"Mama a fost diagnosticată cu astrocitom"

Cititor Formula AS
(Răspuns pentru ALICE F., F. AS nr. 1006)

Cu rețeta pe care o propun, am întors la viață oa­meni suferinzi de aceeași boală: astrocitom cu epilepsie secundară (tip de tumoră ma­lignă). Din­tre produsele apicole, lăptișorul de matcă și pro­polisul au certe calități an­titumorale, apilarni­lul este antiepi­lep­tic, iar polenul și păstura au efecte benefice asu­pra sistemului nervos. Iată progra­mul ce tre­buie urmat.
* Înaintea celor trei mese zil­nice: a) se iau câte două lingurițe de po­len sau cinci pastile de păstură; b) se bea un amestec din 40 de picături de tinctură de propolis și 60 picături de apă; c) se iau câte două lingurițe de miere cu lăptișor de matcă și câte o linguriță de miere cu apilarnil (produsele se pot cumpăra de la ma­gazinele Apicola sau din farmacii). Dra­­je­urile cu lăptișor de matcă și cele cu api­lar­nil se iau conform indicațiilor de pe pros­pect, dar în prima lună se dublează doza recomandată, apoi - după trei luni de administrare - se face o pauză de o lu­nă, pen­tru a nu provoca dezechilibre hor­mo­nale.
* După fiecare masă: se iau câte două lin­gurițe de miere propolizată și câte trei lingurițe de miere cu germeni de grâu.
* În fiecare zi: a) se va bea un litru de apă, în care se pun zece lingurițe de oțet de mere cu mie­re, îndulcit după gust cu pu­­țină miere polifloră; b) se beau 1,5-2 litri de ceai din: tătăneasă, mă­ceșe, patlagină, roiniță, gălbenele, urzică și coa­da-calului (se pregătește dimineața, pentru toată ziua, se îndulcește cu miere polifloră, iar pen­tru gust se poate condimenta cu puțină mentă); c) separat, în fiecare dimineață, pe stomacul gol, se bea o cană de ceai de bu­suioc.
* În plus, mama bolnavă va ține cu grijă regimul alimentar prescris de me­dic, excluzând total din alimentație za­hă­rul sub orice formă, oțetul de stat, con­ser­vele, meze­lurile, grăsimile ani­male, pre­pa­ratele din făină albă, inclusiv pâi­nea, al­coolul, cafeaua. Va consuma multe sa­late de crudități (varză, sfeclă roșie, mor­­cov, țelină etc.) de fiecare dată, adău­gând și câte un cartof crud, de mărime medie. Legumele crude și curățate se dau pe ră­zătoare, se adaugă ulei (pre­ferabil din po­rumb) și puțin oțet din mere cu mie­re, pre­cum și ali­mente care conțin un coefi­cient însemnat de coenzimă Q10 - mei, alune dulci, spanac, pește oceanic, sar­dine, scrum­bii (dacă este posibil să fie uscate), cartofi copți în coajă, grâu, orz și ovăz germinate, care se pot pune după ger­mi­nare în lapte, îndulcit eventual cu puțină mie­re.
* Se face masajul reflexo­gen al tălpilor picioarelor timp de 30 de minute, dimi­neața și seara, fie mer­gând desculț pe prundiș sau pe alt teren cu de­ni­velări mărunte, fie călcând pe boa­be de po­rumb sau fasole, așezate pe po­dea­ua ca­me­rei (în acest caz, cu șo­sete în pi­cioa­re). Sănătate și mult curaj!
Prof. VASILE ANDRIȚOIU - Târgu-Jiu

"Cum pot scăpa de semnele lăsate de vărsatul de vânt pe față?"
(Răspuns pentru ANDREEA, F. AS nr. 1151)


1. Vă recomand o rețetă pentru uz ex­tern: faceți un decoct din două lingurițe cu pul­be­re de rădăcină de Amăreală (Poly­ga­la vul­garis), pe care le fierbeți într-o cană cu lapte dulce (200 ml). Se fierbe vreme de 5 minute, la foc mic. Se ia de pe foc și se lasă să se infuzeze 10-15 mi­nute. Se stre­coară. Se ung părțile afectate de mai mul­te ori pe zi, folosindu-se un tampon de vată cu­ra­tă.
CORNELIA

2. Procurați-vă următoa­rele plante: pe­lin, rostopas­că, gălbenele, salvie, foi de da­fin, rășină de brad, 2 gra­me de rădăcină de stânje­nel, frunze de nuc, cimbri­șor, tătăneasă, păpădie, pătlagină. În total să însu­meze 100 g de plante, care se ames­te­că bine și se pun într-un borcan. Se toar­nă deasupra un litru și jumătate de vodcă și se lasă la mace­rat 15 zile. (Se amestecă zil­nic, cu o lingură de lemn.) Borcanul să fie legat cu o folie. După 15 zile, se stre­coa­ră și se pun în sticle mai mici. Tam­po­nați-vă fața cu această tinctură de trei-patru ori pe zi. Seara, tampona­ți-vă cu tinctură de sună­toare. Tamponul să fie din pansa­ment steril (două foițe). Rezultatul se vede în două-trei săptămâni. Sănătate multă!
MARIA B. - jud. Prahova

3. În cartea "Sănătate din farmacia Dom­nului", Maria Treben recomanda con­tra semnelor și cicatricelor, oricât de vechi ar fi, folosirea bitterului suedez. Se ume­zesc zilnic (dimineața și seara, înainte de cul­care) locurile afectate, timp de 40 de zile, după care semnele dispar. Încercați, poate că veți rezolva problema.
MARIA - București

