nu pot eu sa explic tuturor minunatiile ce le-am trait, daca m-or intreba". "De ce te temi?" - mi-a spus Mantuitorul. "Ca Eu ti le voi grai tie pe toate. Si nu pe tine te vor asculta, ci pe Mine." Si a pierit.
Am luat fetitele de acasa, le-am dus la Troita si am intins covorul. Si la Troita au venit trei ingeri - eu ii vedeam - si luminau cum este soarele. Si-am intrebat multimea de lume: "Vedeti ceva pe covor?". Peste vreo ora am mai intrebat o data. Dar nu-i vedea nimeni. Si cand s-a terminat slujba, o data au pierit, ca si cum n-ar fi fost. Si am spus: "Doamne, acuma m-ai parasit!".
Slujba au tinut-o sapte preoti. Au fost invitati si P.S. Calinic, Episcopul Argesului si al Muscelului, si I.P.S. Teoctist, Patriarhul Romaniei, dar n-au putut veni, cica.
Cand mi-a venit randul sa vorbesc multimii, nu mai aveam nici un pic de curaj, de-mi tremurau picioarele si ma gandeam ca o sa ma fac de rusine si n-o sa ma creada nimeni ce-am vazut eu. Si, cum ma duceam catre microfon, a aparut de neunde un porumbel. Si lumea, cand a vazut porumbelul, si-a ridicat privirea spre cer. Dar, ce sa vezi? La miazazi era o cruce facuta din nori. Lumea a strigat "minune!". Si am vorbit acolo, pret de vreo jumatate de ora, si-n timpul asta simteam cand rece-rece, cand ma-nfierbantam deodata, ca Mantuitorul era langa mine si cuvintele mele erau cuvintele Lui. Si, la sfarsit, am zis ca va mai fi o minune. Imediat, pe cer, la miazanoapte, au mai aparut doua cruci. Si lumea iar s-a minunat, iar eu am spus "Doamne, Te slavesc!". Eram tare bucuros ca ma crezusera.
- De atunci, v-a mai aparut vreodata Maica Domnului?
- Nu, dar acum imi apare in fata Mantuitorul. Vine de patru-cinci ori pe zi si-mi spune ce si cum sa fac. Chiar si la sfintire, imi spunea: "Nu te teme. Ca Eu te-oi umbri in toate. Si graieste mai departe la oameni ca va veni vremea". Sa stiti ca asta-i chemarea lumii la credinta. Asta-i chemarea oamenilor la pocainta. Asta-i chemarea lui Dumnezeu ca sa-si vada alesii.
Minuni
Vedeti- continua nea Ion Marin - fantana aceasta este cu apa vie, nu apa sfintita, c-o sfintim noi cu agheasma - cum spun preotii. Vedeti banca aceea de marmura din fata fantanii? A venit cineva in haine zdrentaroase si a stat cu multimea de lume de vorba, si nu l-a cunoscut nimeni. O sa vina in haine de aur acuma, si iar o vorbi cu lumea, si iar nu l-o cunoaste nimeni. O sa vie, dupa aia, cu slava, sa ne judece. Pentru asta-i chemarea. Adevarul, mai departe, n-o sa vi-l spui cum o sa fie ziua. Asta nu-i dezlegata pentru lume.
Fantana asta sfanta e tot un semn trimis oamenilor, pentru ca oamenii sa se faca bine de toate bolile, pentru ca sa-si ia perdeaua de lucru diavolesc de pe ochi. Dumnezeu e milostiv si iarta, cum a iertat si pe talharul de pe cruce care a crezut in El. Daca ne intoarcem cu credinta, sa facem fapte bune, sa daruim dragoste, daca mergem in sfintele biserici sa ne rugam, Dumnezeu ne iarta pacatele noastre. Si iar va spun: Slaviti-L si ajutati-L pe Dumnezeu in opera Lui. O sa vina ziua. Iisus a spus: "Daca lumea s-ar intoarce la Tatal Meu, Eu m-as urca la El, in al noualea cer, si-as sta de-a dreapta Lui si iar v-as iubi cu mare drag". Adica, nu va veni Sfarsitul. Dar daca nu ne-om intoarce la El, sa stiti ca vremea soseste. Mesajul trebuie dus mai departe! Dumnezeu a zis: "Nu am nevoie de cei drepti. Ei sunt oricum cu mine. Eu vreau oile pierdute, sa-Mi reintregesc turma".
