Impasul
Mediile romanesti au fost asaltate, in ultima vreme, de o avalansa de sondaje privitoare la audienta publica a partidelor si personalitatilor politice. Rezultatele lor risca insa sa lase cititorul nauc. Intre cele afisate de Imas, Iccu si Curs - institutii specializate in astfel de cercetari - apar diferente majore, aproape inexplicabile. Am spus aproape, pentru ca, daca aflam cine le-a comandat, lucrurile devin ceva mai clare. Pentru Imas si Curs, Cdr continua sa se mentina in topul partidelor; pentru Iccu pe primul loc in preferintele electoratului trece Pdsr. Imas este, cum se stie, mai apropiat de putere, chiar daca sondajul a fost comandat de o fundatie independenta. Cercetarea reali-zata de Curs a fost solicitata de ApR - Psdr, rezultatele ei urcand comanditarii la un procent cumulat (7%), ce nu apare in celelalte sondaje. Iar cercetarea initiata de Iccu - ceruta de Pd - urca partidul in cauza la procente ametitoare, apropiate de detinatorul topului, Pdsr-ul. Unii analisti au remarcat ca printr-o asemenea manipulare se urmareste, in fapt, pregatirea opiniei publice pentru o serie de rasturnari spectaculoase ale aliantelor politice existente. Cel mai flagrant exemplu ar fi, din aceasta perspectiva, sondajul Iccu, care nuanteaza contributiile partidelor la "binele" tarii, pe primul loc, la egalitate, aflandu-se Pdsr-ul si Pd-ul, adica dusmanii de moarte de pana mai ieri. La personalitati conduce insa Petre Roman, locul secund al d-lui Iliescu trebuind sa fie un semnal pentru acesta privitor la cine ar urma sa fie candidatul la presedintia Romaniei daca fostul Fsn s-ar reface. Analistii s-au intrebat, desigur, cum a urcat atat de mult Pd-ul (in sondajul Iccu), desi conflictul din interiorul lui s-a ascutit.
Am pus insa problema sondajelor de opinie asupra audientei politice din alte motive decat sublinierea manipularilor care se incearca prin ele. Oricat de "partizane" ar fi - si sondajul Iccu este aproape complet subiectiv - ele reflecta totusi, daca nu optiunile clare, tendintele de fond ale electoratului. Acestea indica, la doi ani de la schimbarea din 1996, o cadere accentuata a partidelor coalitiei guvernamentale, o anume stabilitate a fostului partid guvernamental si o crestere a extremei nationaliste. Sondajele confirma ceea ce, de peste un an si jumatate, mediile independente nu inceteaza sa prognozeze: departe de a confirma sperantele puse in ea la "votul istoric" din noiembrie 1996, actuala putere a adancit criza tarii, a impins-o spre limitele suportabilitatii sociale. Dupa doi ani de guvernare Cdr - Pd, evolutia interna si externa a Romaniei apare mai lipsita de orizont ca oricand. Nu voi mai relua, aici, cauzele obiective ale situatiei. Ca si alti confrati, dupa anii in care am denuntat deschis, cu duritate, afacerile guvernarii Pdsr-iste, am amendat, de la primele semne de discrepanta intre vorbe si fapte, actele noii puteri in care, de altfel, precum cei mai multi, imi pusesem speranta. Presa independenta a incercat mereu sa ii atraga atentia asupra evolutiei sale neconvingatoare. Feed-back-ul nu a functionat. Cititorii stiu succesiunea evenimentelor, prezentate pe larg la vremea lor. In masura puterilor mele am incercat sa lamuresc deturnarile de obiective majore, miscarile interesate ale gruparilor partinice de interese, pervertirile unor campanii de redresare morala a comunitatii. In masura in care faptele se adevereau, am propus si unele solutii. Nu despre ele vreau insa, cum am spus mai inainte, sa scriu. Sondajele - dar si analizele "crude" ale presei - au obligat reprezentantii puterii sa incerce explicarea situatiei. Cea mai "consistenta" formulare a fost, din acest punct de vedere, cea a principalului consilier prezidential, d-na Zoe Petre. Vom incerca, pentru cei ce ne urmaresc, sa o explicam.
