Urmeaza potopul!
Vizita la Washington a primului ministru, dl Radu Vasile, a reprezentat, dupa cum singur a spus-o, expeditia ultimei sanse. Formularea suna dramatic si, pentru cineva mai putin avizat in evolutia culiselor politicii romanesti, chiar este. Intr-adevar, se va intreba cetateanul obisnuit, a ajuns tara intr-o situatie atat de grava incat sa mai aiba doar o ultima sansa? Si, daca aceasta este ultima, de ce trebuie cautata ea tocmai la Washington? De peste un secol, romanii au fost obisnuiti cu ideea ca sansa Romaniei se afla in Romania, ca problemele tarii nu se pot rezolva decat la Bucuresti si nu in alta parte. Cum este posibil ca un prim-ministru, care facuse declaratii foarte transante asupra "caii romanesti" a tranzitiei inainte de instalarea sa, sa ajunga in situatia de a cauta la altii (Fmi, Bird etc.) raspunsul la greaua problema a finalizarii Reformei pe plaiurile carpatine?
Adevarul este ca situatia era previzibila. Nu ma refer la lunga "traditie" a romanilor de a cauta mereu rezolvarile aiurea. De la "inchinarile" catre Inalta Poarta, pana la temenelile comuniste catre Moscova, majoritatea conducatorilor romani au fost tentati sa se puna sub protectia unei puteri sau alteia. Caderea comunismului a schimbat "vectorul", guvernantii de dupa 1989 cautand asiduu sprijinul Americii sau al Europei Occidentale. Fapt aproape firesc, daca ne gandim ca in lumea noastra nimeni nu mai poate rezista singur. Intr-o societate mondializata, izolarea duce la sufocare, la anemierea oricarui organism, cat de sanatos ar fi el. Problema este insa daca cei carora vrei sa li te alaturi te accepta. Dupa 1989, Romania a avut mai multe sanse de a fi primita in comunitatea vestica. Nu le vom mai reaminti. Am scris, aici si aiurea, cum a risipit guvernul Iliescu imensul capital de simpatie pe care tara l-a avut la rasturnarea dictaturii ceausiste. Am subliniat sansele pe care le-a recastigat prin "schimbarea" din 1996. Iata insa ca, la doi ani de la aceasta, primul ministru vorbeste de "ultima sansa", de ceasul al doisprezecelea. Aproape iti vine sa crezi ca au dreptate extremistii nationalisti care sustin ca Romania este buricul pamantului si ca, in consecinta, toata lumea ne gelozeste pentru imensele noastre resurse, pentru bogatiile in care ne lafaim. Romania, cum spunea si Ceausescu, ar trebui sa se izoleze de ceilalti, sa-si fie suficienta siesi. Or, lucrurile nu stau deloc asa. Romania este cea mai saraca tara de pe continent si, in momentul de fata, se afla aproape in situatia de a fi in incetare de plati pe piata internationala. De a fi, altfel spus, declarata o tara falimentara. Si exclusa automat de la orice forma de integrare comunitara.
Cauzele sunt multiple. Unele dintre ele tin de ansamblul clasei politice romanesti, altele sunt foarte concrete si tin de actiunile administratiei actuale. Unele vizeaza, asadar, reconstructia societatii civile in Romania, celelalte - actele guvernarii, evolutiile reale ale celor ce si-au asumat destinele tarii. Dupa noua ani de la ceea ce s-a numit "revolutia romana", cei mai multi observatori constata, din prima perspectiva, ca societatea romaneasca este inca departe de o stabilizare functionala, de o evolutie normala. Vina este a clasei politice care, in ciuda deosebirilor interne - proclamate - de ideologie si programe, s-a vadit complet incompetenta, neavenita, interesata. La romani, politica este o meserie mai speciala decat altele, pentru ca aduce mai multi bani. Sau mai multe relatii. Schimbarea din 1996 nu a imprastiat aceasta impresie. In doi ani, pentru alegatori, "astia" au ajuns sa se confunde cu "ailalti". Exemplele sunt nenumarate si, la vremea lor, am semnalat si noi cateva. Faptul ca accesul la putere al "democratilor", al anticomunistilor declarati, nu a schimbat nimic, ba chiar a inrautatit situatia tarii, a reprezentat o crunta dezamagire pentru comunitate. In loc sa schimbe radical sistemul, noul regim a functionat dupa "regulile" celui dinainte, i-a preluat obiceiurile. "Campaniile" sale, in special cele impotriva coruptiei, au aparut drept simple vorbe in vant, praf aruncat in ochii cetatenilor. Noul regim a apelat la aceleasi formule diversioniste pe care celalalt le preluase din arsenalul "defunctului" comunism. Metoda "din afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul" s-a aplicat cu aceeasi vigoare ca si pe vremea d-lui Iliescu. Cand nu se rezolva marile probleme, zgomotul facut in jurul chestiunilor minore poate da un ragaz. Nu stim insa pentru ce.
