Cornel Fugaru
"Muzica este crezul meu si n-am s-o pacalesc niciodata"
Va spunem astazi povestea unui tanar pornit din mahalalele saracacioase dar pline de romantism ale Bucurestiului, care canta cocotat prin pomi, la muzicuta si la garmosca. Este povestea unui compozitor stimat si iubit - Cornel Fugaru - asa cum ne-a spus-o el insusi, la malul marii, in zilele festivalului "Mamaia "98".
Baiatul cu garmosca
- Foarte multi dintre cei ce fredoneaza melodiile pe care dvs. le-ati compus, in cei mai bine de 30 de ani de cariera de pana acum, se intreaba de unde vine, de fapt, Cornel Fugaru.
- M-am nascut pe 2 decembrie 1940, in Bucuresti, intr-o mahala din cartierul numit acum Aparatorii Patriei (pe vremea aceea, din spatele casei mele incepea campul cu porumb). Din primii ani ai copilariei, imi amintesc razboiul, mizeria, foametea, noroiul si casele modeste ale mahalalei noastre. Dar eu nu aveam griji, pe vremea aceea: ca orice copil, eram foarte nabadaios, eram cand pe scara, cand pe acoperis, cand prin pomi. Prima data cand am cochetat eu cu muzica a fost pe la 4-5 ani, cand tata a venit cu o armonica din aceea ruseasca, cu butoane ("garmosca" se numea), pe care o cumparase de la un soldat rus. Si la garmosca am inceput eu sa cant, singur, dupa ureche, fara sa stiu notele, melodioarele care existau pe vremea aceea - cele rusesti, cu Catinca, cu eroul sovietic, din filmele lui Soloviov. Mai aveam, pe-atunci, in casa, un gramofon, cu discuri de ebonita, la care ascultam muzica clasica si mai aveam un difuzor, caruia ii dadeai drumul rasucind un buton si la care se difuza un singur program; acolo am ascultat eu marii sansonetisti romani ai vremii. Si la un moment dat, mama - Dumnezeu s-o ierte - mi-a adus o muzicuta. Placerea mea cea mai mare era sa ma urc in plopul din fata casei si sa cant cu muzicuta ore in sir.
- Si, totusi, cand ati luat muzica in serios?
- Viata nu prea m-a rasfatat, am avut o copilarie deloc linistita si tihnita. Pentru ca parintii mei s-au separat, stateam cand cu mama, cand cu tata, cand cu bunicii din partea mamei. Si din cauza aceasta, viata mea de scolar era o brambureala continua, ma mutam de la o scoala la alta. Asa se face ca liceul ("Matei Basarab", din Bucuresti) a trebuit sa-l urmez la cursurile serale. La liceu am avut ca profesoara de chimie (si diriginta) pe doamna Giuleanu, care era sotia rectorului de la Conservator. Auzindu-ma cantand, impreuna cu o mica orchestra pe care singur mi-o injghebasem, la o serbare din aceea "tampeneasca" - ce se facea in preajma Sarbatorilor de Pasti pentru a determina tinerii sa nu mearga la biserica - doamna Giuleanu si-a dat seama ca am talent si m-a sfatuit sa dau la Conservator. I-am spus ca nu stiu nici notele, si nici nu aveam posibilitatea de a studia pianul acasa. Dar ea a insistat si mi-a spus ca sunt niste cursuri de pregatire pentru viitorii candidati si ca ar fi bine sa incerc. Acesta a fost exact peronul de unde am luat acest tren al muzicii. Din clipa aceea mi-a intrat in cap aceasta idee - ca eu trebuie sa intru la Conservator - si m-am inscris la cursul de pregatire. Bineinteles ca a fost foarte greu, dar darzenia si tenacitatea cu care m-a inzestrat natura m-au ajutat sa castig aceasta batalie. Sunt Sagetator, asa ca m-am asezat pe cal si cu sageata in mana am tintit Conservatorul. Am intrat, nu cu o medie foarte mare, dar nici mica (altii veneau cu o scoala de muzica in spate si cu pianul in casa). Stateam pe vremea aceea cu mama, intr-un apartament modest, dintr-un bloc cu trei etaje, pe la Coltea, si o duceam tot greu. Pentru ca nu aveam pian acasa, primii trei ani de facultate stateam in Conservator, de la 8.00 dimineata pana la 22.00 noaptea, ca sa studiez. Si am invatat pe rupte, ca sa-i pot prinde din urma pe colegii mei: am reusit sa iau 10 la pian in anul trei, dupa ce, cu trei ani inainte, incepusem studiul de la a aseza degetele pe clapele pianului. A fost o lupta in primul rand cu mine, o lupta interioara, si apoi cu cei din jur.
