"Eu Cu Cine Votez?"
In presa occidentala au aparut, in ultima vreme, mai multe analize consacrate Romaniei. Toate, subliniem, ajung la concluzia ca tara se indreapta spre o catastrofa economico-sociala care o va izola de restul Europei. Analizele sustin ca situatia se datoreaza politicii haotice, indecise, chiar contradictorii a guvernantilor. Mult timp, acestia au cautat sa-si imbete concetatenii cu apa rece: dupa o "strangere a curelei", lucrurile se vor indrepta; dupa inlocuirea unor "incapabili", treburile vor merge, in sfarsit, bine; dupa ce se vor aplica noile decizii, economia va trepida etc. Raportul Comisiei Europene, aprecierile asupra riscului de tara ale agentiei Moodys, concluziile Fmi si ale altor organisme financiare internationale nu mai lasa nici o indoiala: Reforma a stagnat in Romania si este pe cale sa moara. Cea mai recenta cercetare a problemei, prezentata sub forma unui pachet de comentarii in revista britanica "The Business Central Europe", ajunge chiar la o concluzie: pentru ca Reforma sa se deblocheze, Romania trebuie sa traverseze un proces de "bulgarizare". Sa ajunga, altfel spus, la un asemenea faliment incat numai cele mai drastice masuri sa ii poata permite sa-l depaseasca.
"The Business Central Europe" incearca sa surprinda cauzele acestei situatii. Una ar fi neintelegerile dintre gruparile ce alcatuiesc coalitia guvernamentala. Legi extrem de importante, cum ar fi cea a investitiilor directe, sunt amanate in functie de interese de grup obscure. Printr-o falsa politica sociala, marile firme de stat in incapacitate de plata sunt mentinute inca in viata pe baza unor forme subtile de subventie. Sistemul bancar, si asa fragil, se sufoca sub avalansa de datorii neplatite. Stimularea productiei, cresterea productivitatii si a calitatii produselor se realizeaza prin mijloace paleative, de tipul reducerii impozitelor pentru marii exportatori, socotindu-se ca astfel se va imbunatati balanta comerciala si se va reduce deficitul contului curent. Or, astfel de masuri sunt, evident, interesate: sunt favorizati exportatorii care fac oricum ceva, in timp ce alti producatori de stat se resemneaza sa acumuleze pe mai departe datorii ce nu vor fi niciodata platite. Solutia privatizarii sau falimentarii lor este putin luata in calcul si, atunci cand - totusi - este, ea este jucata de proiectele specifice partidelor reprezentate in guvern. "Miscarea" demnitarilor in cabinetul Vasile este, ca si cea din precedentul cabinet, dictata de aspiratiile momentane si de perspectiva ale partidelor ce i-au desemnat, de interesele lor electorale. Conflictul Pntcd - Pd, in care ultimul ameninta cu retragerea de la guvernare ori de cate ori urmareste ceva, politizeaza Reforma la maximum, facand ca procesul, care ar fi trebuit sa fie unitar si rapid, sa devina trenant, meandrat. Pd-ul va pleca de la guvernare, lasand Pntcd-ul sa traga ponoasele, atunci cand va socoti ca satisfacerea intereselor sale este primejduita, sau atunci cand data alegerilor se va apropia.
