Țăranul și episcopul
Cândva, demult, un episcop mergea pe un drum de țară împreună cu un călugăr, grăbindu-se să ajungă la slujba de duminică. Și cum mergeau ei, văd cum în sfânta zi, un țăran ara câmpul cu boii. Tare s-a mâniat episcopul de această erezie, iar călugărul, care avea darul clarviziunii, dobândit prin rugăciune și smerenie, a văzut țâșnind din episcop un blestem ca o flacără. Dar apoi, minune, flacăra se întoarce, parcă cu o putere și mai mare, asupra episcopului! Mirat de acest lucru, călugărul îl roagă pe superiorul său să coboare până la acel creștin care păcătuia în zi de duminică, arând câmpul. Coboară ei și-l întreabă pe plugar cum poate să are câmpul, când ar fi trebuit să fie demult la slujbă, la biserică? Iar acel om răspunde umil: «Eu sunt un om nevoiaș, dar în inima mea îl port mereu pe Dumnezeu. Muncesc acum la câmp, pentru că eu nu am boi și doar în ziua de duminică îi pot împrumuta. Iar dacă nu aș munci câmpul, cum mi-aș putea hrăni copiii, soția și bătrânii mei părinți? Așa că muncesc și duminica, de nevoie, dar mă rog neîncetat, pentru mântuirea sufletului meu». Atunci episcopul și-a înțeles greșeala și s-a căit, iar călugărul a înțeles că în fața lui Dumnezeu sufletul smerit și dăruit Lui este mai drag decât cel al omului care respectă doar litera și nu spiritul legii creștine. Iar ființa celui care iubește pe Dumnezeu și se purifică prin post, rugăciune și sacrificiu pentru ceilalți este de nepătruns pentru forța blestemului și a oricărei alte făcături.
Șoc în retur
Această povestire am auzit-o de la un bătrân pustnic din Munții Neamțului, pe care l-am întâlnit acum aproape doi ani - părintele Nicodim de la Tarcău. Părintele s-a mutat la cele veșnice, la câteva luni după ce mi-a dat această pildă, dar învățătura sa luminează un aspect foarte important, referitor la magie: orice atac magic, oricât ar fi de puternic, este fulgerător respins și se întoarce asupra celui care l-a făcut, dacă cel atacat este o ființă pură, curată la suflet și dăruită lui Dumnezeu. Respingerea aceasta a "loviturii" magice se face instantaneu și ea alcătuiește celebrul "șoc în retur" de care se tem toți cei care apelează la magia neagră. De-a lungul timpului, am cunoscut nu puțini oameni care au primit această pedeapsă, care este cu atât mai puternică, cu cât procedeul de magie neagră aplicat este mai "eficient". Cel mai adesea, șocul în retur se manifestă sub forma unei boli grave (foarte frecvent apare paralizia, accidentul vascular, cancerul galopant, forme rare de leucemie, viroze cu manifestări foarte agresive), dar uneori se poate solda și cu moartea instantanee a celui care a folosit magia neagră. În toate cazurile pe care le-am văzut personal, alături de boala fizică, cei loviți în retur prezentau și tulburări psihice, având fel și fel de simptome caracteristice - ticuri, spasme, pierderi de memorie, tulburări de percepție etc.
Cel mai important de reținut este însă faptul că asupra oamenilor foarte curați atacurile magice nu pot prinde. De fapt, magia albă românească asta ne învață în primul rând: cum să ne "spălăm" sufletul, așa încât să fim protejați de orice influență nefastă. Odată ce s-a intrat totuși sub influența unei făcături magice, soluția cea mai sigură este același proces de purificare lăuntrică care, gradat, creează o adevărată imunitate la influențele malefice.