O sa vedeti timpuri asupritoare. Cutremure, inundatii, iarna grea, ploi cu stele - astea sunt tot semne. Intr-o zi, o sa apara o cruce mare pe cer. Mare. Si rosie. Sa stiti ca asta este prevestirea. Soseste! Odata, a venit la mine un baiat frumos - un arhanghel - si a zis: "Sa nu te temi, ca vremea soseste". A fost ingerul Mihail, ca el prevesteste mai inainte vremea. Cand o veni vremea, o sa piara Soarele, o sa piara Luna si stelele, o sa fie o crasnire a dintilor si un intuneric cum n-a fost. Multe o sa fie asupra noastra. Atunci o sa ne dam seama, da degeaba om mai zice "Doamne, Doamne", ca nu ne mai iarta nimenea. Avem timp - a dat uietul asta-n lume, a dat suflul asta, s-a dus vocea Lui. A mea - nu. Eu sunt neputincios. El le graieste pe toate. Dar daca ne intoarcem la credinta si ducem vestea asta, poate Dumnezeu ne ingaduie mai departe. Dumnezeu a zis: "Trei trepte mai sunt". Intelegeti? Trei trepte poa sa fie trei mii de ani, dar poa sa fie si trei zile, saptamani sau luni. Asa ca trebuie sa ne intoarcem la credinta. Eu trebuie sa spun mai departe. Pentru oameni, e inspaimantator. Dar daca ne intoarcem cu credinta, aste vremuri nu vor mai fi.
Pe un varf de deal se va zidi o biserica, de catre toate neamurile pamantului. Si-o sa fie aici, in Romania. Si nu numai noi o sa fim, ci toate tarile o sa vina, si n-or sa stie pentru ce o zideste. Si va fi o treapta de noua metri lungime. Si va avea trei usi si doisprezece trepte pana jos. Si va lumina mai abitir ca soarele. Fara sa mai fie soare. Cine va lumina? Dumnezeu va lumina atunci. Acolo va fi judecata. Adica aici, la noi. Nu se stie unde-i locul. Pana-n vremea aia atunci, o sa inceapa niste focare pe toate marginile. La noi in tara, n-are sa fie lovit nimic. Stiti... pentru ca ea, aproape-aproape sa spun, va fi mai credincioasa decat jurul asta al pamantului. Aici, in jurul nostru, este Mantuitorul. Adica este chipul Lui...>
Imaginea lui Iisus pe apa
"Ma numesc Alexandra Gabriela Georgescu, am 10 ani si sunt eleva in clasa a Iv-a A la Scoala Generala nr. 8 din Pitesti. Asta-vara am mers la tara, la bunici, in satul Ionesti. Ma jucam cu prietenele mele, Bianca si Cristina, pe malul raului Teleorman; ne uitam la apa, aruncam cu pietricele si ascultam clipocitul lor cand se scufundau. Pe garla, apa era tulbure. Plouase cu cateva zile inainte... Deodata, in mijlocul raului s-a limpezit apa si am vazut acolo chipul Domnului Iisus Christos. Era de o frumusete neasemuita... Parca era viu... Le-am aratat si prietenelor mele ceea ce vazusem si ne-am uimit toate de ceea ce era acolo... Mantuitorul era ca in icoane: cu coroana de spini pe frunte, cu privirea indurerata, iar parul Sau lung se misca in unduirea raului. In jurul Lui erau o multime de pestisori mici. Am fugit si i-am spus mamaiei sa vina sa vada si ea, dar nu m-a crezut. Mi-a spus ca mi s-a parut, ca poate era vreo broasca cu picioarele intinse, vreo umbra de la copaci sau altceva prin apa. M-am dus inapoi - El era tot acolo. Mi se rupea inima de mila vazandu-L acolo, in apa, inconjurat de pestisori... Era atat de frumos, cum nu-L vazusem niciodata! Au venit bunicul Cristinei si mama Biancai, si au vazut si ei chipul Mantuitorului. Tatal Biancai, pictorul care a pictat Troita sfanta, L-a vazut si el. Pana la sfintirea Troitei, Mantuitorul nu s-a mai aratat. Pe mal, in dreptul locului unde apare de atunci mereu pe suprafata apei, s-a ridicat o cruce, iar nenea Iliescu Nicolae a pictat o icoana cu chipul lui Iisus, exact asa cum era atunci. Este nemaipomenit ce-am putut sa vad atunci. Toate cele ce le-am vazut imi vin mereu in gand si ma rog in fiecare noapte lui Dumnezeu sa ma faca vrednica sa mai traiesc asemenea momente."
