WOODSTOCK 50 - Aniversarea celui mai faimos festival din toate timpurile

Iulian Ignat
- Lumea muzicală internațională celebrează împlinirea a jumătate de secol de când o jumătate de milion de oameni s-au adunat în fața unei scene aflate în aer liber, pentru a celebra și a trăi plenar muzica. S-a întâmplat în America, la Woodstock, un eveniment artistic și social care a influențat generații întregi: "Trei zile de pace, iubire și muzică" -

Cuplul din fotografie

"Acum chiar că trebuie să-i spun mamei că am fost la Woodstock", a exclamat Bobby Burkuzzle, când în fotografia de pe coperta legendarului disc al concertului s-a văzut pe ea și pe prietenul ei, Nick. Devenită emblematică pentru cultura hippie, fotografia îi avea în prim plan pe ei doi, un cuplu înfășurat într-o pătură ponosită, în zorii zilei de 18 august 1969. 50 de ani mai târziu, cei doi stau mână în mână și-și spun povestea unui post de televiziune american. Se cunoscuseră cu trei luni înainte, în orășelul de provincie în care se năs­cu­seră. Fiecare avea 20 de ani, el era student, și noap­tea lucra ca barman, ea lucra într-o bancă. Cei doi au devenit curioși abia când au apărut anunțuri că traficul e total blocat și lumea e sfătuită să nu mear­gă la Woodstock, la festival. Și-au zis că așa ceva n-or să mai prin­dă în viața lor și au pornit. Au lăsat mașina pe marginea drumului când nu s-a mai putut înainta, și au pornit pe jos, la fel ca mii de alți ti­neri ce, pe parcurs, mai aban­do­nau di­ver­­se lucruri pe care nu le mai puteau că­ra. Când au văzut pe jos pătura, și-au zis că le-ar prinde bine ce­va pe care să stea și au lu­at-o. (Acum li s-au o­fe­rit și 30.000 de dolari pentru ea, dar ea a fost roa­să de vreme și arun­cată.) Când au ajuns la locul festivalului, cei doi nu au putut vedea scena, dar se auzea mu­zica. "Woodstock-ul nu a fost neapărat despre muzică, ci mai de­gra­bă despre oa­meni. O masă u­ria­șă de oa­meni in­citați, cu toate simțurile des­chise larg. Eram niște puștani din­tr-un mic oraș, ce îm­păr­tășeam sentimen­tele ge­ne­rației noastre. Țara fusese divizată, dar războiul din Viet­nam ne adusese pe toți de aceeași parte. Am stat acolo, pe bucățica noastră de pământ, în armonie cu totul din jur. Totul se îm­părțea, trecea din mână în mână, mâncare, bău­tură. Uluitor să vezi atâția oameni la un loc, în condiții proaste, și niciun incident violent. Acum, la vârsta asta, ar fi teribil să stai trei zile în câmp, să înduri ploaia, lipsa mâncării, a toaletelor, să nu poți da un telefon, dar când ai 20 de ani și ești îndrăgostit, nu-i nicio problemă". Nick și Bobby s-au căsătorit doi ani după fes­tival, iar acum au patru nepoți și un sfat pentru o căsnicie trainică: "Nu sta supărat! Oa­me­nii nu cresc în același ritm, așa că trebuie să fii dispus să-l aștepți pe celălalt să te prindă din ur­mă sau să-l ajungi".

"Revoluția conștiințelor prin muzică și iubire"