Doua "probe" sunt suficiente: "scandalul" universitatii de stat maghiare si "batalia" pentru Tvr. Prima a fost fortata artificial de Udmr, care si-a vazut neabatuta de scopuri, speculand tocmai inconsecventa politicienilor romani. Udmr a fost adusa la guvernare in mod special pentru a promova o imagine de deschidere europeana a noului regim. S-a observat, foarte repede, ca - departe de a pune umarul la deblocarea Reformei - reprezentanta maghiarimii din Romania a continuat - si prin falsa dezbatere interna intre "radicali" si "moderati" - sa-si urmareasca tinta. Care nu este doar o universitate de stat in limba maghiara. Santajati cu parasirea coalitiei majoritare, guvernantii - proveniti din partide "nationale" - au acceptat tot. Fara a castiga prea mult in exterior. Fara a mai putea spera ca tara va fi admisa in Nato si Ue, dar fiind siguri de "fotoliile" in care stau. Desi tambalaul facut pe tema federalizarii Ardealului ar fi trebuit sa-i zgaltaie, pentru ei, doar aparenta conteaza. Si speranta de eternizare la putere. Cum s-a vazut in cazul bataliei pentru presedintia Tvr, cand parlamentari ai puterii au preferat sa voteze alaturi de "detestata" Opozitie, ca nu cumva vreunul dintre grupurile partinice aliate sa ajunga mai influent decat altul. Pentru partidele coalitiei guvernamentale, ca si pentru cele ale fostei puteri, doar imaginea este valabila. Deoarece, desigur, imaginea asigura promovarea interesului electoral. Nici unul dintre ele nu a inteles ca electoratul le-a sustinut pentru ca erau impreuna si pentru ca promiteau "altceva". Procedand la fel ca "ceilalti", guvernantii au descalificat intreaga clasa politica, au derutat complet electoratul. Spre cine sa se mai uite acum alegatorul? Spre extremistii "justitialisti"? Un acces al acestora la putere ar insemna nu numai izolarea totala a tarii, ci si excluderea celei de-a "patra puteri", a mediei, formula totalitara presupunand o cenzura nemiloasa. Cu o comunitate surda si oarba, "baietii" ar putea proclama orice, dar ar duce la prabusirea economica definitiva a tarii si, probabil, la razboi intern.