"Impuscaturi pe portativ"
- Cum ati ajuns sa va impuneti in lumea muzicii usoare?
- In anii urmatori Conservatorului, am facut o formatie - "Sincron" se numea - care a avut mare succes. Era o formatie care putea oricand sa acompanieze pe note (ceea ce formatiile care au aparut atunci nu stiau sa faca, majoritatea nu puteau canta dupa note, ci dupa ureche); si atunci au inceput toti solistii care erau pe vremea aceea sa apeleze la noi, pentru a-i acompania in concerte: Pompilia Stoian, Cristian Popescu, Anda Calugareanu (pe care, Dumnezeu s-o ierte, eu am descoperit-o!), Corina Chiriac, Dan Spataru. Primele mele compozitii dateaza inca din anii de Conservator, erau niste prelucrari folclorice (care, de altfel, au avut mare succes), facute anume pentru a trece "testul" ideologiei culturale socialiste si pentru a fi primit in randul compozitorilor. A fost o perioada foarte frumoasa, am facut turnee in strainatate - mai mult in tarile socialiste, dar si in Israel, am ajuns de vreo doua ori, prin anii "70 - am facut si niste filme, dintre care o comedie muzicala foarte reusita la anii respectivi ("67), realizata impreuna cu Cezar si cu George Grigoriu - se numea "Impuscaturi pe portativ".
- Va mai amintiti care a fost prima dvs. compozitie?
- Nu-mi mai amintesc titlul, dar imi amintesc o situatie amuzanta in legatura cu ea: eu mi-am ascultat prima compozitie stand pitit in sala de concert! Prima piesa pe care mi-a cantat-o cineva in public a fost Dan Spataru. Avea un concert la Casa de cultura a studentilor "Grigore Preoteasa", sala era ticsita, iar afara era o mare de studenti, de tineri, care voiau sa intre. Eu am intarziat si din cauza aceasta n-am mai putut sa intru prin fata, ci am intrat pe la intrarea de serviciu, trecand cu greu de cordoanele de militie. Cand am intrat in sala, pe scena, Dan Spataru tocmai ma anunta ca si compozitor al piesei pe care urma sa o cante. Sala ma ovationa si ma chema pe scena, dar eu, din timiditate, m-am lasat in jos, alunecand intre perete si multimea care ma inconjura, ca sa nu fiu recunoscut. Si asa mi-am ascultat eu prima piesa, ascuns printre primii ascultatori ai pieselor mele, dar cu o bucurie imensa in suflet. Asta se intampla acum mai bine de 30 de ani.
- Am lucrat cu foarte multi: in atatia ani, incepand de la Margareta Paslaru, Anda Calugareanu, Corina Chiriac si pana la Elena Carstea, Monica Anghel - cred ca au fost zeci de solisti. Cu Monica Anghel am avut o colaborare mai speciala, avem si o relatie mai stransa, dat fiind ca eu si sotia mea am devenit nasii sai de cununie. Am lansat si un Cd impreuna cu Monica, am cucerit si trofee la concursurile din tara si din strainatate.
Viata, de azi pe maine
- Care este, dupa parerea dvs., statutul compozitorului azi, in Romania? Reusiti sa aveti un standard rezonabil de viata, traind doar din muzica?
