Attila Guitar Weinberger - un gradinar al bluesului
"Nu va lasati pacaliti! Nu inghititi toate kitschurile care va sunt servite zilnic"
A venit toamna si bucurestenii se inghesuie, la sfarsit de saptamana, in cluburi. Boemia nu mai e cu mici si cu bere, ca pe vremea lui Caragiale. Ca in oricare club din Londra, New York sau Paris, uiti de ploile reci de afara si din suflet, ascultand muzica de buna calitate, cu un pahar de vin sau de whisky in fata. Peste breasla cantaretilor din cluburile Capitalei, domneste, invaluit de mister, Big Boss A.G. - cum ii spun prietenii. Attila Guitar Weinberger - caci acesta ii este numele - poarta bluesul ca pe un fel de steag al celor ratacitori si, chiar daca a colindat America sau Germania, stie ca blues se poate canta la fel de bine si in New Orleans sau Memphis, ca si pe Gabroveni, in Bucuresti
Un pret prea mare pentru o chitara
- Ca in mai toate cazurile artistilor, probabil o copilarie destul de neobisnuita, sau, poate, indemnul parintilor, ti-au marcat drumul spre muzica. Care este cea mai frumoasa amintire din copilaria ta, A.G. Weinberger?
- Din copilarie nu am prea multe amintiri, pentru ca la varsta de 10 ani am trecut peste o boala care mi-a sters o buna parte din memorie. Am fost patru zile in coma, aproape eram cu un picior in lumea asta si cu unul in cea de dincolo, dar am avut noroc: ingerul meu pazitor, rugaciunile mamei si eforturile doctorilor (care nu-mi mai dadeau nici o sansa, revenirea mea parandu-li-se un miracol) m-au facut sa ma insanatosesc. Mama mi-a povestit apoi ca, in momentul in care m-am trezit din coma, prima mea propozitie a fost: "De ce m-ati adus inapoi?!" Nu stiu de ce am spus asta si nu stiu pe unde a haladuit spiritul meu in timp ce am fost in coma, dar acestea au fost primele vorbe ale noii mele vieti. Si a doua propozitie a fost: "Eu vreau sa ma fac chitarist de rock & roll!" Si mama mea s-a dus si s-a imprumutat de bani (tocmai era in divort de tatal meu) si mi-a cumparat prima chitara. Si de atunci, imi reglez viata in aceasta directie zi cu zi.
Mama, care provine dintr-o familie foarte bogata de evrei din Viena (o mare parte dintre membrii familiei sale au fost exterminati in lagarele naziste), n-a prea vazut cu ochi buni acest entuziasm al meu. Dar a trecut peste principiile in care a fost educata si mi-a stat alaturi. Tatal meu, ungur din Oradea, ne-a parasit cand eu eram copil. Multa vreme l-am urat si nu am vrut sa stiu de el. In urma cu cativa ani ne-am reintalnit si am hotarat sa stergem amintirile urate. In momentul acela mi-a aratat, cu mainile tremurande - e batran si bolnav acum - un teanc de taieturi din ziare si reviste: stransese tot ceea ce se scrisese despre mine in presa, de cand m-am lansat si pana acum. E foarte mandru de mine.
- Dar zodia sub care te-ai nascut crezi ca ti-a influentat personalitatea?
- Sunt nascut pe 30 august, deci sunt Fecioara si Sarpe - in zodiacul chinezesc - o combinatie interesanta. Nu ma prea pricep eu la zodiace, dar am o zodie buna. Da, pentru ca sunt Fecioara, pot spune ca sunt un tip ordonat, desi ordinea mea nu prea este in concordanta cu ordinea acceptata de restul lumii.
- Cum era adolescentul A.G. Weinberger? Un nonconformist, de buna seama, daca ai reusit "performanta" de a fi exmatriculat din liceu pe motive politice.
- Scoala am cam fentat-o, pentru ca mi se parea ca n-aveam ce sa invat acolo. Lecturile mi le-am facut acasa. La scoala, in anii 80, ce puteai sa inveti? Studiul materialelor? Nu ma interesa asta! Ma interesau istoria, literatura, geografia si limbile straine. Am pus bazele unui cenaclu literar, care s-a numit "Compromis 83", pentru care am fost foarte laudat la inceput. Dar la a doua sedinta a cenaclului am pregatit o analiza a antologiei "Strigatul" a poetilor si a scriitorilor americani din generatia "beat". Era o indrazneala pentru vremea aceea, ca in anii cei mai duri ai comunismului sa faci apologia curentului literar hippy. Pentru asta am fost exmatriculat pentru trei zile din liceu si am fost "mustrat" in toate ziarele de partid din oras si din judet.
Familiile mixte - solutia "conflictelor" interetnice
- Prima trupa cu care ai cantat a fost Metropol - o trupa celebra la vremea ei. Ai tintit, de la inceput, foarte sus.
- Oradea este un conglomerat etnic. In ce fel te-a marcat orasul in care te-ai nascut si ai copilarit, cum privesti relatiile interumane, din acest punct de vedere?
- Eu sunt un tip cosmopolit. In Oradea nu este aceasta raca interetnica, asa cum de fapt nu cred ca e nicaieri in tara asta. Ea doar este intretinuta artificial de politicieni ca sa aiba pe ce bate moneda, distragand astfel atentia opiniei publice de la lucruri mult mai grave. Aceasta este o nebunie a secolului Xix si Xx. Familiile mixte sunt viitorul, ele sunt solutia asa-ziselor probleme interetnice. Eu nu mai cred in etnii pure. Se vede si la caini - la maidanezi, care sunt mai "umani" decat cainii de rasa, care sunt foarte aroganti si infatuati, uneori chiar degenerati din cauza prea marii puritati a rasei. Imi plac cainii, da, imi plac animalele, imi place in general viata, imi place tot ce e viu si organic. Imi place si anorganicul, cu conditia sa nu-si depaseasca statutul de anorganic. Cum ar fi politicul, de exemplu, care este o treaba foarte stearpa si anorganica.