Magia albă
Sunt nenumărate ritualuri de magie neagră, în care un anumit obiect sau vietate (care sunt "legate" de cel atacat, prin ritual ori prin puterea cuvântului) este coborât în mormânt, închis într-un loc tainic, distrus gradat etc., acțiunea aceasta repercutându-se direct și extrem de nefast asupra celui vizat. Se spune atunci că, pentru a scăpa de făcătură, trebuie ca aceasta să fie distrusă, ceea ce presupune, de exemplu, să fie recuperate obiectele puse în mormânt, să fie găsită vietatea pe care magicianul o ucide sau o chinuie (suferința acesteia transmițându-se asupra celui atacat) etc. Toate aceste căutări, care adeseori pot lua un caracter macabru, sunt însă piste false, deoarece singurul ajutor real poate fi primit direct de la Dumnezeu, prin mijlocirea rugăciunii, a unui preot, a îngerilor, a folosirii înțelepte a plantelor ori a obiectelor sfinte etc. De aceea, feluritele ritualuri bizare de "dezlegare", jertfele animale ori chiar atacul direct asupra celui care se bănuie că a inițiat atacul magic sunt nu doar ineficiente, ci și foarte dăunătoare pentru că pervertesc și mai mult sufletul. Vom continua, în cele ce urmează, prezentarea începută în numărul trecut, a mijloacelor de protecție folosite în magia albă românească, care sunt pe cât de eficiente, pe atât de curate și binefăcătoare.
Plantele magice
În afară de plantele pentru amulete, este foarte larg răspândită utilizarea ierburilor magice, prin inhalare, în scăldători ori pentru fumigații.
Sunătoarea este una dintre cele mai utilizate plante în magie, deoarece "apără de Necuratul", "ușurează inima grea" și, mai ales, alungă teama. Proverbul românesc "De ce ți-e teamă, de aceea nu scapi" are o aplicabilitate perfectă atunci când este vorba de atacuri magice. Odată anulată teama celui care este atacat, blestemul, deochiul ori făcătura nu mai au putere asupra sa. Iarba de sunătoare se ia ca pulbere făcută în piuă (în trecut, era pusă în niște turte speciale de tărâțe, uscate la soare), de patru ori pe zi, câte o lingură.
Angelica mai este numită și planta celor 7 îngeri și există credința că florile și frunzele sale au proprietatea de a atrage protecția divină asupra celui tratat. Angelica se ia nefiartă (ca pulbere ori ca macerat la rece), pe nemâncate, de 3-4 ori pe zi. În cazul copiilor mici, care se îmbolnăvesc ușor, ori care plâng des, se spune că îngerul lor păzitor s-a îndepărtat de ei și de aceea li se pune angelică pisată în scăldătoare și sunt îmbăiați de o femeie special aleasă, care a postit și s-a rugat înainte.
Leușteanul, iarba creață și odoleanul se consumă pe stomacul gol, împreună cu făină de grâu înmuiată în apă, vreme de câteva ceasuri, fiind o protecție sigură pentru tineri, față de influențele rele ale ielelor, ale zburătorilor, ale Fetei Pădurii și ale altor asemenea ființe. Înainte de a pleca de acasă pentru mai multe zile, mamele le făceau feciorilor și fetelor o mâncare cu aceste trei ierburi, ca să-i păzească de influețele erotice malefice.
Aromatizări și fumigații cu rol de protecție
Plantele aromate
Plantele aromatice sunt prin excelență considerate ca protectoare, spunându-se că mireasma lor este de natură să oprească duhurile rele să se apropie de om. Iată cele mai folosite plante aromatice în magia românească:
Usturoiul - nu se pune doar în amulete, ci se folosește și ca... unsoare. Mai ales de Sfântul Gheorghe și de Sfântul Andrei, se ung tocurile de la ferestre și de la uși cu usturoi, ca să alunge răul și să nu intre în casă. De asemenea, pentru a nu fi furată mana laptelui de la vaci, se ung ușile grajdului cu usturoi. În Oltenia, se lasă o căpățână de usturoi pisată la fereastra celui cu făcătură, ca să alunge vrăjile.
Ceapa - este folosită mai ales pentru efectul său lacrimogen (la fel ca și hreanul). Se spune că odată cu lacrimile, se duce și răul din suflet, care astfel "se spală". Pentru cei care au "inima grea" (au depresie), se recomandă să inhaleze miros de ceapă, până le dau lacrimile, după care să se roage, pentru că rugăciunea va fi astfel mult mai ușoară și mai... sinceră.
Pelinul - este considerat (la popoarele slave, mai ales) un "antidemonic" redutabil. Bolnavii de paralizie erau bătuți cu tulpini înflorite de pelin, până se umplea întreaga încăpere de mirosul amar al acestei plante. În Dolj, printr-un cerc făcut din tulpini proaspete de pelin era trecut de trei ori copilul bolnav de epilepsie - boală care prin excelență este considerată ca "făcătura demonilor", care răpesc sufletul celui bolnav în timpul crizelor.