D-na Petre sustine ca principala "cauza" a pierderii audientei actualei puteri este una "clasica", si anume "automatismul erodarii partidului aflat la putere". Fenomenul - trebuie sa o recunoastem - este real si normal. Romanii nu se asteptau, evident, ca "schimbarea" sa duca automat la schimbarea spectaculoasa a calitatii vietii lor. Apelul la "stransul curelei", lansat de primul guvern Cdr - Usd, guvernul Ciorbea, a fost primit chiar cu intelegere si simpatie. Ce a urmat nu a mai fost insa o "erodare automatica", ci o autoerodare, o demonstratie de incapacitate, amestecata cu coruptie si "lupta pentru ciolan". Intelegerea si simpatia aratate noii puteri s-au transformat, treptat, intr-o reactie de respingere care nu mai are nici o legatura cu normala uzura a guvernarii. D-na Petre a afirmat ca pierderea popularitatii puterii s-ar datora, mai degraba, "senzatiei de galceava politica perpetua", cultivata de presa pe marginea unor "semnale de conflict" intre partenerii politici coalizati, "semnale" altfel normale intrucat partidele puterii au - totusi - viziuni diferite asupra cailor tranzitiei. Pentru presa independenta aceste "semnale" nu au fost insa doar expresii ale unor "polemici cordiale", ci semne reale ale unor conflicte de interes, ale unor batalii aprige pentru preluarea unor portii cat mai mari din "tortul economic" ramas dupa praduirea Pdsr-ista. Mediile au consemnat concret, cu fapte si nume, cum s-au executat o serie de "repartitii patrimoniale", cum au fost favorizate conjunctural unele structuri partinice clientelare, cum s-au efectuat o serie de tranzactii ce trebuiau sa fie asiguratoare pentru bugetul statului. Conflictele au fost asadar foarte reale si extrem de motivate material. Cele mai recente dovezi au aparut in "campania pentru Bucuresti", campanie in care "partenerii" nu s-au menajat deloc. Cine pune mana pe primaria Capitalei are, in principiu, o serioasa optiune pentru preluarea sau pastrarea puterii. Ce "semnal de conflict" mai poate fi socotit anuntul candidatului Pd ca, pentru turul Ii, va recomanda alegatorilor sai sa sustina candidatul Pdsr-ului? Conflictul este evident, pe fata. Radacina lui se afla insa in compromisurile initiale, facute la constituirea actualei coalitii. Unul dintre ele este "pactul secret" cu Udmr-ul, pact pe care "majoritarii" nu mai stiu cum sa il aplice acum fara riscul pierderii masive de electorat. Chestiunea satisfacerii unor cereri Udmr-iste nu ar mai fi fost tratata "cu mijloace afective" daca acestea ar fi fost facute publice de la inceput. Tot asa cum, daca autoritatea primului ministru ar fi fost intarita de la instalarea sa, multe dintre "rebeliunile" partinice nu s-ar mai fi produs.
Consilierul prezidential considera ca o alta cauza a pierderii popularitatii puterii este inducerea - din partea aceleiasi prese nestatornice - a sentimentului ca "reforma nu merge deloc", sentiment fals pentru ca, totusi, reforma se face. Ceva mai incet, este adevarat, dar se face. Trebuie sa-i explicam d-nei Petre ca in acelasi mod se putea apara si dur criticata guvernare Vacaroiu. Nimeni nu a sustinut ca reforma s-a blocat total. Criticile presei s-au structurat pe cazuri concrete, pe "ciudateniile" care au aparut in legatura cu ele, "ciudatenii" de care era responsabil dl Sorin Dimitriu, seful Fps-ului si ministrul Privatizarii. Or, au trebuit sa treaca doi ani pana cand el a fost schimbat si plecarea nu a fost insotita de nici un fel de explicatie asupra modului cum s-a gestionat averea comuna. "Sentimentul" presei a fost ca dl Dimitriu a fost sustinut din cu totul alte motive decat realizarea reformei. Pentru ca, in fapt, nimic nu a fost facut cu transparenta. Constatarea este valabila si pentru alte acte ale puterii. De la ocuparea unor posturi in administratia publica pana la numirile de ambasadori (sub presiunea unor grupuri interesate), totul s-a facut cu o discretie ce nu poate fi justificata intr-un regim democratic. D-na Petre a socotit prezentarea stagnarii reformei drept "un sentiment", deformator - desigur - ca orice sentiment. Sentimentul este, totusi, provocat de o situatie reala, uneori precis definita. Cresterea riscului de tara - afirmat de agentiile financiare internationale - carpirea continua a bugetului - prost alcatuit, pe resurse imaginare, din start - cazurile concrete de birocratie si coruptie economica - semnalate pe fondul marilor campanii prezidentiale impotriva birocratiei si coruptiei - arata ca nu doar reforma economiei este blocata, ci si reforma societatii in ansamblul ei. Am aratat, cu alta ocazie, ca principala greseala a noii puteri a fost preluarea necritica a sistemului montat de fostul regim. Cu aceleasi instrumente se ajunge, in genere, la aceleasi rezultate. O schimbare radicala a sistemului indatoririlor si raspunderilor era, intr-o perioada de tranzitie rapida, absolut necesara.
D-na Petre a inclus intre cauzele declinului de audienta al coalitiei guvernamentale si "sindromul post-Madrid". Respingerea candidaturii Romaniei la Nato nu s-a datorat insa unor "jocuri strategice" ale organizatiei euro-atlantice. Ea a revenit, in exclusivitate, guvernantilor romani. O noua amanare, justificata, evident, pe datele concrete ale evolutiei situatiei din tara va accentua total acest sindrom si va intari pozitia extremistilor, adepti ai izolarii sau, eventual, ai reintoarcerii spre rasarit. Or, conectarea la Eurasia ar indeparta definitiv Romania de democratiile occidentale, de Ue. Cei aproape doi ani de dupa Madrid sunt, se pare, pierduti, tara neindeplinind nici acum conditiile puse de Nato. Ca sa nu mai vorbim de cele puse pentru admiterea in Ue.
Argumentarea consilierului prezidential, d-na Zoe Petre, ar fi fost, probabil, foarte corecta daca puterea ar fi aratat, in plan concret, ca incearca realmente sa faca ceva. Am numit mai inainte cateva din modalitatile prin care ea ar fi putut debloca situatia. Dar, in acest scop, cineva ar fi trebuit sa isi asume deschis raspunderea, sa isi fixeze termene si sa le respecte, indiferent de interesele conjuncturale sau de efectele perverse imediate. Sistemul administratiei actuale, sistem impus dupa 1989, exclude angajarea personalizata a raspunderii. Cand angajarea se face difuz, cand decizia pare a emana dintr-o nebuloasa ce ii ascunde ratiunile proxime, impasul este inevitabil. "Cauzele" identificate de d-na Petre sunt, in fapt, consecintele acestui impas.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