- Perspectiva muzicii si a artelor, in general, nu e prea stralucita pentru viitorul mileniu care ne bate la usa. Nu o duc prea bine traind doar din muzica, ba chiar o duc mai rau acum decat inainte. Statutul de compozitor nu-ti permite sa-ti duci viata de azi pe maine, nu zic pe poimaine. Si eu nu-s facut, din pacate, sa vand pantofi sau sosete, sau sa-mi deschid butic, cum au facut cativa colegi de-ai mei de breasla, ca sa se descurce cu banii. Adica, eu imi iubesc profesia mai mult decat orice pe lume. Muzica este crezul meu si cred ca niciodata n-am s-o pacalesc; si, totodata, daca exista un fair-play intre noi, nici ea n-o sa ma pacaleasca pe mine.
- Care va e cea mai draga dintre compozitiile dvs.?
- Intotdeauna, cea mai draga e cea pe care tocmai ai terminat-o si care speri ca va ajunge sa fie iubita si ceruta de public. Sigur ca nu toate melodiile pe care le compui devin slagare, nimeni nu poate sa compuna hituri pe banda, dar stradania mea este de a ma autodepasi de fiecare data. Melodia care mi-a adus cel mai mare succes (desi s-au gasit si cativa "binevoitori" care sa-i conteste valoarea) a fost "Spune-mi", cantata de Monica Anghel. Am fost consternat de vehementa cu care au incercat unii, fara sa reuseasca, sa demonstreze ca melodia mea era un plagiat si, in ciuda tuturor controverselor iscate in tara, melodia a cucerit doua premii nationale ("Mamaia" si "Cerbul de Aur" - "96) si doua premii internationale (in Australia si Macedonia).
- Ati fost prezent, deci, la multe manifestari muzicale internationale. Cum e primita muzica romaneasca in strainatate?
- In general, chiar de la inceputurile mele muzicale, cand mergeam in turnee prin strainatate, strainii erau foarte surprinsi sa constate ca exista o muzica asa de buna in Romania. Participand, in anii din urma, de data aceasta in calitate de compozitor, la un mare festival international care se desfasoara pe "Coasta de Aur" a Australiei - "Paradisul Surferilor" - am avut ocazia sa fiu in competitie cu participantii din peste 40 de tari, la cele 10 sectiuni, cu mai bine de 3.000 de melodii in concurs. Deci, a fost ceva concurenta, nu? Ei bine, eu am luat la acest festival Marele Premiu "All Over the World" si in 1996, si in 1997. Acest succes a incununat activitatea mea componistica de pana acum, pentru ca a lua un premiu la un asemenea festival inseamna a dobandi un prestigiu urias. Asta inseamna ca, totusi, muzica noastra nu este departe de standardele occidentale, daca a fost atat de bine apreciata.
- Ca presedinte al juriului la festivalul "Mamaia "98", ati avut prilejul de a "monitoriza" muzica usoara romaneasca la nivel national, si ati facut-o cu o rigurozitate pe care multi au incercat sa o "atenueze" prin diferite mijloace...
- Dintre cei care s-au prezentat la preselectia pentru festival, eu am ales pe cei mai buni dintre cei buni. La concurs, am incercat, de asemenea, sa fiu foarte riguros in alegere, fara sa tin seama de partipris-uri (desi au incercat multi sa ma influenteze in a lua decizia in favoarea unuia sau altuia) si sa tin strans fraiele in juriu, ca fiecare membru al juriului avea preferatii sai si a judecat subiectiv. Dar, in ansamblu, alegerile au fost corecte, eu n-am permis nimanui sa intre pe "usa din spate" si sa ia premiul unui copil care era mai bun decat cel care avea mai putin talent, dar mai multe relatii. E o chestiune de cinste - o notiune care e pe cale de disparitie in aceasta tara. Ulterior, s-au scris niste articole prin care anumite persoane s-au plans ca au fost nedreptatite de juriu la "Mamaia "98", dar nu m-am coborat sa dau replica in fituicile de doi bani in care s-a scris (vezi "Atac la persoana").
O familie muzicala
- Sotia dvs., Mirela Voiculescu-Fugaru, va e nu numai un suport moral si afectiv, dar va este alaturi si in cariera, inca de la inceputurile casniciei.