Mușețelul - se ține în camera celor deochiați, care au accese de furie, depresie ori iritare. Se spune că mirosul de mușețel curăță somnul de coșmaruri și-l ajută pe cel adormit să ajungă în vis în lumea îngerilor, ca să ceară ajutor spre tămăduire. De aceea, se usucă mușețelul în camera de dormit, se răsfiră înainte de culcare și se sfărâmă puțin, ca să înmiresmeze camera mai puternic și să facă somnul lin, dându-i virtuți tămăduitoare.
Hreanul - este un lacrimogen redutabil, motiv pentru care este folosit pentru cei cu "inima încuiată", care în urma unui atac magic se închid sufletește, devin străini de cei dragi. Hreanul ras și ținut în apropierea ochilor, la răsăritul și apusul soarelui, trage lacrimile, care duc cu ele toată supărarea și tot veninul dinăuntru și le dau afară. Pentru ca procedeul să aibă eficiență, cel tratat trebuie să se roage la Dumnezeu ori la Maica Domnului, până simte că-i "vine sufletul la loc", o dată cu lacrimile.
Fumigațiile
Sunt împrumuate din ritualul creștin ortodox, fumul fiind considerat deopotrivă protector și purificator al locurilor, al caselor și al oamenilor.
Tămâia este probabil cel mai răspândit remediu anti-demonic de la noi, expresia "fuge ca dracul de tămâie" fiind bine împământenită în limbajul curent. Se fac tămâieri, adică se pune pe o bucată de fier încins (pe o lingură, un cuțit cu lamă lată etc.) o bucată de tămâie, care va fumega intens. Cu tămâia fumegândă se dă ocol în jurul leagănului copiilor deochiați, în camera epilepticilor și a celor cu coșmaruri, în camera celor posedați (cu afecțiuni psihice diverse, explicate cel mai adesea prin posesiunea demoniacă, care îl separă pe cel afectat de propriul suflet), în casele în care se bănuie că umblă spiritele rele, în jurul mormintelor (pentru a îndepărta demonii și pentru a-l ajuta astfel pe răposat să se înalțe nestingherit la ceruri). În multe locuri din țară există tradiția ca în leagănul copiilor să fie puse câteva bucățele de cărbune de lemn și de tămâie, pentru a îndepărta invidia, deochiul și alte asemenea rele.
Rășina - se folosește cea de pin și de brad, cu care se fac fumigații la fel ca și cu tămâia. În satele de munte, se foloseau aceste fumigații atunci când casa era atinsă de boală sau de blestem. Se spunea că fumul de rășină îndepărtează demonii și curăță inimile oamenilor, aducând dragostea și împăcarea.
Cărbunele de lemn este un remediu deopotrivă medical și magic. Din punct de vedere magic, el are o acțiune unică, prin calitatea sa de a absorbi și neutraliza influențele malefice. Atunci când deochiul cauza diaree, durere de pântece și le tăia pofta de mâncare copiilor, numaidecât li se dădeau trei pahare de apă, în care era pusă câte o linguriță de cărbune de lemn de măr, de cireș ori de tei. La adulți, cărbunele de lemn era dat pentru "a scoate argintul viu" din oameni. Esențial era ca imediat ce se simțeau efectele argintului viu (greață, tulburări de percepție, stare de slăbiciune), să se bea trei pahare mari cu apă de izvor, în care se dizolva câte o lingură cu vârf de cărbune medicinal. Acest tratament se repeta șapte zile la rând, fiind valabil pentru orice făcătură sau otrăvire care dădea dureri de pântece, febră, balonare, inapetență etc. În Occident, au fost consemnate numeroase vindecări miraculoase ale unor afecțiuni febrile (toxiinfecții alimentare grave) cu cataplasme cu cărbune medicinal, puse "ca să tragă boala sau otrava dinăuntru". În ciuda explicației lipsite de temei științific, asemenea cataplasme cu cărbune puse pe abdomen s-au dovedit extrem de eficiente, acolo unde și cele mai sofisticate medicamente s-au arătat a fi neputincioase.