Epilog
Troita de la Ionesti s-a binecuvantat la 8 iunie 1998, in ziua Sfintei Treimi. Istoricul evenimentului, scris de preotul satului, suna astfel:
Revelatie divina a fost si cu trei zile inaintea sfintirii Troitei: cele trei fetite aflate la joaca pe malul raului Teleorman au vazut chipul Mantuitorului oglindindu-se in apa, asa cum este pictat pe icoana de pe cruce. Revelatii divine vor acoperi pamantul, pentru ca ceea ce este placut inaintea Bunului Dumnezeu sa se desavarseasca. Va trebui sa deschidem ochii cu totii, sa privim realitatea oranduita de Creator. Sa ne supunem vointei divine, cu toata indaratnicia de pana acum. Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa ne apropiem, ca cine are frica de Dumnezeu, si rusine de oameni va avea.
A inceput razboiul pentru credinta. Micul Canaan romanesc de la Prodanesti va deveni noul Ierusalim pamantesc. Ocrotiti fiind de Maica Domnului, vom fi fericiti daca vom trai cu increderea in Dumnezeu in aceste vremuri si le vom suporta mangaiati de Duhul Sfant. Harul Domnului nostru Iisus Christos, dragostea lui Dumnezeu-Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu noi toti, amin.>
Marturii
Aurelia Ion, Pitesti: "Multumesc Preasfintei Fecioare pentru ca, spalandu-ma cu apa de la Troita, mi s-a luat perdeaua de pe ochi de care sufeream de mai multi ani".
Popa Elilian, com. Sapata: "M-am rugat la Troita pentru zamislire de prunc si Dumnezeu mi-a auzit dorinta fierbinte, dupa ani si ani de asteptare".
Sima Ioana, com. Bascov: "Aveam o mana intepenita, de nu ma mai foloseam de ea. M-am rugat la Troita, m-am udat cu apa sfintita si, iata, acum ma grabesc a scrie drept multumire".
Vasile Maria, Curtea de Arges: "Eram bolnava de nervi. Nu puteam sa dorm si tremuram toata. Am plecat de la Troita sanatoasa si fara nici o problema".
Niculina Gheorghe, com. Cateasca: "Am avut 6 operatii si medicii nu-mi mai dadeau mult de trait. M-au trimis acasa, zicandu-mi ca numai Dumnezeu ma mai salveaza. Iata ca m-a salvat!".
Rizea Dumitru, com. Buzoiesti: "Piciorul drept imi era paralizat. Am venit la Troita cu masina unui prieten, adus pe brate. Am plecat pe picioarele mele".
Bogdan Vieru, sat Hioreni: "Nu mai vedeam cu un ochi. Medicii spuneau ca e definitiv compromis. M-am spalat cu apa de la Troita si acum vad".
Marin Mirela, Ionesti-Arges: "M-am rugat la Troita, pentru ca eram insarcinata, sa nasc fara dureri. Noaptea am visat-o pe Maica Domnului care ma ajuta sa nasc. Dimineata, cand m-am trezit, nici n-am apucat sa deschid gura, ca sotul meu, Petrica, mi-a povestit ca visase cum Maica Domnului ma ajuta sa nasc. Avusesem acelasi vis".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