- Vreau sa spun ca eu am avut un mare noroc: am o sotie ideala! Este un om extraordinar, cu o energie de neimaginat (este Berbec), careia trebuie sa-i dai doar tema si rezolva imediat totul. Suntem impreuna din "85, de 13 ani, deci. Ea era o cantareata celebra de muzica usoara atunci cand noi ne-am cunoscut, eu fiindu-i recomandat pentru a-i compune si orchestra o piesa. Eram foarte deprimat in perioada respectiva, din cauza unei relatii anterioare, dar ea mi-a ridicat imediat moralul si de atunci si pana in ziua de astazi, ma tine "in priza". Desigur, nu ajungem intotdeauna la o intelegere 100%, dar reusim sa facem sa mearga inainte corabia casniciei noastre.
- Fiul dvs., Vlad Fugaru, are 11 ani si jumatate si se pare ca va va urma in cariera: si el este foarte pasionat de muzica.
- La sase ani si-a inregistrat propriul sau Cd, a mai facut niste filmari pentru televiziune, inregistrari in studio. Deocamdata, muzica e pentru el un hobby. Nu cred ca mi-as dori pentru el tot o cariera muzicala, pentru ca, precum vedeti, din muzica nu se prea poate trai aici, in Romania. Dar nu e rau sa stie si muzica, pentru propria lui placere. Acum studiaza pianul, dar nu e asa de studios cum eram eu, la varsta lui. Vreau sa cred ca suntem foarte buni prieteni, desi uneori mi se pare ca intre generatia lui si a mea este o distanta uriasa, ca mod de a intelege si a aborda viata: copiii din ziua de azi se maturizeaza mult mai repede.
- Cum decurge o zi obisnuita pentru dvs.?
- Ma trezesc la 7 dimineata, odata cu plecarea lui Vlad la scoala, iar dupa micul dejun ma asez in "coltul meu vesel" - un mini-studio, cu keyboards, computere, mixere de sunete. Dupa ce lucrez pana seara, tarziu, stau apoi cu familia, privim la televizor, sau mai ies, cu baiatul meu, sa batem o minge.
Creatorul de muzica - intre pianul cu coada si computer
- Se pare ca vremea pianului cu coada a trecut de mult: acum, majoritatea creatorilor de muzica compun si orchestreaza cu ajutorul computerului. Dvs. cum va descurcati in a fi nu numai compozitor, dar si inginer de sunet si om-orchestra totodata, care gandeste, o data cu partitura solistului, si partitura fiecarui instrument care il acompaniaza?
- Tehnica sunetului evolueaza intr-un ritm senzational, si ceea ce am invatat in ultimii ani, pentru a fi in pas cu moda, este inca o facultate. Computerul iti da posibilitatea sa ai o imaginatie debordanta si totodata o viziune globala a propriei creatii. Si este atat de pasionant, pentru ca tot timpul ai senzatia ca devii un constructor de case de sunete, de blocuri de sunete. Ma uita Dumnezeu acolo de multe ori si, cum nu prea am prieteni, ca sa ma tin de vizite, prefer sa stau in casa cat e ziulica de lunga si sa compun. De fapt, problema muzicii noastre romanesti era tocmai de natura aceasta - ca nu puteam sa ajungem la sound-ul muzicii straine. Acum, se pare ca vom reusi sa depasim acest handicap.
- Ce figureaza in agenda dvs. pentru viitorul apropiat?
- Un festival pentru copii, aflat la prima sa editie, care se numeste "Cantecul Nilului", ce se va desfasura in Egipt, la sfarsitul lunii septembrie. Voi participa cu o piesa pe care o va canta Vlad, fiul nostru, si, de asemenea, am fost solicitat sa compun o piesa dedicata primei doamne a Egiptului, Susanne Moubarak, care patroneaza acest festival, piesa pe care o va interpreta Elena Carstea.
- Aveti vreun mesaj pentru cititorii revistei noastre?
- Sa incercam sa depasim impreuna aceasta situatie dezastruoasa in care ne aflam, fiind mai buni, mai intelegatori si mai toleranti unii cu altii! Sa dea Dumnezeu s-o ducem mai bine, sa putem sa avem liniste si pace, sa putem canta cu bucurie miracolul vietii pe pamant
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