Woodstock nu a rămas în istorie doar pentru că s-au strâns acolo pentru prima oară, în lunga existență a muzicii, o jumătate de milion de oa­meni, sau pentru că au cântat atâția mu­zi­cieni le­gendari. Ci și pentru aura de magie ce a înconjurat festi­valul. Cele trei zile au captat esența acelei "veri a iubirii", când mi­lioane de tineri cre­deau cu tărie că pot schim­ba lumea, pot opri războaiele și pot trăi în armonie. Un vis repede și amar încheiat, însă atunci, la mijlocul lui august 1969, speran­țele s-au întruchipat pe câmpul de lângă oră­șe­lul Bethel, statul ame­rican New York. To­tul putea să meargă prost, putea să iasă un ade­vă­rat dezastru. Organi­za­torii, tineri de 20 de ani, neex­pe­rimentați, au strâns cu greu banii, lo­cația a trebuit schim­bată cu doar o lună înainte de festival, pre­gătirile au fost făcute pentru maxi­mum 150.000 de spectatori, hra­na a ajuns cu greu, arun­­ca­tă din elicoptere, drogurile se vindeau la li­ber, o fur­tună de vară s-a abă­tut asupra oame­ni­lor... Nimic din toate aces­tea nu a înfrânt spiritul festivalului, nu a pro­vocat scandaluri, incidente violente. Pe afiș scria "Trei zile de pace, iubire și muzică", și așa a fost. Șeful poliției locale a de­cla­rat că n-a văzut în toată cariera sa de 24 de ani ti­neri atât de bine crescuți. Muzica a fost cataliza­torul acestei stări, iar haosul, neprevăzutul au creat momente unice. Pentru că trupa ce trebuia să deschidă festivalul a rămas blocată în trafic, fiind ulterior adusă cu elicop­terul, Ritchie Havens a susținut un recital acustic de trei ore, la capătul căruia, rămas fără cântece și ovaționat de public, a improvizat pe loc o piesă ajunsă emblematică pen­tru cultura hippie, "Free­dom". La ora festiva­lu­lui, nimeni nu auzise de for­mația Santana, ce cânta un stil nou, rock la­tin. Pentru că înțelesese că va intra pe scenă peste ore bune, Carlos San­ta­na nu a zis "nu" unui drog ofe­rit de un muzician ce­lebru. În autobio­grafia sa, își amin­tește cum pe tot parcursul recitalului, a în­cercat să țină în frâu șarpele în care părea că se trans­formase chitara sa, cum fiecare notă pe care o atingea părea o celulă in­ternă ce pulsează. La finalul reprezentației, San­tana repurtase o uriașă victorie în fața a sute de mii de oameni. În 1999, invitat să cânte la un con­cert aniversar, Santana a refuzat când a înțeles că mesajul de la Woodstock dispăruse și că acum era vorba de transmisii TV și de reclame. "Festivalul ini­țial nu avea nimic de-a face cu vânzarea, cu ba­nii, cu vreo formă de în­regimentare. Asta a fost fru­musețea sa, de asta încă se vorbește despre el. A fost o formă firească, naturală, de a folosi mu­zi­ca pentru a arăta lumii că există foarte mulți așa-zis ciudați, ce vor să-și facă auzită vocea, vor să oprească războiul, vor libertate. Mulți dintre cei ce am fost acolo încă mai credem în aceste va­lori: revoluția conștiin­țelor prin muzică și iubire".

O picătură de Woodstock, pe scene românești

Carlos Santana a cântat la București în vara lui 2009. Un alt star lansat de prestația remar­ca­bilă de la Woodstock a fost Joe Cocker. Cântăreț cunoscut doar în pub-urile din orașul industrial Sheffield, Cocker a dat lovitura la Woodstock cu reinterpretarea piesei Beatles, "With a Little Help from My Friends", cu care a uluit toată suflarea fes­tivalului. Am putut să o auzim și noi, în vara lui 1994, la concertul dat la București pe Sta­dio­nul Național arhiplin. 11 ani mai târziu, Joe Cocker s-a întors în România, la Cerbul de Aur, iar apoi a mai susținut două concerte la București.

"Visul a durat doar trei zile"

De câteva ori s-a încercat reeditarea în formă aniversară a festivalului Wood­stock, dar fie­care ediție a arătat că spiritul originar nu mai poate fi a­tins. Anul acesta, pe 31 iulie, după multe știri contradictorii, s-a anunțat anularea unui mare concert aniversar, și poate-i mai bine așa. Aniversarea a fost marcată printr-o serie de expoziții și albume de fotografie, prilej de depă­na­re a amintirilor celor ce le-au realizat. Unul din­tre ei, Elliot Landy, povestește despre sentimentul de siguranță, că totul va fi bine, indiferent de ceea ce se va întâmpla, un sentiment nefiresc atunci când te afli într-o asemenea mulțime de oameni. "Ne simțeam cu toții departe de griji, de res­pon­sa­bilități, liberi să gândim așa cum credem noi, nu așa cum ni se impusese, ceea ce era un sen­ti­ment extraordinar. Eram izolați acolo, fără a putea pleca undeva, înconjurați de un câmp ener­ge­tic. Jumătate de milion de oa­meni conectați la aceeași vibra­ție, iată un sen­timent plăcut".
Pentru Bary Levine, autor al unor specta­cu­loa­se imagini ae­riene, mulți­mea a fost ade­vă­ratul star al fes­tivalului. "Poa­­te că la ei în orășel, fiecare era considerat un ciudat, dar aici, laolaltă, formau o superbă comunitate. Senti­men­tul de libertate și de apartenență la un grup era palpabil". La 82 de ani, un alt apreciat foto­graf dedicat muzicii, Baron Wolman, își amin­tește: "Când mă uit la fotografiile făcute atunci, văd sute de mii de suflete curate, tineri ce merg îm­pre­ună în căutarea unui vis împărtășit de toți. Visul lor s-a împlinit. A durat doar trei zile, dar a ară­tat că, dacă își doresc, oamenii pot trăi îm­preună în armonie. Din păcate, astăzi, 50 de ani mai târziu, tot mai mulți oameni arată că nu-și do­resc acest climat magic, mistic, de pace. Oamenii aleg vio­len­ța în locul păcii, ura în locul iubirii, chiar și mu­zica reflectă această atitudine, de lipsă a spe­ranței. Și, pe baza unor motive întemeiate, lu­cru­rile sunt foarte diferite astăzi. Woodstock a ară­tat lumii întregi cum ar fi putut evolua lu­cru­rile, și pen­tru asta nu trebuie să uităm acest loc, acel timp, această experiență. Acest vis împlinit, chiar dacă a durat doar trei zile".