"Am ramas in Romania pentru ca aici mi-am plantat gradina!"
- Esti considerat un pionier al blues-ului in Romania. Dupa exemplul tau, apar tot mai multe trupe care adopta acest gen muzical.
- In Romania deja sunt 12 trupe care se ocupa de acest gen si canta astfel de muzica. Sunt foarte mandru de mica mea comunitate de blues. Ma simt ca un gradinar: multe plante cresc in gradina mea, fiecare se dezvolta conform propriului "cod genetic", conform propriului "feeling" si vedem deja roadele: sunt trei albume produse in Romania, de catre muzicieni de blues formati si educati in Romania.
- Stiu ca ai stat ceva vreme in America, ba, mai mult chiar, ai petrecut cateva luni bune in Memphis, patria blues-ului autentic. Care e atmosfera de acolo?
- Prima data cand am intrat intr-un club de pe Billy Street (cea mai faimoasa strada de muzica din lume, sunt 28 de cluburi de blues pe o lungime de 50 de metri, o "baie de blues" practic) - clubul B.B. King se numeste, mi s-a intamplat ceva neobisnuit (pentru mine): intrarea costa 11 dolari si acolo mai era o notita in care se spunea ca pentru muzicieni costa doar 7 dolari. Eu am dat 11, si omul de la intrare mi-a dat inapoi 4. Si l-am intrebat de ce, si mi-a spus: "Tu canti, nu-i asa?" "Da!" "Ei bine, intra si distreaza-te!" Deci, bluesmenii se "adulmeca" intre ei. Si vizita mea in Memphis mi-a dovedit existenta acestui "trib" al blues-ului si viabilitatea principiului conform caruia oamenii, chit ca nu se cunosc, se recunosc!
- De ce ai ramas in Romania? Se vede ca nu ti-au lipsit oportunitatile de a ramane in Occident.
- Pentru ca pot sa plec oricand. De patru ori am avut intentia sa raman acolo, si de patru ori m-am intors. M-am intors de fiecare data pentru ca simteam ca s-ar putea, totusi, sa se schimbe ceva. Asta spuneam si colegilor mei de clasa, anul trecut, cand a fost intalnirea promotiei mele: unii sunt in Ungaria, altii - in Germania, altii - in America. "Si tu unde esti?" - m-au intrebat ei. "Eu? In Bucuresti!" "Bucuresti? Ce faci tu acolo?" Zic: "Ce fac? Fac o noua conjunctura culturala, asta fac! Particip la crearea unei noi mentalitati, a unei noi istorii! In timp ce voi v-ati dus la caldurica... Foarte bine! Aveti bunastare materiala, dar sunteti plictisiti, se vede pe voi: aveti de toate, dar, ca evolutie umana, v-ati oprit! Eu nu m-am oprit, pentru ca eu o duc foarte prost material aici, dar am in mine mai mult entuziasm si dragoste de viata decat voi!"
"Casa mea este globul pamantesc!"
- Pentru ca ai amintit ca ai ales sa locuiesti in Bucuresti, am sa te intreb cum te-ai adaptat, ca ardelean, vietii din Capitala.
- E foarte greu aici. Bucurestiul este un conglomerat de mitocanie, oportunitate, obraznicie si aristocratie decazuta. Si sunt niste insulite de eleganta, de spiritualitate, de buna crestere, dar toate sunt sub cupola tristetii. Pentru ca unica sansa a omului cu bun simt este sa se ascunda la el in casa, intre cei patru pereti, intre care isi poate crea propriul sau univers.
- Atunci, acasa te simti tot la Oradea, nu-i asa?
- Nu! Eu nicaieri in lume nu ma simt strain, dar nici in Romania nu ma simt acasa. Sigur, merg din cand in cand sa vad pe fiul meu si pe mama mea. Imi e dor de Oradea, dar nu este acel dor de casa. Nicaieri n-am simtit dorul de casa deoarece casa mea este globul pamantesc. Nu stiu, probabil ca port in mine traditia poporului meu, raspandit in toata lumea.
"Publicul - componentul al trupei mele!"
- Ce simti cand esti pe scena? Comunici cu publicul? Il simti ca participa alaturi de tine, sau pur si simplu canti rupandu-te de realitate?
- Nu, eu nu pot asa. Ne rupem de realitate impreuna, pentru ca publicul este componentul "plus unu" al trupei mele dintotdeauna. Publicul te simte si intre noi se intampla ceva foarte interesant: ne tinem reciproc o oglinda in fata, timp de 2-3 ore, ca sa ne regasim unul in oglinda celuilalt. E fascinant! Ne hranim reciproc: publicul din muzica mea, iar eu - din satisfactia si multumirea publicului.
- Ce ai dori sa le transmiti celor care vor citi acest interviu?
- Un mesaj de protectie a igienei spirituale si mentale: nu va lasati pacaliti si nu inghititi toate kitsch-urile care va sunt servite zilnic, incepand de la politica pana la cultura, prin toate canalele mass-media. Pentru ca sunt foarte multi sarlatani care doresc acest lucru: sa va polueze mental si dupa aceea sa-si traga foloasele. Nu va lasati pacaliti! Dati in ei!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