Incapacitatea si imoralitatea clasei politice actuale potenteaza si cealalta cauza. Dl Radu Vasile a trebuit sa se deplaseze la Washington ca sa afle ca administratia romaneasca a inaintat in privatizarea si restructurarea economiei pana la piciorul broastei. Ca bugetul statului a fost prost alcatuit, pe baza unor resurse imaginare. Ca avem nevoie de noi fonduri de la Fmi si Banca Mondiala. Ca remanierea guvernului trebuie facuta pentru a-l face mai eficient si mai decis. Dl Vasile a promis textual: "In urma monitorizarii intreprinderilor cu pierderi, se va trece la inchiderea lor. Este mai putin impovarator pentru bugetul statului ca intreprinderile sa fie inchise, iar salariatii sa primeasca lunar salariile pentru o perioada determinata". Primul ministru a dat chiar termene precise pentru privatizarea marilor intreprinderi romanesti si pentru alcatuirea unui "buget realist". Dar, se pune imediat intrebarea, ce l-a impiedicat sa faca acest lucru pana acum? De ce nu a respectat termenele anterioare pe care singur si le-a dat? Cum de a ajuns, dupa ce a criticat guvernarea Ciorbea, sa apeleze la aceleasi metode ca aceasta, sa utilizeze aceleasi surse de finantare conditionata? Presa a semnalat, de-a lungul primelor sase luni ale guvernarii Vasile, aceleasi tentative de "vopsire a gardului", in locul faptelor relevante. Cine este de vina ca Occidentul ne percepe asa cum ne percepe, ca ne conditioneaza asa cum ne conditioneaza, ca ne amana de la oricare prilej de integrare oferit est-europenilor? Daca occidentalii suspectau de duplicitate fosta putere, pe ce se bazeaza mefienta lor totala fata de cea actuala?
Raspunsurile ar putea fi aflate in cercetarea structurilor puterii in functiune. In 1996 salutam, la instalarea ei, deschiderea posibilitatilor de restaurare a societatii civile in Romania. Coalitia guvernamentala, am sustinut, include toate tendintele politice specifice unei societati normale: crestin-democratia, social-democratia si liberalismul. O conlucrare decisa si unitara a fortelor ce le concretizeaza ar face tranzitia ireversibila si-ar "civiliza" definitiv societatea. Concurenta fireasca a formulelor ideologice si programatice trebuia sa inceapa abia dupa acest moment, chiar daca - urmare a transformarilor dureroase produse - el ar fi fost marcat de un anume recul electoral general. Nu am tinut insa seama, in predictiile mele, de un fenomen major: partidele asa-zis democratice erau structurate, in majoritatea lor, mai putin ca modalitati de concretizare a unor doctrine si idealuri sociale ci, mai mult, ca "partide pentru lideri", ca uniuni de interese particulare in jurul unor personalitati protectoare. Cum sa nu apara atunci "coalitia schimbarii" drept o conexiune momentana de interese de grup, cum sa nu reprezinte, in consecinta, ciocnirile din interiorul ei ciocniri de orgolii, confruntari bazate pe puterile personale, pe aspiratiile fiecarui grup aliniat clientelar in spatele unui anume lider? Iar sistemul existent, cu configurarile lui "feudale", a exacerbat aceasta concurenta, a facut inutil orice efort de destepenire a evolutiei. Partidul pentru lider evolueaza in functie de capriciile acestuia, de proiectele si aspiratiile lui, care nu sunt intotdeauna aceleasi cu cele ale comunitatii.
Ineficienta administratiei provine de aici. Ce prim-ministru ar indrazni sa se atinga de birocratia unui minister infeudat unuia dintre partidele coalitiei care il sustine? Dl Radu Vasile a promis, la instalare, o atitudine ferma fata de aparatul birocratiei administrative, indiferent de originea politica a demnitarilor plasati in varful lui. El a esuat, ca si predecesorul sau. Or, pentru ca actiunile cabinetului pe care il conduce sa devina eficiente, el trebuia sa inceapa cu schimbarea radicala a sistemului. Inclusiv cu abandonarea celebrului "algoritm". Am aratat, cu alt prilej, ce va insemna remanierea in conditiile mentinerii lui. Pentru ca, oricare ar fi riscul partinic, interesul general trebuie acum sa prevaleze celui marunt, electoral. Lucrul asta, cred, il stia dl Vasile si fara sa se mai duca la Washington. El a sperat, poate, ca "intarit" de acolo va putea sa juguleze mai temeinic tendintele concurentiale, centrifuge ale sustinatorilor sai politici. Daca, pana la urma, nu intelege ca ar trebui sa puna cele mai dure conditii sau sa plece, "ultima sansa" va fi definitiv ratata. Nu ar mai urma decat potopul.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