Revista britanica este convinsa ca, pentru Occident, nu exista decat o solutie: romanii trebuie obligati (s.n.) sa-si vanda bancile si sa-si privatizeze marile intreprinderi prin sistarea momentana a ajutoarelor si a diverselor finantari. Acesti bani nu au fost, pana acum, niciodata folositi in scopurile pentru care au fost acordati. Inchiderea robinetului va duce, probabil, la faliment, dar falimentul este singura cale de a debloca situatia pentru ca, asa cum a aratat "experienta" Bulgariei, reformele incep atunci cand se termina banii. Guvernantii, care au preluat - sustinem noi - sistemul predecesorilor, practicand - ca si acestia - ruperea unor halci cat mai mari din ceea ce a ramas din placinta comuna, vor fi astfel siliti - cu riscul disparitiei - sa faca ceva. Culoarea lor politica, practic, nu mai conteaza, fiind de prevazut ca acele forte ce vor aplica masurile radicale necesare vor trage consecintele in alegeri. Daca in Bulgaria s-a intamplat ca acest fapt sa se produca sub guvernarea socialista, alegerile dand castig de cauza dreptei, in Romania situatia, desigur, se va inversa. Guvernarea de centru-dreapta, impusa prin alegerile din 1996, a pierdut doi ani in rezolvarea unui proces care, dur la inceput, ar fi putut acum sa isi arate roadele. Actualii guvernanti au inteles, se pare, ca aplicarea - in acest moment - a "socului" ii va duce la pierderea alegerilor din anul 2000. Inertia lor este deja o forma de mascare a tentativelor de asigurare post-electorala, tentative perfect asemanatoare cu cele ale "elitei" Pdsr-iste in preajma alegerilor trecute, si anume cele de stocare a unor "bani albi pentru zile negre".
Ar fi foarte dureros pentru cetateanul de rand ca solutia prevazuta de "The Business Central Europe" sa fie singura - si ultima - solutie. Falimentarea economiei romanesti l-ar duce la exasperare totala pe contribuabil, pe cel pe care toti guvernantii de pana acum l-au "onorat" cu promisiuni de mai bine, dar - in fapt - l-au obligat sa traiasca tot mai rau. Satui de raptul Pdsr-ist, cetatenii au votat in 1996 Schimbarea, fie si cu pretul unei "strangeri a curelei", dure pentru moment. Romanii erau dispusi, din ianuarie 1997, sa traiasca o vreme mai rau in speranta ca, ceva mai tarziu, lucrurile vor merge mult mai bine. Aceasta "deschidere" a fost pierduta. In locul unei schimbari radicale de sistem, al unui "soc" ce - aplicat - putea greva gruparile politice victorioase, dar salva interesul national, cetatenii au primit o agonie lenta, o strangere treptata a curelei care, practic, nu rezolva nimic. In editorialul "As"-ului am aratat, de fiecare data, ca masurile indecise si contradictorii ale cabinetelor Ciorbea si Vasile nu fac decat sa impinga incet, dar sigur, economia romaneasca spre situatia-limita. Cauzele, pe care revista citata mai inainte le-a surprins partial, au fost analizate pe larg. Am aratat, de mai multe ori, ca o politica sociala populista, pe fondul satisfacerii intereselor clientelare ale unor partide din coalitia la putere, nu poate duce decat la dezastru. In loc sa procedeze la o debirocratizare si descentralizare masiva, in loc sa restructureze si sa privatizeze sau sa falimenteze marile intreprinderi necompetitive, in loc sa privatizeze bancile, cele doua cabinete ce s-au succedat dupa alegerile din 1996 au preferat un cerc vicios: mentinerea sistemului existent prin apelul continuu la contribuabil. Nu mai mira pe nimeni ca investitorii straini ocolesc Romania, intreprinzatorii mici si mijlocii se sufoca datorita fiscalitatii excesive, ca agricultura romaneasca lucreaza in pierdere si sucomba prin liberalizarea importurilor. Conservarea sistemului transforma cercul vicios intr-un taifun care goleste complet buzunarele cetatenilor.
Guvernantii, presedintele si primul ministru s-au grabit sa acuze Occidentul de neincredere fata de Romania. Dl Constantinescu a sugerat ca acesta ar urmari deliberat izolarea tarii. Iar dl Radu Vasile, comentand modificarea ratingului pentru Romania anuntata de agentia Moodys, a sustinut ca actiunea este incorecta pentru ca "asta presupune ori instabilitate politica, ori o criza politica sau ca alternativa la actuala putere este inacceptabila". Cresterea riscului de tara, cu influente negative dure asupra investitiilor straine, este facuta anume. "Graba de a modifica ratingul de cateva ori intr-un termen foarte scurt, ceea ce nu s-a mai intamplat pana acum, in conditiile in care guvernul actual a anuntat o crestere a ritmului privatizarii, poate sa influenteze pretul in mod deliberat si poate sa fie un fel de joc din acest punct de vedere. Dar noi mergem inainte", a afirmat el. "Argumentele" par insa calchiate dupa tezele stangii nationaliste, care sustine peste tot ca occidentalii nu au alt scop decat sa ne jefuiasca complet, sa dezmembreze tara. "Noi mergem inainte", a declarat primul ministru. Dar nu putem sa nu ne intrebam cum anume mergem, ce schimbari vom opera. Pentru ca, oricat de deschisi am fi spre acceptarea si sustinerea schimbarilor, nimeni nu ne spune care vor fi ele, cum se vor face, in ce termene. Dl prim-ministru nu mai vrea, probabil, sa fixeze termene, pentru ca si-a dat de mult seama cum vor fi respectate. A cere, in aceste conditii, romanilor o solidaritate in sacrificiu este, cel putin, un act de deriziune.