"Fetița mea are bronșită astmatiformă"
(Răspuns pentru T. - București, F. AS nr. 1214)


Aș vrea să vă pot ajuta cu un trata­ment natu­rist pentru tratarea fetiței dvs. În urmă cu mulți ani, unul dintre copiii mei (atunci, în vârstă de 5 ani) a suferit de aceeași boală. Ca tratament, am folosit următoarea re­țetă naturistă: într-o sticlă închisă ermetic se pun la macerat, timp de o lună, 100 g propolis în stare solidă și 250 g de alcool pur (de 90°). Se lasă la întu­neric, iar din când în când se agită sticla. (Puteți găsi tinctura de propolis în far­macii, dar e mai sigur să o faceți acasă.) După o lună se poate folosi con­­ținutul obținut, astfel: în fiecare dimi­neață (timp de o lună), înainte de masă, se freacă (foarte bine) un gălbe­nuș de ou fiert cu o linguriță din ames­tec, după care se înghite. Rezul­tatele poate vor întârzia să apară. În acest caz, se poa­te repeta rețeta, dar cu o pauză de o lună între tratamente. Vă doresc multă sănă­tate. Menționez că băiatul meu este acum în vârstă de 18 ani și nu a mai avut pro­bleme de sănătate (în această privință).
AURA C. - Iași

"Cum se poate evita recidiva unui abces perianal?"
(Răspuns pentru A. G. - Cluj, F. AS nr. 1278)


1. Vă recomand să vă puneți un su­po­zitor cu METRONIDAZOL (30 mg) seara, la culcare. Me­di­camentul este recomandat în principal pen­tru Tri­co­monas vaginalis, dar și-a dovedit efi­cien­ța și în abcesele pe­ri­toneale, pelviene și tora­cice. E bine tolerat pe cale rec­tală și nu are efecte secundare. Aceste recomandări sunt cuprinse în Agenda medicală.
GEORGETA S. - București

2. Nu vă mai chinuiți cu operațiile. Pro­cu­rați-vă de la o farmacie veterinară unguentul MI­BA­ZON (s-a vorbit pe larg despre el în F. AS), care conține un complex de antibiotice în con­centrație ridicată, fiind deo­se­bit de eficient. (Îl găsiți la farmaciile veterina­re.) Sunt convins că în urma unor aplicații lo­cale veți ob­ține rezultate spectaculoase, eliminând defi­ni­tiv pers­pecti­va unei operații. Vă doresc sănătate.
VALERIU M. - Timișoara

"Ajutați-mă să scap de hirsutism!"
(Răspuns pentru BEATRICE - Craiova, F. AS nr. 1289)


Orice tratament hormonal veți face, nu veți scăpa de pilozitățile care vă supă­ră, de­cât prin operație. Aceasta constă în curățirea ovarelor de chisturile prezente pe ele. După operație, ovarele își vor relua activitatea și rezultatele vor fi specta­cu­loase. Bineîn­țeles că după aceea va trebui să fiți supravegheată de un endocrinolog.
Dr. ELENA VINTILĂ - București

"Mama suferă de migrenă în ciorchine"
(Răspuns pentru ANDREEA S., F. AS nr. 1360)


1. Ar trebui ca mama dvs să se adreseze cât mai repede unui reflexo­log. Tehnicile respective permit depis­ta­rea și diagnosticarea oricăror boli, chiar cu mult timp înainte ca acestea să se ma­nifeste. În cazul dvs., există în mod cert un blocaj energetic pe un meridian sau pe un vas central. De obicei, aceste blocaje ge­nerează probleme majore ale coloanei ver­tebrale și ale capului, lipsă de vigoare fi­zică, instabilitate psihică etc.
CORNELIU - București

2. Știu o rețetă în aparență banală, dar care a dat rezultate neașteptate în cazul meu (deși nu am avut dureri așa de mari ca mama dvs.) și al unei rude apropiate. Iat-o: se dă drumul la apă fierbinte în cadă (trebuie să intre în ea de la început, pentru ca să se obișnuiască mai ușor corpul cu fierbin­țeala) și se lasă până la nivelul în care să nu acopere zona inimii, ci doar pe aceea a rinichilor. Apa trebuie să fie fierbinte la limita de sus a suportabilității. Se stă 10-20 de minute, în funcție de cât re­zistă. (E important să se mențină temperatura ridicată.) În tot acest timp, este necesar să trans­pi­re permanent. Eu am uitat de dureri. Pro­­­­­cedeul se repetă doar la nevoie, iar re­zul­tatul este uimitor. Atenție însă: băile fier­binți nu le sunt recomandate cardia­cilor!
LUMINIȚA A. - jud. Argeș

"Ce tratament e eficient pentru îmbunătățirea auzului?"
(Răspuns pentru SANDU, F. AS nr. 1361)


Amestecați soluție alcoolică de propolis (se găsește la magazinele cu produse din miere) în proporție de 1/4, cu unt­delemn de măsline. Agitați bine sticluța înainte de în­trebuințare, apoi încălziți produsul. Cu această emulsie se îmbibă o meșă de tifon care se introduce în ureche timp de 36 de ore. Se schimbă din două în două zile. Se fac 10-12 aplicații.
VASILICA - Cluj