A crede ca Occidentul urmareste destabilizarea Romaniei ori excluderea ei din Europa democratica este o aberatie. Atat Nato, cat si Ue nu doresc noi zone de instabilitate in estul continentului. Mai mult, Occidentul nu doreste o revenire a stangii la guvernare in Romania. O reintoarcere a Pdsr-ului "in fruntea bucatelor" ar insemna si acceptarea unor idei etatiste si nationaliste ale aliatilor sai de la extrema, in special ale Prm-ului. Renationalizarile si confiscarile preconizate de acesta ar termina si bruma de reforma concretizata pana acum. Occidentul ar vrea, dimpotriva, o accelerare a Reformei care sa faca integrarea Romaniei in Europa democratica ireversibila. Pozitiile critice ale unor politicieni occidentali fata de concluziile raportului Comisiei Europene (ce motiveaza amanarea pe termen lung a aderarii tarii la Ue), ori fata de tezele care sustin pierderea "valului secund" al admiterii in Nato, reprezinta deschideri reale spre incurajarea eforturilor de integrare ale Romaniei. Ministrul de externe al Frantei, dl Hubert Vedrine, a declarat textual ca amanarea unor tari ca Romania si Bulgaria in procesul integrarii in Ue risca sa traseze "noi linii de demarcatie in Europa". Dar Occidentul nu doreste sa finanteze state care nu se adapteaza la structurile lui institutionale, nu-si articuleaza economiile la sistemul practicat de el. Analizele critice vehiculate in mediile occidentale sustin, cu date concrete, ca tipul de ajutor practicat pana acum cu Romania nu mai este suficient. A pompa fonduri pentru operatiuni fara perspective de finalizare nu este pe placul pragmaticilor conducatori occidentali.
Criticile formulate de mediile occidentale sunt, mai degraba, semnale de alarma pentru clasa politica din Romania. Este timpul, sugereaza ele, sa se renunte la interesele inguste, motivate clientelar, ale unor partide in favoarea interesului national. Actuala putere, reformista din perspective ideologice, trebuie sa renunte la formulele populiste, cu iz electoral, initiind o serie de masuri dure care sa duca - prin inchiderea sectoarelor neperformante si desfiintarea monopolurilor existente - la asanarea economiei. Ea trebuie, concomitent, sa creeze si sa puna in functiune un sistem institutional pentru dezvoltarea economica, similar celui din Vest. Astfel de masuri presupun insa existenta unei vointe politice definitorii, eliminarea incompetentei si a coruptiei, amendarea necrutatoare a "politicilor" de grup. Clasa politica romaneasca trebuie sa se reformeze sau sa dispara. Momentul reconstructiei ei a ajuns la scadenta. Daca actuala putere nu va opera - cu transparenta si decizie - o serie de schimbari majore la nivelul componentelor sale, s-ar putea ca, in anul 2000, respingand-o, cum a respins si puterea Pdsr-ista acuzata de aceleasi manifestari, cetateanul sa se intrebe: "Eu cu cine votez?". Si sa raspunda, dupa calapodul alegerilor locale din Bucuresti, fie printr-un absenteism masiv, fie printr-o optiune pentru "a treia cale". Pentru societatea civila romaneasca, o astfel de situatie ar fi un dezastru.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
